Succesiune. Decizia nr. 706/2013. Tribunalul BACĂU
Comentarii |
|
Decizia nr. 706/2013 pronunțată de Tribunalul BACĂU la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 14938/180/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BACĂU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 706/R/2013
Ședința publică de la 14 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. C. F.
Judecător C. M. P.
Judecător G. D.
Grefier A. M. P.
Pe rol fiind judecarea sesizării din oficiu privind perimarea recursului civil promovat de către recurentul-pârât B. A. împotriva sentinței civile nr. 5264 pronunțată la data de 15.06.2011 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. M. și intimații-pârâți B. I., O. A., O. F. - P. PROCURATOR O. A., O. G., O. E., având ca obiect „succesiune repunere pe rol si perimare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au răspuns intimații-pârâți O. E. legitimat cu CI . nr._ eliberat la data de 20.01.2006 de SPCLEP Bacău, O. F. legitimat cu CI . nr._ eliberat la data de 07.12.2011 de SPCLEP Bacău, O. A. legitimat cu CI . nr._ eliberat la data de 04.04.2003 de Mun. Bacău, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătând că procedura este completă, precizând că recurentul a depus la dosar o cerere.
Instanța constată că a fost sesizată din oficiu cu privire la perimarea cauzei avându-se în vedere că aceasta a fost suspendată la data de 11.05.2012, rămânând în nelucrare mai mult de 1 an de zile.
În temeiul art. 245 Cod procedură civilă instanța dispune repunerea pe rol a cauzei și pune în discuție perimarea cauzei.
Intimații –pârâți solicită un termen pentru a-și angaja apărător.
Instanța constată că în această fază procesuală, această cerere este nefondată și acordă cuvântul asupra sesizării de perimare.
Având pe rând cuvântul părțile prezente solicită instanței să se judece recursul.
Dezbaterile fiind închise, rămâne în pronunțare pe excepția perimării.
TRIBUNALUL
- Deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 5264/15.06.2011 pronunțată de Judecătoria Bacău s-a Admite acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâții B. I., B. A., O. A., O. F. și prin procurator O. A. domiciliată în . O. G. și O. E..
S-a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului B. P., decedat la data de 05.10.1991 cu ultimul domiciliu în ..
S-a constatat deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctei B. I., decedată la data de 27.05.2002 cu ultimul domiciliu în ..
S-a constatat că moștenitori cu vocație legală la moștenirea lăsată de aceștia au rămas reclamanta P. M., pârâții B. I., B. A., în calitate de descendenți de gradul I și pârâții O. A., O. F., O. G. și Oalriu E., descendenți de gradul II, (prin retransmitere de la mama lor, O. E., fiica defuncților, decedată la 17.08.2008).
S-a constatat că părților li se cuvin cote de 1/4 pentru fiecare dintre părți, pe capete, respectiv pe tulpină pentru pârâții O. A., O. F., O. G. și O. E..
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defuncților B. P. și B. I. se compune din: 2 ha și 4648 mp teren extravilan situat pe raza comunei Mărgineni, jud. Bacău și suprafața de 6720 mp teren situat în intravilanul . (înscrise pe titlul de proprietate nr._/01.04.1999), suprafața de 1 ha și 2080 mp teren situatpe raza comunei Margineni, jud. Bacău, conform lotului nr.1 din contractul de partaj voluntar autentificat sub nr.320/29.11.1995 și titlului de proprietate nr._/09.11.1994.
S-a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între părți conform variantei unice a raportului de expertiză specialitatea topocadastru întocmit de expert judiciar B. M., astfel:
Lotul 1 – Pișa M. primește in lot:
- suprafața de 2500 m.p. teren arabil în T-75, P-1144/181, cu vecini: N – F. P M., E – RAGCL Bacău, S – D. I., V – D.E. 1150, cu valoarea de 2000 lei, conform schiței 3 ;
- suprafața de 4374 m.p. teren arabil extravilan în T – 57, P – 926/21, cu vecini: N –lotul 2, E-D..E, S – S. M., V – B. I., cu valoarea de 3499,2 lei, conform schiței 6;
- suprafața de 400 mp arabil extravilan în T-84, P – 1375/1, cu vecini: N – M., E – B. P., S – Fichitiu I., V – D.E., cu valoarea de 320 lei ;
- suprafața de 1360 m.p. teren vie intravilan în T 17, P 816, cu vecinii: N – Fichitiu I., E – D.C. 718, S – D. M., V – F. A., cu valoarea de 2720 lei, conform schiței 11.
Valoarea totală a lotului este de 8539,2 lei, are dreptul la_,1 lei și primește sulta suma de 2051,9 lei de la lotul 2.
Lotul 2 – B. I. primește în lot:
- suprafața de 4374 m.p. teren arabil extravilan în T 57, P 926/21, cu vecinii: N – Farauanu A., E – D.E., S- lotul 1, V – moșt. B. P., cu valoarea de 3499,2 lei, conform schiței 6 ;
- suprafața de 2080 m.p. teren arabil extravilan în T – 58, P – 955, cu vecinii: N – P. M., P. G., P. M., E – D.E. 922, S – P. A., P. V., P. A., M. C., V – O. P. S., cu valoarea de 1664 lei, conform schiței 12, cu valoarea de 1664 lei;
- suprafața de 1400 m.p. teren vie extravilan în T – 58, P – 921, cu vecinii: N – F. A., E – moșt. B. P. P., S- B. A., V – D.E., cu valoarea de 1120 lei, conform schiței 5;
- suprafața de 1600 mp teren arabil extravilan în T – 82, P – 1311/19, cu vecinii: N – D.E. 1353, E – Birgăoanu P., S- D.E. 1307, V – B. Miluta, cu valoarea de 1280 lei, conform schiței 7 ;
- suprafața de 2500 m.p. teren arabil extravilan în T-76, P – 1161/200, cu vecinii: N – Birgăoanu C., E- D.E. 1033, S – B. Ij. C., V- D.E. conform schiței 2, cu valoarea de 2000 lei ;
- suprafața de 1836 m.p. teren arabil intravilan, în T-10, P – 419, cu vecinii: N – B. I., E – B. I. C., S – H.R. 487, V – H.R. 487, cu valoarea de 3672 lei, conform schiței 10;
- suprafața de 524 mp teren vie intravilan în T 10, P-418, cu vecinii: N – B. P. I., E – B. C., S – B. I., V – B. I., cu valoarea de 1048 lei, conform schiței 10;
- suprafața de 484 mp teren curți-construcții intravilan în T 10 P – 417, cu vecinii: N – D.S. 420, E – B. I. C., S- B. I., V – D.S. 420, cu valoarea de 1326 lei ;
- Valoarea totală a lotului este de_,2 lei, are dreptul la_,1 lei și plătește sultă suma de 2051,9 lei lotului 1 și 2966,2 lei lotului 4;
Lotul nr. 3 – B. A. primește în lot:
- suprafața de_ m.p. teren arabil extravilan în T 58, P 955, cu vecinii: N
Pista M., E – D.E. 922, S – S. E., V – D.E., conform schiței 13, cu valoarea de 8000 lei ;
- suprafața de 121 m.p. teren arabil intravilan în T 7, P – 335/1, cu vecinii: N – F. A., E – B. A., S- B. A., V – D.S. conform plan de situație nr. 1, cu valoarea de 242 lei ;
- suprafața de 1645 m.p. teren arabil intravilan în T-7, P 334, cu vecinii: N – F. A., E – B. A., S – pal I., V – B. A., conform plan de situație, cu valoarea de 3290 lei ;
- suprafața de 326 mp teren vie intravilan în T -7, P – 337, cu vecinii: N – B. A., E – B. A., S – B. A., V – D.S. 341, conform plan situație nr. 1, cu valoarea de 472 lei ;
- suprafața de 424 m.p. teren PDT intravilan în T-7, P-311/1, cu vecinii: N – F. A., E – HR.459, S – P. I., V- B. A., conform plan de situație nr. 1, cu valoarea de 212 lei. Menționez că suprafața stăpâniță în intravilan de B. A. este de 3863 m.p. găsită la măsurători, față de suprafața înscrisă în Titlu de proprietate de 2514 m.p. ( 121 mp + 1645 m.p. + 326 m.p. + 424 m.p. );
Valoarea totală a lotului este de_ lei, are dreptul la_,1 lei și plătește sultă suma de 1624,9 lei lotului 4.
Lotul 4 – moșt. O. E.( O. A., O. F., O. Gh., O. E. ) primesc în lot:
- suprafața de 6600 m.p. teren arabil extravilan în T 68, P – 1053/23, cu vecinii: N – D.E., E – J. P. GH., S – DE, V- P. P., cu valoarea de 5280 lei, conform schiței 1;
- suprafața de 900 m.p. teren arabil extravilan situat în T-82, P 1311/39 cu vecinii: N – D.E.1353, E – B. P., S- D.E., V – G. I. cu valoarea de 720 lei.
Valoarea totală a lotului este de 6000 lei, au dreptul la_,1 lei, iar pentru egalizarea loturilor primesc sultă suma de 2966,2 lei de la lotul 2 și suma de 1624,9 lei de la lotul 3.
Au fost obligați fiecare dintre pârâții B. I. și B. A. la plata către reclamantă a sumei de 190 lei cheltuieli de judecată.
Au fost obligați în solidar pârâții O. A., O. F., O. G. și O. E. la plata către reclamantă a sumei de 190 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul B. A..
P. încheierea din 11.05.2012 judecata recursului a fost suspendată în temeiul art.114 alin.4 Cod procedură civilă, având în vedere neîndeplinirea de către recurent a obligațiilor dispuse prin rezoluție la înregistrarea declarației de recurs, respectiv nu a depus 5 exemplare ale motivelor de recurs
Potrivit art.248 cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.248 si art.252 cod procedură civilă, va admite sesizarea și va constata perimată judecata recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite sesizarea.
Constată perimată judecata recursului civil promovat de către recurentul-pârât B. A. cu domiciliul în ., Județul Bacău împotriva sentinței civile nr. 5264 pronunțată la data de 15.06.2011 de Judecătoria Bacău în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. M. cu sediul în . Mărgineni, Județul Bacău și intimații-pârâți B. I. domiciliat în com. Mărgineni, ., O. A. domiciliat în .. Bacău, O. F. - prin procurator O. A. domiciliată în ., O. G. domiciliat în ., O. E. domiciliat în .. Bacău
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.06.2013
Președinte, P. C. F. | Judecător, C. M. P. | Judecător, G. D. |
Grefier, A. M. P. |
Red. sent. civ. N. G.
Red. dec. civ. FPC/17.06.2013
Tehnored. dec. civ. /P.A.M./ 17.06.2013/2ex
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1641/2013. Tribunalul BACĂU | Fond funciar. Decizia nr. 1148/2013. Tribunalul BACĂU → |
---|