Contestaţie la executare. Decizia nr. 137/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 137/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 6056/271/2008*

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 137/R/2013

Ședința publică din 11 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T. S.

JUDECĂTOR D. C.

JUDECĂTOR F. I. C.

GREFIER D. C.

Pe rol fiind pentru azi judecarea recursului civil înaintat de recurentul M. E. ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în contradictoriu cu intimata C. A. - I., împotriva sentinței civile nr.4919 din 28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că, recursul este motivat, procedura de citare este completă, după care:

Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Instanța consideră lămurită cauza și rămâne în pronunțare asupra recursului.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Asupra recursului civil, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.4919 din 28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins excepția perimării invocată de contestatorul M. E. ȘI FINANȚELOR,

S-a admis în parte contestația la executare formulată de contestatorul M. E. ȘI FINANȚELOR, cu sediul în București ., sector 5 în contradictoriu cu intimata C. A. I., cu domiciliul procesual ales în Oradea, P-cul T. nr. 10, jud. Bihor, cu consecința anulării actelor de executare din dos. nr. 360/E/2008 al SEJ B. întocmite ulterior intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 757/LM/2007 a Tribunalului Bihor irevocabilă prin decizia civilă nr. 188/R/2008 a Curții de Apel Oradea, au fost obligați pârâții M. E. și Finanțelor Publice, M. Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor să-i plătească intimatei suma de_ lei actualizată indicele de inflație reprezentând drepturi salariale cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% .

În baza hotărârilor judecătorești menționate anterior, intimata a sesizat SEJ B. în vederea executării silite .

În dos. execuțional nr. 359/E/2008 executorul judecătoresc a procedat în temeiul disp. art. 371/2 c.pr.civ la actualizarea sumelor dispuse prin hotărârile judecătorești, întocmind în acest sens Procesul verbal din 27.05.2008 prin care s-a stabilit valoarea creanței urmărite în cuantum de_,04 lei .

Prin Somația nr. 1/28.05.2008 M. Justiției, Tribunalul Bihor și Curtea de apel Oradea au fost somați ca în termen de 1 zi să-i achite intimatei suma de_,34 lei, iar prin somația nr. 2/28.05.2008, a fost somat M. E. și Finanțelor Publice ca în cel mai scurt termen să aloce fonduri în vederea achitării de către M. Justiției a sumei de_,34 lei .

În cuprinsul Somației se menționează că, în ipoteza în care în bugetul Ministerului Justiției, la titlul cheltuieli salariale, nu sunt sume de bani disponibile, în temeiul disp. OG nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007 să facă demersuri pentru suplimentarea titlului de cheltuieli, iar în cazul în care nu se va face plata, după expirarea termenului de 6 luni, se va proceda la executarea silită.

Astfel cum rezultă din cele descrise anterior, contestatorul alături de ceilalți debitori a fost obligat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă și executorie, cu putere de lege la plata unor drepturi de natură salarială în favoarea intimatei, obligația de plată nefiind stabilită doar în sarcina Ministerului Justiției cum eronat afirmă contestatoarea.

Chiar dacă autoritățile și instituțiile obligate la plată, au stabilite prin lege atribuții proprii, fiecare pârât este obligat și răspunde în limita propriilor atribuții, nefiind motiv sau justificare pentru a refuza fiecare executarea propriilor obligații justificat de neîndeplinirea de ceilalți pârâți a obligațiilor ce le incubă.

În speță, principalul obligat, de care depinde îndeplinirea obligațiilor celorlalți pârâți este chiar contestatorul, care avea obligația de a aloca fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale, omisiune față de care ceilalți obligați nu-și pot îndeplini obligațiile proprii.

În prezența unei hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit obligația în sarcina contestatorului, nu era necesară o solicitare suplimentară din parte Ministerului Justiției .

Însă, OUG nr. 75/2008, publicată în MO nr. 75/11.06.2008, OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010, OUG nr. 113/2010 s-a dispus eșalonarea obligației de plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției.

Prin Legea nr. 229 din 05.12.2011 s-a respins Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45 din 19 mai 2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 iar OUG nr.113/2010 a fost respinsă prin de 196 10 201 0 16> Legea 196/2011 la data de 12 noiembrie 2011.

Prin Legea nr. 230 din 5 decembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri exe cutorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în vigoare din 11.12.2011 Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71 din 17 iunie 2009 a fost adoptată, cu următoarea modificare:

"Art. 1. - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

( 2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”

Având în vedere succesiune actelor normative mai sus indicate, fiind eșalonată succesiv plata drepturilor salariale ulterior începerii executării silite și apoi fiind suspendată executarea silită, este evident că executarea silită nu s-a perimat , astfel că instanța de fond a respins excepția perimării .

Cu privire la legalitatea executării silite instanța reține că toate actele de executarea silită încheiate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 sunt legal întocmite și numai actele ulteriore sunt nelegale .

Față de considerentele ce preced, instanța de fond a aprecia t ca parțial întemeiată contestația la executare și în consecință în temeiul disp. art. 402 c.pr.civ, a admis-o în parte, în limitele anterior arătate.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs contestatorul M. E. ȘI FINANȚELOR, prin DGFP BIHOR, criticand hotarareaatacata sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, solicitand ca in urma admiterii recursului, sa se dispuna admiterea contestatiei la executarea silita si anularea actelor de executare silita efectua te in dosarul executional nr 359 /E/2008 al SEJ BEIUSAN.

In motivarea recursului, recurentul invoca dispozitiile Deciziei nr 10 din 19.09.2011 pronuntata de ICCJ, potrivit carora MFP are rolul de administrator al bugetului, dar nu are atributia de a vira ordonatorilor de credite alte sume decat cele prevazute in legea bugetului de stat si cu respectarea acesteia. Ca urmare, desfasurarea unei executari silite impotriva acestei institutii este inadmisibila, creditorul putand efectua demersuri in vederea punerii in executare a titlului executoriu, doar fata de angajator.

Recurentul invoca si prevederile OUG nr 75 din 2008 si OUG nr 71 din 2009 prin care s-a stabilit esalonarea platii drepturilor salariale. Recurentul ivoca si perimarea executării silite.

Intimații nu si-au exprimat poziția procesuala in recurs.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de recurent, tinand cont si de prevederile art. 304 indice 1 c.pr.civ., tribunalul retine ca acesta este nefondat, urmand a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor succede.

Titlul executoriu care sta la baza actelor deexecutare silita efectua te in dosarul executional nr 359 /E/2008 al SEJ „B.”, constituie sentinta civila nr 757/LM/ 2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, ramasa irevocabila urmare a respingerii recursului, prin care s-a dispus plata unor drepturi salariale cu titlu spor de risc si suprasolicitare nervoasa. Analizand dispozitivul titlului executoriu, precum si considerentele acestuia in masura in care expliciteaza si detaileaza dispozitivul, constituind corp comun cu acesta, rezulta ca intimatii angajatori, M. JUSTITIEI, CURTEA DE APEL ORADEA si TRIBUNALUL BIHOR, au fost obligati la plata sumelor datorate cu titlu drepturi salariale fata de angajatii lor, iar in sarcina intimatului M. FINANTELOR PUBLICE prin DGFP BIHOR s-a instituit o obligatie diferita, respectiv aceea ca in calitate de ordonator principal de credite, sa constituie la dispoztia angajatorilor, fondurile necesare platii platii drepturilor salariale.

Aceasta obligatie de a face instituita in sarcina contestatorului recurent este de asemenea susceptibila a fi adusa la indeplinire pe cale executarii silite, in conformitate cu prevederile 580 indice 2 si urmatoarele c.pr.civ. privind executarea silita a obligatiilor de a face.

In acest sens, au fost emise in cadrul dos. execuțional nr. 359 /E/2008 al SEJ „B.”, somatiile nr 1/28.05.2008 si nr. 2/28.05.2008, ambele emise anterior OUG nr. 71/2009 cu modificarile ulterioare, prin care s-a procedat la amanarea si esalonarea platii sumelor prevazute in titlurile executorii care au ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar., respectiv anterior suspendarii executarii silite dispusa prin acelasi act normativ.

Nefondate sant si criticile recurentului privitoare la perimarea executarii silite, avand in vedere dispozitiile art. 389, al. 2 c.pr.civ., potrivit carora, in caz de suspendare a executarii silite, termenul de perimare curge de la incetarea suspendării.

Corect a reținut prima instanța si faptul că actele de executare silită e mise in dos. execuțional nr. 359 /E/2008 al SEJ „B.”, încheiate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009, deci anterior eșalonării plă ților si anterior s u spendării procedurii de executare silita, sunt astfel legal întocmite, nefiind susceptibile de a fi anulate.

F. de considerentele mai sus arătate, in temeiul dispozițiilor art. 312 c.pr.civ., instanța urmează sa dispună respingerea recursului ca nefondat, nefiind incidente motivul de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9 c.pr.civ. invocat de recurent si nefiind identificate nici alte motive de ordine publica care sa conducă la modificarea sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurentul M. E. ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în contradictoriu cu intimat a C. A. - I., cu domiciliul ales în Oradea P-cul T. nr.10, județul Bihor împotriva sentinței civile nr.4919 din 28.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

C. T. S. D. C. F. I. C. D. C.

Red.jud. fond D. L.

Red. jud. recurs C. D.

Teh noredactat grefier DC, azi 11.03.2013

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 137/2013. Tribunalul BIHOR