Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 213/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 213/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 2358/111/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 213/C/2013

Ședința publică de la 20.09.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: B. J.

GREFIER: P. D.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este reprezentat de procuror C. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. F. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect despăgubiri Legea 221/2009.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura este completa.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că acțiunea este motivată, scutită de taxa de timbru, cauza fiind la primul termen, după care:

Instanța, procedând la verificarea din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 131 c.pr.civ. a competenței Tribunalului Bihor în soluționarea prezentei cauze, raportat la obiectul dedus judecății, constată că este competentă general, material și exclusiv teritorial să soluționeze în primă instanță cauza având ca obiect – despăgubiri Legea nr.221/2009.

Instanța constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procuror C. M., învederează că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procuror C. M., pune concluzii de respingere a acțiunii.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Constată că, prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Bihor reclamantul G. F. a chemat în judecată S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în cuantum de 47.000 lei, reprezentând daune morale pentru prejudiciul moral cauzat antecesorului lui, Goncz L. F..

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, antecesorul său a fost prizonier - deportat din localitatea de domiciliu în URSS în perioada 29.01._45, unde a participat la munca de reconstrucție a acestui stat.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.221/2009.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în temeiul disp. art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009 .

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele

Potrivit disp. art. 5 alin 1 din Legea 221/2009 (1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri…

Legea 221/2009 a intrat în vigoare la data de 14.06.2009, acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 15.02.2013, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de disp. art. 5 alin 1 din actul normativ mai sus amintit.

Prin urmare, excepția prescripției invocată de pârâtă este întemeiată motiv pentru care Tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. F. ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. F. domiciliat în Ineu, nr. 55, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, ca prescrisă.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 20.09.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

J. B. D. P.

Red. BJ/PD

Ex. 5/02.10.2013

Pt. conf. 3 .>

G. F., Ministerul Finanțelor Publice București, P. de pe lângă Tribunalul Bihor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 213/2013. Tribunalul BIHOR