Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 160/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 160/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 6523/111/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 160/C/2013
Ședința publică de la 31.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. A. D.
GREFIER: D. P.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor este reprezentat de procuror B. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. I. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect despăgubiri Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura completa.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 24 mai 2013, când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru acest termen de judecată.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Constată că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la instanță la data de 17.05.2011, reclamantul G. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca instanța să constate caracterul politic al măsurii administrative a deportării care a lust luată față de familia acestuia în perioada august 1949-iunie 1957, obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 124.000 euro(echivalent în lei) cu titlu de despăgubiri pentru cele 2480 zile, durata deportării sale, precum și a sumei de 150.000 euro(echivalent în lei), în calitate de moștenitor al antecesorilor săi, părinți(G. I. și G. M.) și bunici(G. M. și G. Catița), decedați, pentru cele 2830 zile reprezentând durata deportării acestora, cu dobânzile legale de la data scadențelor.
În motivarea cererii, reclamantul arată, în esență, că familia sa, formată din părinți și bunici, au fost dislocați/strămutați în varea anului 1949 din localitatea Marțihaz, jud. Bihor, în localitatea Castelu-Medgidia, jud. C., în mod abuziv de către fostul regim comunist; în perioada strămutării, reclamantul și antecesorii săi au suferit o . privațiuni și nedreptăți, până în anul 1957, iar ulterior măsurile abuzive au continuat cu ocazia cooperativizării. Pentru aceste motive, reclamantul apreciază că i se cuvin despăgubiri în cuantum de 50 de euro pentru fiecare din acele zile de „deportare”.
Reclamantul a depus în susținerea cererii sale acte de stare civilă(f. 4-6), proces verbal privind inventarul bunurilor mobile și imobile al antecesorilor săi(f.10-14), înscris privind calitatea sa de luptător în rezistența anticomunistă(f. 7-9, 17-18), copia TP nr. 272/1995(f. 16), copia TP nr. 654/1997(f. 45).
Instanța a admis proba cu înscrisurile de la dosar, proba testimonială(f. 43-33), proba cu expertiza tehnică agricolă judiciară(f. 55-67), proba cu expertiza tehnică judiciară evaluare bunuri mobile(f. 79-94) și proba cu expertiza tehnică judiciară în construcții(f. 132-140).
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare(f. 100-102), note de ședință(f. 113, f. 142-144), obiecțiuni la rapoartele de expertiză întocmite(f. 99) și a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art. 4 alin. 4 din Legea 221/2009 cu modificările și completările ulterioare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv acte de stare civilă și deciziile privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă(f. 7-9), precum și probele testimoniale administrate în cauză(f. 43-44), instanța reține că reclamantul este succesorul legal(fiu) al numiților G. I. și G. M. și că aceștia au fost dislocați în perioada august 1949-iunie 1957 din localitatea de domiciliu Marțihaz, jud. Bihor în localitatea Castelu-Medgidia, jud. C., măsură administrativă abuziv dispusă de fostul regim comunist față de reclamant și familia acestuia. Astfel, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile art. 3 și 4 din Legea 221/2009 cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care va admite cererea în parte, conform dispozitivului prezentei.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamant pentru bunurile mobile și imobile confiscate familiei sale de fostul regim comunist, instanța, văzând considerentele și dispozitivul deciziei civile nr. 6/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a reținut că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație”, cererea reclamantului nu este întemeiată, urmând a fi respinsă în această parte. Mai mult, instanța reține că reclamantul a beneficiat de prevederile legilor speciale de restituire a terenului prin eliberarea titlurilor de proprietate nr. 272/1995 și nr. 654/1997, depuse la dosar, astfel încât o nouă reparație pe același temei nu mai este posibilă. În privința bunurilor mobile confiscate, instanța apreciază că acestea nu intră sub incidența Legii 221/2009 cu modificările și completările ulterioare, conform interpretării date textului de lege amintit de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Va lua act că pârâtul S. R. nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. I. domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 și, în consecință:
Constată caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu, dispusă de fostul regim comunist față de antecesorii reclamantului, numiții G. I. și G. M., în localitatea Castelu Medgidia, în perioada august 1949 – iunie 1957.
Respinge ca neîntemeiate celelalte cereri ale reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Oradea.
Pronunțată în ședința publică azi, 31 mai 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. D. D. P.
Red. DCA/PD
Ex. 5/20.06.2013
Pt. conf. 3 . I., Ministerul Finanțelor Publice București, P. de pe lângă Tribunalul Bihor
| ← Fond funciar. Sentința nr. 7180/2013. Tribunalul BIHOR | Grăniţuire. Decizia nr. 713/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
