Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 96/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 96/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 2117/833/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR ORADEA
-SECȚIA I CIVILĂ-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 96/R/2013
Ședința publică din 22 ianuarie 2013.
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTEADRIANA C.
JUDECĂTORCECILIA R.
JUDECĂTORMARIA S.
GREFIEROVIDIU I.
Pe rol fiind pentru azi pronunțarea recursului civil formulat de recurentul L. D. în contradictoriu cu intimații D. V., P. S., B. L., S. M. împotriva sentinței civile nr. 131/2012 pronunțată de Judecătoria Salonta având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 15 ianuarie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în recurs, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Constată că prin sentința civilă nr. 131/25.01.2012 a Judecătoriei Salonta a fost anulată ca netimbrată cererea formulată în principal de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâții L. D., P. Sofi, L. I., B. L. și S. M., a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul L. D. ca fiind tardiv formulată, a fost admisă cererea astfel cum a fost precizată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul L. D. și, în consecință s-a dispus rezoluțiunea contractului vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 10.11.1996 între reclamantul D. V. și pârâtul L. D., având ca obiect terenul arabil în suprafață de 3,86 ha, situat în extravilanul localității Ciumeghiu, inclusă în titlul de proprietate nr. 1377 /1996, tarlaua 70, . obligat pârâtul la restituirea către reclamant a sumei de 600 RON – reprezentând preț achitat, sumă ce se va actualiza conform indicelui de inflație la data plății efective, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 929 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii instanța a arătat că la termenul de judecată din 4.05.2011 s-a dispus anularea ca netimbrat a capătului de cerere principal din acțiunea introductivă – instanța rămânând sesizată cu cererea de a se constata rezoluțiunea promisiunii de vânzare cumpărare încheiat la data de 10.11.1996 între reclamant și pârât și revenirea la situația anterioară.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât a fost respinsă față de prevederile art. 2513 cod civil conform căruia „prescripția poate fi opusă numai în primă instanță prin întâmpinare sau, în lipsa invocării – cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate – ori aceasta a fost invocată prin întâmpinare la al șaselea termen de judecată, după prima zi de înfățișare.
Față de prevederile art. 1020 cod civil, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii judiciare – față de neîndeplinirea obligațiilor de către pârât instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul L. D. solicitând modificarea ei în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și în consecință – respingerea cererii de chemare în judecată ca prescrisă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a arătat că excepția invocată de el nu e tardivă – deoarece prin încheierea de ședință de la termenul din 23.11.2011 s-a reținut că această excepție este de ordine publică putând fi invocată oricând – motiv pentru care nu este tardiv invocată fiind unită cu fondul cauzei. Această încheiere fiind interlocutorie leagă instanța astfel încât nu se mai putea reveni asupra ei – fiind deja unită cu fondul cauzei.
Excepția a devenit astfel o apărare de fond, astfel încât ea trebuia discutată în fapt și în drept – ori reclamantul prin avocat a invocat tardivitatea formulării excepției – întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 2513 cod civil prevedere care nu este aplicabilă deoarece acest act normativ nu se aplică prescripțiilor începute înainte de . astfel cum rezultă din art. 201 al Legii 71/2011 – deci aceasta cerere de respingere a excepției este greșit întemeiată în drept.
Din probele administrate – respectiv declarațiilor martorilor Vitalis Emeric și S. M. rezultă că posesia reclamantului a fost tulburată faptic la data de 8.04.2007 – când ultimul a intrat în stăpânirea de fapt a terenului în baza unui act valabil încheiat – tulburând astfel folosința pașnică a recurentului – în numele promitenților vânzători de la care achiziționase terenul.
Întabularea titlului de proprietate 1377/10.01.1996 în original s-a făcut în mod legal, având atașată o copie legalizată după titlul de proprietate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 136, 137, 268, 299 și următoarele Cod procedură civilă, Decretul 167/1958, Ordinul 633/2006 al Directorului General al ANCPI.
Prin întâmpinare intimatul D. D. s-a opus admiterii recursului arătând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât la al șaselea termen de judecată fiind tardivă.
Corect au fost reținute prevederile art. 2513 noul cod civil – deoarece potrivit art. 725 Cod procedură civilă – dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche.
Pe fondul cauzei a arătat că a cumpărat terenul printr-un înscris sub semnătură privată și a plătit prețul, titlul de proprietate în original rămânând în posesia sa.
Acesta a fost și motivul pentru care reclamantul, care a înțeles să vândă unei terțe persoane, nu a putut realiza vânzarea la notar – motiv pentru care a efectuat întabularea – prin intermediul unei acțiuni în prestație tabulară, sentința nefiindu-i opozabilă deoarece nu a fost parte în proces.
Declarația numitului S. M. – cel de-al doilea cumpărător nu-i poate fi opusă unui act scris.
D. de la data înscrierii în cartea funciară a drepturilor dobândite prin sentința susmenționată – dreptul de proprietate al terțului îi putea fi opus lui.
Examinând actele și lucrările dosarului, hotărârea recurată instanța constată următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare din 10 noiembrie 1996 reclamantul a cumpărat terenul arabil în suprafață de 3,86 ha situat în extravilanul localității Ciumeghiu conform adeverinței eliberate de Primăria Ciumeghiu la poziția 262 (adeverința 224/02 septembrie 1991) suprafața care a primit titlul de proprietate 137 cod_, eliberat la 10 ianuarie 1996 tarlaua nr. 70 . cu martorii Tirban M. și Mersa A..
La data încheierii contractului s-a achitat 10% din valoarea contractului respectiv suma de_ ROL. Ulterior la data de 1 decembrie 1996 s-a achitat diferența de preț în cuantum de_ lei – sens în care s-a redactat un înscris sub semnătură privată – semnat în calitate de martor de numita Fitera Saveta.
Ulterior vânzătorul vinde același teren numitului S. M. – sens în care se pronunță sentința civilă 187/2008 – având ca obiect prestație tabulară – prin care se consfințește dreptul dobândit de cumpărătorul subsecvent.
La data de 4 mai 2011 reclamantul depune la dosar o precizare de acțiune prin care arată că înțelege să renunțe la cererea privind acțiunea în prestație tabulară solicitând ca instanța să se pronunțe doar asupra celei subsidiare având ca obiect rezoluțiunea vânzării.
În mod corect a reținut prima instanță că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1020 cod civil potrivit cărora condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagamatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său și ale art. 1021 cod civil potrivit cărora în acest caz contractul nu este desființat de drept – partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat având alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese – reținâdnu-se că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile pe care și le-a asumat în vederea încheierii contractului în formă autentică, întrucât ulterior convenției menționate a încheiat un alt act de vânzare cumpărare cu un alt cumpărător. În consecință în mod corect s-a dispus rezoluțiunea vânzării reținându-se totodată că pârâtul nici nu-și mai poate îndeplini obligația sumată, față de faptul că dreptul terțului cumpărător a fost consfințit prin sentința civilă susmenționată.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune aceasta a fost invocată la primul termen de judecată prin întâmpinarea depusă de pârâtul S. M. iar prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2011 s-a constatat că nu este tardiv formulată fiind unită cu fondul cauzei. Așadar, reținerea făcută de instanța de fond în considerentele hotărârii în sensul că aceasta s-ar fi invocat după prima zi de înfățișare este eronată, deoarece a avut în vedere doar întâmpinarea formulată de pârâtul L. D. care, și el, a invocat aceeași excepție, fără să țină cont de faptul că, excepția a fost invocată anterior de pârâtul S. M. așa cum s-a arătat.
Deoarece antecontractul de vânzare cumpărare încheiat de părți reprezintă în fapt o promisiune bilaterală de a contracta, răspunderea în caz de neexecutare este una contractuală, acțiunea în rezoluțiunea vânzării fiind o acțiune personală care are ca obiect restituirea prețului plătit este supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Acest termen însă începe să curgă de la data când cumpărătorul a pierdut posesia bunului, aceasta stare de fapt fiind de natură să ducă la întreruperea termenului de prescripție ori din declarațiile martorilor audiați rezultă că reclamantul, în calitate de cumpărător a intrat în posesia bunului imediat după încheierea antecontractului.
Reclamantul a aflat despre revânzarea terenului numai după efectuarea operațiunilor de carte funciară conform încheierii 4001/28.05.2008 prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate în baza sentinței civile 187/2008 a Judecătoriei Salonta prin care terenul a fost revândut terțului cumpărător – numitul S. M..
Că vânzătorul nu l-a înștiințat pe reclamant de faptul că intenționează să vândă, ori a vândut terenul și că acesta nu a știut despre vânzare rezultă și din faptul că acesta a preferat să se judece cu noul cumpărător în acțiune în prestație tabulară – originalul titlului de proprietate rămânând la cumpărătorul inițial.
Față de cele de mai sus, constatându-se că excepția prescripției este neîntemeiată, că acțiunea în rezoluțiunea vânzării a fost în mod corect admisă, față de dispozițiile art. 1020-1021 cod civil, că motivele de recurs invocate nu se încadrează în prevederile art. 304 Cod procedură civilă, în baza art. 312 din același act normativ recursul urmează a fi respins ca neîntemeiat și reținând culpa procesuală a recurentului, în baza art. 274 Cod procedură civilă îl va obliga pe acesta să plătească intimatului D. V. cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs suma de 1800 lei justificată prin chitanțele de plată depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurentul L. D. cu dom. A., ., jud. A. în contradictoriu cu intimații D. V. cu dom . în Oradea, .. nr. 15, ., P. S. cu dom. în Chișineu Criș, nr. 28, jud. A., B. L. cu dom. în Jimbolia, .. 95, jud. T., S. M. cu dom. în Ciumeghiu, nr. 295, jud. Bihor, L. I. cu dom. în A., ., jud. A. împotriva sentinței civile nr. 131 din 25.01.2012 pronunțată de Judecătoria Salonta pe care o păstrează în totalitate.
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1800 lei în favoarea intimatului D. V..
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. C. C. R. M. S. O. I.
Red. jud. C.A.
Red. jud. fond B.C.
Tehnored. I.O.
2 ex/21.02.2013
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 274/2013. Tribunalul BIHOR | Fond funciar. Decizia nr. 1072/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
