Legea 10/2001. Decizia nr. 153/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 153/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 4478/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR ORADEA
-SECȚIA I CIVILĂ-
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 153/R/2013
Ședința publică din 12 februarie 2013.
INSTANȚA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTECECILIA R.
JUDECĂTOR M. S.
JUDECĂTOR A. C.
GREFIER O. I.
Pe rol fiind pentru azi soluționarea recursului civil formulat de recurentul reclamant MASCAȘ D. în contradictoriu cu intimații S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 4842/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului, av. B. A. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind restul părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 6 februarie 2013 de către intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR întâmpinare, după care:
Se comunică un exemplar al întâmpinării depuse la dosar de către intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR cu reprezentanta recurentului.
Reprezentanta recurentului învederează instanței că nu înțelege să solicite acordarea unui termen pentru a se pronunța asupra întâmpinării.
Reprezentanta recurentului învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța apreciază cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită instanței admiterea recursului, la momentul introducerii acțiunii în anul 2010 nu era în vigoare recursul în interesul legii respectiv decizia 27/14.11.2011 care să considere inadmisibilă acțiunea formulată. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Deliberând asupra recursului civil de față instanța de recurs reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4842 din data de 27.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar_/111/2010 a fost admisă excepția inadmisibilității cererii invocată din oficiu de către instanță și pe cale de consecință a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamantul Mascaș D. în contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat prin Ministerul Finațelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut cu privire la excepția de inadmisibilitate a cererii, invocate din oficiu, că Legea 247/2005, titlul VII, reprezintă dreptul special, incident în speță, care stabilește procedura de acordare a despăgubirilor stabilite prin dispoziții ale primarului, în condițiile legii 10/2001. Procedura reglementată de Legea 247/2005, titlul VII, se finalizează printr-o decizie a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care poate fi atacată la secția de contencios administrativ a Curții de apel din circumscripția teritorială a domiciliului petentului.
S-a mai reținut că nu există opțiune între dreptul special și dreptul comun, dreptul special primând și aplicându-se în mod obligatoriu, astfel s-a apreciat că este inadmisibil ca reclamantul să-și valorifice pretențiile pe dreptul comun, ignorând dreptul special derogatoriu, care își găsește cu necesitate (și nu opțional) incidența în speță.
Este adevărat că au fost situații în practică, în care petenții apreciind că întârzierea în primirea despăgubirilor, datorită procedurii îndelungate reglementată de Legea 247/2005, titlul VII, contravine CEDO și și-au întemeiat acțiunea în revendicarea imobilului (în natură sau prin echivalent bănesc) Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale ratificată de către România și practica CEDO în această materie, însă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat de două ori, în cadrul unor recursuri în interesul legii în privința admisibilității unor asemenea acțiuni întemeiate pe dreptul comun. Prin ultima decizie nr. 27/14.11.2011 a instanței supreme, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii s-a reținut că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
S-a mai reținut că, în speță, reclamantul nu și-a întemeiat acțiunea și pe CEDO și nici nu a precizat că aceasta reprezintă o revendicare prin echivalent, însă chiar dacă s-ar aprecia că s-a afla în prezența unei atare acțiuni, aceasta este de asemenea inadmisibilă conform deciziei mai sus citate.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii, invocată din oficiu și pe cale de consecință a respins ca inadmisibilă cererea.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal și scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs reclamantul Mascaș D. solicitând admiterea recursului, iar în dezvoltarea motivelor în fapt s-a învederat că în anul 2010, la data înregistrării acțiunii nu era în vigoare recursul în interesul legii, respectiv Decizia nr. 27/2011, că în practică au fost admise acțiuni întemeiate pe Legea 10/2001 în care s-au solicitat despăgubiri în echivalent, astfel că se creează o discriminare între cei care au reușit să-și valorifice dreptul la despăgubiri prin echivalent întemeiate pe dreptul comun și alte cauze care au fost respinse și care au avut același obiect.
Mai învederează recurentul că reținerile instanței de fond în cuprinsul considerentelor potrivit cărora ar putea valorifica dreptul pe baza Legii 247/2005 titlul VII este un lucru aleatoriu, necunoscând faptul dacă va avea sau nu câștig de cauză contestând decizia unei autorități naționale.
În drept s-a invocat art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat respingerea recursului, iar în susținerea poziției sale procesuale a arătat că prima instanță este o instanță necompetentă material a soluționa cererea pe fond, că orice litigii care vizează procedura prevăzută de titlul VII din Legea 247/2005 și orice pretenții îndreptate împotriva Comisiei Centrale sunt de competența Curții de Apel iar cât privește excepția lipsei calității sale procesuale pasive s-a arătat că odată cu adoptarea OUG 81/2007, atribuția achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite revine autorității naționale pentru restituirea proprietăților prin noua Direcție pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar și nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform pct. 20 și 22 din OUG 81/2007.
Pe fondul cauzei s-a învederat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantului aferent dispoziției 2422/2005, a fost transmis de către Primăria Municipiului Oradea și înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 5409/CC, fiind analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat în condițiile Legii 10/2001, constatându-se că acesta trebuie completat cu situația juridică actuală a imobilului. Referitor la etapa evaluării, aceasta este condiționată de completarea dosarului cu informațiile solicitate și de expirarea perioadei de suspendare prevăzută de OUG 4/2012 modificată și completată de Legea 117/2012, iar etapa emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire în prezent este suspendată în condițiile OUG 4/2012. Se arată cu privire la această suspendare că prin aceasta nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se va emite titlurile de despăgubire ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în domeniu cât și pentru găsirea resurselor financiare plății acestor despăgubiri, că în privința resurselor financiare, cele prevăzute de Titlul VII din Legea 247/2005, pentru plata despăgubirilor nu mai există în prezent după cum rezultă din nota de fundamentare a OUG 4/2012, astfel Fondul Proprietatea s-a epuizat în proporție de peste 99% iar plata în numerar a fost sistată timp de 2 ani datorită lipsei fondurilor necesare. Pe de altă parte, prin hotărârea pilot M. A. împotriva României s-a recomandat o reformare a legislației în domeniu, aspect care rezultă și din nota de fundamentare a OUG 4/2012 în intervalul de timp de 6 luni, prelungit prin Legea 117/2012 până la data de 15.05.2013, urmează a fi adoptat un act normativ, ceea ce justifică încă o dată oprirea procedurilor de acordare a despăgubirilor și în aceste condiții, apreciază intimata că nu este posibilă stabilirea îndeplinirii obligației privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire pentru 6 luni și prin instituirea acestui termen de suspendare implicit dreptul afirmat de reclamant ca și condiție de exercitare a acțiunii civile sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare.
Referitor la solicitarea privind plata despăgubirilor, menționează intimata că aceasta este prematur formulată, avându-se în vedere HG 365/2005 cu modificările și completările ulterioare în privința aplicării Legii 10/2001, punctului 20 și 22 din OUG 81/2007 și că după emiterea titlurilor de despăgubire aferente de către Comisia Centrală, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Se mai invocă de către intimată dispozițiile art. 182 și art. 3 litera „a” din titlul VII din Legea 247/2005 cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de Urgență 81/2007.
Intimata mai arată că după primirea cererilor de opțiune însoțite de documentele prevăzute în norme, Direcția pentru Acordarea despăgubirilor în numerar le va analiza, și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege va dispune emiterea unui titlu și plata despăgubirilor bănești în numerar către persoanele îndreptățite în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare dacă persoana îndreptățită a optat exclusiv pentru această măsură, în conformitate cu art. 182 litera „a” din lege și că în cauza dedusă judecății,. Reclamantul nu este în posesia unui titlu de despăgubire pentru a putea parcurge procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire, cuprinsă în capitolul V1 din OUG 81/2007.
În drept HG 361/2005 modificată și completată prin HG 1068/2007, Legea 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, art. 289 Cod procedură civilă.
Examinând recursul formulat prin prisma criticilor aduse cât și din oficiu, instanța de recurs reține următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamantul recurent a solicitat obligarea pârâților intimați la plata de despăgubiri în valoare de_ lei ROL actualizate la data plății pentru imobilul casă și teren situat în Oradea, .. 8 înscris în CF 7564 Oradea cu nr. top. 4819/30/b.
Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul recurent a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului de mai sus în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 535/1965, drept întabulat în CF 7564 Oradea cu titlu de cumpărare ca bun comun împreună cu soția Mascaș A. sub B 7 și 8 iar sub B 10 din aceeași carte funciară a fost notat dreptul de proprietate al Statului R. asupra imobilului cu titlu de expropriere.
Prin dispoziția nr. 2422 din 30.05.2005 emisă de către Primarul Municipiului Oradea în calitate de entitate notificată a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului casă și teren situată în Oradea, .. 8 înscris în CF 7564 Oradea cu nr. top. 4819/30/b, motivat de faptul că imobilul casă a fost demolat iar terenul aferent este cuprins între blocuri, s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit suma de_ lei ROL sub forma despăgubirilor care constau în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în favoarea reclamantului recurent la baza căreia a stat referatul de fundamentare a dispoziției Primarului Municipiului Oradea, de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului casă și teren și formularea ofertei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare pentru imobilul casă și teren imposibil de restituit în natură cu nr._ din 4.05.2005 întocmit în dosar 1625/2002.
Anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată, astfel cum rezultă și din aspectele mai sus reținute, pe seama reclamantului recurent a fost emisă Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 2422/30.05.2005, recunoscându-i-se acestuia calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru imobilul mai sus arătat și s-a dispus înaintarea dosarului aferent dispoziției 2422/2005 Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, înregistrat sub nr. 5409/CC.
Instanța de recurs retine ca la data de 14 februarie 2001 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 prin care a fost reglementată restituirea, de regulă, în natură a acestor bunuri sau, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (art. 1). În capitolul III al actului normativ menționat a fost reglementată procedura de restituire; persoana îndreptățită trebuie să notifice unitatea deținătoare care va dispune restituirea prin dispoziție/decizie motivată sau va face o ofertă de acordare a unei măsuri reparatorii prin echivalent.
Persoana îndreptățită, nemulțumită, poate ataca în justiție decizia/dispoziția emisă de persoana deținătoare, competența de soluționare revenind secției administrative a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare (art. 24).
Legea nr. 10/2001 este o lege specială și derogatorie de la dreptul comun reprezentat de art. 480 și art. 481 cod civil care reglementează acțiunea în revendicare.
Măsura reparatorie constând in restituirea de către stat a bunurilor preluate abuziv reglementata de Legea nr. 10/2001 nu este altceva decât o acțiune in revendicare speciala, supusa unui regim juridic aparte (domeniu de aplicare special - bunurile preluate de stat in perioada comunista, procedura prealabila celei judiciare, termen special in care poate fi introdusa etc.), astfel încât după apariția legii acțiunea in revendicare de drept comun nu mai poate fi introdusa, ci trebuie urmata calea Legii nr. 10/2001 pentru a obține restituirea bunurilor.
Mai retine instanța că în cuprinsul Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Această procedura administrativa presupune parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr.81/2007; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007.
In consecința procedura de acordare a despăgubirilor se supune prevederilor legii speciale, concursul dintre legea specială și legea generală rezolvându-se în favoarea legii speciale.
Procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este cea legală și instanța nu poate, fără a încălca dispozițiile legale în vigoare, să dispună în alt mod.
Astfel acțiunea in acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevăd masuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptata direct împotriva Statului R., întemeiata pe dispozițiile dreptului comun si ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale este inadmisibilă, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia 27 din 14.11.2011 prin care s-a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii 247/2005 îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO și ale art. 13 din această Convenție, sunt inadmisibile.
S-a reținut de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele deciziei mai sus arătate că acțiunile directe, îndreptare împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin care se solicită despăgubiri bănești în temeiul art. 480 și următoarele Cod civil și ale art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, nu pot fi primite deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant. Aceeași este soluția și în ceea ce privește Codul civil republicat ce reglementează acțiunea în revendicare, respectiv art. 563-566.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția Europeană că s-a constat că jurisprudența CEDO lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri, că în această materie statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea 10/2001 și Legea 247/2005 prin care au fost aduse o . modificări de substanță Legii 10/2001, în special în ceea ce privește măsurile reparatorii și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Se mai reține în considerentele acestei decizii că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de CEDO ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României și cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței CEDO după pronunțarea acestei hotărâri pilot, din moment ce S. R. a fost obligat ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de mai sus, conform principiilor consacrate de Convenție.
În contextul considerentelor mai sus expuse, având în vedere și Decizia nr. 27/14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, dispozițiile art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, instanța de recurs apreciază recursul formulat ca fiind neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 312 aliniat 1 Cod procedură civilă împotriva sentinței recurate pe care o va păstra în totalitate și va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurentul Mascaș D. cu dom. în Oradea, .. 10, .. 8, jud. Bihor în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ambele cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 4842 din 27.03.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.
Fără de cheltuieli de judecată.
Definitiva si irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
C. R. M. S. A. C. O. I.
Red. jud. S.M.
Jud. fond B.A.
Tehnored. I.O.
2 ex/11.03.2013
| ← Revendicare mobiliară. Hotărâre din 12-04-2013, Tribunalul BIHOR | Pretenţii. Decizia nr. 30/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|
