Legea 10/2001. Sentința nr. 148/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 148/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 3796/111/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA Nr. 148/C/2013

Ședința publica din 24 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. D.

Grefier F. A. F.

Pe rol fiind pentru azi soluționarea cauzei civile în primă instanță formulată de reclamanții M. I., M. D. R., M. S. M., toți cu dom. procedural ales la sediul avocatului din Oradea, ., nr.25, ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr.38, sector 1, reprezentat prin – Sucursala ,,C.R.E.I.R CF”Cluj, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr.17, județul Cluj, S. R. reprezentant prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, ., și P. M. ORADEA – COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 10/2001, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr.1, județul Bihor, având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 20.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii în fond, concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea la 24.05.2013, zi în care s-a și pronunțat hotărârea.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND:

Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. Oradea, invocată de aceasta prin Întâmpinare, instanța o va admite față de prevederile articolului 12 alin. 2 din Legea nr.33/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, conform cărora calitatea procesuală o are această unitate doar în situația în care imobilul se expropriază pentru o cauză de utilitatea locală, iar în speță, exproprierea a avut loc pentru utilitate publică.

Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R. – prin MPF, instanța o va respinge ca neântemeiată, având în vedere faptul că S. R., prin instituțiile sale publice centrale, este titularul decretului de expropriere pentru cauză de utilitate publică și hotărârea îi este opozabilă.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la instanță la data de 17.03.2011, reclamanții M. I., M. D. R., M. S. M. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., București – Sucursala ,,C.R.E.I.R CF” Cluj, S. R. reprezentant prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, obligarea acestora în solidar la măsuri reparatorii pentru echivalent sub forma despăgubirilor bănești în valoare de 350 euro/mp. teren, pentru terenul în suprafață de 83 mp. situat în Oradea, .. S.) înscris în CF nr._ Oradea având nr. topo 6231/6.

În motivarea cererii, reclamanții arată în esență, că prin Decretul de expropriere nr. 192/23.05.1971, s-a expropriat din terenul aparținând antecesorului lor, numitul P. I., o suprafață de 83 mp. teren, în vederea aducerii la îndeplinire a lucrărilor de dublare a liniei de cale ferată în Oradea. Reclamanții au adresat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare către CNCF CFR SA București, prin intermediul executorului judecătoresc, prin care solicită despăgubiri bănești pentru terenul expropriat, dar aceasta nu a fost soluționată de către expropriator. Reclamanții arată că, este adevărat că, cu ocazia exproprierii, s-a întocmit procesul – verbal, datat 01.02.1972, în care s-a consemnat că terenul în suprafață de 83 mp. are categoria de folosință grădină și că era plantat cu pomi fructiferi, stabilindu-se și un preț unitar de 5 lei/mp teren, cu titlu de despăgubire, care, însă nu s-a plătit nici până în prezent, deși s-a emis și un deviz, antecesorul reclamanților fiind despăgubit doar pentru contravaloarea plantațiilor ridicate cu ocazia exproprierii.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001.

Reclamanții au depus în susținerea cererii copia Decretului de expropriere(fila 5-7 dosar), dovada calității de succesori în drept ai antecesorului lor(fila 136-142 dosar), numitul P. I., notificare (fila 4 dosar), Proces verbal de inventariere a bunului expropriat (fila 11 dosar), Decretul de expropriere (fila 8-10 dosar), Decizia de calcul despăgubiri (fila 13-18 dosar).

Pârâta CNCF CFR SA București, a formulat Întâmpinare (fila 19-20 dosar) prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, arătând că antecesorul acestora a acceptat exproprierea fără plata despăgubirilor prevăzute de lege, invocând excepția lipsei calității lor procesuale pasive.

La data de 03.10.2011, reclamanții și-au precizat acțiunea (fila 38 dosar) în sensul că au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Primarului M. Oradea, solicitând obligarea acestuia, în urma constatării calității de persoane îndreptățite la despăgubiri în temeiul Legii 10/2001 pentru terenul amintit, respectiv la măsuri reparatorii pentru echivalent bănesc, pârâta CNCF CFR SA București, să emită oferte de plată.

Pârâtul Primarului M. Oradea, a formulat Întâmpinare ( fila 55-56 dosar), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a arătat că, potrivit prevederilor art.26 din Legea 10/2001, deținătorul imobilului ,,este obligat să propună acordarea de despăgubiri”, acesta fiind pârâta CNCF CFR SA București, întrucât imobilul expropriat se află în administrarea acesteia.

Pârâta CNCF CFR SA București, a comunicat instanței dosarul administrativ cuprinzând notificări și procese verbale, respectiv decizia de plată comunicată reclamanților cu privire la imobilul în litigiu (fila 64-76).

În cauză s-a dispus și s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară de evaluare a imobilul expropriat (fila 96-101 dosar), lucrarea fiind întocmită de expert inginer Rajna – Koppanyi Z. I..

Au mai fost administrate probe cu înscrisuri de la dosar și probe testimoniale (fila 86-87).

La solicitarea instanței, pârâta CNCF CFR SA București a comunicat că nu poate face dovada achitării către reclamanți a sumei de bani reprezentând contravaloarea terenului supus exproprierii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța, Tribunalul Bihor, reține următoarele :

Prin Decretul de expropriere nr.192/25.05.1971(fila 8) antecesorului reclamanților, numitul P. I., i-a fost expropriată suprafața de 83 mp teren, în scopul dublării liniei ferate Oradea, teren situat administrativ în Oradea, . Vișinului), nr.13, (fila 8 și 10 dosar), ca de altfel celelalte terenuri situate pe aceeași stradă.

La momentul exproprierii, reprezentanții autorităților au întocmit un Proces Verbal în care au consemnat plantațiile care se găsesc pe terenul expropriat (fila 11 dosar), ulterior fiind efectuate demersurile în vederea despăgubirii foștilor proprietari pentru terenul expropriat și pentru bunurile distruse cu ocazia exproprierii. În acest sens, au fost întocmite note de calcul și devize (fila 9, fila 12-18, fila 26 dosar), dar proprietarii terenurilor expropriate nu au încasat despăgubirile stabilite. Acest aspect este confirmat de declarațiile și solicitările antecesorului reclamanților(fila 25, fila 27 dosar), care a fost de acord cu exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu condiția plății despăgubirilor în condițiile legii. Starea de fapt expusă mai sus este confirmată și prin declarațiile martorilor audiați în cauză ( fila 86-87 dosar), care arată modul și condițiile în care s-a realizat exproprierea, neplata despăgubirilor, precum și faptul că, aflându-se în aceeași situație cu reclamanții (vecinii acestora), au solicitat instanței și au obținut despăgubiri, conform legii.

Cu toate ca pârâta CNCF CFR SA București a susținut că antecesorul reclamanților a fost despăgubit pentru imobilul supus exproprierii, aceasta nu a putut face dovada plății acesteia, deși instanța i-a solicitat în mod expres aceasta.

Văzând actele de stare civilă și certificatele de naștere depuse la dosar ( fila 136-142, fila 5-7 dosar) instanța reține că reclamanții sunt antecesorii legali ai numitului P. I., fostul proprietar al imobilului expropriat și că acesta este îndreptățit, în condițiile legii speciale, la plata despăgubirilor pentru terenul trecut în proprietatea Statului R., pentru cauză de utilitate publică.

Instanța reține de asemenea din înscrisurile de la dosar că terenul expropriat în suprafață de 83 mp reprezintă grădină în Podgorie, că a aparținut antecesorului reclamanților, numitul P. I. și că deși s-a stabilit prin Decizul emanat de la pârâta CNCF CFR SA București că acestuia i se cuvine o despăgubire în sumă de 187 lei (fila 24 dosar), aceasta nu a fost încasată de fostul proprietar al terenului expropriat, motiv pentru care acesta a adresat mai multe solicitări pârâtei (fila 25 dosar).

Instanța mai reține, de asemenea, că inițial, reclamanții au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei Primaria M. Oradea la plata despăgubirii pentru terenul în litigiu, întrucât accestia au adresat autorităților locale, respectiv Primariei M. Oradea solicitări în temeiul L.10/2001, pentru emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent bănesc a imobilului în litigiu, dar ulterior și-au precizat acțiunea în drept pe dispozițiile legilor de expropriere, aceasta fiind starea de fapt conturată în urma administrării probatorului în cauză.

Văzând prevederile art. 26 și următoarele din Legea nr. 33/1994 cu modificările și completările ulterioare, precum și constatând în urma probelor administrate că antecesorul reclamanților nu a fost despăgubit pentru imobilul teren în suprafață de 83 mp., expropriat pentru cauză de utilitate publică, în baza raportului de expert întocmit în cauză de expert inginer Rajna – Koppanyi Z. I., va obliga pârâta CNCF CFR SA București la a face reclamanților o ofertă de restituire prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești, corespunzătoare valorii imobilului situat în Oradea, ..13, (fostă Vișinului), înscris în CF_, nr.topo 6231/6, respectiv să emită dispoziție la notificarea antecesorului reclamanților pentru terenul în suprafață de 83 mp, identificat mai sus, valoare calculata conform expertizei la suma de 29.976 lei. In consecința, instanța va respinge ca neîntemeiate celelalte cereri ale reclamanților.

Instanța, în temeiul art. 274 C.p.c., va obliga pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, ocazionate de acest proces, în sumă de 2240 lei, reprezentând onorariu de avocat (1000 lei) și onorariu expert(1240 lei), conform chitanțelor de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. Oradea, invocată de acesta prin Întâmpinare.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin Întâmpinare, ca neântemeiată.

Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții M. I., M. D. R., M. S. M., toți cu dom. procedural ales la sediul avocatului din Oradea, ., nr.25, ., județul Bihor, în calitate de moștenitori legali ai numitului P. I., și în consecință:

Obligă pârâta CNCF CFR SA București, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr.38, sector 1, reprezentată prin – Sucursala ,,C.R.E.I.R CF”Cluj, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr.17, județul Cluj, la a face reclamantilor oferta de restituire prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești, corespunzătoare valorii imobilului situat în Oradea, ..13, (fostă Vișinului), înscris în CF_, nr.topo 6231/6, respectiv să emită dispoziție la notificarea antecesorului reclamanților pentru terenul în suprafață de 83 mp, identificat mai sus, în suma de 29.976 lei, imobil expropriat de către pârât pe seama antecesorului reclamanților, numitul P. I., valoare stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert inginer Rajna – Koppanyi Z. I. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, ocazionate de acest proces, în sumă de 2240 lei, reprezentând onorariu de avocat (1000 lei) și onorariu expert(1240 lei), conform chitanțelor de la dosar.

Respinge ca neîntemeiate celelalte cereri ale reclamanților.

Cu drept de recurs la Curtea de Apel Oradea în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24.05.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. C. A. F. F. A.

– vicepreședintele instanței

Red. DCA

Dact FF

Ex. 8/12.06.2013

Pt. conf. 6 . I.,

M. D. R.,

M. S. M.

P. M. Oradea

St.Rom MFP București

CNCF CFR SA București prin – Sucursala ,,C.R.E.I.R CF”Cluj

Azi, .2013.

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. Oradea, invocată de acesta prin Întâmpinare.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acesta prin Întâmpinare, ca neântemeiată.

Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții M. I., M. D. R., M. S. M., toți cu dom. procedural ales la sediul avocatului din Oradea, ., nr.25, ., județul Bihor, în calitate de moștenitori legali ai numitului P. I., și în consecință:

Obligă pârâta CNCF CFR SA București, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr.38, sector 1, reprezentată prin – Sucursala ,,C.R.E.I.R CF”Cluj, cu sediul în Cluj N., Piața A. I., nr.17, județul Cluj, la a face reclamantilor oferta de restituire prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești, corespunzătoare valorii imobilului situat în Oradea, ..13, (fostă Vișinului), înscris în CF_, nr.topo 6231/6, respectiv să emită dispoziție la notificarea antecesorului reclamanților pentru terenul în suprafață de 83 mp, identificat mai sus, în suma de 29.976 lei, imobil expropriat de către pârât pe seama antecesorului reclamanților, numitul P. I., valoare stabilită prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert inginer Rajna – Koppanyi Z. I. și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obligă pârâta la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, ocazionate de acest proces, în sumă de 2240 lei, reprezentând onorariu de avocat (1000 lei) și onorariu expert(1240 lei), conform chitanțelor de la dosar.

Respinge ca neîntemeiate celelalte cereri ale reclamanților.

Cu drept de recurs la Curtea de Apel Oradea în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24.05.2013.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 148/2013. Tribunalul BIHOR