Pretenţii. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul BIHOR

Decizia nr. 203/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 7051/271/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR ORADEA

-SECȚIA CIVILĂ-

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 203/R/2013

Ședința publică din 19 februarie 2013.

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTECECILIA R.

JUDECĂTOR M. S.

JUDECĂTOR A. C.

GREFIER O. I.

Pe rol fiind pentru azi pronunțarea recursului civil formulat de recurentul D. C. în contradictoriu cu intimații ..A. SIBIU, ..A. ORADEA ȘI M. E. R. împotriva sentinței civile nr. 4450/2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 12 februarie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în recurs, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la aceea data, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND

Asupra recursului de fata retine urmatoarele – prin SENTINTA CIVILĂ Nr. 4450 din data de 20 Martie 2012 pronuntata de Judecatoria Oradea in dosarul nr_, instanta a dispus

- admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul D. C. F. în contradictoriu cu pârâții . si M. E. R.,

- a obligat pârâta . la plata către reclamant a sumei de 5602,95 lei reprezentând contravaloarea reparații și a sumei de 166,67 lei cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosință a autoturismului avariat.

- a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1045,67 lei, corespunzător pretențiilor admise.

- a respins ca nefondate celelalte pretenții.

Pentru a hotara astfel, instanta de fond aretinut urmatoarele - la data de 29.11.2010 a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismul reclamantului, cu nr de înmatriculare_ și cel al pârâtei M. E. R., asigurat pentru răspundere civilă obligatorie la pârâta ., cu polița ./17/_ nr._

Conform procesului-verbal . nr_ din 29.11.2010, culpa în producerea accidentului a aparținut pârâtei M. E. R., aspect necontestat de niciuna dintre părți.

Urmare accidentului, societatea de asigurare a deschis dosarul de daună RA0621BH10, în care s-a aprobat la plată, cu titlu de despăgubiri, suma de 1371,56 lei, apreciată ca insuficientă de reclamant, care și-a reparat pe cont propriu autoturismul, plătind în acest sens suma de 7044,46 lei, conform facturii_/31.10.2011 și bonului fiscal.

Din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert U. F., înregistrat la Biroul de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Bihor nr 206/16.02.2012, instanța reține că suma necesară pentru a se repara elementele avariate la autoturismul reclamantului, urmare accidentului din data de 29.11.2010, este de 5602,95 lei.

S-a retinut ca in cauză sunt aplicabile următoarele prevederi din Legea nr. 136/1995:

Art. 49 - Asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțe persoane pagubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil (…).

Art. 50 - Despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Art. 54 - Despagubirea se stabileste si se efectueaza conform art. 43 si 49, iar în cazul stabilirii despagubirii prin hotarâre judecatoreasca, drepturile persoanelor pagubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercita împotriva asiguratorului de raspundere civila, în limitele obligatiei acestuia, stabilita în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor raspunzatoare de producerea accidentului în calitate de intervenienti fortati.

și din Ordinul CSA nr. 5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului):

Art. 26 (1) Asiguratorul are obligatia de a despagubi partea prejudiciata pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretentiilor formulate în cererea de despagubire, dovedite prin orice mijloc de proba. Fără a se depăși limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliței de asigurare RCA, se acordă despăgubiri, în formă bănească, pentru:

a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b) pagube materiale;

c) pagube consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat;

d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.

Art. 35 Persoana prejudiciata are dreptul sa înainteze cererea de despagubire catre asiguratorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, potrivit prezentelor norme.

Art 36 - (1) Despagubirea se efectueaza de catre asiguratorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asiguratorul a definitivat investigatia necesara evaluarii sumei pe care este obligat sa o plateasca sau de la data la care asiguratorul a primit o hotarâre judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca.

ART. - Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 43 și 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, în baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, pe baza înștiințării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum și a oricăror mijloace de probă ori prin hotărâre judecătorească.

Raportând situația de fapt la dispozițiile legale aplicabile, instanța a constatat întemeiată în parte cererea reclamantului, pentru următoarele considerente:

În primul rând, suma pe care o poate primi reclamantul nu este cea solicitată prin cererea precizatoare- 7044,46 lei, ci cea efectiv necesară pentru repararea avariilor la autoturismul său urmare accidentului din 29.11.2010, stabilită prin raportul de expertiză, respectiv suma de 5602,95 lei.

Instanța nu a reținut apărarea pârâtei . în sensul că pentru reparații era suficientă suma de 1371,56 lei, întrucât nu această sumă a rezultat din expertiză, ci 5602,95 lei

În plus, pârâta nu a făcut dovada existenței vreunui service care să efectueze reparațiile la suma aprobată în dosarul de daună, iar reclamantul a arătat, în cadrul răspunsului la interogatoriu, că s-a dus la un service la care a fost trimis de pârâta societate de asigurare, însă acolo i s-a spus că reparația nu se poate efectua în această sumă.

Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata sumei de 5000 lei, reprezentând contravaloare a chiriei plătite pentru utilizarea autoturismului cu nr_ proprietatea numitei T. D., cu dobânda legală aferentă, instanța reține următoarele:

Dispozițiile aplicabile sunt art 26 alin 1 lit c) din Ordinul CSA nr 5/2010, precitat și art 45, care dispune:

Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:

1. se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepția lipsei de folosință a mijloacelor de transport cu care persoana prejudiciată își realizează obiectul de activitate și pentru care deține licență și autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosință se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparține păgubitului și se face cu înscrisuri doveditoare;

Prin urmare, despăgubirile se pot stabili numai pentru timpul normat necesar efectuării reparației pagubelor, neavând relevanță faptul că reclamantul nu a reparat autoturismul vreme de aproape 1 an, întrucât nu ar fi avut banii necesari reparației (aproximativ 5600 lei, conform celor de mai sus), închiriind însă un autoturism pentru care a plătit o chirie de 5000 lei.

Având în vedere că în raportul de expertiză s-a stabilit că timpul necesar efectuării reparațiilor este de 39 ore, echivalent a 5 zile lucrătoare, despăgubirea pentru lipsa de folosință a autoturismului avariat se ridică la suma de 166,67 lei (33,33 lei/zi).

Referitor la pârâtul care poate fi obligat la plata acestor sume, se rețin dispozițiile art 49 și 54 din legea nr 136/1995, conform cărora obligația de plată a despăgubirii revine asigurătorului RCA al persoanei vinovate de accident, cu citarea obligatorie în proces a acesteia din urmă. Rolul asigurării de răspundere civilă este tocmai de a acoperi pagubele ce pot fi generate din accidente, fără ca șoferul să plătească această sumă din propriul său patrimoniu.

Pentru acest motiv, instanța a admis in parte actiunea, conform dispozitivului sentintei.

În baza art 274 și 276 Cod proc civ, instanța a obligat pârâta . la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1045,67 lei, reprezentând: taxă de timbru de 442,67 lei, 3 lei timbru judiciar- corespunzător pretențiilor admise, 600 lei onorariu avocat.

Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs reclamantul D. C. F., solicitand ca in urma admiterii recursului, sa se dispuna modificareain parte a sentintei atacate, in sensul admiterii capatului decerere privind obligarea paratilor la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de prejudiciu pentru lipsa de folosinta a autoturismului, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea recursului, recurentul arata ca urmare a evenimentului rutier cauzat din culpa paratei M., a ramas lipsit de folosinta autoturismului sau avariat in accidentul rutier timp de aproape un an de zile. In aceasta perioad, a fost nevoit sa inchirieze un alt autoturism, conform contractului deinchiriere si chitantelor de plata depuse la dosar. Cuantumul prejudiciului care i s-a cauzat urmare a lipsei de folosinta a autoturismului, este in suma de 5.000 lei, reprezentand chiria achitata locatorului si justificata prin chitante de plata.

Instanta d fond a admis doar in parte acest capat decerere, retinand incidenta prevederilor art. 26, al. 1, lit. c si art. 45 din Ordinul CSA nr 5 din 2010, luand in considerare doar cele 39 ore, echivalent a 5 zile lucratoare necesare efectuarii reparatiilor, potrivit concluziilor raportului de expertiza auto efectuat in cauza.

Recurentul arata ca asiguratorul a oferit o despagubire insuficienta efectuarii lucrarilor de reparatii necesare, motiv pentru care reclamantul a refuzat oferta, insa doar dupa mai multe luni a reusit sa stranga suficienti bani pentru a repara autoturismul pe cont propriu. In acest interval de timp, a fost nevoit sa inchirieze o alta masina, paratilor revenindu-i obligatia de a-l dspagubi pentru acestecheltuieli, in temeiul Legii nr 136 din 1995 si Ordinului CSA nr 4 din 2010.

Prin intampinare, intimata . a solicitat respingerea recursului ca nefundat si mentinerea in totalitate a sentintei recurate, cu cheltuieli de judecata.

In sustinerea pozitiei sale procesuale, intimata invoca dispozitiile art. 45, al. 1 din Ordinului CSA nr 4 din 2010, ptrivit carora, in situatiain care se formuleaza pretentii de despagubiri pentru lipsa folosintei bunului avariat, despagubirile vor fi acordate numai pentru timpul norma necesar efectuarii reparatiilor, iar conform raportului de expertiza efectuat in cauza, acest timp este de 39 ore.

Intimata M. E. R., nu si-a exprimat pozitia procesuala in recurs.

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de recurent si prevazute de art. 304, pct. 9 c.pr.civ., cat si a motivelor de ordine publica care pot fi invocate de instanta si din oficiu in temeiul dispozitiilor art. 304 indice 1 c.pr.civ., tribunalul retine ca acesta este nefondat, urmand a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor succede.

Recurentul critica dispozitiile sentintei recurate sub aspectul dispozitiilor prin care au fost admise doar in parte pretentiile sale privind obligarea paratilor la plata prejudiciului constand in lipsa folosintei autoturismului avariat urmare a unui accident rutier cauzat din culpa partei M..

Parata M. este beneficiara unei polite de asigurare RCA, in caza fiind aplicabile dispozitiile art. 49, 50 si 54 din Legea nr 136 din 1995 si Ordinului CSA nr 5 din 2010, in vigoare la data producerii accidentului.

In temeiul politei de asigurare de raspundere civila obligatorie auto, asiguratorul a preluat de la persoana asigurata obligatia de a-l despagubi pe victima evenimentului rutier, inclusiv pentru prejudiciul constand in lipsa de folosinta a vehiculului avariat, astfel cum rezulta din prevederile art. 26, al. 1, lit. c din Ordinului CSA nr 5 din 2010. Astfel, obligatia de a-l despagubi pe reclamant ii revine nu autorului accidentului, parata M.,ci asiguratorului.

Nici faptul ca reclamantul a inchiriat un alt autoturism pentru o perioada de timp de mai multe luni si nici cuantumul chiriei lunare achitate de acesta locatorului, nu prezinta relevanta in speta, obligatie de despagubire fiind limitata ca timp si cuantum numai pentru timpul normat necesar efectuarii reparatiilor, iar conform raportului de expertiza efectuat in cauza, acest timp este de 39 ore, respectiv 166.67 lei, cum corect a retinut prima insanta, criticile formulate de recurent fiind nefondate sub acest aspect.

F. de considerentele de fapt si de drept mai sus relevate, in temeiul dispozitiilor art. 312 c.pr.civ., urmeaza a fi respins ca nefondat recursul, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

In temeiul art. 274 c.pr.civ., retinand culpa procesuala a recurentului, ia act ca intimata societate de asigurare nu a justificat cheltuieli de judecata in recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil introdus de recurentul D. C. F. cu domiciliul procesual ales la S.C.P.A. V.&C.- Oradea, ., . în contradictoriu cu intimatii ., cu sediul în Sibiu, ., jud Sibiu, M. E. R., cu domiciliul în .. B., nr 100, jud Bihor, impotriva sentinteicivile nr 4450 din data de 20.03.2012 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care o pastreaza in totalitate.

F. cheltuieli de judecata.

Pronunțată în ședință publică din 19.02.2013.

Președinte Judecător Judecător Grefier

R. C. S. M. C. A. I. O.

Red. jud. R.C.

Red. jud. fond I.F.

Tehnored. R.C.

2 ex/25.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 203/2013. Tribunalul BIHOR