Pretenţii. Hotărâre din 12-04-2013, Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 2291/177/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 467/R/2013
Ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. E. M.-G.
Judecător F. I. C.
Judecător M. C. R.
Grefier S. O.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii recursului Civil declarat împotriva sentinței civile nr. 767/2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd, formulat de recurentul A. V. în contradictoriu cu intimații H. Z. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, având ca obiect pretenții.
Se constată faptul că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din 05.04.2013, când părțile au pus concluzii pe fond, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 12.04.2012, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Deliberând:
Asupra recursului civil de față, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 767 din 12.04.2012, dată de Judecătoria Aleșd s-a admis acțiunea formulată de reclamantul H. Z. în contradictoriu cu pârâtul A. V. a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1400 Euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății) plus dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii acțiunii, 14.10.2011 și până la data plății efective, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 475,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Între cele două părți din dosar, a avut loc o înțelegere în virtutea căreia reclamantul i-a remis pârâtului suma de 1400 euro pentru a înmatricula autoturismul marca Lancia Dedra cu nr. de identificare ZLA_82, înțelegere care întrunește elementele unui contract de mandat, pârâtul acceptând însărcinarea dată de reclamant pentru a înmatricula autoturismul mai sus menționat.
Instanța nu poate reține incidența în cauză a dispozițiilor legale invocate de către reclamant, nefiind întrunite nici condițiile îmbogățirii fără justă cauză și nici consecințele ce decurg din existența unui contract de depozit.
Deși din probele administrate în cauză nu rezultă ca, pentru îndeplinirea însărcinării, să fi fost stabilit vreun termen, totuși instanța reține că reclamantul i-a cerut de mai multe ori pârâtului explicații cu privire la îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o, fiind nevoit să promoveze el însuși acțiune la instanța de contencios administrativ pentru înmatricularea autovehiculului pe numele său. De asemenea, martorul audiat în cauză confirmă faptul că reclamantul i-a dat pârâtului o sumă de bani, că pârâtul trebuia să înmatriculeze autoturismul în cauză, că nu a făcut acest lucru, reclamantul, în mai multe rânduri, i-a cerut pârâtului să-i restituie suma de bani remisă și că pârâtul nu i-a dat reclamantului banii înapoi.
Deși pârâtul a fost citat cu mențiunea „personal la interogatoriu” pentru termenul din data de 15.03.2012, totuși acesta nu s-a prezentat în instanță.
Având în vedere dispozițiile art.225 C.proc.civ care asimilează refuzul de a răspunde la interogatoriul încuviințat în cauză cu o mărturisire deplină sau cu un început de dovadă în folosul părții potrivnice precum și dispozițiile art.969 C.civ. potrivit cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante” coroborate cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la filele 4-15 și 33-35 din dosar, instanța a considerat întemeiată acțiunea introductivă și, ca urmare, a dispune admiterea acesteia așa cum a fost formulată .
Fiind în culpă procesuală și având în vedere faptul că prin încheierea din data de 15.02.2012, s-a dispus scutirea reclamantului de plata taxei de timbru în cuantum de 472,2 lei taxă timbru și 3 lei timbru judiciar, în baza art.274 alin.1 C.proc.civ., coroborat cu dispozițiile art.18 din OUG nr.51/2008, instanța a dispus obligarea pârâtului la plata către stat a sumei de 475,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul A. V. solicitând instanței modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Recursul nu a fost timbrat.
În motivarea recursului se arată că instanța a judecat cauza în lipsa sa, motivată de faptul că a fost plecat la un curs de perfecționare în Germania, că nu este vinovat și că ar putea dovedi acest lucru, acuzațiile și martorii fiind false.
Recursul nu este motivat în drept.
Întrucât recursul nu a fost timbrat, tribunalul a invocat din oficiu excepția de netimbrare a recursului.
Examinând cauza prin prisma acestei excepții, care împiedică examinarea motivelor de recurs invocate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Cu toate că tribunalul a dispus citarea recurentului cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru, legal datorate, de 236 lei taxă timbru și 3 lei timbru judiciar, atât pentru termenul de judecată din 8.03.2013 cât și pentru cel din 5.04.2013, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care va face aplicarea art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 și va anula ca netimbrat recursul civil formulat de recurentul A. V. în contradictoriu cu intimatul H. Z. împotriva sentinței civile nr. 767 din 12.04.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o păstrează în totalitate.
Nu s-au dovedit cheltuieli de judecată de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul civil introdus de recurentul A. V., dom. în loc. Tileagd, nr.533, jud. Bihor în contradictoriu cu intimații H. Z., dom. în Tileagd, nr.1045, jud. Bihor și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ALEȘD, împotriva sentinței civile nr. 767/12.04.2012 pronunțată de Judecătoria Aleșd pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă și irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Aprilie 2013
Președinte, L. E. M.-G. | Judecător, F. I. C. | Judecător, M. C. R. |
Grefier, S. O. |
Red. Jud. I.F. – V. E. C.
Red. Jud. T.B. - F. I. C.
Tehnored. - SimonaOltean
2 ex/ 07.05. 2013
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 468/2013. Tribunalul BIHOR | Revendicare imobiliară. Hotărâre din 06-12-2013, Tribunalul BIHOR → |
---|