Validare poprire. Decizia nr. 169/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Decizia nr. 169/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 169/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 169/A/2015

Ședința publică din data de 7 octombrie 2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: R.-I. B., judecător

JUDECĂTOR: G.-C. F., președinte secție

GREFIER: A. Ș.

S-a luat în examinare apelul civil declarat de terțul-poprit ., împotriva sentinței civile nr. 641/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită cu apelanta la domiciliul procesual ales în apel.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

În temeiul art. 296 din codul de procedură civilă din anul 1864, tribunalul constată că este competent să soluționeze prezentul apel.

Se constată că prin cererea de apel s-a solicitat și repunerea apelantului în termenul de declarare a apelului, invocând faptul că la data de 18 mai 2015a luat cunoștință de sentința dată de instanța de fond când aceasta i-a fost comunicată de executorul judecătoresc B. T. N., odată cu somația din 11.06.2015.

La cererea de apel s-a atașat somația din 11.06.2015, din dosarul execuțional nr.363/2015, încheierile nr.1 și nr. 2 ale executorului judecătoresc, sentința civilă nr.641/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ și plicul de comunicare, acte din care rezultă că, somația a fost comunicată apelantului la data de 18.06.2015 și nu la data de 18 mai 2015, cum se menționează în conținutul cererii de apel, fiind imposibil să i se comunice apelantului somația din luna iunie în luna mai, aspect față de care, tribunalul constată că există o eroare materială în ce privește luna indicată de apelantă ca fiind luna în care i-au fost comunicate actele menționate, astfel că cererea de repunere în termenul de apel este formulată în termenul de 15 zile de la comunicarea somației și a titlului executoriu.

Tribunalul, apreciază că motivele invocate de apelant(nelegala citare și necomunicarea sentinței) cât timp sediul apelantei este același, nu constituie motive temeinice pentru repunerea în termenul de apel, în temeiul art. 103 din Codul de procedură civilă, tribunalul respinge cererea de repunere în termenul de declarare a apelului.

Având în vedere data comunicării de către prima instanță a sentinței atacate, respectiv 27 martie 2015, potrivit dovezii de comunicare de la fila 80 din dosarul de fond și data la care s-a declarat calea de atac, respectiv, data depunerii scrisorii recomandate la oficiul poștal, 3 iulie 2015, potrivit plicului de la fila 12 din dosar, tribunalul invocă excepția tardivității declarării apelului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.

TRIBUNALUL

deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 641/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr.6._, s-a admis cererea petentului S. D. M., în contradictoriu cu debitorul A. D. R. și terțul poprit . și, pe cale de consecință: s-a dispus validarea popririi înființate de S.C.P.E.J B. și Partenerii, la data de 07.05.2014 în dosarul de executare nr. 111/2012, asupra sumelor datorate debitorului de către terțul poprit, până la concurența sumei de 6707,2 lei și a fost obligat terțul poprit să plătească petentului sumele pe care le datorează debitorului, în limita creanței arătate mai sus.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În baza contractului de împrumut autentificat sub nr. 2130/11.06.2010 la BNP Asociați B., încheiat între petentul S. D. M., în calitate de împrumutător și intimatul A. D. R., în calitate de împrumutat, a fost începută executarea silită împotriva debitorului, în Dosarul de executare nr. 111/2012 al S.C.P.E.J. B. și PARTENERII, pentru recuperarea creanței în valoare de 6000 lei, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Bistrița, prin încheierea nr. 5698/CC/2012 pronunțată în dosarul nr._ . La data de 07.05.2014 a fost înființată de către executorul judecătoresc poprirea asupra 1/3 din veniturile lunare realizate de pârâtului A. D. R., în calitate de angajat al .. Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit, la data de 12.05.2014, așa cum rezultă din dovada de comunicare (f. 9).

Conform art. 456 Cod de procedură civilă, terțul poprit avea obligația ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi să consemneze sumele de bani și să trimită dovada executorului.

În conformitate cu art. 460 (1) Cod procedură civilă, daca terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data la care terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribilă, pot sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că „dacă din probele administrate în cauză rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.

Textul de lege impune două condiții pentru admiterea cererii de validare a popririi: calitatea de debitor a terțului poprit fată de debitorul poprit, precum si neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor privind efectuarea popririi.

Conform datelor înscrise în Registrul general de evidență a salariaților, comunicate instanței de către ITM Bistrița-Năsăud (fila 69 – 70), debitorul A. D. R. este angajatul terțului poprit, fiind angajat pe durată nedeterminată din data de 01.07.2014, în funcția de „șofer autoturisme și camionete”.

În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 460 Cod procedura civilă, pentru admiterea acțiunii, respectiv terțul poprit datorează sume de bani debitorului urmărit, în baza raporturilor de muncă de tip angajator-angajat, a fost înființată poprirea și comunicată terțului poprit prin adresă, acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin privind consemnarea sumelor datorate debitorului, în consecință instanța a admis cererea creditorului urmăritor și a obligat terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.

Sentința a fost comunicată terțului poprit la data 27 martie 2015(f.80 dosar judecătorie), prin afișare, potrivit art.921 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât nicio persoană nu a fost găsită la sediul societății.

Împotriva sentinței expuse a declarat apel terțul poprit, . D., apel care a fost expediat prin poștă cu scrisoare recomandată, care a fost depusă la oficiul poștal la data de 3 iulie 2015, potrivit plicului de la fila 12 din dosar și a solicitat anularea sentinței atacate. Și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin cererea de apel apelanta a formulat și cerere de repunere în termenul de declarare a căii de atac, arătând că atât procedura de citare cât și comunicarea sentinței a fost viciată.

Apelanta susține că a aflat pentru prima dată de existența dosarului în care s-a pronunțat sentința atacată și de sentință doar la data de 18.05.2015(în realitate fiind vorba de 18.06.2015), dată la care i-a fost comunicată de executorul judecătoresc somația de executare a sentinței dată de prima instanță la care a fost atașată, precum și sentința.

Se susține că procesul s-a desfășurat fără ca apelanta să fi fost legal citată și fără a avea posibilitatea să-și prezinte apărările astfel că se impune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apelanta arată că ea nu a avut cunoștință nici de existența vreunei popriri și că nu i-a fost comunicată vreo adresă de înființare a popririi de vreun executor judecătoresc.

Cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac a fost respinsă de tribunal ca nefiind întemeiată, așa cum s-a menționat în partea introductivă a prezentei decizii, motivele invocate în susținerea cererii de repunere în termen - nelegala citare și nelegala comunicare a sentinței -, nefiind motive întemeiate care să justifice repunerea în termen, cât timp adresa sediului apelantei nu a suferit modificări și, la această adresă, i-au fost comunicate citațiile și sentința atacată.

Faptul că procedura de citare și de comunicare a sentinței s-a realizat prin afișare la sediul apelantei și nu prin înmânare efectivă nu reprezintă o viciere a citării și comunicării sentinței, cât timp această modalitate de comunicare este reglementată de dispozițiile art.921 din Codul de procedură civilă din 1865.

Pe de altă parte, în măsura în care comunicarea sentinței nu s-ar fi făcut cu respectarea dispozițiilor legale, nu se impunea formularea cererii de repunere în termen deoarece, urmare a necomunicării sentinței termenul de apel nu a curs, ci termenul de declarare a căii de atac ar fi curs doar de la data comunicării somației de executare, potrivit art.284 alin.2 din Codul de procedură civilă incident, dată față de care apelul ar fi declarat în termen..

La acest termen de judecată tribunalul a invocat excepția tardivității declarării apelului, excepție întemeiată, întrucât sentința a fost comunicată apelantei la data de 27 martie 2015, potrivit dovezii de comunicare de la fila 80 din dosarul de fond, comunicare care întrunește exigențele unei comunicări valabile, conform art. 921 din Codul de procedură civilă din 1865 iar apelanta a declarat apel doar la data de 3 iulie 2015, data depunerii scrisorii recomandate la oficiul poștal, potrivit plicului de la fila 12 din dosar, mult după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinței.

Cât timp sentința a fost legal comunicată de prima instanță la data de 27 martie 2015, de la această dată curge termenul de apel, potrivit art.284 alin.1, nefiind incidente dispozițiile art.284 alin.2, din Codul de procedură civilă.

Așa fiind, în baza art.296 din Codul de procedură civilă din 1865, apelul va fi respins ca fiind tardiv declarat.

Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind tardiv declarat apelul formulat de terțul poprit . D., cu sediul în municipiul D., ..12, județul Hunedoara și cu domiciliul procesual ales în apel, în municipiul D., .. 15, ., la avocatul P. A., împotriva sentinței civile nr. 641/2015, pronunțată la data de 23 ianuarie 2015 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Decizia este definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R.-I. B. G.-C. F. A. Ș.

Redactat RIB/Tehnoredactat RIB /13.11.2015/5 ex.

Judecător prima instanță M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Decizia nr. 169/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD