Prestaţie tabulară. Decizia nr. 164/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 164/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 164/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.164/A/2015.
Ședința publică din data de 7 octombrie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R.-I. B., judecător
JUDECĂTOR: G.-C. F., președinte secție
GREFIER: A. Ș.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de reclamanta B. S., împotriva sentinței civile nr. 2462/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta-apelantă B. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Față de lipsa de apărare a reclamantei-apelante, tribunalul lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamanta-apelantă B. S., asistată de avocat R. V., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Tribunalul constată că la data de 02.10.2015, s-au depus la dosar note scrise de către pârâtul-intimat Primarul municipiului Bistrița.
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat R. V., depune la dosar note scrise și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului apelului și acordă cuvântul reprezentantului reclamantei-apelante.
Reprezentantul reclamantei-apelante, avocat R. V., solicită, în principal, modificarea sau schimbarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, admiterea acțiunii civile formulată de reclamantă sau să fie anulată sentința apelată și rejudecând cauza prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că defuncta A. M. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului de 299 mp înscris sub top 708/2 din CF 388 Unirea de natură curți, construcții; să se constate că pe terenul dobândit, defuncta a edificat o construcție pentru instalația de producere rachiu natural din fructe și magazii; să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată sub semnătură privată la 26 mai 2000 între defuncta A. M. și reclamantă asupra terenului în suprafață reală de 299 mp, cu prețul de 10 milioane lei vechi și să se dispună ca sentința să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru motivele expuse pe larg, în scris, atât în cererea de apel cât și în notele scrise. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, fără cheltuieli de judecată.
Constatând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile ale cauzei, tribunalul declară închise dezbaterile asupra fondului apelului și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 2462/2015, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr._ s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S., formulată în contradictoriu cu pârâții M. Bistrița, prin primar, A. V., B. E. M., A. M., S. N. M., având ca obiecte:
- constatare dobândire drept de proprietate de A. M. prin uzucapiune asupra imobilului teren în suprafață de 299 mp, înscris în CF 388 UNIREA, nr. top 708/2;
- constatare dobândire drept de proprietate prin accesiune imobiliară de către A. M. a unei construcții de producere rachiu natural din fructe și magazii, construcții edificate pe imobilul teren înscris în CF 388 UNIREA, nr. top 708/2;
- pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act de înstrăinare a imobilului teren în suprafață de 299 mp, înscris în CF 388 UNIREA, nr. top 708/2, vânzător fiind A. M. și cumpărător B. S., pentru prețul de 10.000.000 ROL;
- intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 299 mp, înscris în CF 388 Unirea, nr. top 708/2, pe numele reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut următoarele:
Potrivit cu art. 476 cod civil de la 1864 drumurile mari, mici și ulițele sunt considerate ca dependințe ale domeniului public.
Bunurile care nu sunt ale particularilor sunt administrate și nu pot fi înstrăinate decât după regulile și formele prescrise pentru ele, potrivit cu art. 475 alin.2 Cod civil de la 1864.
Potrivit cu art. 1454 Cod civil austriac prescripția și uzucapiunea pot opera doar împotriva persoanelor private.
În cauză, se invocă uzucaparea unui drum de vite care a fost înscris în CF 388 Unirea, top 708/2 ( filele 6 -29) cu proprietar primăria Bistrița, iar urmare a sentinței comisiei de acreditare nr._/1911 s-a adnotat și s-a radiat, ca fiind proprietate de uz comun, neproductivă, care nu necesită înscriere.
Instanța a reținut că terenul pretins a fi uzucapat aparține domeniului public conform cu art. 476 Cod civil de la 1864, fiind un drum de vite, împotriva statului neputând opera uzucapiunea întemeiată pe art. 1454 din Codul civil austriac, actul normativ precizând că uzucapiunea poate opera doar împotriva persoanelor private.
Totodată, potrivit Constituției de la 1938, în vigoare la momentul începerii posesiei numitei A. M., drumurile care sunt în sarcina statului, județului, municipiilor și comunelor sunt considerate ca dependințe ale domeniului public (art. 18), bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate și nu pot fi înstrăinate decât după regulile și cu formele stabilite de lege (art. 16).
Spre deosebire de susținerile reclamantei, instanța a reținut că prin radierea dreptului de proprietate asupra top 708/2 din CF 388 unirea, imobilul teren aparținând domeniului public nu și-a pierdut această apartenență la domeniul public, chiar mențiunile efectuate cu ocazia radierii precizând că este de uz comun, neproductiv și că nu necesită înscriere.
Apartenența la domeniul public este dovedită prin identificarea imobilului teren prin expertiza topografică extrajudiciară (fila 82) ca fiind parte din topograficul 708/2 care a avut categoria de folosință drum de vite. Chiar dacă din declarațiile martorilor D. O. (fila 160), Iedean V. (fila 160), Ardenescu I. (fila 147), Berze O. (fila 149), ar reieși că imobilul pretins uzucapat nu ar fi făcut parte din drumul de vite, instanța a înlăturat aceste susțineri, fiind dovedit potrivit expertizei topografice extrajudiciare, că imobilul pretins uzucapat face parte din topograficul cu categoria de folosințe drum de vite.
Martorii audiați au precizat unanim că alăturat imobilului pretins uzucapat ar fi fost drumul de vite, însă este evident că drumul de vite a fost ocupat de construcțiile destinate cazanului de țuică și astfel, vitele nu au mai putut circula peste acest imobil, fapt ce a generat convingerea martorilor cu privire la faptul că imobilul teren nu ar fi făcut parte din drumul de vite.
Radierea topograficului din cartea funciară nu a făcut ca imobilul respectiv să nu mai fie drum de vite sau să nu mai aparțină domeniului public, ci doar nu a mai fost necesară înscrierea în cartea funciară a acestui bun de uz comun, neproductiv.
Faptul că reclamanta a plătit impozit pe imobilul în litigiu (filele 35 și 36), s-a apreciat că nu are relevanță în cauză, plata impozitului nefiind o condiție de dobândire a proprietății.
Instanța a reținut că imobilul pretins uzucapat face parte din domeniul public potrivit cu art. 476 Cod civil de la 1864 și potrivit cu art. art. 1454 Cod civil austriac nu poate opera uzucapiunea, imobilul fiind scos din circuitul civil, potrivit cu art.475 alin.2 Cod civil de la 1864 și în consecință, a respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu de către A. M..
În ce privește cererea reclamantei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate de A. M. pe terenul pretins uzucapat, întemeiată pe dispozițiile art. 492 Cod civil de la 1864, instanța a reținut că premisa esențială pentru a opera accesiunea imobiliară este ca A. M. să fie proprietara terenului pe care sunt edificate construcțiile, doar astfel putându-i profita accesiunea imobiliară. În cauză s-a respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, astfel, condiția ca reclamanta să fie proprietara terenului nu este îndeplinită și nu se poate face aplicare a art. 492 Cod civil și în consecință, s-a respins cererea reclamantei de constatare a dobândirii dreptului de proprietate de către A. M. asupra celor două construcții prin accesiune imobiliară.
În ce privește cererea de validare a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. M., în calitate de promitentă vânzătoare și reclamanta B. S., în calitate de promitentă cumpărătoare la data de 02.02.2003, instanța a reținut că nu este îndeplinită condiția esențială, respectiv ca, promitenta vânzătoare să fie proprietara bunului vândut (vânzarea fiind translativă de proprietate) și în consecință, a respins și cererea de pronunțare a unei hotărâri care să țină loc de act de înstrăinare a imobilului teren.
Cererea de înscriere a dreptului de proprietate a reclamantei asupra terenului și construcțiilor folosite are ca și condiție premisă existența dreptului de proprietate al reclamantei, condiție neîndeplinită și în consecință potrivit cu art. 888 din noul Cod civil, s-a respins cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate pretins de reclamantă.
Împotriva sentinței expuse, în termen a declarat apel reclamanta B. S. care a solicitat: casarea sentinței civile nr. 2462/2015, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Bistrița, ca nelegală și neîntemeiată, iar pe cale de consecință, rejudecând cauza, anularea sentinței apelate, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța:a – să se constate că, defuncta A. M., decedată la data de 02.02.2003, a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului, curți și construcție intravilan, în suprafață de 299 mp înscris în cf 388 Unirea (Aldrof), cu nr. top 708/2; b – să se constate că, pe terenul dobândit prin uzucapiune defuncta A. M. a reconstruit construcția pentru instalația de producere rachiu natural din fructe (cazane) și magazii; c – să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiata sub semnătură privată la data de 26.05.2000, între defuncta A. M., decedată la data de 02.02.2003, în calitate de vânzătoare și reclamantă în calitate de cumpărătoare, asupra terenului în suprafață reală de 299 mp, cu prețul de 10.000.000 lei (vechi) și să se dispună ca sentința care se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare; d – să se dispună întabularea dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare asupra terenului în suprafață reală determinată prin măsurători, de 299 mp și asupra construcției, în favoarea reclamantei în cartea funciară, fără cheltuieli de judecată.
Apelanta a arătat că, prin sentința civilă atacată, în mod nelegal și neîntemeiat, s-a respins cererea de chemare în judecată pe care a formulat-o, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 299 mp, înscris în cf 388 Unirea, nr. top 708/2, invocând următoarele:
- în mod eronat și parțial instanța de judecată a reținut că „potrivit cu art. 476 cod civil 1864, drumurile mari, mici și ulițele sunt considerate ca dependințe ale domeniului public", ignorând prevederea expresă a textului de lege, „drumurile mari, drumurile mici si ulițele care sunt în sarcina statului ....sunt considerate ca dependințe ale domeniului public", iar terenul revendicat de apelantă în suprafață de 299 mp, nu face parte din categoria bunurilor imobile prevăzute de art. 476 Cod civil din 1864, nu este în sarcina statului:
- este neîntemeiată reținerea și interpretarea dată de instanță potrivit cu art. 475, al. 2 Cod civil de la 1864, având în vedere că terenul în suprafață de 299 mp a fost al particularilor, a fost deținut în posesie de către defuncta A. M. și antecesorii acesteia, iar potrivit cu art. 475, al.l, oricine poate dispune liber de bunurile care sunt ale lui, cu modificările stabilite de legi;
- se reține în motivarea sentinței că, potrivit art. 1454 din Codul civil austriac, prescripția și uzucapiunea pot opera doar împotriva persoanelor private, nu împotriva statului, dar nu este cazul în privința terenului în discuție, care nu este înscris în evidențele de carte funciară în proprietatea statului, așa cum în mod obsesiv și nejustificat se repetă că terenul aparține statului și domeniului public, statul nu este parte în cauză și nu are calitate procesuală, nu a fost pusă în discuția părților introducerea în judecată a statului, pe cale de consecință, prescripția și uzucapiunea pot opera în favoarea reclamantei;
- având în vedere probele administrate în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 299 mp, prin uzucapiune de lungă durată, de către defuncta A. M., decedată la data de 02.02.2003, potrivit prevederilor Codului civil austriac și anume: stăpânire exclusivă, posesia terenului o perioada de 30 de ani, posesia sa fie legitimă, neviciată, de bună-credință, sub nume de proprietar, (art. 1478), iar martorii audiați au declarat că:
- posesia defunctei A. M. asupra terenului în suprafață de 299 mp, a început înainte de anul 1943, dinainte de război, perioadă în care erau în vigoare prevederile codului civil austriac, că terenul a fost primit de la bunici, posesia a fost pașnică, publică, netulburată de nimeni și sub nume de proprietar, până în anul 2000, când defuncta A. M. a vândut terenul și cazanul reclamantei, care de la data cumpărării este cunoscută ca proprietară;
- nimeni, niciodată nici Primăria, nici alte persoane, cu atât mai puțin statul, nu au emis pretenții asupra terenului, nici în perioada deținerii în posesie de către defuncta A. M., nici în perioada deținerii în posesie de către reclamantă;
- terenul pe care se află construcția, este situat pe malul apei, lângă drumul de vite existent, declarații ce înlătură reținerea fără temei, greșită și neconformă cu realitatea a instanței de judecată, că drumul de vite a fost ocupat de construcțiile cazanului de țuică și astfel vitele nu au mai putut circula peste acest imobil, drumul există și este circulabil, fiind în prezent edificate mai multe construcții în zonă;
- potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară, tabele de mișcare parcelară, recepționat, avizat de OCPI Bistrița-Năsăud și admis cu procesul-verbal de recepție nr. 1187/2013, terenul în suprafață de 299 mp, revendicat de reclamantă face parte din suprafața de 6071 mp, identificată în cf 388 Unirea, nr. top 708/2, drum pentru vite;
- terenul în suprafață de 299 mp, aparține de unitatea administrativ teritorială M. Bistrița, nu este înscris în proprietatea statului, a fost înscris în cf 388 Unirea, iar sub B13, este făcută consemnarea și precizează ca imobilul de sub A+48, (adică terenul în suprafață de 6071 mp) se adnotează și se radiază de aici, ca fiind proprietăți de uz comun, neproductive, cu mențiune specială, drum pentru vite, (nu este nici drum mare, nici drum mic, nici uliță), ce nu necesită înscrierea în cf, teren care nu este în proprietatea ori sarcina statului;
- este eronată reținerea instanței că imobilul pretins uzucapat, respectiv terenul în suprafață de 299 mp, face parte din domeniul public și potrivit art. 478 Cod civil, art. 1454 Cod civil austriac nu poate opera uzucapiunea, având în vedere că terenul nu este în proprietatea ori sarcina statului, nu este cuprins în domeniului public al statului sau al municipiului Bistrița, terenul nu a fost scos din circuitul civil, iar adnotarea, radierea și consemnarea ca proprietăți de uz comun, neproductive, cu mențiunea drum pentru vite, nu conferă terenului apartenența la domeniul public al statului, proprietățile de uz comun, potrivit dex, sunt ale tuturor, nu ale statului.
Pentru aceste motive, expressis verbis (în termeni expliciți), sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile uzucapiunii de lungă durată pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 299 mp, prevăzut de codul civil austriac și de art. 1847 din Codul civil de la 1864;
Potrivit adresei nr._/07.11.2013, Direcția patrimoniu, se menționează că terenul în suprafață de 299 mp, aferent cazanului de țuică din localitatea componentă Unirea împreună cu anexele, nu este înscris în inventarul cuprinzând bunurile ce aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, iar instanța în motivarea hotărârii pronunțate nu face nici o referire la adresa depusă în dosar ca mijloc de probă;
A mai arătat apelanta că, a solicitata respingerea motivelor formulate prin opoziția pârâtului M. Bistrița, fiind neîntemeiate, prin urmare este nerelevantă trimiterea la prevederile art. 1844 Cod civil și ale art. 4-5 din Legea 18/1991;
Motivarea respingerii cererii de chemare în judecată pe temeiuri de drept prevăzute de art. 476 cod civil 1864 și prevăzute de constituția dictaturii regale de la 1938, abrogată în anul 1948, care nu a fost puse în discuția contradictorie a părților în ședința publică, este nelegală și neîntemeiată pe cale de consecință, potrivit art. 397, al.l din Codul de procedură civilă, instanța a motivat altceva decât s-a cerut, iar motivarea sentinței civile s-a făcut pe temeiuri de drept care nu au fost solicitate de reclamantă.
Împrejurările eronate reținute în motivarea hotărârii, referitoare la constatarea uzucapiunii asupra terenului în suprafață de 299 mp, au condus la pronunțarea hotărârii de respingere a acțiunii civile, fără ca instanța de judecata sa intre in cercetarea fondului cu privire la toate solicitările reclamantei.
A precizat că, pârâții citați în cauză, nu s-au opus solicitării reclamantei de întabulare în CF a dreptului de proprietate asupra imobilelor teren și construcții, potrivit folosinței actuale, a constatărilor și a propunerilor cuprinse în raportul de expertiză tehnică, tabele de mișcare parcelară.
În drept, s-au invocat prevederile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În probațiune, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, potrivit prevederilor art. 476 cod procedura civilă, apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, a arătat apelanta că, în măsura în care se va aprecia utilă soluționării apelului, solicită reaudierea martorilor Iedean I. și Berze O.,
Apelul astfel formulat a fost comunicat pârâților și a depus întâmpinare pârâtul M. Bistrița, reprezentat legal prin primar O. T. C. prin care, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond, în mod corect, a reținut că terenul identificat prin CF 388 Unirea, nr. top 708/2, categoria de folosință drum de vite, în suprafață de 299 mp, pretins a fi uzucapat de reclamanta-apelantă face parte din domeniul public, potrivit prevederilor art.476 Cod civil de !a 1864.
Potrivit colii traduse de CF, asupra acestui teren imobil de sub A+48 se efectuează la B13 adnotarea și radierea, ca fiind" proprietăți de uz comun, neproductive, ce nu necesită înscriere în CF". Prin urmare, întreaga suprafață de teren a fost afectată din anul 1911 proprietății publice, fiind radiată din CF, la această dată nefiind înscris în vreo carte funciară.
Potrivit aceleași coli traduse 388 Unirea, sub A 48 apare cu nr. top 708/2, la denumirea posesiunii „drum de vite", astfel că raportat la prevederile Legii 213/1998, privind bunurile proprietate publică, mai exact în anexe la lege, apar ca aparținând „domeniului public local al comunelor, orașelor și municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:
1. drumurile comunale, vicinale și străzile;
2. piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement;
3. lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean;
4. rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente;
5. terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea;
6. locuințele sociale;
7. statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național;
8. bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național;
9. terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10. cimitirele orășenești și comunale", mai mult decât atât terenul se află
astfel în uz comun, neproductiv(drum pentru vite), care nu necesită înscrierea
în CF, încă din 1911, astfel că se înscrie și în categoria terenurilor intrate în
domeniul public înainte de 1945.
În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 1844 Cod civil austriac aplicabil în speță, precum și a celor din Legea 18/1991, a arătat faptul că potrivit art. 1844 „ nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care, din natura lor proprie, sau dintr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț".
Astfel cum a arătat și în fața instanței de fond și cum rezultă și din adresa cu nr._/07.11.2013 eliberată reclamantei B. S. de către Direcția Patrimoniu, terenul aferent cazanului de țuică din localitatea componentă Unirea, împreună cu anexele, în suprafață de 299 mp nu este înscris în inventarul cuprinzând bunurile ce aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, adresă prin care însă nu se statuează faptul că terenul nu ar aparține domeniului public al municipiului Bistrița, ci doar că acest teren nu este înscris în inventar.
Apartenența la domeniul public a fost dovedită prin identificarea imobilului teren, potrivit expertizei topografice extrajudiciare, ca fiind parte din topograficul 708/2 care a avut categoria de folosință drum de vite, iar instanța de fond, în mod corect, a reținut că prin radierea dreptului de proprietate imobilul teren mai sus menționat nu și-a pierdut apartenența la domeniul public, chiar mențiunile efectuate cu ocazia radierii precizând că este de uz comun, neproductiv și că nu necesită înscriere
În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor uzucapiunii, exercitarea unei posesii asupra bunului, posesia sa fie legitimă, neviciată iar posesorul să fie de bună credință, a arătat că această din ultimă condiție nu este îndeplinită în cazul de față, posesia fiind viciată, în accepțiunea art. 1464 Cod civil austriac, atunci când cineva se pune în stăpânirea unui bun prin forță, vicleșug sau, se introduce în posesiune în mod clandestin sau ocupă bunul numai cu titlu precar. Mai mult decât atât nu este dovedită nici prima condiție impusă, aceea de exercitare a unei posesii timp de 30 ani, așa cum rezultă din adresa cu nr._/24.10.2013, emisă de intimatul M. Bistrița, numita A. M., de la care reclamanta a cumpărat cazanele cu țuică, anexele și magazia, nu a fost înscrisă în registrele agricole Unirea cu această suprafață de teren, în titlurile de proprietate eliberate pe numele acesteia nefiind de asemenea înscrisă această suprafață de teren.
Raportat la cel de-al doilea petit privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra edificatelor de pe terenul pretins a fi uzucapat de către A. M., a apreciat că în mod corect instanța a reținut că premisa esențială pentru a opera accesiunea imobiliară este ca A. M. să fie proprietara terenului, ceea ce în mod evident nu s-a dovedit, astfel că nu se poate face aplicarea art.492 Cod civil de la 1864.
În ceea ce privește validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de apelantă cu A. M., din aceleași considerente arătate mai sus instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția esențială ca promitenta vânzătoare să fie proprietara bunului vândut și pe cale de consecință a respins și această cerere.
Ca o consecință logică a celor de mai sus, a fost respinsă și cererea de înscriere a dreptului de proprietate a apelantei asupra terenului și edificatelor, potrivit prevederilor art. 888 din Noul Cod de procedură civilă. Astfel cum a arătat și în notele scrise depuse la fondul cauzei, nu există nicio autorizație de construire anexe și magazie pentru construcțiile a căror întabulare se solicită, motiv pentru care se impunea respingerea acestui petit ca neîntemeiat și mai mult decât atât, categoria de folosință a terenului în litigiu, acela de drum nu permite autorizarea sau edificarea unor construcții de genul celor a cărui întabulare se solicită.
Având în vedere aceste considerente, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Cu privire la cererea de reaudiere a martorilor, a arătat că nu se opune administrării acestei probe, fiind inutilă, întrucât din coroborarea depozițiilor martorilor cu raportul de expertiză rezultă foarte dar că edificatele au ocupat terenul având categoria de folosință drum de vite, înscris in topograficul 708/2.
În drept, s-au invocat prevederile art. 476 Cod civil din 1864 și Legea 213/1991. În temeiul dispozițiilor art. 411 (2) C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal.
Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei-apelante B. S., care a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea motivelor formulate prin întimpinare de intimatul M. Bistrița, prin Primar, împotriva apelului, fiind neîntemeiate, având in vedere următoarele:
- terenul înscris inițial la înființarea cf 388 Unirea, nr. top 708/2, sub A+48, are suprafața de 6071 mp și figurează ca drum pentru vite, iar apoi, la data de 16.10.1911 se schimba categoria de folosință, din drum pentru vite în proprietăți de uz comun, neproductive, împrejurare în care se face mențiunea că imobilul de sub A+48, se adnotează și se radiază de aici, ca fiind proprietăți de uz comun, neproductive, ce nu necesita înscrierea în cartea funciară;
- în cf 388 Unirea, terenul înscris sub A+48, nr. top 708/2, are suprafața de un iugăr și 1196 stânjeni, iar din această suprafață defuncta A. M. a deținut în posesie utilă suprafața de 299 mp, vânduta ulterior reclamantei, suprafață care după adnotare și radiere din cf, nu mai este cuprinsă la categoria de folosința drum pentru vite, este cuprinsă la categoria de folosința proprietăți de uz comun, neproductive, ce nu necesită înscrierea în cf și nu face parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale municipiul Bistrița;
- este evident că terenul în discuție, în suprafață de 299 mp nu este afectat proprietății publice, așa cum în mod greșit susține intimata, nu este în proprietatea ori sarcina statului, împrejurare în care este nereală susținerea că întreaga suprafața de teren identificată cu nr. top 708/2 a fost afectată proprietății publice și terenul în suprafață de 299 mp nefiind proprietate publică poate fi uzucapat, potrivit temeiului de drept invocat prin acțiunea introductivă, iar probatoriului administrat, atestă posesia pașnica, publică, netulburată de nimeni timp de peste 30 de ani și sub nume de proprietar, de către defuncta A. M.;
- potrivit adreselor nr._/07.11.2013 si 1.095/13.01.2015, terenul de 299 mp, obiect al prezentei cauze, situat în localitatea Unirea, înscris în cf 388 Unirea, top 708/2, nu este înscris în inventarul întocmit conform prevederilor Legii 213/1998, cuprinzând bunurile ce aparțin domeniului public al municipiului Bistrița, atestat prin HG 527/2010, situație echivalentă cu statuarea că terenul nu aparține domeniului public, pe cale de consecință, terenul nefăcând parte din domeniul public, este admisibilă solicitarea de constatare a dobândirii prin uzucapiune de către defuncta A. M., a dreptului de proprietate asupra acestuia;
- în concluzie, suprafața de 299 mp nu face parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale, municipiul Bistrița, nu este o proprietate de interes comun, neproductiv și este deținut, potrivit probatoriului administrat dinainte de anul 1943, până la data vânzării, în posesie utilă de către defuncta A. M.
- intimata, nici la fondul cauzei, nici prin întimpinarea depusă împotriva apelului, nu a contestat posesia utilă a defunctei A. M., cu privire la terenul de 299 mp, nu a contestat edificarea construcțiilor și nici solicitarea de validare a convenției de vânzare-cumpărare încheiată sub semnătură privată la data de 26.05.2000, între defuncta A. M. și reclamantă, s-a mărginit să enumere reținerile neîntemeiate ale instanței de judecată din sentința civila 2462/205;
- în mod greșit se insistă asupra faptului că terenul în suprafață de 299 mp are categoria de drum, deoarece prin adnotare și radiere din cartea funciară, din drum pentru vite, devine proprietate de uz comun, iar cu rea-credință se insistă asupra faptului că edificarea construcției s-a făcut în drum, blocând drumul de acces, susținere nereală și neîntemeiată, având în vedere că edificarea construcției s-a făcut de peste 70 de ani, fără autorizație și nu a blocat nici un drum;
- nimeni, niciodată nici statul român, nici municipiul Bistrița, nici alte persoane, nu au emis pretenții asupra terenului în suprafață de 299 mp, nici în perioada deținerii în posesie de către defuncta A. M., nici în perioada deținerii în posesie de către reclamantă;
- terenul în suprafață de 299 mp, înscris în cf 388 Unirea, aparține de unitatea administrativ teritorială, municipiul Bistrița, nu este înscris în proprietatea statului, s-a aflat în posesia utilă a defunctei A. M., iar în prezent deținut de reclamanta, recunoscută ca proprietar;
- este neîntemeiata solicitarea intimatului de respingere a reaudierii martorilor propuși.
În drept, s-au invocat prevederile art. 201, al. 2 din Codul de procedură civilă.
Prin notele scrise depuse de apelantă și de intimatul M. Bistrița, aceștia și-au menținut susținerile din apel, respectiv din întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate tribunalul constată că aceasta este legală și temeinică, nefiind dat nic un motiv de anulare sau de schimbare.
În mod corect prima instanță a reținut că terenul asupra căruia apelanta a invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de către numita A. M. a constitui și constituie domeniu public, inițial al statului și, după . Legii nr.213/1998 al municipiului Bistrița, astfel că dreptul asupra acestuia este imprescriptibil.
În cartea funciară terenul figurează ca fiind drum de vite, ca proprietate de uz comun, pentru care nu se imune înființare de carte funciară(f.88 dosar fond)
Din schița terenului cu suprafața de 299 m.p.(f.100 dosar fond) reiese că acesta este situat între actuala stradă a Poligonului și albia râului Bistrița, în timp ce din planul de carte funciară (f.91 dosar fond)reiese că nr.top.708/2 are o lățime mult mai mare decât actuala stradă a Poligonului și se întinde până la albia râului Bistrița.
Existența drumului de vite este confirmată de martorii audiați, martorul berze O.(f.149 dosar fond) arătând că drumul de vite este la o distanță de 8 m față de instalația de țuică, instalație amplasată pe malul râului Bistrița.
Prin urmare, terenul nu și-a pierdut destinația de bun care aparține domeniului public, chiar dacă în prezent, lățimea asfaltată a drumului nu cuprinde întreaga suprafață a drumului inițial, care se întindea până la malul râului, cât timp destinația drumului pe toată această lățimea fost aceea de drum de vite pentru interes public. Partea neasfaltată a drumului și-a păstrat destinația de drum comunal, vicinal și intră în domeniul public, chiar dacă terenul nu este înscris în inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al municipiului Bistrița, terenul fiind parte a acestui domeniu public datorită destinației sale și nu poate fi dobândit prin prescripție achizitivă.
Neavând nici un titlu asupra terenului reclamanta nu poate dobândi nici dreptul de proprietate asupra construcțiilor aflate pe acest teren.
În consecință sentința este legală și temeinică iar criticile apelantei nu sunt fondate.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 din codul de procedură civilă apelul va fi respins ca nefiind fondat și sentința va fi menținută.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta B. S., domiciliată în Bistrița, ., ., județul Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 2462/2015 pronunțată la data de 3 aprilie 2015 de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R.-I. B. G.-C. F. A. Ș.
Redactat RIB/13.11.2015
Tehnoredactat RIB și AȘ/.13.11.2015/ 8ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 136/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 562/2015. Tribunalul... → |
|---|
