Obligaţie de a face. Decizia nr. 48/2013. Tribunalul BOTOŞANI
Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1702/193/2012
Dosar nr._ 2 Obligația de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA – I – CIVILĂ
DECIZIA NR. 48 A
Ședința publică din 12 martie 2013
Președinte - A. M.
Judecător - A. C.
Grefier - A. E.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamanta . B., în contradictoriu cu pârâta intimată M. G., împotriva sentinței civile nr. 8329 din 20 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc ambele părți.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul are ca obiect obligația de a face, cauza se află primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat și văzând că reclamanta prin cererea de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil, de față;
Prin sentința civilă nr. 8329 din 20 noiembrie 2012, Judecătoria B. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . B., prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâta M. G..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată în data de 03.02.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta M. G. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună accesul persoanelor împuternicite de societatea reclamantă, având calitate de furnizor de energie termică, în interiorul apartamentului proprietatea pârâtei, apartament ce este racordat la sistemul centralizat de termoficare, pentru a proceda la deconectarea acestuia de la rețelele și instalațiile de termoficare, respectiv blindarea caloriferilor din apartament, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, se arată că reclamanta, în calitate de furnizor de energie termică a încheiat cu pârâta M. G. Convenția de facturare individuală a consumului de energie termică, care reprezintă Anexa 4 la Contractul de furnizare a energiei termice nr. 58T din data de 01.10.2010, încheiat cu Asociația de proprietari nr. 58, din care aceasta face parte.
Se menționează că, în baza Convenției de facturare individuală încheiată, reclamanta a livrat pârâtei agent termic, a emis pentru fiecare lună calendaristică facturile fiscale individuale către debitoare, însă pârâta nu a achitat integral și la termen contravaloarea facturilor emise, astfel cu reiese din art. 7 lit. a) din Convenție.
Motivat de neplata la termen a facturilor restante și având în vedere prevederile art. 38 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 325/2006, art. 6 pct. 10 lit. a) din Contractul nr. 58T/2010 încheiat cu Asociația de proprietari nr. 58 B. și art. 4 lit. c) din Convenția nr. 58T/189 din 01.10.2010, reclamanta a informat pârâta că va proceda la sistarea furnizării energiei termice dacă în termen de 5 zile de la comunicarea preavizului de suspendare a energiei termice nu va achita sumele datorate. Întrucât pârâta nu și-a îndeplinire obligațiile de plată, Serviciul Clienți din cadrul societății reclamante a întocmit nota de comandă nr. 996 din 15.12.2011, prin care s-a solicitat Secției exploatare, reparații, intervenții termoficare să procedeze la suspendarea serviciului către consumatoarea pârâtă, sens în care la data de 22.12.2011, reprezentantul reclamantei s-a prezentat la domiciliul pârâtei, unde aceasta a motivat neplata debitului prin lipsa temporară a posibilităților materiale, asigurând că va plăti treptat, conform procesului verbal de constatare încheiat în aceeași zi.
Se mai reține că proprietarul apartamentului nu a permis accesul în interiorul imobilului al personalului tehnic al reclamantei pentru a proceda la sistarea furnizării serviciului de energie termică, astfel încât a înțeles să formuleze prezenta acțiune.
Se arată că, legal citată, pârâta M. G. nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că pârâta M. G. este proprietara apartamentului nr. 4 din mun. B., .. 47, ., jud. B.
Că, între reclamanta . și Asociația de proprietari nr. 58 B., a cărei membră este și pârâta, s-a încheiat contractul de furnizare a energiei termice nr. 58T din data de 01.10.2010 și că potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 10 lit. a) din contractul nr. 60T din 01.10.2010, furnizorului i s-a recunoscut dreptul de a suspenda ori de a limita furnizarea agentului termic, cu un preaviz de 5 zile, în cazul depășirii termenului legal pentru achitarea facturilor.
Se arată că, în temeiul convenției de facturare individuală și a contractului cadru, reclamanta a furnizat pârâtei servicii de termoficare, emițând facturile fiscale aferente intervalului octombrie 2010-decembrie 2011, cu o valoare totală de 2069,79 lei, iar potrivit clauzelor contractului inițial, beneficiarul acestor servicii era ținut a-și îndeplini obligația de plată în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii facturilor, sub sancțiunea calculării de penalități de întârziere și, respectiv, a suspendării furnizării agentului termic.
Față de dispozițiile invocate și față de elementele de fapt descrise, instanța reține că, pentru evitarea unui prejudiciu, reclamanta ar fi îndreptățită, în principiu, să solicite și să obțină măsura constrângerii consumatorului la a permite acesul personalului tehnic specializat în imobilul pe care acesta îl deține, în vederea sistării propri-zise a serviciilor de termificare, însă în speță personalul societății reclamante s-a deplasat la domiciliul pârâtei în data de 21.09.2012, reținând intenția de conformare la plată a debitului de către pârâtă, prin intermediul fiicei sale, în mod eșalonat (achitându-se ulterior și suma de 358 lei cu chitanța nr._ din 22.10.2012), nu și refuzul de a permite debranșarea și că, deși reclamantei i s-au solicitat expres dovezi în acest sens, din actele dosarului nu rezultă că, nici la presupusa descindere din 22.12.2011 și nici la cea din 21.09.2012, pârâta s-a opus accesului în locuință a reprezentanților ., în scopul blindării caloriferelor, încălcând astfel obligația ce îi incumbă în virtutea art. 7 lit. c) din convenția individuală de facturare.
Instanța apreciază că, în situația dată, respectiv a renunțării la intenția primă de debranșare, aspect ce rezultă din nota de constatare din 21.09.2012, reclamanta era ținută ca, observând neachitarea debitului și neprezentarea pârâtei la sediul său în vederea încheierea unei eșalonări la plata debitului restant, să procedeze la o nouă deplasare în teren și, eventual să constate un refuz ferm de debranșare, ceea ce nu s-a realizat, împrejurare în care reține că,
nu s-a făcut dovada neîndeplinirii de către pârâtă a obligației de a permite debranșarea imobilului său, situație în care nu apar încălcate prevederile art. 7 lit. c) din convenția de facturare individuală a consumului de energie termică nr. 58T/189 din 01.10.2010 și nu se justifică adoptarea măsurii de constrângere solicitate în prezentul litigiu, respingând acțiunea.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta . B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în considerente că pârâta beneficiază de servicii de energie termică dar nu achită facturile la termenele scadente și cu toate că a fost avizată pentru sistarea furnizării energiei termice, nu s-a putut realiza sistarea, refuzul pârâtei de a accepta accesul reprezentanților furnizorului în apartament rezultând din modul cum a acționat aceasta, fiind de acord în principiu cu achitarea debitului, angajament pe care nu l-a respectat. Or, în cazul existenței unui refuz de colaborare din partea beneficiarului, furnizorul este ținut să presteze în continuare servicii, chiar dacă beneficiarul acestora nu-și onorează obligația de plată, fiind absolut necesară sistarea furnizării agentului termic, întrucât în sens contrar consumatorul are posibilitatea de a-și însuși fără a achita energia termică.
În dovedire, recurenta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta nu a formulat un punct de vedere față de apelul declarat.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul va reține că apelul nu este întemeiat pentru cele ce în continuarea se vor arăta:
Este de observat faptul că, în esență, soluția primei instanțe în sensul respingerii acțiunii se întemeiază în principal pe faptul că nu a fost dovedită în cauză intenția de refuz a pârâtei de la debranșare după ce în prealabil, prima tentativă de debranșare a eșuat ca efect al faptul că furnizorul și beneficiara în speță, pârâta, au ajuns la o înțelegere sub acest aspect.
Or, tocmai acest aspect apelanta nu a fost în măsură a-l combate în cadrul prezentului apel, reclamanta insistând în a evoca dreptul furnizorului de servicii în a obține debranșarea beneficiarei în situația în care aceasta refuză colaborarea pentru debranșare pe cale amiabilă și nici nu probează executarea obligației sale de plată.
Prima instanță a dat răspuns asupra acestor chestiuni mai sus evocate și pe care reclamanta le-a reiterat în cuprinsul apelului formulat, însă nu a demonstrat așa cum a reținut și prima instanță și nu s-a dovedit nici în apel, existența unui refuz ferm din partea pârâtei în sensul debranșării de la alimentarea cu energie termică, considerându-se neîndeplinită una dintre condițiile implicite prevăzute de lege sub acest aspect, context în care va respinge, ca nefondat apelul și va menține hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta . B. cu sediul în B., ., județul B., împotriva sentinței civile nr. 8329 din 20 noiembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., în contradictoriu cu pârâta intimată M. G. din B., .. 47, ., ..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
A. M. A. C. A. E.
Red. A.C/22.04.2013
Jud. B. L.
Dact. A.E.
Ex. 4/ 22.04.2013
← Acţiune pauliană. Decizia nr. 57/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Uzucapiune. Decizia nr. 1144/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
---|