Pretenţii. Decizia nr. 1724/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1724/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 4221/40/2010
Dosar nr._ Fond - Pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
Ședința publică din data de 13 decembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - A. M.
Grefier - C. M.
DECIZIA CIVILĂ NR. 1724
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta I. M. - N. și pe pârâții P. municipiului B. - prin primar, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor București și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - C. C. Pentru Stabilirea Despăgubirilor, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei în fond au avut loc în ședința publică din 6 decembrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi când:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B., Secția I Civilă, sub numărul_, la data de 10.06.2010 reclamanta I. M. N. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Municipiul B. – prin Primar și C. C. pentru stabilirea despăgubirilor București, să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea Dispoziției nr. 2405/06.05.2010 emisă de Primarul M. B. și obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în municipiul B., fostă stradă M. E., nr. 4, devenită ulterior Bulevardul V.I.Lenin, nr. 10, compus din casă și teren aferent.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin Dispoziția mai sus – menționată, Primarul municipiului B. i –a respins cererea privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în B., fostă stradă M. E., nr. 4, devenită ulterior Bulevardul V.I.Lenin, nr. 10, cu motivarea că nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului și nu a depus dovezi privind dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat. În continuarea motivării, reclamanta arată că imobilul revendicat a aparținut numitei G. F., sora bunicului matern, că la data de 15.03.1957 autoarea a testat întreaga sa avere fratelui său I. G., prin testamentul autentic, testatoarea precizând că singura sa avere imobilă o constituie imobilul situat în B., .. 4, pe care l –a dobândit la data de 04.03.1932 prin donație de la P. S. (născută G.), cu condiția ca I. G. să predea nepotului său G. G., atunci când va vinde imobilul, 50% din prețul vânzării. De asemenea, reclamanta a mai arătat că bunicul său matern, respectiv I. G., a decedat la data de 12.05.1970 și în timpul vieții nu a făcut acte de dispoziție cu privire la imobilul moștenit prin testament de la sora lui, rămânând ca moștenitoare D. F. D., mama sa care a făcut acte de acceptare a succesiunii. În final, reclamanta a mai arătat că nepotul Filoftei G., G. G. a emigrat în Australia, a decedat la data de 17.04.1990, iar bunicul său matern I. G. a administrat imobilul care a fost închiriat la diverse persoane, până la exproprierea din 1974 – 1978, pentru care familia nu a primit nici un fel de despăgubiri.
În drept, reclamanta și –a întemeiat cererea pe disp. art. 1, 2, 3 și 26 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată.
În dovedire reclamanta a depus la dosar copie după Dispoziția nr. 2405/06.05.2010, copie după notificarea înaintată Primăriei M. B., copie după testamentul lăsat de F. G., autentificat sub numărul 887/113/15.03.1957, arbore genealogic, copie certificate de deces G. F. și D. F. D., contract de vânzare – cumpărare de drepturi litigioase încheiat între D. F. R. și I. M. N., copie certificate de deces G. G., declarație valerian T. și S. L. M. și a solicitat admiterea probei cu expertiză în materie imobiliară, probe încuviințate și administrate de instanța de judecată.
Legal citat, Municipiul B. – prin Primar, a depus întâmpinare la dosar în care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată arătând în considerente că notificarea depusă de reclamantă prin intermediul executorului judecătoresc cu nr. 35/11.02.2002 a fost respinsă deoarece s –a constatat că nu este însoțită de actele prevăzute de art. 2 și 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv nu s –a făcut dovada actului de expropriere a imobilului, sau prezentarea procesului – verbal încheiat cu această ocazie precum și acte juridice care să ateste deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul / testatorul acesteia la data preluării abuzive (Extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces – verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective). Totodată, s –a arătat că, zona în care se pretinde că exista imobilul a fost expropriată în mai multe etape și s –au construit ansambluri de locuințe cu dotările aferente dar în niciunul din decretele de expropriere cu privire la imobilele situate în B – dul M. E. de la nr. 4 la numărul 14, nu figurează expropriată reclamanta sau autorul acesteia. Or, sarcina probei proprietății., a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 lit. a ( și ale art. 23 din lege.
A mai arătat pârâtul că reclamanta a susținut în vederea dovedirii proprietății că imobilul a fost închiriat la două familii I. O. și D. V., dar Decretul de expropriere nr. 364/30.12.1978 rezultă că au fost expropriate imobilele situate în Bulevardul V.I.Lenin, nr. 10 și 10 bis, 12, 14, iar proprietarii imobilului în anul 1978 erau numiții I. O. și D. V., de unde rezultă că afirmația că numiții erau chiriași nu este adevărată întrucât decretul de expropriere îi menționează ca fiind proprietari, iar pentru imobilul în litigiu s –a trimis notificare de către Diaconul C. și fiul lui D. V. și D. M.. De asemenea, a mai arătat că în anul 1967 imobilul de la numărul 10 se învecina la nord cu I. O., imobilul de la numărul 6 a fost expropriat prin Decretul nr. 95/1974 ca fiind proprietatea domnului I. Săvel, date din care se poate reține că reclamanta nu a făcut dovada deținerii legale a imobilului la momentul deposedării abuzive și mai mult decât atât la data exproprierii acesta se afla în proprietatea altor persoane fizice.
În dovedire, pârâtul a depus la dosar înscrisuri.
Legal citată, pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în municipiul București, a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu motivarea că în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, acordă sprijin și îndrumare metodologică entităților implicate în soluționarea notificărilor, dar nu are competența de a soluționa notificări care revine Primăriei M. B..
Mai arată pârâta că doar în cursul procedurii administrative de restituire prevăzute de Legea nr. 10/2001, dacă solicitantul este nemulțumit, atunci comisia se pronunță asupra pretențiilor de restituire, dar nu poate avea calitate procesuală pasivă față de nemulțumirile reclamantei față de dispoziția emisă de către entitatea competentă să soluționeze notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Legal citată, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisei arătând în considerente că aceasta are competența de a dispune emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubire în condițiile legii speciale ceea ce presupune existența unei decizii / dispoziții prin care s–a soluționat notificarea formulată de către unitatea deținătoare, soluționare concretizată în propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, ceea ce nu este cazul, întrucât decizia a cărui anulare se solicită în prezenta speță este de respingere a notificării și implicit a despăgubirilor solicitate.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța va constata că acțiunea reclamantei este nefondată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B., prin primar și o va respinge pentru cele ce în continuare se vor arăta.
Astfel, prezenta acțiune a reclamantei I. M. N. are ca obiect anularea dispoziției Primarului nr.2405 din 06.05.2010 prin care i-a fost respinsă notificarea nr.35 din 11.02.2002 depusă prin executorul judecătoresc, privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în B., ..4, compus din casă și teren.
Prin dispoziția mai sus menționată, Primarul mun. B. a respins notificarea făcută de reclamantă pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului, în sensul că nu s-a depus dovada preluării abuzive, respectiv procesul verbal încheiat cu această ocazie precum și actul doveditor care să ateste abținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul testatorul acesteia.
Reclamanta I. M. N. a susținut că imobilul situat în Mun.B., fostă ..4, aparținut defunctei G. F., sora bunicului matern, care l-a testat fratelui său I. G., prin testamentul olograf din 15.03.1957 ( f.5 ds.) care a decedat în anul 1970 și în timpul vieții nu a făcut acte de dispoziție cu privire la imobilul dobândit prin moștenire testamentară de la sora lui, fiind preluat de mama reclamantei, D. F. D., decedată la data de 29.09.1991.
De asemenea, reclamanta a mai susținut că întrucât I. G. și familia ei a locuit în București, imobilul în litigiu a fost închiriat la diverse persoane, aceasta fiind situația lui în 1974-1978 când a fost expropiat în trei etape, mai întâi terenul, apoi casa și restul de teren, familia sa neprimind nici un fel de despăgubiri.
Din cele expuse rezultă că, reclamanta face dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat până la transmiterea testamentară în favoarea bunicului său matern, G. I., dar cu toate că a susținut că imobilul a fost supus exproprierii din proprietatea familiei sale, acest aspect este contrazis de probatoriul administrat în cauză, din care rezultă contrariul.
Astfel, prin Decretul de expropriere nr.364 din 30.12.1978 au fost expropiate imobilele situate în ., 10 bis, 12,14 iar ca proprietari ai imobilului de la nr.10 și 10 bis apar ca fiind I. O. și D. V., cu privire la care martorele propuse de reclamantă au declarat că au avut calitatea de chiriași, dar aspect care nu s-a confirmat.
Mai mult decât atât, reclamanta a susținut că imobilul revendicat a fost preluat de la I. G., prin transmisiune legală de mama sa, D. F. D., dar verificând masa succesorală, la rubrica imobile, menționată în certificatul de moștenitor nr.602/22.10.1970, imobilul din B. nu se regăsește, fiind enumerate și descrise mai multe imobile cu locații diferite ce conduc la opinia că încă din anul 1970, acest imobil nu se mai regăsea în proprietatea autorilor reclamantei.
În aceeași direcție opinează și înscrisurile depuse de pârât, respectiv copie după contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2542 din 18.12.1974 și copie după sent.civ. nr.1947 din 28.09.1974 din care rezultă că la momentul exproprierii, imobilului situat în . se regăsea în proprietatea altor persoane și nu la autorii reclamantei.
De altfel, pentru acest imobil a depus notificare și D. C. care face dovada prin înscrisurile depuse că imobilul din B., . a aparținut bunicilor săi D. V. și D. V., persoane menționate ca proprietari în Decretul de expropeiere nr.364 din 30.12.1978 ( fila 64 ds.).
Este de subliniat că și opinia expertului Ț. I. este tot în sensul că imobilul revendicat de reclamantă este cel înscris în Decretul prezidențial nr.364 din 30 decembrie 1978, dar ca proprietari apar I. O. și D. V. și nu autorii reclamantei.
Astfel, instanța va constata că reclamanta I. M. N. se pretinde persoană îndreptățită la a primi despăgubiri bănești pentru imobilul situat în B., ., dar nu face dovada preluării abuzive din proprietatea autorilor săi a imobilului revendicat sau că la data expropierii imobilului s-ar fi găsit în proprietatea statului pentru a se putea prezuma că ar fi fost anterior confiscat, sau preluat de stat prin altă modalitate.
Pentru considerentele expuse, instanța va constata că dispoziția atacată, nr.2405 din 06.05.2010, emisă de Primarul mun.B. prin care s-a respins solicitarea reclamantei de acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din B., ..10 compus din casă și teren aferent este în conformitate cu situația de fapt reținută în prezenta cauză pe baza actelor juridice depuse, din care rezultă că la data preluării imobilului de către stat, autorii reclamantei nu mai dețineau în proprietate imobilul revendicat.
În ceea ce privește excepțiile de lipsă calitate procesuală pasivă invocate de C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, instanța va constata că sunt întemeiate și le va admite pentru cele ce în continuare se vor arăta.
Potrivit art.26 alin.3 din Legea 10/2001 „decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită (….)”. Or, prezenta dispoziție atacată a fost emisă de primarul M. B. și nu ceilalți pârâți, întrucât nu s-a urmat procedura administrativă prin transmiterea dosarelor soluționate și a dispozițiilor prin care s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr.247/2005 către Secretariatul Comisiei centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În contextul în care prin dispoziția atacată, nr.2405 din 06.05.2010, s-a respins solicitarea reclamantei de acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul din B., situat în Bulevardul M. E., nr.10, este evident că pârâta C. C. pentru stabilirea Despăgubirilor București nu poate fi chemată să stabilească și să acorde despăgubiri pentru imobilul în speță.
În concluzie, atâta timp cât reclamanta a atașat în instanță dispoziția emisă de Primarul M. B., raportul de drept procesual se grefează pe raportul juridic ce a luat naștere în urma transmiterii notificării și soluționării acesteia, părți ale raportului fiind așadar, persoana pretins îndreptățită, respectiv reclamanta I. M. N. și unitatea deținătoare, respectiv Municipiul B..
Împrejurarea că în procedura administrativă, A. Națională pentru Restituirea Proprietății și C. C. pentru Stabilirea despăgubirilor au atribuții specifice generate de aplicarea Legii 10/2001 nu este de natură să modifice părțile raportului juridic din prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse instanța va respinge acțiunea, ca nefondată, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B., prin Primar, iar în contradictoriu cu pârâtele C. C. pentru stabilirea despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietății ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE
Respinge acțiunea reclamantei I. M. N. cu domiciliul în mun. București, ., sector3, Jud. Ilfov, în contradictoriu cu C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru lipsa de calitate procesuală pasivă a acesteia.
Respinge acțiunea reclamantei I. M. N. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B. - prin primar, ca nefondată.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. C. M.
Red.A.M./09.04.2014
Tehnored.P.R./10.04.2014
Ex.2
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 319/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Anulare act. Decizia nr. 426/2013. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
