Pretenţii. Decizia nr. 861/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 861/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 9170/193/2012
Dosar nr._ Pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 861 R
Ședința publică din data de 12 septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - B. G.
Judecător - A. D.
Judecător - L. L.
Grefier - A. E.
La ordine judecarea recursului civil formulat de recurentul-reclamant M. L., în contradictoriu cu intimații pârâți H. M.-P., P. V. și D. D., împotriva sentinței civile nr. 6509 din 3 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc ambele părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare, arătând că procedura este legal îndeplinită, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și trece la judecarea acestuia.
După deliberări,
TRIBUNALUL
Asupra cererii de recurs, de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. – Secția penală, sub nr._/193/2009 din data de 07.09.2009, petentul M. L. a contestat Încheierea nr. 417/18.08.2009 a judecătorului delegat la Penitenciarul B..
La termenul din data de 05.03.2010 (filele 39, 40 în dosarul inițial), petentul a precizat că, în fapt, înțelege să solicite despăgubiri de la conducerea Penitenciarului B. (H. M.-P. - director, P. V. – director adjunct, D. D. – șef secție), pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a refuzului de a i se permite să telefoneze familiei.
În consecință, cererea a fost re-înregistrată pe rolul Secției civile, sub nr._ din 08.03.2010.
Prin precizările depuse la acest nou dosar (fila 3), reclamantul a arătat că solicită daune morale în cuantum de 1000 lei, în temeiul art. 998 Cod civil.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 6509 din 3 octombrie 2012 a respins acțiunea formulată de reclamantul M. L., în contradictoriu cu pârâții H. M.-P., P. V., D. D., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că încheierea nr. 417 din 18 august 2009, nedesființată în condițiile legii în sensul că refuzul Penitenciarului de a da curs cererii din 21 iunie 2009, este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petentul M. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, în sensul că, cu toate că a solicitat să fie adus la termenele de judecată pentru a-și putea face apărări, organele în drept nu au dat curs cerințelor acestuia, iar măsura Penitenciarului este nelegală și netemeinică.
Analizând motivele de recurs și probele administrate, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Temeinic și legal prima instanță a reținut următoarea situație de fapt care răspunde în totalitate la motivele de recurs invocate de petent, după cum urmează:
În data de 21.06.2009, reclamantul, aflat temporar în Penitenciarul B., a adresat conducerii instituției o cerere de aprobare a unei convorbiri telefonice cu familia, invocând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 275/2006, relative la obligația administrației penitenciarului de a comunica persoanei desemnate de persoana condamnată, locul unde aceasta este deținută.
Se reține că, cererea a primit o soluție de respingere, cu argumentul că deținutul se afla în tranzit – filele 35, 36 din dosarul inițial, iar reclamantul a contestat măsura administrației penitenciarului, la judecătorul delegat, acesta pronunțând, de asemenea, o soluție de respingere, prin Încheierea nr. 417/18.08.2009 (fila 21 din dosarul nr._ ). S-a reținut, în acest scop, că obligația reglementată de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 275/2006 funcționează doar în cazul prezentării inițiale a condamnatului, la penitenciar, în baza mandatului de executare a pedepsei privative de libertate.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei B., Secția penală, sub nr._/193/2009, contestație la care a renunțat însă, în mod expres, în data de 05.03.2010 (fila 39 în dosarul menționat), termen la care a învederat că înțelege să solicite exclusiv despăgubiri morale.
Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 7 din Legea nr. 275/2006, în varianta în vigoare la data pronunțării soluției de respingere menționate, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Instanța astfel învestită avea posibilitatea de a analiza și de a desființa soluția judecătorului delegat, apreciind dacă reclamantului îi erau aplicabile sau nu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 275/2006.
Așadar, legiuitorul a reglementat o procedură specială de control a măsurilor administrației penitenciarului și, respectiv, a soluțiilor judecătorului delegat. Or, în cauză, reclamantul nu a valorificat această procedură, solicitând însă instanței civile să constate implicit, ca temei al acordării despăgubirilor pretinse, că refuzul de informare/contactare a familiei sale este nelegal.
S-a apreciat în mod corect că, prin raportare la organizarea jurisdicției naționale și chiar la scopul/rolul CEDO, că verificarea, în cadrul de față, a aspectelor sesizate de reclamant, este în măsură să încalce normele imperative de competență și principul autorității de lucru judecat. În concret, este de reținut că stabilitatea și coerența sistemului național de drept este condiționată de respectarea competențelor și a gradelor de jurisdicție strict reglementate. Altfel spus, soluția pronunțată într-o speță se impune a fi verificată și eventual desființată, doar în căile de atac expres prevăzute, acest principiu fundamental asigurând excluderea unor invalidări haotice ori a unor contrarietăți flagrante.
Astfel, față de ansamblul aspectelor menționate, în mod corect s-a reținut că soluția pronunțată prin Încheierea nr. 417/18.08.2009, nedesființată în condițiile legii, se impune cu necesitate în cadrul de față, în sensul că refuzul penitenciarului de a da curs cererii din 21.06.2009 apare absolut legal și temeinic. Or, în absența caracterului nelegal al măsurii contestate, în cauză lipsește unul dintre elementele răspunderii delictuale, anume fapta ilicită. În chiar temeiul art. 998 cod civil invocat de reclamant (orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara), text care impune întrunirea cumulativă a unor condiții între care se include dovedirea faptei cu caracter ilicit.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă instanța de control judiciar va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant M. L., împotriva sentinței civile nr. 6509 din 3 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant M. L., în contradictoriu cu intimații pârâți H. M.-P., P. V. și D. D., împotriva sentinței civile nr. 6509 din 3 octombrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 12 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. G. A. D., L. L. A. E.
Red. BG/10.10.2013
Jud. T. C.
Dact. A.E.
ex. 2/10.10.2013
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1009/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 162/2013. Tribunalul... → |
|---|
