Revendicare mobiliară. Decizia nr. 1104/2013. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1104/2013 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 25-11-2013 în dosarul nr. 2667/40/2013
Dosar nr._ contestație în anulare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Judecător M. D.
Judecător C. A.
Grefier C. B.
Decizia civilă nr. 1104 R
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea pârâtă H. E., în contradictoriu cu pârâta intimată Ț. S., reclamanții intimați B. N. și B. V. și intimații pârâți T. M., T. I. și Ț. S., împotriva deciziei civile nr. 474 din data de 17 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile cauzei în fond au avut loc în ședința publică din data de 19 noiembrie 2013, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
După deliberare;
INSTANȚA,
Prin decizia civilă nr. 474 din 17.04.2013 Tribunalul B. a admis recursul declarat de reclamanții B. N. și B. V. împotriva sentinței civile nr. 4286/30 iunie 2011 a Judecătoriei B.;
- a modificat în parte, sentința recurată, în sensul că a admis acțiunea în revendicare formulată de recurenții B. în contradictoriu cu pârâta Ț. S. și a obligat-o pe aceasta să le lase acestora în deplină proprietate și deplină posesie suprafața de 108 mp identificată în schița raportului de expertiză Ț. C. (f. ds recurs) cu punctele 11, 44, 76, 75, 46, 54, 11 și colorată cu culoare galbenă.
- a menținut restul dispozițiilor necontrare prezentei;
- a admis recursul declarat de pârâta Ț. S. împotriva aceleiași sentințe și a stabilit obligația de plată a contravalorii construcțiilor doar în sarcina pârâtei H. E. pe care o obligă să plătească reclamanților suma de_ lei.
- a respins recursul declarat de H. E..
- a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 2350 lei cheltuieli de judecată din recurs și statului 2750 lei de la instanța de fond, reprezentând ajutor public judiciar de care au beneficiat reclamanții.
Se reține că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.01.2010 reclamanții B. N. și B. V. au chemat în judecată pe pârâții H. E., T. M. și T. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora din urmă la plata sumei de 50.000 lei reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei, încorporate în construcțiile edificate pe terenul fosta proprietate a pârâtei H. E. în suprafață de 485 m.p., actualmente proprietatea pârâților T. I. și M., teren situat în mun. B., ., nr. 17, constând în magazie din cărămidă, garaj, anexă gospodărească și bazin vidanjabil, precum și obligarea pârâților T. I. și M. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 113,18 m.p. teren situat în mun. B., ., nr. 17, teren ocupat de pârâți fără drept, în valoare de 7.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în cursul anului 1999 au edificat construcțiile pe suprafața de 485 m.p. pe care au dobândit-o prin contractul de vânzare cumpărarea autentificat sub nr. 741/1999 la BNP M. S. D. – C. H., de la numita B. P., care, la rândul ei, a dobândit imobilul prin moștenire testamentară de la numita H. P., potrivit testamentului autentic încheiat la data de 18.08.1997 la BNP M. S. D., fiindu-i eliberat și certificatul de moștenitor nr. 26/1999, că, ulterior, pârâta H. E. a atacat în instanță testamentul autentic făcut de H. P. în favoarea legatarei B. P., iar prin Decizia nr. 221 A/2001 a Tribunalului B., definitivă prin decizia nr. 2746/2001 a Curții de Apel Suceava, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 26/1999 în timp ce, prin decizia nr. 12/2004 a Curții de Apel Suceava irevocabilă prin decizia nr. 3469/2005 a Î.C.C.J. s-a dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 741/1999 prin care dobândiseră dreptul de proprietate asupra terenului și a casei. De asemenea, reclamanții mai arată că, prin sentința civilă nr. 1151/2007 a Judecătoriei B., rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de pârâta H. E., fiind obligați să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie casa și suprafața de 485 m.p. teren pe care se găsesc și construcțiile efectuate de ei, prin această hotărâre stabilindu-se că au fost de rea credință la edificarea construcțiilor, sentința fiind pusă în executare la data de 31.07.2008 când H. E. a intrat în posesia terenului, a casei și a construcțiilor edificate de ei.
Reclamanții au mai arătat că pârâta a devenit proprietara acestor construcții exercitându-și dreptul de accesiune imobiliară prevăzut de art. 494 Cod civil, optând pentru păstrarea construcțiilor, prin aceea că, imediat după executarea hotărârii de revendicare, a înstrăinat construcțiile și terenul către numiții T. M. și I. în cursul anului 2009 prin contract autentic, în prețul vânzării intrând valoarea construcțiilor edificate de ei. De asemenea, reclamanții mai arată că, în condițiile în care ei au un drept de creanță constând în contravaloarea materialelor de construcții și a manoperei încorporate în aceste construcții, că nu au primit nimic de la pârâta H. E., astfel încât, patrimoniul pârâtei H. E. s-a îmbogățit nejustificat, iar pârâții T. M. și I. au preluat aceste construcții pe care le folosesc, deși ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare cu H. E. care a avut ca obiect suprafața de 485 m.p. teren și casă, nu le-au intabulat decât pe acestea. Totodată, reclamanții mai arată că suprafața de 113,18 m.p. face parte din suprafața totală de 598,18 m.p. pe care au cumpărat-o de la B. P., din care suprafața de 113,18 m.p., fiind dobândită de aceasta de la numiții Dulachi G. și M., iar diferența de 485 m.p. prin moștenire de la defuncta H. P. și pentru care s-a dispus constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, cât și a contractului de vânzare cumpărare încheiat de ei cu B. P., pârâții luând în stăpânire și suprafața de 113,18 m.p. ce le-a rămas în proprietate, deși nu dețin vreun titlu asupra acestui teren.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 480, art. 494, art. 992 C.civ., iar în dovedirea cererii au depus la dosar înscrisuri.
Se arată că legal citată pârâta H. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile solicitate, iar, cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În ceea ce privește excepția invocată, pârâta a arătat că reclamanții și-au pierdut calitatea de proprietari asupra suprafeței de 485 m.p. prin decizia nr. 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțe ce au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare prin care soții B. au dobândit imobilul în litigiu, că, din 02.02.2004, reclamanții B. nu au nici un drept de proprietate asupra imobilului, iar din 2004 și până în prezent au trecut peste 6 ani, astfel încât solicitarea oricăror pretenții patrimoniale este prescrisă.
Se arată că la termenul de judecată din data de 27.04.2010 a fost introdusă în cauză în calitatea de intervenient în interes propriu numita Ț. S. care prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii în revendicare arătând că prin decizia nr. 3469/2005 pronunțată de Î.C.C.J. s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 741/1999, iar prin sentința civilă nr. 1151/2007 s-a admis acțiunea în revendicare formulată de pârâta H. E., reclamanții fiind obligați să-i lase acesteia în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 485 m.p. teren, instanța reținând reaua credință a reclamanților în edificarea unor construcții, deși au fost somați la timpul potrivit să lase liber terenul și să înceteze orice lucrare, că această ultimă hotărâre, fiind definitivă, a fost pusă în executare silită, așa încât pârâta H. E. a preluat proprietatea imobilelor pe care la data de 18.02.2009 i le-a vândut în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 172/2009 autentificat la notariatul I. C. și B. M. E., context în care este proprietară și deține imobilele pe care le-a cumpărat. De asemenea, intervenienta mai arată că eventualele diferențe de teren aparțin vânzătoarei H. E. și nu reclamanților, care au pierdut calitatea de proprietari și că este cumpărător de bună credință, titlul său fiind un contract de vânzare cumpărare, iar dreptul de proprietate este intabulat, context în care nu are nicio obligație față de reclamanți, invocând și excepția autorității de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1151/2007 a Judecătoriei B. și decizia nr. 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava.
Se reține că la termenul de judecată din data de 08.07.2010, a fost pusă în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta H. E., excepție ce a fost respinsă de instanță întrucât, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiunea având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termen ce este de trei ani în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 din același decret.
Instanța a reținut că nu este dată în cauză autoritatea de lucru judecat în condițiile lipsei identității de obiect între cele trei cereri, fiecare dintre ele având un obiect diferit, respectiv valorificarea unui drept de creanță cu privire la lucrări edificate pe un teren, cu privire la îmbunătățirile aduse unui imobil și, în fine, nulitatea unui act juridic.
Se arată că prin sentința civilă nr.4286 din 30.06.2011 Judecătoria B. a admis în parte cererea având ca obiect revendicare+pretenții și a obligat pârâtele H. E. și Ț. S. la plata sumei de 47.532 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor constând în magazin, garaj, anexă și bazin vidanjabil, efectuate pe suprafața de 485 m.p. situată în mun. B., ., nr. 17, jud. B..
A respins capătul de cerere referitor la revendicarea suprafeței de 113,8 m.p. teren situat în mun. B., ., nr. 17, jud. B. ca neîntemeiat.
În baza art. 50 indice 2 din O.U.G. nr. 51/2008, a obligat reclamanții la restituirea către stat a sumei de 2.750 lei reprezentând ajutorul public sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de care au beneficiat.
A obligat pârâtele la plata sumei de 750 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.
Se reține că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 741/10.20.1999, reclamanții au dobândit de la numiții B. P. și B. P. casa situată în mun. B., ., nr. 17, jud. B. și suprafața de 598,18 m.p. teren aferent construcției, că prin decizia nr. 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava irevocabilă prin respingerea recursului, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare anterior menționat, reținându-se reaua credință a reclamanților în efectuarea lucrărilor de îmbunătățire la imobilul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare. În același timp, prin sentința civilă nr. 1151/06.03.2007 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, reclamanții au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie casa și suprafața de 485 m.p. teren situate în mun. B., ., nr. 17, jud. B., pârâta H. E. fiind obligată să plătească reclamanților suma de_,35 lei reprezentând îmbunătățiri necesare și utile la casă. De asemenea, în aceeași sentință, s-a reținut că în momentul încheierii contractului pe suprafața în litigiu existau alături de casă și 2 magazii de lemn, cele din urmă nemaiexistând fiind construite două anexe noi de către reclamanți și că, după ce au cumpărat imobilul, reclamanții au început să efectueze lucrările de reparații și îmbunătățiri la casă, precum și ridicarea unor construcții, precum un bazin vidanjabil, 2 anexe gospodărești (magazie de cărămidă și garaj) și anexă bucătărie, construcții ce există și în prezent, fiind identificate și evaluate prin raportul de expertiză dispus în cauză.
Instanța a reținut în continuare că proprietarul terenului din momentul pronunțării sentinței civile nr. 1151/06.03.2007, respectiv pârâta H. E. și-a însușit acele construcții, respectiv și-a exercitat dreptul de accesiune asupra lor prin revendicarea lor în cadrul concluziilor scrise din dosarul nr._, astfel încât, este ținută la plata contravalorii materialelor și manoperei.
Instanța a mai reținut că această obligație subzistă și în sarcina actualului proprietar al terenului și căruia îi profită în prezent aceste construcții, respectiv intervenientei Ț. S., aceasta dobândind casa și suprafața de 485 m.p. pe care au fost edificate construcțiile în discuție, în data de 18.02.2009 (deci ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1151/06.03.2007), prin contractul de vânzare cumpărare nr. 172/18.02.2009 de la pârâta H. E.. Prin urmare, atât pârâtei H. E., în calitate de proprietar al terenului în momentul exercitării dreptului de accesiune asupra construcțiilor și căreia i-a profitat existența acestora prin sporirea valorii terenului și obținerii unui preț corespunzător la vânzarea imobilului, cât și intervenientei Ț. S., în calitatea sa de proprietar actual al terenului și implicit al construcțiilor le revine obligația de plată a contravalorii materialelor și prețului muncii încorporate în cele patru construcții și în consecință a obligat pe pârâta H. E. și pe intervenienta Ț. S. la plata sumei de 47.532 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor constând în magazin, garaj, anexă și bazin vidanjabil efectuate pe suprafața de 485 m.p. situate în mun. B., ., nr. 17, jud. B..
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la revendicarea suprafeței de 113,18 m.p. instanța a reținut mai întâi, că reclamanții invocă drept temei al acesteia contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1999, că suprafața pe care reclamanții au cumpărat-o prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 741/10.02.1999 a fost de 598,18 m.p. teren aferent construcției, contract de vânzare cumpărare ce a fost constatat ca fiind lovit de nulitate absolută conform deciziei nr. 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului, decizie pronunțată în dosarul nr. 6159/2003, fără a se distinge după cum este vorba, de o nulitate parțială (doar cu privire la suprafața de 485 m.p.) sau totală, nulitatea absolută fiind constatată pentru lipsa cauzei, situație în care instanța a interpretat această decizie în sensul că a fost anulat în întregime contractul de vânzare cumpărare fiind lipsit total de efecte juridice, implicit cu privire la suprafața de 113,8 m.p. ceea ce semnifică faptul că efectul translativ al dreptului de proprietate cu privire la această suprafață nu s-a produs și prin urmare, nici reclamanții nu pot invoca drept temei al acțiunii în revendicare un titlu lovit de nulitate absolută.
Se reține că împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții B. N., B. V., pârâta H. E. și intervenienta Ț. S..
Se reține că recurenții B. N. și B. V. au arătat în ceea ce privește revendicarea suprafeței de 113,8 m.p., că prima instanță a considerat în mod greșit că nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața revendicată pe motivul că respectivul contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999 cu numita B. P. a fost anulat prin Decizia nr. 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava prin respingerea recursului fără a se distinge între nulitatea contractului doar în legătură cu suprafața de 485 m.p. teren pe care B. P. o dobândise prin moștenire de la defuncta H. P., sau nulitatea totală a contractului cu privire la întreaga suprafață de 598,18 m.p. din care suprafața în litigiu de 113 m.p. B. P. o dobândise prin cumpărare de la numitul D., această decizie fiind interpretată greșit de prima instanță întrucât potrivit art. 129 (6) Cod procedură civilă „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății", iar obiectul dedus judecății asupra căruia s-a pronunțat Curtea de Apel Suceava prin sentința civilă nr. 142/2004, a fost constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare ; autentificat sub nr. 741/1999, „cu privire la imobilul situat în . nr. 17, compus din casă și suprafața de 485 m.p. pentru lipsă de cauză, întrucât la momentul înstrăinării B. P. era proprietar aparent, ca urmare a faptului că testamentul pe care i 1-a lăsat defuncta H. P. având ca obiect o casă și suprafața de 485 m.p., a fost revocat printr-un testament ulterior în favoarea lui H. E., aspect reținut prin decizia nr. 221 A din 13.03.2001 a Tribunalului B..
Se reține că întrucât Curtea de apel nu a analizat regimul juridic al suprafeței de 113,8 mp teren pe care B. P. îl cumpărase de la D. în mod logic contractul de vânzare-cumpărare în litigiu a rămas valid în ceea ce privește dobândirea acestei suprafețe de teren, dovadă fiind și faptul că pârâta Ț. S. a cumpărat de la H. E. doar suprafața de 485 m.p. teren.
Pârâta H. E. a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală în considerarea disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă iar în motivare arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune a reclamanților privind pretențiile materiale pentru considerentul că ea ar fi revendicat construcțiile noi cu ocazia concluziilor scrise din dosarul nr._, ceea ce ar echivala cu manifestarea voinței sale de a și le însuși" și că termenul de prescripție trebuie calculat în raport cu pretenția reclamanților B., care sunt titularii dreptului la acțiune și nu în raport cu persoana sa care nu a formulat nici o cerere de revendicare în dosarul nr._ .
Mai arată recurenta – pârâtă H. E. că acțiunea reclamanților a fost greșit îndreptată împotriva sa, întrucât prin Decizia nr. 221 A/13.03.2011 a Tribunalului B., definitivă și irevocabilă, s-a constatat valabilitatea testamentului olograf intitulat „Pentru E.” prin care fosta proprietară a imobilului în litigiu îi lăsa întreaga sa avere, compusă din casă, anexe și teren aferent și dat fiind faptul că ulterior B. P. a vândut reclamanților B. imobilul pe care ea, recurenta – pârâtă H. E., îl moștenise în baza testamentului olograf, instanțele au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat în mod fraudulos între vânzătoarea B. P. și soții B. (prin Decizia 142/2004 a Curții de Apel Suceava), aceștia din urmă fiind de cu rea – credință, deoarece au efectuat lucrările de îmbunătățire la imobil, în condițiile în care au fost notificați să nu execute nimic și să sisteze orice lucrare începută încât reclamanții trebuiau să se îndrepte pentru a pretinde despăgubiri pentru cheltuielile necesare, utile și chiar voluptorii împotriva vânzătoarei.
În ce o privește arată recurenta H. E., că a fost beneficiara unui testament prin care defuncta i-a lăsat casa, anexele și terenul aferent, fiind îndreptățită la restituirea casei și a anexelor pe care reclamanții cu rea - credință le-au demolat.
Recurenta – pârâtă Ț. S. a criticat sentința prime instanțe în considerarea disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând în motivare că prima instanță greșit a aplicat în cauză disp. art. 494 alin 3 C. civ., întrucât a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare încheiat numai casa și terenul, nu și anexele în discuție. Că, dacă într-adevăr, s-ar pune problema unei accesiuni imobiliare, acest lucru s-ar raporta numai la vânzătoarea H. E. și nu la ea, în calitate de cumpărătoare care nu a înțeles niciodată să cumpere sau să se folosească de aceste anexe.
În motivarea recursului Tribunalul a reținut că potrivit literaturii și practicii judiciare s-a apreciat că în situația în care ambele părți au titluri de proprietate care provin de la autori deosebiți, trebuie să se recurgă la compararea drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând să câștige acea parte care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, sarcina probei că autorul a avut un drept preferabil revenind reclamanților.
Se reține că în speța de față, reclamanți opun pârâților contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1999, nr.741, prin care aceștia au cumpărat de la B. P. suprafața de 598,18 mp teren aferent construcțiilor, contract de vânzare-cumpărare constatat ca fiind lovit de nulitate absolută în ce privește suprafața de 485 mp prin decizia civilă nr. 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava, irevocabilă prin respingerea recursului. S-a reținut, în ce privește această decizie că, astfel cum au invocat recurenții – reclamanți B. N., B. V. potrivit art. 129 (6) Cod procedură civilă „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului dedus judecății” ori obiectul dedus judecății asupra căruia s-a pronunțat Curtea de apel Suceava prin decizia nr. 142/2004 a fost constatarea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 741/1999 cu privire la imobilul situat în mun. B., . compus din casă și suprafața de 485 mp teren aferent și deci numai în legătură cu acest aspect s-a pronunțat Curtea de apel, fără să se analizeze regimul juridic al suprafeței de 113,8 mp teren pe care B. P., vânzătoarea, o dobândise de la D. și deci în mod logic contractul de vânzare-cumpărare a rămas valid în ce privește dobândirea de către reclamanți a diferenței de teren care nu a făcut obiectul cauzei.
Se arată că în ce privește pârâta H. E. aceasta opune ca titlu testamentul olograf materializat în înscrisul sub semnătură privată intitulată „Pentru E.” prin care defuncta H. P. a testat întreaga sa avere lui H. E., testament a cărui valabilitate s-a constatat prin decizia nr. 221/2001 a Tribunalului B. modificată în parte prin decizia nr. 2746/2001 a Curții de apel Suceava, precum și ..03.2007 pronunțată în dosar. Nr._ a Judecătoriei B. prin care reclamanții din prezenta cauză au fost obligați să lase pârâtei H. E. în liniștită proprietate și posesie casa și suprafața aferentă de 485 mp teren situat în B., ., nr. 17, imobile care ulterior, la data de 18 feb. 2009 au făcut obiectul vânzării către intervenienta pârâtă Ț. S. și care potrivit mențiunilor din contractul de vânzare-cumpărare nr. 172 autentificat de BNP Asociați „I. C. C. și B. M. E. au fost dobândite de vânzătoarea H. E. prin moștenire testamentară de la mătușa sa H. P..
Mai reține Tribunalul că litigiile purtate între reclamanții B. și pârâta H. E. au vizat doar suprafața de 485 mp teren, aceasta din urmă nepretinzând niciodată o suprafață mai mare de 485 mp, diferența de teren ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat prin decizia civilă nr. 142/2004 a Curții de Apel Suceava a fost recunoscută, neexistând nici un dubiu cu privire la dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului vândut de B. P. și care a fost dobândit de aceasta din urmă pe lângă cei 485 mp prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 6820/1999 de la numiții Dulachi G. și M..
Tribunalul a dat preferință titlului reclamanților privind diferența de teren care a fost dobândită de la B. P. și obligă pe pârâta Ț. S. să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 108 mp identificată în schița raportului de expertiză Ț. C. efectuată în dosarul de recurs.
Referitor la recursul declarat de pârâta H. E., Tribunalul constată că prima instanță în mod legal a admis cererea reclamanților de obligare a acesteia la plata sumei de 47.532 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor constând în magazie, garaj, anexă și bazin vidanjabil, edificate pe suprafața de 485 mp, situată în mun. B., ., nr. 17, jud. B., suprafață dobândită de pârâtă în baza testamentului olograf și considerarea dispozițiilor art. 494 alin. 3 Cod civil.
Ori, în speță, reține Tribunalul pe lângă argumentul menționat de prima instanță și faptul că pârâta H. E. și-a însușit aceste construcții în momentul în care s-a pus în executare sentința civilă nr. 1151/06.03.2007 a Judecătoriei B. și aceasta întrucât executorul judecătoresc la data de 31 iulie 2008 a executat silit sentința de revendicare întocmai cu schița din expertiza tehnică efectuată în acea cauză de expert Ț. C..
Reține instanța că aceste construcții au existat pe terenul revendicat și predat pârâtei H. E., iar de la data preluării acestor construcții odată cu suprafața de 485 mp, pârâta H. E. niciodată nu și-a manifestat opțiunea de a fi ridicate, ele rămânând cu voia sa pe acel teren și deci prin semnarea procesului verbal și nesolicitarea ridicării acelor construcții vreodată, nici în cadrul acțiunii în revendicare anterioare, deși avea posibilitatea, având cunoștință de existența lor, dovedește faptul că în mod tacit și le-a însușit astfel exercitându-și dreptul de accesiune asupra lor și de la cel moment a început să curgă și termenul de prescripție pentru reclamanți privind dreptul de a solicita contravaloarea materialelor și prețul muncii numai pentru acele construcții.
Pentru aceste considerente, Tribunalul respinge recursul pârâtei H. E. ca nefondat, menținând sentința primei instanțe privind obligarea acesteia la plata sumei de_ lei.
În ce privește recursul intervenientei pârâte Ț. S., Tribunalul constată că aceasta a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 172/18 feb. 2009, dreptul de proprietate asupra imobilului pacelei de teren curte-construcții, situată în intravilanul municipiului B. ., nr. 17, jud. B.,în suprafață de 485 mp precum și construcția C1 – casa de locuit, nu și asupra construcțiilor C2 și C3 care potrivit celor reținute în precedent au rămas în proprietatea pârâtei H. E. ca urmare a exercitării dreptului de accesiune asupra acestor construcții, drept pentru care doar pârâta H. E. are obligația de plată a contravalorii construcțiilor.
Pentru aceste considerente admite recursul intervenientei pârâte Ț. S. și înlătură din sentința recurată obligația acesteia de plată a contravalorii construcțiilor, obligație care va rămâne potrivit argumentației reținute în situția de respingere a recursului pârâtei H. E. doar în sarcina acesteia din urmă.
Împotriva deciziei Tribunalului B. a formulat contestație în anulare pârâtă H. E., pe temeiul disp. art. 503 al. 2, pct. 2 și 3 din N.C.P.C. susținând în primul rând că decizia Tribunalului se bazează pe o eroare materială în ce privește modul de calcul al prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
A susținut că așa cum a arătat la instanța de fond, soții B. și-au pierdut calitatea de proprietari asupra suprafeței de 485 m.p., prin Decizia 142/02.02.2004 a Curții de Apel Suceava, rămasă irevocabilă prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție și că această instanță a constat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare prin care reclamanții neavând nici un drept de proprietate asupra imobilului, nefiindu-le admis prin hotărâre nici dreptul de retenție.
A arătat că soții B. nu mai au calitatea de proprietari asupra imobilelor dobândite în baza Contractului de vindere cumpărare încheiat cu numita B. P., întrucât prin Decizia nr. 142/2004 s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de vindere cumpărare prin care au dobândit imobilele, dreptul acestora la acțiune împotriva contestatoarei pentru contravaloarea pretinselor îmbunătățiri fiind exercitat în cadrul acțiunii în revendicare ce a format obiectul Dosarului nr._, când, prin Sentința civilă nr. 1151/06.03.2007 contestatoarea a fost obligată să plătească soților B. suma de 43.912,35 lei reprezentând îmbunătățiri necesare și utile la casă, termenul de prescripție trebuind a fi calculat în raport cu pretenția reclamanților B., titularii dreptului la acțiune și nu în raport cu persoana contestatoarei care nu a formulat nici o cerere de revendicare în dosarul nr._ .
Un alt motiv al contestației în anulare îl reprezintă faptul că instanța a omis în același timp să cerceteze unul dintre motivele de casare invocate.
Astfel, s-a arătat că prin Sentința nr. 4286/30.06.2011 instanța de fond a motivat că contestatoarea, din momentul pronunțării Sentinței civile nr. 115J/06.03.2007 și-a însușit acele construcții, respectiv și-a exercitat dreptul de accesiune asupra lor prin revendicarea în cadrul concluziilor scrise din Dosarul nr._, astfel încât este ținută la plata contravalorii materialelor și manoperei, or, prin motivele de recurs, a arătat faptul că în mod greșit instanța de fond a reținut că și-ar fi însușit anexele, respectiv că și-ar fi exercitat dreptul de accesiune asupra lor, prin revendicarea în cadrul concluziilor scrise din dosarul nr._ .
A mai arătat că instanța de recurs nu a verificat concluziile sale scrise din Dosarul nr._ al Judecătoriei B., atașat la prezentul dosar, pentru a constata că nu și-a exercitat dreptul de accesiune asupra anexelor și că nu a revendicat aceste anexe în cadrul concluziilor scrise.
Petenta susține că nu și-a exercitat dreptul de accesiune imobiliară pentru că nu a primit anexele edificate cu rea credință de reclamanți pe terenul proprietatea sa așa cum rezultă din procesul - verbal al executorului judecătoresc privind punerea în executare a Sentinței civile 1151/06.03.2007 din care rezultă că i s-a predat casa și suprafața de 485 m.p., nu și cele două magazii la care fac referire reclamanții, magaziile au rămas încuiate, nu s-au aflat în proprietatea și nici nu au făcut obiectul vânzării către Ț. S..
Contestatoarea a mai arătat că nu a păstrat pentru sine aceste lucrări și nici nu le-a vândut, reclamanții fiind liberi să și le ridice oricând.
A arătat contestatoarea că instanța u a cercetat nici motivul de casare invocat în recursul declarat și anume neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 992 din Vechiul Cod Civil, care prevăd că „Cel ce din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”.
Or, ea nu a primit de la reclamanți magazia, anexa, etc., ci doar casa și terenul ce fac obiectul hotărârii judecătorești, astfel încât nu este obligată a restitui reclamanților contravaloarea unor bunuri pe care nu le-a primit, ce nu au făcut obiectul vânzării și care nicidecum nu sunt proprietatea sa, instanța de recurs neluând în discuție acest motiv de casare, pe care l-a invocat în cererea de recurs.
A mai arătat că instanța de recurs a stabilit în sarcina sa obligația de a plăti soților B. suma de 43.912,35 lei pentru două anexe care în realitate au existat dintotdeauna dar au fost modificate de aceștia, fără să aibă în considerare că intervenienta Ț. S. și-a manifestat dreptul de accesiune imobiliară asupra a tot ceea ce a găsit pe teren, argument juridic ce i s-a imputat și ei iar astfel în sarcina acesteia trebuie să rămână obligația de plată a contravalorii acestor bunuri, dacă acțiunea se consideră a fi făcută în termen.
Or, se arată că aceste anexe sunt acum în posesia și folosința lui Ț. S., care cumpărând suprafața de 485 m.p. și-a exercitat dreptul de accesiune imobiliară pentru tot ceea ce a găsit pe teren.
Solicită să se constate că motivele Contestației în anulare sunt întemeiate, că a suferit, atât contestatoarea cât și întreaga sa familie, o mare nedreptate pentru că a fost obligată să plătească soților B. suma de 43.912,35 lei ( contravaloarea unor anexe pe care nu le-a primit niciodată în posesie, nu le-a folosit și la care nu poate avea acces pentru că sunt pe terenul proprietatea numitei Ț. S. ), admiterea contestației, anularea deciziei pronunțate în recurs și rejudecând să se respingă acțiunea intimaților.
Legal citată intimata Ț. S. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că în recurs a susținut că a cumpărat de la pârâtă casa și suprafața de 485 m.p. teren pe care este situată casa și că vânzarea s-a făcut cu act în formă autentică la un Birou notarial. A mai arătat că din conținutul actului nu rezultă că în afară de casă și teren pârâta i-ar mai fi vândut și alte anexe și că nu a interesat-o modul în care vânzătoarea a dobândit proprietatea pe care i-a înstrăinat-o.
A mai arătat că orice litigiu între vânzătoare și fostul proprietar al casei, respectiv soții B. nu o privesc întrucât sunt împrejurări care au avut loc înainte de cumpărarea terenului de 485 m.p. și a casei.
A arătat că decizia instanței de recurs este legală și temeinică, așa încât solicită respingerea contestației în anulare, având în vedere că a cumpărat doar terenul în suprafață de 485 m.p. și casa amplasată pe acest teren, nu și alte anexe gospodărești. A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând contestația Tribunalul apreciază că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, în legătură cu susținerea contestatoarei referitoare la faptul că decizia Tribunalului se bazează pe o eroare materială în ce privește calculul prescripției dreptului la acțiune, aspectul nu mai poate fi rediscutat pe calea extraordinară a contestației în anulare în condițiile în care, indiferent de modul în care Tribunalul a dat răspuns acestei excepții, se dovedește faptul că a constituit subiect de dezbatere și analiză din partea instanțelor iar reluarea în discuție sub orice formă ar însemna nesocotirea puterii lucrului judecat.
Tribunalul reține ca nefondat și cel de-al doilea motiv de contestație formulat de către pârâtă și care se referă la faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că și-ar fi însușit anexele, respectiv că și-ar fi exercitat dreptul la accesiune asupra acestora prin revendicarea lor în cadrul concluziilor scrise din dosarul nr._ .Și de această dată Tribunalul constată că situația evocată nu poate fi încadrată în situațiile de contestație în anulare prevăzute de lege, că și în legătură cu acest aspect Tribunalul s-a pronunțat prin decizia contestată iar argumentele prezentate au avut în vedere mai multe aspecte juridice de natură a forma convingerea instanței și care nu pot fi considerate ca făcând parte din categoria celor ce intră sub incidența dispozițiilor art. 318 Cod proc. civilă.
Cel de-al treilea motiv de contestație se referă la faptul că instanța nu a cercetat nici motivul de casare invocat, privind neîndeplinirea condițiile prev. de art. 992 din Vechiul Cod Civil, care prevăd că” „Cel ce din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit”, situație care de asemenea nu mai poate fi analizată pe calea contestației în anulare pe considerentul că aspectul evocat se subsumează cadrului general de analiză pe care instanța l-a făcut în legătură cu incidența instituției accesiunii imobiliare și în contextul general al cauzei, motive pentru care va respinge ca nefondată prezenta contestație și va menține hotărârea ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de pârâta H. E., în contradictoriu cu pârâta intimată Ț. S., reclamanții intimați B. N. și B. V. și intimații pârâți T. M., T. I. și Ț. S., împotriva deciziei civile nr. 474/2013 a Tribunalului B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.
Președinte Judecători Grefier
I. P. M. D. C. A. C. B.
Red.A.C./24.03.2014
Tribunal HI
Dact.B.C./ 24.03.2014
2 exp.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1003/2013. Tribunalul BOTOŞANI | Pretenţii. Hotărâre din 28-10-2013, Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
