Grăniţuire. Decizia nr. 655/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 19236/193/2011
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BOTOȘANI
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 655 R
Ședința publică de la 30 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. H.
Judecător N. T.
Judecător – B. G.
Grefier - C. R.
La ordine pronunțarea asupra recursului civil privind pe recurenții G. I., domiciliat în ., G. A., domiciliată în ., S. C., domiciliată în . în contradictoriu cu intimatul B. M., domiciliat în ., județul B. și a recursului declarat de recurentul – intimat B. M. în contradictoriu cu intimații G. I., G. A. și S. C. împotriva sentinței civile nr. 2836 din 25.03.2014 a Judecătoriei B..
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 16 octombrie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată și pentru a da posibilitatea apărătorului recurenților G. I. și A., av. C. D. să depună la dosar o copie a hărții originale, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23 octombrie 2014, apoi pentru astăzi, 30 octombrie 2014, când
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 22.12.2011 reclamanții G. I. și G. A. au solicitat obligarea pârâtei S. C. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de 1520 m.p. din p.c. 102/1, nr. cadastral 50.061, CF 50.061 și 722 m.p. teren în p.c. 96/4, nr. cadastral 50.076, CF 50.076 – situate pe raza localității Prăjeni, jud. B., teren ocupat fără drept și fără titlu.
De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat prin distrugerea totală, din culpă, a 300 butuci de vie, altoi, în vârstă de 8 ani, contravaloarea butașilor de înlocuire, a lucrărilor de plantare și întreținere până la . de struguri la valoarea de piață la această dată, pe o durată de trei ani, până la ajungerea pe rod. Prejudiciul estimat fiind de 50 de milioane lei vechi.
S-a solicitat și acordarea de cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamanții sunt titularii dreptului de proprietate – tabular asupra terenurilor revendicate. Pârâta a pătruns pe teren prin distrugerea gardului împrejmuitor. Terenul în suprafață de 1520 m.p. din p.c. 102/1 a fost plantat cu vie în urmă cu 8 ani, dreptul de proprietate asupra acestuia fiind dobândit prin contractul de v/c nr. 854/5.05.2011 încheiat la B.N.P. E. R..
La momentul cumpărării terenului, acesta era plantat cu viță de vie de către vânzătoarea G. T.. La baza acestei înstrăinări a stat Titlul de proprietate nr. 118.467/22.11.2002, titlu ce respectă întru totul dreptul de proprietate al autoarei, ca vechi amplasament, terenul fiind intabulat.
În dovedire, s-au solicitat: interogatoriul pârâtei, martori, expertiză de specialitate cadastrală și de evaluare a prejudiciului.
Pârâta, legal citată, s-a prezentat în fața instanței și a formulat întâmpinare (fila 29 și urm.).
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, cu acordarea de cheltuieli de judecată și s-a invocat lipsa calității procesuale active a acestora față de capătul doi de cerere și prescripția dreptului material la acțiune față de acest petit.
Aceste excepții au fost ridicate odată cu solicitarea de a preciza reclamanții când anume au fost scoși butucii de vie, în condițiile în care aceștia au dobândit terenul abia în anul 2011.
Pârâta a invocat faptul că deține terenul în baza Titlului de proprietate nr. 129.091/2002, terenul fiindu-i predat prin procesul-verbal de punere în posesie nr. 111/13.06.2005, după purtarea unui prim litigiu între părți. De la acel moment, a stăpânit respectivul teren.
Pentru acest teren s-a purtat și un litigiu penal, cu tatăl reclamanților, iar prin sentința penală nr. 3104/19.10.2004 a Judecătoriei B., G. M. a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2400 m.p. aflată în tarlaua 13, p.c. 102.
Valabilitatea titlului său de proprietate a fost supusă analizei instanței în dosarul nr. 377/2006 (dosar_ ) al Judecătoriei B., soluția irevocabilă fiind decizia nr. 747 R/13.10.2006 a Tribunalului B.. De asemenea, același titlu a fost supus atenției instanței și în dosarul nr._ al Judecătoriei B.. În ambele dosare soluția a fost cea de menținere a titlului de proprietate.
Ceea ce s-a invocat a fost că nu s-au respectat amplasamentele și nu dreptul său de a i se constitui suprafața de teren. În nici unul dintre litigii nu s-a probat că amplasamentul terenului său ar fi cel deținut anterior de G. T..
Terenul ce a fost constituit a fost deținut anterior de către B. C., care ulterior a făcut un schimb cu fiul lui G. T., respectiv cu G. O..
Consideră că hotărârile deja pronunțate creează cel puțin prezumția de adevăr și puterea de lucru judecat nu poate fi ignorată, astfel încât instanța trebuie să rețină că titlul său este valid. În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, se arată că pe terenul ei nu a existat niciodată vie altoi și nu se știe cine a plantat butucii de vie hibrid.
În susținere, s-a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și atașarea ds._, nr. 2856/2007 și ds. nr. 5051/2004.
La data de 12.06.2013 numitul B. M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu (f. 263 ds.) prin care a solicitat grănițuirea proprietății sale moștenite de la B. E., de 40 de ari, din p.c. 102 pe o lățime de 14,5 m. din intravilan Prăjeni, jud. B., de proprietatea reclamanților, din contractul de v/c nr. 854/5.05.2011 autentificat de BNP E. R. și constatarea nulității absolute a încheierilor de intabulare și a cărții funciare a lui S. C..
În motivare, se arată că mama sa, B. E., a fost soră cu G. Octav, bunicul reclamantului G. I., ea primind teren din amplasamentul de pe hotarul vechi din 1926, s-a înscris în C.A.P., fiind vecină cu S. A.. În anul 1975, pe lotul lui G. T. și Octav a fost construit canalul.
Canalul este în rezervă și nu s-a observat că este a A.N.I.F. B., iar S. a obținut un titlu fals în 2002, peste terenul lui G.. Din anul 1990 el are hotar cu G.. Intervenția sa este motivată de faptul că experții B. și C. au reprezentat proprietatea lui S. C. peste proprietatea sa de 40 de ari și suprapus peste terenul adevăratului proprietar, G. I., cu care cere grănițuirea.
Contestă expertizele B. și C., care nu respectă dimensiunile din planul parcelar a proprietății sale, a lui G. și nu încadrează legal terenul înscris în titlul de proprietate a lui G.,stabilind o suprapunere nedeterminată.
În susținere, s-a solicitat efectuarea unei noi expertize, martori.
Pârâta a mai înțeles să invoce și excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea prezentei acțiuni, deoarece pârâta își deține doar terenul din titlul de proprietate.
Judecătoria B. prin sentința civilă nr. 2836 din 25 martie 2014 a respins excepția lipsei de interes.
A respins excepția lipsei calității procesual active pentru capătul doi de cerere.
A respins acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamanții G. I. și G. A. în contradictoriu cu pârâta S. C., cu domiciliul în ..
A admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenientul B. M. și a stabilit linia de hotar între proprietatea B. E. și terenul cumpărat de reclamanți prin contractul de vânzare – cumpărare nr.854/5.05.2011 autentificat de BNP E. R. pe aliniamentul punctelor 180 – 720 din schița anexă 3.5 la răspunsul la obiecțiuni la expertiza efectuată de expert C. Gh. C., fila 361 dosar, schiță ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A respins cererea de intervenție privind constatarea nulității absolute a încheierii de intabulare și a cărții funciare a lui S. C..
A respins cererea de obligare la cheltuieli de judecată formulată de către pârâtă.
A admis cererea de reexaminare formulată de expert C. Gh. C. împotriva încheierilor de ședință din:12.02.2014 și 20.02.2014, revine asupra amenzilor aplicate.
În motivarea soluției adoptate Judecătoria areținut următoarea situație de fapt și de drept:
Prin cererea formulată, reclamanții G. I. și A. au solicitat obligarea pârâtei S. C. să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1520 m.p. în p.c. 102/1 și 722 m.p. în p.c. 96/4. Au mai solicitat suma de 5.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat de pârâtă prin distrugerea unei vii de 300 de butuci.
Pârâta, în apărare, a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, deoarece, ea nu deține decât terenul din titlul său de proprietate. Față de cel de-al doilea capăt de cerere, se invocă lipsa calității procesuale active, reclamanții neprecizând momentul la care s-a produs tulburarea de posesie.
În ceea ce privește valabilitatea titlului său de proprietate nr. 129.091/2003 invocă puterea de lucru judecat, avându-se în vedere sentințele pronunțate în ds. nr._ și ds._ ale Judecătoriei B..
În cauză, s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către numitul B. M., cerere prin care s-a solicitat grănițuirea proprietății sale de 40 de ari moștenită de la B. E., de proprietatea reclamanților, proprietate dobândită prin contractul de v/c nr. 854/5.05.2011 autentificat de BNP E. R. și constatarea nulității absolute a încheierilor de intabulare și a cărții funciare a lui S. C..
La termenul din data de 10.09.2013 instanța a pus în discuția părților admiterea în principiu a cererii de intervenție.
Apărătorul reclamanților a solicitat admiterea în principiu a cererii, deoarece intervenientul justifică un interes real pentru promovarea acesteia.
Apărătorul pârâtei a solicitat respingerea, întrucât nu se justifică un interes.
Prin încheiere, instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii, în principiu, în temeiul art. 52 alineat 1 Cod procedură civilă, a cererii de intervenție, întrucât aceasta are legătură cu cauza dedusă judecății, asigurând o mai bună soluționare a acesteia.
Asupra excepției de interes în promovarea prezentei acțiuni invocată de pârâta instanța de fond a apreciat că obiectul acțiunii fiind – revendicarea unei suprafețe de teren ce se pretinde a fi ocupată de către pârâtă, reclamanții au interes în soluționarea acestei acțiuni, urmărind . a terenului ce îl au în proprietatea lor conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 854/5.05.2011 autentificat de B.N.P. E. R. și, ca urmare, a respins excepția lipsei de interes, ca fiind nefondată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă referitor la capătul doi din cerere, de obligare la plata prejudiciului creat prin tulburarea de posesie instanța a apreciat că aceasta nu este dată, întrucât la data de 5.05.2011 reclamanții au devenit atât proprietari ai terenului cât și a plantației de vie de pe acesta, iar tulburarea de posesie s-a produs ulterior.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că după precizarea de către reclamanți a momentului la care a început tulburarea de posesie, urmează să invoce prescripția dreptului la acțiune. După precizarea că distrugerea viei a avut loc în noiembrie 2011, pârâta nu a mai înțeles să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune, așa încât instanța nu se va pronunța asupra acesteia.
S-a mai invocat de către pârâtă puterea de lucru judecat, întrucât valabilitatea titlului său a fost constatată de către instanță, în litigii ce au avut loc anterior (ds. nr._ și_ ).
Față de această excepție puterii de lucru judecat invocată de pârâtă, întrucât valabilitatea titlului său a fost constatată de către instanță, în litigii ce au avut loc anterior (ds. nr._ și_ ), instanța a reținut că prin invocarea acestei excepții, pârâta a înțeles să-și întemeieze apărarea pe obligativitatea ce rezultă din hotărârile anterioare.
Astfel, se reține că prin Decizia nr. 747 R/13.10.2006 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., s-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. T. prin care, în contradictoriu cu S. C., Comisia Locală de Fond Funciar a . Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 129.091/2002, în sensul excluderii din acest titlu a suprafeței de 2400 m.p. și includerea acestei suprafețe în titlul său nr. 118.467/2002.
În considerentele deciziei se reține că, fiind vorba despre teren extravilan, titlurile de proprietate ce s-au emis, în condițiile în care reconstituirea dreptului nu trebuia neapărat realizată pe vechile amplasamente, respectă dispozițiile art. 18, respectiv art. 14 alin. 2 din Legea 18/1991.
Ulterior, primarul comunei Prăjeni a chemat în judecată pe S. C. și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor B., solicitând constatarea nulității titlului de proprietate nr. 129.091/2002 eliberat pe numele S. C.. Acest litigiu a format obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B.. Prin sentința nr. 2740/28.05.2007 pronunțată în acest dosar, a fost respinsă acțiunea.
În considerentele sentinței s-a reținut că valabilitatea titlului de proprietate nr. 129.091/2002 a fost supusă analizei instanței de judecată în dosarul nr._ al Judecătoriei B., reținându-se în mod irevocabil valabilitatea respectivului titlu. Ca urmare, fiind vorba de o putere de lucru judecat, se impune consecvența în judecată, respectându-se constatările făcute de prima sentință.
În soluționarea cauzei s-a mai reținut că, numitei G. T. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, iar intimatei S. C., din rezerva comisiei, i s-a constituit dreptul de proprietate.
S. C. face parte din categoria celor îndreptățiți la constituirea acestui drept, conform Legii 18/1991, fiind validată în anexa 2 b, poziția 25 cu suprafața de 0,24 ha., fiindu-i atribuit teren din rezerva comisiei, iar motivele de nulitate invocate nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 169/1997.
S-a mai reținut că nu s-a făcut dovada expresă că numita G. T. a solicitat amplasamentul pentru care s-a cerut nulitatea absolută a titlului lui S., în termen legal și care la data solicitării era liber, contrar art. 36 alin. 5 (fost 35 alin. 5 din Legea 18/1991).
Față de această situație juridică, instanța de fond a reținut că există putere de lucru judecat în ceea ce privește titlul de proprietate nr. 129.091/2002 emis lui S. C., hotărârile pronunțate fiind obligatorii pentru instanță.
Așadar, pe fondul cauzei, instanța a reținut că suprafața de 0,24 ha. teren situat în p.c. 102, tarlaua 13, cu vecini la N – DC 282 B, la E – S. D., la S – DC 67 și la V – B. C. i-a fost constituită pârâtei S. C. prin titlul de proprietate nr. 129.091/15.12.2002 (f. 116 ds.).
Cu această suprafață de teren pârâta a fost pusă în posesie la data de 13.06.2005 de executorii judecătorești D. S. și Ș. C., în executarea sentinței penale nr. 3104/19.11.2004 a Judecătoriei B..
Chiar dacă prin Decizia nr. 747/R/13.10.2006 a Tribunalului B. s-a respins acțiunea reclamantei G. T., de anulare a titlului de proprietate a lui S. C. și de includere a suprafeței radiate de 2400 m.p. teren în titlul său, prin H.C.L. Prăjeni nr. 21/7.04.2009 (f. 73) s-a dispus corectarea amplasamentelor și a suprafețelor în Titlul de proprietate nr. 118.467/2002 emis lui G. T. pentru suprafața de 0,64 ha. extravilan conform fișei tehnice (f. 77), această hotărâre fiind urmată de H.C.J. nr. 415/22.05.2009 (f. 71 ds.). Practic, prin această hotărâre și prin altele anterioare – H.C.J. nr. 826/12.12.2008 (f. 78), H.C.L. Prăjeni nr. 12/14.07.2008 (f.80), H.C.L. Prăjeni nr. 9/14.07.2008 (f. 85 ds.) s-a trecut în titlul de proprietate a lui G. T. suprafața de 1520 m.p. în p.c.102/1 și 722 m.p. în p.c. 96/4, cu toate că această solicitare fusese respinsă de către instanța de judecată.
Aceste corectări s-au făcut cu mențiunea că nu sunt suprapuneri și terenul este liber din punct de vedere juridic. Așadar, chiar comisia locală și cea județeană, la corectarea titlului lui G. T., au constatat că nu există suprapuneri de teren, deci nici cu terenul lui S. C. pe care o chemase și comisia locală în judecată pentru anulare titlu pentru această suprafață de teren.
În susținerea acțiunii formulate, reclamanții au invocat faptul că ei au un drept tabular dar, ei au devenit proprietari prin contractul de v/c nr. 854/5.05.2011, vânzătoare fiind G. T., bunica reclamantului, terenul fiind trecut artificial ca fiind în intravilan, în titlul de proprietate înscrierea fiind clară în extravilan.
Acest fapt este confirmat de întreaga documentație ce a stat la baza eliberării Titlului de proprietate nr._/2002 emis lui G. T., documentație comunicată de O.C.P.I. B. (filele 89 – 107 ds.).
În dovedire, s-a solicitat de către reclamanți efectuarea de expertiză topo-cadastrală pentru identificarea terenurilor părților, o expertiză viticolă pentru determinarea prejudiciului creat prin distrugerea viei.
În ședința publică din data de 19.06.2012 instanța a admis probatoriul solicitat, fiind desemnat expert B. M. A. pentru efectuarea expertizei cadastrale, cu obiectivele:
- identificarea, delimitarea și individualizarea terenului supus litigiului, indicat în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între G. T. și G. I., autentificat sub nr. 854/05.05.2011;
- identificarea, delimitarea și individualizarea terenului menționat în Titlul de Proprietate nr._/15.12.2002, emis pe numele pârâtei S. C.;
- dacă între cele două titluri de proprietate (_/22.11.2002 și_/15.12.2002) există suprapuneri, iar în caz afirmativ să se indice suprafețele de teren care se suprapun;
- dacă terenurile deținute de către pârâtă sunt în titlul de proprietate emis pe numele reclamantului.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar pentru termenul de judecată din data de 20.11.2012 (f.151 și urm.), concluziile acestuia fiind că suprafața de teren din contractul reclamanților se regăsește în totalitate în p.c. 102/1, iar suprafața de teren din titlul de proprietate al pârâtei s-ar regăsi în p.c. 102 – 690 m.p. și în p.c. 86/4 – 1710 m.p., rezultând o suprapunere scriptică între terenurile din ambele titluri de proprietate.
La acest raport de expertiză s-au formulat obiecțiuni, expertul răspunzând acestora la data de 15.02.2013. Conform acestui răspuns – la pct. 3 – se apreciază că titlul de proprietate al pârâtei se suprapune scriptic, în totalitate, cu suprafața de teren înstrăinată prin contractul de v/c nr. 854/5.05.2011. La pct. 5 (f. 204 ds.) se mai precizează că terenul din titlul de proprietate al numitei G. T. a fost reconstituit parțial pe amplasamentul vechi, deoarece o parte din amplasamentul vechi este ocupată în prezent de canal.
Reclamanții au fost nemulțumiți de concluziile raportului de expertiză efectuat de către expert B. M. și au solicitat efectuarea unei contraexpertize.
În ședința din data de 5 mai 2013 instanța a admis efectuarea unei contraexpertize, apreciind că există o incertitudine în ceea ce privește amplasamentul suprafețelor de teren din titlurile de proprietate ale părților
Conform ultimului răspuns la obiecțiuni s-a delimitat atât suprafața din titlul reclamanților în p.c. 102/1 și p.c. 96/4, cât și terenul pârâtei S. C., constatându-se o suprapunere cu terenul trecut în Titlul de proprietate nr._/2002 al lui G. T., cu zona de protecție din p.c. 102 și parțial cu terenul din canal HC 97.
În cauză, s-a solicitat și a fost admisă și proba testimonială solicitată de către reclamanți, fiind audiați martorii: T. A. și Z. T..
Martora T. A. (f. 212 ds.) a declarat că G. G. (socrul lui G. T.) a avut o suprafață de 4,5 ha. teren pe care l-a împărțit celor 5 copii, terenurile formând un trup comun. Pe vremea CAP-ului, pe terenul lui a fost construit un canal ce pornește din drumul situat în deal, iar la un moment dat o ia în lateral până la un pârâu, dar nu ajunge la drumul din partea de jos a terenului. Acest canal a fost în totalitate construit pe terenul lui G..
Martora nu mai cunoaște care din copiii lui G. G. a ținut terenul lângă cel cumpărat de socrul lui S. C., dar în prezent, de o parte și de alta a canalului ține teren Ghidera M. (tatăl reclamantului), el ținând terenul din anul 1991.
Terenul de la care se ceartă părțile, înainte de colectivizare, era lucrat de Octav G..
Pe terenul învecinat cu S. C. a fost plantată viță de vie, cam 400 de butuci, via fiind stricată, trecându-se cu tractorul peste ea. Din auzite, martora știe că via ar fi fost distrusă de S. C.. Acea vie a fost plantată de G. M. și, la momentul la care a fost stricată avea cam 5 ani.
S-a mai arătat faptul că, pe latura cu asfaltul este făcut gard de către G. M. și ceilalți proprietari, având garduri la stradă, pentru a nu trece vitele.
Martorul Z. T. (f. 213 ds.) a arătat și el că G. G. a avut 4,5 ha. teren pe care l-a împărțit copiilor săi înainte de colectivizare. Terenul ce se învecinează cu S. A., fiind ținut de către Octav. Pe acest teren trece un canal ce este situat doar pe terenul lui G., nu și pe terenul lui S.. G. M., fiul lui Octav, ține terenul din anul 2000, iar în anul 2004 a pus vie pe aproximativ 4 ari, cam 400 – 500 de butuci. În urmă cu aproximativ 2 ani via a fost distrusă cu tractorul, la acel moment fiind pe rod cam al IV-lea, al V-lea an. În respectivul loc nu era făcut nici un gard care să fi fost stricat.
S-a mai arătat că, din anul 1991 și până în anul 2000 terenul aflat între S. și canal a fost lucrat de S..
La ultimul termen de judecată i s-a luat declarație și numitului G. M. (tatăl reclamantului) care a arătat că el ține terenul pe care fiul său l-a cumpărat de la mama lui, G. T., încă din anul 1991. Începând cu anul 2011, el nu mai deține suprafața de 7 ari în p.c. 96, această suprafață fiind ținută de S. C., restul suprafeței de teren a fost deținută de el neîntrerupt din 1991 și până în prezent.
Via ce a fost distrusă se află în p.c. 102, pe care o are de la B..
Față de întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut că, valabilitatea titlului de proprietate emis lui S. C. nr. 129.091/2002 a fost verificată în două dosare, soluțiile pronunțate în acestea decizia nr. 747 R/13.10.2006 a Tribunalului B. și sentința civilă nr. 2740/28.05.2007 a Judecătoriei B., rămânând irevocabile în sensul că, respectivul titlu a fost emis în mod valabil, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. 2 din Legea 18/1991. Mai mult, nulitățile invocate nu s-au încadrat în nici unul din cazurile prevăzute la art. III din Legea 169/1997 așa cum a fost modificată prin Legea 247/2005.
În pofida acestor soluții ale instanțelor, cu toate că în ambele litigii Comisia Locală de Fond Funciar Prăjeni a fost parte, aceasta a admis cererile de corectare a amplasamentelor atât pentru G. T., cât și pentru B. E., acestora fiindu-le incluse pe titluri suprafețe de teren în p.c. 102, după pronunțarea soluțiilor din dosarele amintite. Această situație de fapt este prezentată în documentația remisă de OCPI B. (f. 193-199 ds.) care prezintă în concret evoluția înscrierii terenurilor în titlurile celor două persoane, corectarea amplasamentelor făcându-se în procedură administrativă, în anii 2008, 2009.
Așadar, trecându-se peste cele dispuse de instanță, s-au emis hotărâri în urma cărora au fost trecute pe titlul lui G. T. noi amplasamente, amplasamente pentru care expert C. G.-C. a arătat că se suprapun peste terenul din titlul lui S. C.. Dar, Comisia Locală Prăjeni și Comisia Județeană B. constată că nu există suprapuneri de teren și terenul este liber din punct de vedere juridic. Această suprapunere a fost constatată și de către expert B. M. (fila 203 ds.) și, ca urmare, întrucât reconstituirea dreptului de proprietate și amplasarea terenurilor în p.c. 102 pentru G. T. și B. E. s-a făcut cu nerespectarea deciziilor instanțelor, instanța de fond a considerat că titularul de drept pentru terenul din p.c. 102, așa cum a fost el identificat de experți prin schițe este S. C..
Mai mult, ambii martori propuși de către reclamanți au arătat că pe terenul ce reprezintă vechiul amplasament al lui G. T. a fost construit canalul existent, așadar suprafața acestui canal trebuia să fie exclusă de la reconstituire și nu avea cum să se mai regăsească în titlul lui G. T.. Susținerea comisiilor că s-ar fi făcut corectarea amplasamentelor pentru a se respecta vechiul amplasament neavând susținere.
Intabularea făcută pentru terenul lui G. necorespunzând situației scriptice și, de asemenea, nici documentația pentru intabulare întocmită pentru terenul lui S. C..
Pentru considerentele arătate anterior, instanța a apreciat că din coroborarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și a expertizelor efectuate, dreptul de proprietate al pârâtei S. C. apare mai bine conturat decât cel al reclamanților, în condițiile în care valabilitatea titlului pârâtei a fost deja confirmată, în contradictoriu cu autorul reclamanților, iar reconstituirea pe amplasamentul din p.c. 102 și 96/4 s-a făcut fără respectarea hotărârilor judecătorești. Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea – primul capăt de cerere, ca nedovedită, reclamanții nefăcând dovada ocupării fără drept, de către pârâtă, a terenului pe care-l revendică. Având un drept de proprietate recunosc prin hotărâre judecătorească și o punere în posesie ca urmare a unei alte hotărâri (sentința penală nr. 3104/19.11.2004 a Judecătoriei B., fila 52 ds.), pârâta deține în mod legal terenul amplasat în p.c. 102. Ambii experți au identificat terenul deținut de către pârâtă în p.c. 102, numai de o parte a canalului, în cealaltă parte, în p.c. 96/4 terenul fiind deținut de către G. M.. Ca urmare, afirmația lui G. M. că pârâta S. C. ar ține cei 7 ari din p.c. 96 nu este susținută nici de experți și nici de declarațiile martorilor audiați în cauză.
S-a mai reținut că cei doi martori propuși de către reclamanți s-au contrazis atât în ceea ce privește existența unui gard, cât și cine anume a deținut terenul dintre canal și S. A..
Ambii martori au declarat că via ce a fost cultivată de către G. M. a fost distrusă de către S., dar această vie a fost cultivată pe terenul proprietatea pârâtei, teren cu care aceasta fusese pusă în posesie. Deci, cel ce a tulburat posesia a fost G. M..
Mai mult, martorii propuși de intervenientul B. M., P. C. și P. A. (f. 314, 315 ds.) au declarat că ei au lucrat terenul lui B. M. pe care i l-a vândut lui G. M.. Din auzite, știu că pe terenul vândut s-a pus vie, dar martorul P. C. nu au văzut-o niciodată și nici nu știe dacă aceasta mai există. Martora P. A. susține că a văzut via de pe teren, aceasta avea cam doi ani și nici nu apucase să aibă rod.
Acești martori au mai susținut și că terenul lui B. E. era traversat de canal, moștenitorul acesteia, intervenientul B. M. ținând teren și de o parte și de cealaltă a canalului.
Expert Ivancov Ș. a efectuat în cauză o expertiză pentru identificarea viei ce a fost distrusă (f. 228 – 236 ds.). Acesta a identificat via distrusă în p.c. 102, pe o suprafață de 705 m.p., identificând un număr de 280 butuci de viță distruși. În schița la acest raport de expertiză (f. 233 ds.) via este identificată în p.c. 102, aparținând lui B. E..
Așadar, via nefiind edificată pe terenul reclamanților din p.c. 102/1 și p.c. 96/4, aceștia nici măcar nu erau proprietarii plantației ci, cel mult, G. M., cu care la data de 20.04.2004, B. M. a făcut o înțelegere să-i vândă suprafața de 40 de ari, înțelegerea fiind consemnată în procesul-verbal de la fila 266 ds.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reclamanților de a obliga pârâta la plata prejudiciului cauzat prin distrugerea viei.
În ceea ce privește cererea de intervenție formulată de B. M., moștenitorul lui B. E. (fila 263 ds.) s-a reținut în ce privește primului capăt de cerere, referitor la grănițuirea proprietății sale moștenite de la B. E. de proprietatea reclamanților dobândită prin contractul de v/c 854/5.05.2011 s-a dispus pentru expert C. G. C. să delimiteze și cele două proprietăți.
Prin răspunsul la obiecțiuni, filele 359 și următoarele dosar, s-au identificat suprafețele din titlul de proprietate al lui B. E., între punctele 35 – 180 – 720 – 70 – 82 și suprafețele din titlul reclamanților, între punctele 180 – 201 – 202 – 743 – 742 – 720. La această identificare s-a ținut cont de terenurile, așa cum sunt ele trecute în titlurile de proprietate, titluri ce au fost modificate, ambele, fără a se ține cont de titlul deja emis lui S. C. și fără a se avea în vedere intabularea făcută reclamanților ce nu corespunde cu situația scriptică.
Ținând cont de aceste aspecte, instanța a admis, în parte, cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. M. și a stabilit linia de hotar între proprietățile B. M. și reclamanți pe aliniamentul cuprins între punctele 180 – 720 din schița anexă 3.5, fila 361 dosar
Prin cel de-al doilea capăt al cererii de intervenție s-a solicitat constatarea nulității absolute a încheierilor de intabulare și a cărții funciare a lui S. C. față de care instanța a constatat că potrivit încheierii date în ds._/22.06.2012 (fila 127 ds.), Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară B. a respins cererea de intabulare formulată de S. C.. Așadar, nu există o intabulare a dreptului de proprietate pentru terenul din p.c. 102 aparținând pârâtei S. C., ci doar o documentație întocmită.
Față de această situație de fapt, instanța a respins acest capăt de cerere, ca fiind fără obiect.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții G. I. și G. A., pârâta S. C. și intervenientul în interes propriu B. M..
Totodată, recurenții G. I. și G. A., au declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 18.03.2014 solicitând casarea acesteia inclusiv privind dispozițiile de respingere a obiecțiunilor legal formulate la ultimul supliment de expertiză cât și în ce privește dispoziția de efectuare a unei cercetări la fața locului și a respingerii cererii de efectuare a unei noi expertize și a suplimentării probatoriului cu un martor, probe ce rezultau ca fiind necesare din dezbateri.
Reclamanții G. I. și G. A. au criticat sentința primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8, și 9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 C. solicitând casarea parțială a sentinței și admiterea acțiunii principale având ca obiect revendicare imobiliară, cu anularea dispozițiilor privind linia de hotar dintre proprietatea B. și proprietatea lor din contractul de vânzare – cumpărare nr. 854/2011.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanții – recurenți G. I. și G. A., au învederat că prima instanță a omis să se pronunțe asupra unei cereri de chemare în judecată, respectiv cererea de daune îndreptată împotriva pârâtei, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă .
Referitor la acțiunea principală având ca obiect revendicare imobiliară au învederat că instanța de fond a reținut o situație de fapt și de drept greșită. Aceasta întrucât instanța nu a reținut regimul terenului în succesiunea cronologică a actelor și în raport de autorii dobânditori ai reclamantului, în raport cu partea pârâtă care a opus și ea un titlu de proprietate. Ori, în stabilirea unei situații de fapt este necesară administrarea unui probatoriu corespunzător, adecvat unei astfel de acțiuni, respectiv efectuarea unei expertize care să identifice foarte exact locul terenului revendicat cu excluderea oricărei erori, instanța dând valoare juridică ambelor expertize efectuate în cauză, cu toate că expertiza efectuată de expertul B. este total greșită deoarece nu a reținut localizarea canalului și a zonei de protecție.
Referitor la expertiza efectuată de expert C., recurenții au învederat că expertiza nu a respectat proprietatea ANIF – H.C 97 și zona de protecție, pe dimensiunile din titlurile acestei agenții, fiind nevoiți să facă demersuri pentru a aduce exact dimensiunile acestui canal – conform titlului emis în procedură administrativă și care nu a fost niciodată respectat nici de către Comisia de Fond Funciar Prăjeni, când au întocmit titlurile de proprietate atât pentru ei reclamanții cât și pentru ceilalți proprietari, situație ce a condus la rectificări administrative privind titlurile respective.
Că, s-a stabilit prin probatoriul administrat că acest canal s-a înființat în timpul colectivizării pe proprietatea lui G. G., împroprietărit conform actelor de la filele 135 – 137 dosar, acte care dovedesc că proprietatea lui G. G., situată pe o parte și de alta a DCL 79 a fost limitrofă anterior colectivizării cu S. A., respectiv cu p.c. A 96/2. În aceste condiții a rămas diminuată proprietatea lui G. T. din care s –a scăzut suprafața ocupată de canal și zona de siguranță, însă s –a păstrat hotarul cu S. A., rămânând astfel cu teren și dincolo de canal, lângă proprietatea S., singurul raport de expertiză apropiat de realitate fiind cel al expertului C. care în ultimul supliment de expertiză eliminând datele nelegale din lucrările anterioare, însă instanța, fără a analiza concret actele depuse la dosar, în scopul de a delimita cât mai exact proprietățile, nu a analizat obiecțiunile corespunzător și le –a respins prin încheierea din data de 18.03.2014, obiecțiuni care erau sprijinite pe acte și pe o contestare esențială în legătură cu faptul că expertul C. a încadrat nelegal terenul de 724 m.p. a lui S. A. alături de 1294 m.p., modificând latura sudică a canalului a proprietății lui G. T., creând mai jos de canal, o suprafață nelegal mai mare pentru S. A..
Au arătat în continuare recurenții G. I. și G. A. că instanța nu a verificat aspectul invocat referitor la faptul că 724 m.p. au făcut parte dintr-o sentința de partaj fiind identificați în cu totul alt loc cadastral din extravilan, depunând în acest sens schița expertului D. din partaj, înscrisuri emanând de la Comisia locală Todireni, instanța nu a analizat titlul de proprietate nr._/2002 a lui S. A., neobservându –se că terenul de 724 m.p. a lui S. A. din p.c 102/56 este în cu totul alt loc, cu alți vecini (Z., M., P.) care nu au nici o legătură cu zona în litigiu.
Se mai invocă faptul că instanța de fond a făcut o analiză contradictorie în considerente, din care se deduce că ar fi comparat titlurile, ceea ce este inadmisibil, deoarece nu există suprapunere a titlurilor, fapt ce rezultă și din soluția pronunțată asupra cererii de intervenție, fiind de neînțeles cum instanța stabilind o grănițuire cu recunoașterea legală a titlului reclamantului (contract) să respingă revendicarea pe compararea titlurilor, analiza preferabilității fiind o gravă eroare a instanței de fond și o greșită înțelegere a efectelor Deciziei nr. 747 fără a se interesa de o analiză concretă a probatoriului actual total diferit.
Pârâta S. C., prin recursul declarat a criticat soluția primei instanțe în ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată, soluția de respingere pronunțată fiind nelegală întrucât dovada acestor cheltuieli există la dosar, chitanța în cuantum de 1000 de lei fiind depusă pe parcursul judecății și nu la ultimul termen de judecată.
Pentru aceste motive pârâta S. C. solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în parte în sensul admiterii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Intervenientul în interes propriu B. M. a declarat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 2836/25.03.2014 cât și împotriva încheierii de ședință din data de 18.03.2014, solicitând casare în parte a acestor acte, în sensul de a se înlătura dispozițiile de respingere a probatoriului solicitat, casarea sentinței și rejudecându –se să se admită acțiunea în revendicare, arătând în motivare că deși cererea sa de intervenție a fost admisă corect prin prezentul recurs atacă considerentele nelegale din sentință cât și dispozițiile de respingere menționate în dispozitiv, aceasta întrucât instanța de fond a făcut aprecieri nelegale în legătură cu Decizia nr. 747/2006 a Tribunalului B., criticând formal hotărârile Comisiei Județene menționate în pagina 4 a hotărârii – hotărâre emisă ulterior datei de 13.10.2006 și care nu se pot înlătura prin plângere în temeiul art. 53 din legea fondului funciar. Că, aceste hotărâri nu au fost atacate niciodată, iar modificările survenite în titlul de proprietate a lui G. s –au făcut cu respectarea regimului juridic al proprietăților de o parte și de alta de canal fiind proprietatea lui G. G., cu mențiunea că proprietățile trec dincolo de ACL 79, unde se continuă, vecin cu G. fiind S. A.. Deci ternul lui B. elena a fost înstrăinat către reclamant printr – o promisiune de vânzare – cumpărare, reclamanta deținând și terenul lui B. E. din 2004, plantând și o vie pe acest teren după data promisiunii.
Că, S. C. a ocupat tot terenul lui G. T. și o parte din terenul lui B. E., lăsând via de pe ambele terenuri pentru a –și muta terenul din titlu care se suprapun în canalul și zona de protecție peste proprietățile lor.
În continuare recurentul – intervenient învederează că susțin interesele reclamantului, deoarece are teren învecinat cu acesta de la același autor împroprietărit, respectiv G. G. dat zestre atât lui G. Octav cât și mamei sale B. E., existând o singură posesie, respectiv a lui G. T. învecinată cu terenul mamei sale, Siminici C. neposedând niciodată din terenul proprietatea G. ci a stăpânit teren proprietatea socrului său S. A. a cărui teren i –a revenit prin sentința de partaj, terenul de 724 m.p. încadrat de expertul C. de la vale de canal – este în acel loc în titlul lui S. A..
Concluzionând intervenientul – recurent B. M. a învederat că pârâta nu are proprietate peste terenul reclamanților, titlul său neputând fi recunoscut nicăieri și că niciodată nu poate să –și însușească proprietatea canalului ca să impună forțat o vecinătatea cu proprietatea G..
Solicită intervenientul – recurent și admiterea cererii de daune formulată de reclamanți întrucât aceștia au planta via fiind îndreptățiți la repararea pagubei.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile cauzei Tribunalul constată recursurile declarate ca fiind nefondate urmând ca în temeiul art. 312 alin.1- 3Cod procedură civilă să le respingă pentru considerentele ce succed:
Astfel, în ce privește recursul declarat de pârâta S. C., Tribunalul reține că potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, însă pe lângă culpa procesuală este necesară pentru acordarea cheltuielilor de judecată și a dovedirii acestora. Ori, astfel cum just a reținut prima instanță pârâta – recurentă Siminici C. nu a făcut cheltuielile de judecată solicitate nefiind îndeplinită una din condițiile acordării acestora.
Referitor la recursul declarat de reclamanții G. I. și G. A., Tribunalul îl va analiza pe fiecare motiv invocat.
Astfel, recurenții reclamanți au invocat un prim motiv de recurs cel reglementat e art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă care reprezintă o expresie a principiului disponibilității, înscris în art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Potrivit art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă se poate cere modificarea hotărârii dacă instanța a acordat mai mult decât s –a cerut („plus petita” ) ori ceea ce nu s –a cerut („ultra petita”.).
Prin recursul declarat reclamanții invocă în motivarea acestui motiv de recurs faptul că instanța a omis a se pronunța asupra unei cereri de chemare în judecată, respectiv cererea de daune, deci minus petita, care nu se poate solicita pe calea recursului în temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă ci recurenții – reclamanți au deschise alte căi procedurale în situația dată. Pentru aceste motive va respinge din acest punct de vedere recursul.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este dat, motiv ce reprezintă în ansamblu o încălcare a imperativelor înscrise în art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă ce impune ca hotărârea să cuprindă motivele în fapt și în drept care au format convingerea instanței precum și pe cele pentru care s –au înlăturat cererile părților.
În cauză însă, instanța de fond în practicaua și în considerentele sentinței recurate a expus pe larg întreaga argumentație, atât în fapt cât și în drept, care a condus la soluția pronunțată atât prin încheierea din 18.03.2014 cât și în hotărârea pronunțată.
Astfel, prima instanță în ceea ce privește încheierea recurată și prin care s-a respins suplimentarea probatoriului a respins motivat inutilitatea probatoriului solicitat în prezenta cauză, administrându-se suficiente probe care să conducă la pronunțarea soluției.
Referitor la sentința se constată că prima instanță a răspuns argumentat în fapt și în drept în raport cu probatoriul administrat fiecărei excepții și cereri.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă Tribunalul constată că prima instanță a dat o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății sesizându –se în mod legal cu o acțiune în revendicare, acțiune care impune în cazul în care ambele părți invocă titluri de proprietate, compararea acestora, a drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, urmând a se da preferință unuia dintre titluri, respectiv acelei părți care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
Interpretarea dată probelor și contestată prin prezentul recurs constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Analizând recursul din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată următoarele:
Astfel reține, Tribunalul că într –adevăr valabilitatea titlului de proprietate a pârâtei S. C. a fost analizată în două dosare, soluțiile pronunțate în aceste cauze fiind de respingere a plângerii de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate, soluții irevocabile, reținându-se că respectivul titlu a fost emis în mod valabil.
Potrivit documentației emise de OCPI B. se constată, încă odată, că deși titlul pârâtei a fost analizat din perspectiva legalității emiterii lui, pe amplasamentul în litigiu, Comisia Locală de Fond Funciar Prăjeni, care a fost parte în cele două cauze în care s –a soluționat constatarea nulității absolute a titlului lui S. C. tocmai pe considerentul amplasamentului terenului aparținând autorului reclamantelor din prezenta cauză, ulterior a admis cererile de corectare a amplasamentelor atât pentru G. T. cât și pentru B. E. prin înscrierea în titluri a suprafețelor de teren în p.c 102 și p.c 96 ajungându-se la prezenta situație de a se compara titluri de proprietate ca urmare a suprapunerii terenurilor, situație provocată de însăși Comisia Locală care a fost parte în dosarul în care s –a pronunțat decizia nr. 747 R/13.10.2006 (dosarul nr._ ) prin care s –a reținut că terenul pârâtei S. C. reprezintă rezerva comisiei, pentru ca ulterior să invoce propria turpitudine și să solicite, de această dată, primarul comunei Prăjeni, constatarea nulității absolute a titlului de proprietate eliberat pârâtei S. C. în dosarul nr._ în care s –a pronunțat sentința civilă nr. 2740 din 28 mai 2007, irevocabilă prin respingerea recursului. Deci prin modificările efectuate Comisia Locală nu a făcut decât să deschidă reclamanților calea acțiunii în revendicare prima instanță dând în mod just preferință titlului de proprietate al pârâtului, întrucât reclamanții nu au dovedit că respectivul amplasament reprezintă vechiul amplasament, actul depus la fila 136 dosar fond, prin care autorul reclamanților a fost împroprietărit nefăcând dovada în acest sens, iar în al doilea rând, singura care a fost pusă în posesie și pentru care s –a făcut dovada, a fost pârâta, astfel cum s –a reținut prin sentința penală nr. 3104 din 19 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul 5051/2004, punerea în posesie având loc la data de 31.03.2004 și nu în ultimul rând valabilitatea titlului pârâtei a fost deja confirmată în raport cu aceleași susțineri ca și în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de S. C. cu domiciliul în ..și G. I., și G. A. G. I. și G. A., ambii domiciliați în .,împotriva sentinței civile nr. 2836 din 25.03.2014 și a încheierii de ședință din data de 18.03.2014 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.10.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
H. I. T. N., B. G. C. R.
Red. Jud H.I/21.04/2015
Tehnoredactat F. A. – M. -21 aprilie 2015
| ← Pretenţii. Decizia nr. 532/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
