Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 276/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 276/2015

Dosar nr._ cerere de valoare redusă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. JUDEȚUL B.

SECȚIA - I - CIVILĂ

Ședința publică din data de 09 iunie 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - B. G.

GREFIER - A. D.

Decizia civilă nr. 276 A

Pe rol judecarea cauzei civile privind cererea de apel formulată de către apelanta S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI B. - B., ., J. B., în contradictoriu cu intimatul M. V. - . B. împotriva sentinței civile nr. 132 din data de 13.02.2015 pronunțată de Judecătoria Săveni în dosar nr._, având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsă fiind reprezentantul apelantei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile și obiectul pricinii arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, precum și un înscris din partea apelantei, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Intimatul solicită respingerea apelului declarat de S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI B. apelantă, soluția primei instanțe fiind una corectă și temeinică.

După deliberare ;

TRIBUNALUL,

Asupra apelului civil, de față;

Prin cererea înregistrată în data de 20.01.2014 pe rolul Judecătoriei

Săveni, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de Noul Cod procedură civilă, reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ MAVROMATI B. a solicitat obligarea pârâtului M. V. la plata sumei de 2400,851 lei reprezentând contravaloare îngrijiri medicale, medicamente, materiale sanitare, investigații paraclinice pentru persoana vătămată C. V. din ., jud B. internată ca urmare a unor daune aduse sănătății de către pârât.

În motivarea acțiunii, s-a arătat în fapt că persoana vătămată C. V. din ., jud B. a fost internată în cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati B. unde aceasta a beneficiat de îngrijiri medicale, medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice în valoare de 2400,851 lei ca urmare a unor agresiuni la care a fost supusă de către pârâtul M. V., aferente perioadei 04.08.2011 – 12.08.2011.

În drept reclamanta a invocat prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul M. V., care a primit formularul de cerere al reclamantei și copii de pe înscrisurile doveditoare, însoțite de formularul de răspuns, a depus întâmpinare la data de 31.10.2014 prin care a arătat că nu se consideră vinovat întrucât accidentul din care a rezultat vătămarea persoanei vătămate C. V. nu s-a produs din culpa sa,în acest sens depunând la dosarul cauzei formularul de răspuns, fișa de observație clinică a victimei, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 877/P/2010 și copie act identitate.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu martora C. V. și proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 132 din 13.02.2015 Judecătoria Săveni a respins ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului reținând în motivele sentinței adoptate că partea vătămată C. V. a fost internată în S. Județean de Urgență Mavromati B., în perioada 04.08.2011 – 12.08.2011 urmarea a unor leziuni suferite prin accidentarea sa de către conducătorul auto M. V., unde a beneficiat de îngrijiri medicale, medicamente, materiale sanitare și investigații paraclinice în valoare de 2.400,851 lei.

A mai reținut instanța de fond că din ordonanța de urmărire penală rezultă că s-a dispus în cauză scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, a pârâtului motivat de faptul că întreaga responsabilitate a accidentului produs în data de 04.08.2011 revine martorei C. V. care i-a indus pârâtului prezent ideea că nu a suferit nicio vătămare corporală, pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2, 4 C.pen./1969 lipsind plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În continuare s-a evocat faptul că pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuie îndeplinite următoarele condiții generale ale răspunderii :

- existența unei fapte ilicite;

- existența unui prejudiciu;

- raportul de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu;

- culpa, greșeala sau vinovăția autorului.

În ceea ce privește fapta ilicită s-a arătat că este orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau se aduce atingere intereselor sale legitime și că, de îndată ce printr-o faptă ilicită s-au adus prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane, este angajată răspunderea autorului prejudiciului; în acest sens, răspunderea civilă contribuind la apărarea dreptului subiectiv încălcat.

Pentru antrenarea răspunderii civile s-a mai arătat că este necesar ca între fapta ilicită si prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, raportul de cauzalitate fiind o condiție generală a răspunderii civile, nefiind facilă stabilirea cauzalității dintre fapta ilicită si prejudiciu, apreciindu-se că procedura cererilor de valoarea redusă, fără o dezbatere în condiții de contradictorialitate, nu poate stabili această legătură de cauzalitate; în speță faptul că martora nu a depus plângere prealabilă determinând soluția adoptată în dos. nr. 877/P/2010.

De asemenea, s-a evocat faptul că, culpa pârâtului nu poate fi determinată în condițiile lipsei contradictorialității specifice prezentei cauze și că simpla menționare a acesteia de către martor/victimă nu poate antrena răspunderea acestuia.

Constatând, așadar, inexistența unei creanțe certe deținute de reclamantă așa cum prevede art. 1025 alin.(1) C. pr. civilă, care presupune, o valoare a obiectului cererii inferioară pragului de 10.000 lei, precum și neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 întrucât prin Ordonanța 877/P/2010 P. de pe lângă Judecătoria Săveni s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 184 al 1 și 3 Cod Penal de către numitul M. V., instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.

Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, S. Județean de Urgență „Mavromati” B. criticând soluția pentru aceea că nu s-a avut în vedere că lipsa plângerii penale a părții vătămate nu înlătură dreptul reclamantei de a recupera cheltuielile făcute cu tratarea victimei, pârâtul fiind cel care a determinat prin fapta sa cheltuielile de tratament ale victimei.

Apelul declarat este nefondat, pentru cele ce urmează:

În speță, astfel cum a reținut instanța de fond, în legătură cu autorul acestei agresiuni nu există decât declarația verbală dată la spital de către victimă, care însă este extrajudiciară și care evocând o situație de fapt trebuie dovedită în contextul în care pacienta doar a indicat numele agresorului său, fără nici un alt indiciu cu privire la împrejurările altercației sau vinovăției.

Pe de altă parte, prin cererea de chemare în judecată reclamanta, care potrivit art.1026 Cod proc.civ. avea alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun, a solicitat în mod expres aplicarea procedurii speciale fără dezbatere orală.

Reținând cererea expresă a reclamantei pentru procedura specială dar și neindicarea probelor minime pentru stabilirea culpei pârâtului în producerea accidentului în raport de care instanța să pună în vedere necesitatea soluționării cauzei potrivit procedurii dreptului comun, în mod corect judecătorul fondului a apreciat neconcludența declarației martorei care a indicat Spitalului Județean B. numele pârâtului, reținând și concluziile Ordonanței nr.877/2010 prin care P. de pe lângă Judecătoria Săveni a dispus neînceperea urmăririi penale în ce-l privește pe pârât.

Așa fiind, față de cele evocate, Tribunalul B. apreciind critica apelantei nefondată, va respinge apelul și va păstra soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică, făcând aplicarea prevederilor art. 4801 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de S. de urgență Mavromati B., ., J. B., în contradictoriu cu intimatul M. V. - . B. împotriva s.c. nr. 132 din 13.02.2015 a Judecătoriei Săveni pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din data de 9 iunie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. D. B. GeorgicăAnton D.

Plecată de la instanță

Semnează P. grefier,

Red. Jud. AD

Tehnored. PR/21.09.2015

Exp. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul BOTOŞANI