Obligaţie de a face. Decizia nr. 471/2015. Tribunalul BOTOŞANI

Decizia nr. 471/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 471/2015

Dosar nr._ obligația de a face

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. – SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică de la 21 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A. C.

Judecător - C. M.

Grefier - T. R.

DECIZIA CIVILĂ NR. 471

La ordine judecarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă O. E. și intervenienta accesorie C. C.-A. împotriva sentinței civile nr._/02.07.2014 a Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatul pârâtul R. D., dosar având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta reclamantă O. E., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prezentul dosar se află la primul termen de judecată, stadiu procesual și obiect: „apel-obligația de a face”, în urma încheierii de recalificare din data de 21.10.2015 din recurs în apel; totodată, se constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 24.09.2015 s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar formulată de petenta O. E..

Apelanta O. E. depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel de către intervenienta C. C.-A., precum și note scrise, însoțite de copie de pe actul de concesionare nr. 5887/14.10.2011 emis de unitatea ..

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul părții asupra acestuia.

Apelanta O. E. solicită admiterea apelului, după notele scrise pe care le depune la dosar, arătând că dorește mormântul înapoi.

După deliberări,

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.02.2013 sub nr._ reclamanta O. E. a chemat în judecată civilă pe pârâtul R. D., solicitând obligarea acestuia din urmă să-și respecte obligația constând în cumpărarea unui loc în cimitir pentru a-și înmormânta tatăl, care poate fi deshumat, întrucât au trecut peste șapte ani și, de asemenea, obligarea acestuia de a-i pune pe cruce fosta placa de marmură în care erau trecuți defuncții, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr._/02.07.2014, Judecătoria B. a respins cererea având ca obiect “obligație de a face” formulată de către reclamanta O. E., în contradictoriu cu pârâtul R. D., respingând și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienta C. C.-A..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată și precizările ulterioare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să pună pe crucea aferentă mormântului situat în . Eternitatea din mun. B., placa de marmură cu numele defuncților, precum și numele său și să fie trecută din nou în registrul de la Administrația cimitirelor B. în calitate de titular concesiune pentru locul de veci situat în . de 3 m.p., având ca locuri învecinate: Cap-P. M., Dr. -D. Untanu și PC –R. G..

Relevă instanța că obligația de a face constă în îndatorirea debitorului unui raport juridic de a săvârși anumite fapte, acțiuni, lucrări sau servicii și că, de asemenea, conform art. 1169 C civil, „ cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”, regulă cunoscută sub adagiul „ actori incubit probatio”.

Prima instanță reține că, în speță, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi titulara dreptului de concesiune asupra locului de veci în litigiu și că ar fi convenit cu pârâtul să-și înhumeze tatăl în acel loc până va găsi un alt loc de veci liber, iar condiția s-a îndeplinit.

Se mai reține că potrivit relațiilor comunicate de către S.C. U. SERV S.A., societate căreia i s-a delegat gestiunea Serviciului public de administrare a cimitirelor aflate în proprietatea mun. B., conform H.C.L. B. nr. 203/31.05.2005, reclamanta nu a figurat niciodată ca titular al locului de înhumare situat în . Eternitatea iar potrivit istoricului concesionării acestui loc de înhumare în suprafață de 3 m.p., situat în . Eternitatea, rezultat din registrele de evidență ale cimitirului, acesta a fost concesionat pentru prima dată în anul 1953, pentru o perioadă de 10 ani la înhumarea defunctei PITEI FRĂSINA, nefiind menționat numele concesionarului, următoarea înregistrare pentru acest loc fiind din 21.01.1977, unde se menționează înhumarea defunctului G. M. S., locul fiind concesionat de către G. M., pentru o perioadă de 30 ani.

Se reține în continuare faptul că în 11.09.2002 este înhumat în același loc R. M., tatăl pârâtului R. D., care a achitat cheltuielile de înhumare și a solicitat reconcesionarea pe numele său pentru o perioadă de 15 ani, achitând tarifele pentru noua perioadă, având acceptul verbal al titularului anterior sens în care a fost emisă factura fiscală nr._/11.09.2002 pe numele pârâtului, prin care se atesă concesionarea locului pentru 15 ani, fiind inserată și mențiunea: „loc din 21.01.1997 răscumpărat”, ulterior, în anul 2013, la solicitarea pârâtului fiind eliberat și actul de concesionare nr. 6954/27.03.2013, pe o perioadă de 15 ani, respectiv între 11.09._17.

Mai reține instanța că deși reclamanta și intervenienta au contestat valabilitatea actului de concesionare prezentat de pârât, acesta a fost confirmat de S.C. U. SERV S.A., prin adresa nr._/03.10.2013 și că, de asemenea, reclamanta a fost cea care a încercat să inducă în eroare instanța de judecată, în scopul de a-și proba cererea, prin prezentarea unui înscris contrafăcut, cu un conținut nereal, diferit de cel al adresei originale, conform precizărilor societății emitente ( filele 97-99) dar și copia unui alt înscris care, în opinia instanței, prezintă, de asemenea, suspiciuni asupra autenticității sale, ce izvorăsc din modul de redactare, coroborat cu faptul că datele atestate în conținutul său sunt contrazise de relațiile oficiale comunicate de S.C. U. SERV S.A., motiv pentru care a fost înlăturat din probatoriu.

În atare context, prima instanță reține că, prin prisma obiectului acțiunii și probatoriului administrat în cauză, rezultă că obligația de a face pretinsă de la pârât nu își găsește corespondent într-un drept corelativ al reclamantei, că solicitarea acesteia de a fi înscrisă din nou în registrul de la Administrația Cimitirelor nu are nici un fundament, iar pe de altă parte o astfel de cerere trebuie formulată în contradictoriu cu S.C. U. SERV S.A., societate delegată cu gestiunea Serviciului public de administrare a cimitirelor aflate în proprietatea mun. B..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, care a fost recalificat drept apel, intervenienta accesorie C. C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței nr._/2014 pronunțata de Tribunalul B., cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Arată apelanta faptul că, în calitate de nepoata a reclamantei O. E., fiind fiica lui G. V., revenind la numele de O. în urma divorțului de G. M. pronunțat prin sentința civila nr 1970 din 19.09.1983 în dosarul 57/1983 de Judecătoria București, anexată în copie la prezenta, cunoaște de la mama sa, decedata la data de 11 ianuarie 2008, că reclamanta a cumpărat un loc de veci la cimitirul Eternitatea din B. unde se afla înmormântat fratele său, G. M. S., decedat la 19.0.1.1977, alături de alte rude din familie, printre care și o sora de a mamei sale. Arată apelanta că monumentul a fost ridicat cu banii reclamantei care se trage dintr-o familie de oameni gospodari astfel încât și-a asigurat un cavou, atunci când va trece în eternitate, ca sa nu creeze problemele specifice evenimentului.

Arată în continuare apelanta faptul că situația delicata prin care trece orice om în asemenea momente a făcut să găsească în București un loc de veci, urmând ca bunica sa și reclamanta din litigiu sa fie înmormântată în cavoul ridicat. Că, într-una din vizitele făcute la B. prin anul 2000, pe vremea când trăia mama sa, a fost la cimitirul Eternitatea pentru a cunoaște mormântul constatând faptul că pe placa pusa pe monument erau trecuți defuncții P. F., care era bunica bunicii sale, O. G. - sora mamei, fratele și numele reclamantei. Arată apelanta faptul că din discuțiile purtate cu bunica aceasta i-a spus ca are probleme cu Rapă D., unchiul apelantei, în sensul ca a scos placa de marmura pe care erau trecuți defuncții familiei și a pus o altă placă cu numele tatălui sau, apelanta arătând că are cunoștință de faptul că reclamanta 1-a ajutat verbal pe pârât, în sensul ca 1-a lăsat sa-si înmormânteze tatăl acolo, urmând ca ulterior să-i găsească un alt loc de veci, fapt care nu s-a realizat nici până în prezent dar că nu există nici un document care să ateste că bunica sa ar fi cedat dreptul de concesiune asupra locului de veci în favoarea lui R. D. și nici altcineva din familie nu a făcut cu pârâtul vreo convenție în acest sens.

În concluzie, solicită ca pârâtul să îndrepte situația din litigiu, să-si scoată tatăl din cripta reclamantei, să pună la loc placa de marmură cu numele care erau trecute, astfel încât sa fie respectată dorința bunicii si să nu fie nevoită apelanta să facă alte demersuri pentru obținerea unui loc de veci, dacă acesta există.

În cauză declară apel și reclamanta O. E. arătând în motivare faptul că în anul 1953 a cumpărat de la administrația cimitirelor B., aflată în subordinea . B., un loc la cimitirul Eternitatea aflat în . de 3 m. p., loc unde și-a îngropat bunica, fiica O. G. și un nepoțel G. M. S.. Arată reclamanta în continuare faptul că acum mai bine de 10 ani, pe vremea când R. D. era căsătorit cu fiica sa, O. S., i-a permis acestuia să-și îngroape tatăl în locul de veci al acesteia, aceasta întrucât evenimentul l-a luat pe nepregătite și nici nu avea bani pentru cumpărare de loc în cimitir, după care profitând de faptul că aceasta este bolnavă s-a făcut stăpân pe locul său de veci în sensul că a dat jos placa de marmură unde erau trecuți defuncții săi și a pus o altă placă de marmură pe care a trecut numele tatălui său. Arată reclamanta că deși a încercat să-l contacteze acesta nu fost de găsit lăudându-se pe la rude că mormântul este al lui. Susține reclamanta în continuare faptul că pârâtul nu a prezentat originalul actului de concesiune nr. 6954/27 03 2013, ci o copie, un model de act necompletat care, în opinia reclamantei, este lovit de nulitate absolută pentru că nu a transmis în nici un fel dreptul de concesiune în condițiile prev. de lege. Susține apelanta și faptul că adresa nr._/04 12 2013 depusă de către . cuprinde date eronate de natură a duce în eroare instanța în sensul că nu se recunoaște înhumarea defuncților P. Frăsina și O. G., loc de veci pe care nu l-a donat fostului ginere G. M. iar acesta nu și-a exprimat acordul verbal, după cum neîntemeiat și neprobat se menționează în adresa respectivă, asupra concesionării locului de veci către R. D., reclamanta susținând că a prezentat la dosar dovezi materiale în sensul celor afirmate în cadrul prezentei acțiuni, respectiv planșe fotografice care au relevat aspectele criticate și discutate în cadrul prezentului apel.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat un punct de vedere față de apelul declarat.

Examinând apelurile, tribunalul apreciază că acestea nu sunt întemeiate, motivat de următoarele:

Astfel deși atât reclamanta cât și intervenienta apelantă afirmă în cadrul prezentului apel faptul că a existat o înțelegere verbală între reclamantă și pârât prin care i-a permis acestuia din urmă să folosească locul de veci în litigiu pentru a-și înmormânta tatăl, după care să-l elibereze, din probele administrate, cu precădere din înscrisurile ce emană de la . B. a rezultat contrariul celor afirmate în sensul că nu există în evidența acestei instituții documente care să confirme o atare stare de fapt, cu precădere în ce privește dreptul de concesiune al reclamantei asupra locului de veci în litigiu, și care, dacă ar fi existat, trebuiau să se regăsească în registrele de evidență ale acestei instituții. Deși se susține că ar fi existat o înțelegere între reclamantă și pârât cu privire la folosirea temporară a acestui loc din partea celui din urmă, aceasta este lipsită de valoare și eficiență, sub aspectele ce se doresc a fi dovedite în cauză, câtă vreme nu s-a concretizat într-un drept dobândit în condițiile legii și, de aceea, nu poate fi opusă pârâtului în favoarea căruia sunt emise acte de concesiune mai preferabile, recunoscute, ca atare, și de către instituția care are în atribuții acest gen de activități. Tribunalul reține ca relevantă pentru elucidarea situației litigioase a duse în discuție adresa nr._/05 11 2013 emisă de . – fila 59 dosar fond- prin care se arată faptul că reclamanta nu a figurat niciodată ca titular al locului respectiv, mențiunile fiind făcute în mod cronologic pe G. M., în anul 1977, pentru o perioadă de 30 ani pentru ca, ulterior, în anul 2002, locul să fie reconcesionat de către R. D., pentru o nouă perioadă de 15 ani, sens în care se invocă și o înțelegere între acesta și fostul concesionar, G. M., de menționat fiind și faptul că ambii, atât G. M. cât și R. M. sunt ginerii reclamantei.

Cert este faptul că potrivit dovezilor administrate în cauză reclamanta nu este în măsură a face dovada că aceasta este titulara dreptului de concesiune asupra locului de veci situat în . Eternitatea din mun. B., nefiind înfățișat nici un înscris relevant care să ateste acest fapt și implicit existența dreptului în persoana sa. Este posibil, dat fiind cronologia evenimentelor, ca inițial, în anul 1953, să fi existat o concesiune în favoarea reclamantei pentru acest loc, însă, ulterior, pe parcursul anilor este posibil ca aceasta să nu mai fi fost reînnoită, fapt care a determinat a se ajunge la situația din acest moment când concesiunea apare ca fiind valorificată pe numele altor persoane, apelurile declarate urmând a fi respinse pentru considerentele arătate.

În temeiul art. 18 al. 1 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, sumele avansate cu titlu de ajutor public judiciar prin scutirea de la plata taxei judiciare de timbru de care a beneficiat apelanta O. E. rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelantele O. E. domiciliată în municipiul B., .. 5, ., județul B., cu domiciliul procesual ales în mun. B., . nr. 10, ., jud. B. și C. C. A., domiciliată în București, ., nr. 19, sector 5, județul B. în contradictoriu cu intimatul pârâtul R. D., domiciliat în municipiul B., nr. 2, . împotriva sentinței civile nr._ din 02.07.2014 pronunțată de Judecătoria B. pe care o păstrează.

Suma acordată cu titlu de ajutor public judiciar pentru apelanta O. E. rămâne în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 21.10.2015.

Președinte Judecător Grefier,

A. C. C. M. T. R.

Red. AC/08.12.2015 v

Tehnored. TR – 6 ex./08.12.2015

Jud. fond –VF

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 471/2015. Tribunalul BOTOŞANI