Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 241/2013. Tribunalul BRĂILA

Decizia nr. 241/2013 pronunțată de Tribunalul BRĂILA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1674/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4481

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B. - SECȚIA I CIVILĂ

Decizia civilă Nr. 241/2013

Ședința publică din 01 Octombrie 2013

PREȘEDINTE L. M.

Judecător C. D. T.

Grefier C. I.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul C. Judetean B., cu sediul in B., Piața Independenței nr.1, județul B., împotriva sentinței civile nr. 4925 din 02.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară” (Art. 52 alin. 2 din legea nr. 7/1996), în contradictoriu cu intimata . B., cu sediul în B., DN 2B, km.107, județul B., citată și prin administrator B. A., cu domiciliul în B., Piața Dorobanților nr. 2 bis, .,3, ..

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data de 25.09.2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța în temeiul art.260 din codul de procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 01.10.2013.

TRIBUNALUL

Asupra apelului civil de față

Prin sentința civilă nr. 3681/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de reclamantul C. Județean B. în contradictoriu cu pârâta .. și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecata in suma de 200 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul C. Județean B. a formulat plângere împotriva încheierii nr._/2.11.2012 emisă de Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară B., prin care s-a dispus respingerea cererii de reexaminare a încheierii nr._/8.10.2012, motivând că încheierea nu întrunește condițiile de legalitate întrucât prin notarea existentei de lucrări fără vreun titlu valabil pe terenul aparținând UAT Vădeni, respectiv a sistemului de irigații cu țevi subterane, se dispune in mod nelegal asupra terenului proprietatea municipiului B..

In drept au fost invocate dispozițiile art.136 alin.3 Constitutie, art.559 alin.2 teza 1, art.861 alin.1 cod civil, art.11 din Legea nr.213/1998.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată, motivând că notarea în CF a sistemului de irigații proprietatea sa este perfect legală și că în cadrul procedurii de carte funciară nu se analizează valabilitatea actului în baza căruia se face notarea, acesta fiind un act autentic. Contractul de vânzare constituie un titlu valabil, în baza căruia s-a dispus notarea întregului sistem de irigații.

În cauză instanța a încuviințat și administrat, la cererea părților, proba cu înscrisuri.

Coroborând probele administrate și în temeiul dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr._/8.10.2012 a O.C.P.I. B., s-a notat că pe terenul cu nr cadastral_, înscris în cartea funciară nr._ a U.A.T. Vădeni, având ca proprietar C. Județean B., există sistem de irigații cu țevi subterane. La baza notării a stat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7230/4.10.2012, prin care S.C. A. S. S.R.L. a devenit proprietara acestui sistem de irigații.

Împotriva acestei încheieri, a formulat cerere de reexaminare C. Județean B.. Acesta a susținut că sistemul de irigații cu țevi subterane este proprietatea publică a municipiului B., în baza HG 2087/2004 și Anexei privind transmiterea unor bunuri din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a Municipiului B. și în administrarea Consiliului Județean B..

Prin încheierea nr._/2.11.2012, OCPI B. a fost respinsă cererea de reexaminare, reținând că procedura de carte funciară este o procedură necontencioasă, legalitatea actului notarial autentic în baza căruia s-a efectuat notarea în cartea funciară putând fi analizată doar de instanța de judecată în cadrul unei acțiuni de drept comun.

Conform art. 881 C. civ., notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, spre deosebire de intabulare și înscrierea provizorie care au ca obiect drepturi tabulare.

Totodată potrivit art. 902 C.civ. – „drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate”, iar dispozițiile art. 876 alin. 2 prevăd că „în cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară”.

Având în vedere aceste dispoziții legale precum și cele din art.24 din Legea nr.7/1996, instanța a reținut că notarea efectuată prin încheierile contestate, vizează o situație de fapt ce are legătură cu terenul având număr cadastral_, înscris în cartea funciară_ a UAT Vădeni, respectiv existența unui sistem de irigații incorporat în terenul menționat anterior.

În raport cu această situație de fapt, instanța a apreciat că în mod legal, OCPI B. a procedat la notarea existenței sistemului de irigații pe teren și a procedat la respingerea cererii de reexaminare formulate de petent.

Plângerea împotriva înscrierii în cartea funciară este admisibilă dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constat că nu mai sunt îndeplinite condițiile de esență ale dreptului înscris sau dacă au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Eventuala comparare a titlurilor existente pentru același sistem de irigații se poate face în cadrul unei acțiuni de drept comun și nu în cadrul unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară. Mai mult, în cauză însă nu s-a făcut dovada încetării efectelor contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 7230/4.10.2012 în baza căruia s-a procedat la notarea existenței rețelei subterane de conducte.

Față de aceste considerente, in conformitate cu art.31 din Legea nr.7/1996 instanța a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. Județean B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul a motivat că Unitatea Administrativ-Teritorială Județul B. este proprietarul de fapt și de drept atât asupra solului cât și subsolului, fiind singura persoană juridică care avea calitatea de a efectua notări în cartea funciară cu privire la construcțiile atașate bunului imobil. In HG nr.2087/24.11.2004 nu se face vorbire despre existența unui sistem de irigații pe terenul transmis în proprietatea publică a municipiului B., terenul fiind preluat liber de sarcini. Terenul transmis in baza HG nr.512/2002 este diferit de cel asupra căruia s-a efectuat notarea. Prin exercitarea presupusului drept de proprietate se vor aduce daune solului, plantațiilor și construcțiilor existente pe terenul proprietatea publică a municipiului B.. Statul și unitățile administrativ teritoriale au obligația de a întreprinde orice măsuri necesare pentru apărarea proprietății publice, respectiv măsuri de natură judiciară, fie ele civile sau penale. Deși instanta de fond a reținut că s-a procedat în mod legal la notarea existenței sistemului de irigații aceasta nu a avut în vedere faptul ca notarea bunului mobil prin anticipație s-a dispus în temeiul art.48 din Legea nr.7/1996, potrivit căruia se poate dispune întabularea sau înscrierea provizorie, nu și notarea. Mai mult decât atat conform art.48 din lege, înscrisul în baza căruia se poate efectua întabularea sau înscrierea trebuie să îndeplinească un numar de șapte condiții limitative. Pentru terenul cu numar cadastral_ s-a dispus notarea unui sistem de irigatii avand doua lungimi diferite, iar înscrierea s-a făcut în baza a doua acte notariale diferite. În drept art.282 si următoarele NCPC, Noul Cod Civil, Legea nr.7/1996, HG nr.2087/2004, HCJ Braila nr.80/2005.

Intimata . a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Intimata a susținut că în mod corect a reținut instanța de fond că notarea sistemului de irigații s-a făcut în condițiile prevăzute de lege în sensul că potrivit art. 876 alin. 2 Noul Cod Civil, pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte și raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară. De asemenea, art. 881 Noul cod civil prevede că notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară spre deosebire de intabulare sau înscriere provizorie care au ca obiect drepturi tabulare. Cum actul în baza căruia s-a făcut notarea nu a fost anulat sau desființat, înscrierea în cartea funciară este legală și temeinică.

În apel, nu s-au administrat probe.

Tribunalul, examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate prin prisma motivelor de apel invocate, a apărărilor formulate în întâmpinare, a probelor administrate la instanța de fond și a dispozițiilor legale incidente, constată că apelul este nefondat pentru considerentele de drept și de fapt ce vor fi expuse.

În drept, potrivit art. 881 alin.1 din Noul Cod civil, cu modificările ulterioare, înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.

Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.

Față de dispozițiile legale invocate, înscrierea mențiunii în cartea funciară pe baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7230/4.10.2012 a dreptului de proprietate asupra amenajărilor irigații BDS reprezentând sistemele de irigații sub presiune cu țevi subterane, situate conform tabelului și a schiței, reprezentând anexa 1 la contract, pe terenurile extravilane de pe raza comunei Vădeni, județul B., terenuri proprietatea Județului B., este legală și în deplină concordanță cu situația de fapt existentă.

Conform art. 881 Noul Cod Civil notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.

În speță, notarea efectuată prin încheierile contestate vizează o situație de fapt ce are legătură cu terenul având număr cadastral_, înscris în cartea funciară_ a UAT Vădeni, respectiv existența unui sistem de irigații incorporat în terenul menționat anterior, situație de fapt ce are legătura cu imobilul înscris in cartea funciară.

Este justă aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că în mod legal, OCPI B. a procedat la notarea existenței sistemului de irigații pe teren și a procedat la respingerea cererii de reexaminare.

Se observă că registratorul de carte funciară a admis cererea și a dispus notarea sistemelor de irigații cu tevi subterane în baza actului notarial autentic, notarea făcându-se pentru informarea terților cu privire la o situație de fapt susținută de un act notarial autentic. Cererea nu a avut ca obiect actualizare informații tehnice în baza unei documentații cadastrale privind evidențierea acestor amenajări, sisteme de irigații și întabularea dreptului de proprietate.

În ceea ce privește motivarea încheierii de carte funciară întemeiată pe dispozițiile art.48 din Legea nr.7/1996 se observă ca o eventuală motivare greșită în drept a unei încheieri de carte funciară nu reprezintă un motiv de nulitate.

Susținerea apelantei privind neîndeplinirea conditiilor enumerate de art.48 din Legea nr.7/1996 nu poate fi primită deoarece acest text de lege se referă la întabulare și înscriere provizorie iar nu la notare.

Nu are relevanță în cauză faptul ca pentru terenul cu numar cadastral_ s-a dispus notarea unui sistem de irigatii avand doua lungimi diferite, iar înscrierea s-a făcut în baza a doua acte notariale diferite. Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7229/4.10.2012 s-a notat un sistem de irigații cu țevi subterane in lungime de 299,18 ml iar în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7230/4.10.2012 s-a notat un sistem de irigații cu țevi subterane in lungime de 565,37 ml. Se observă că notarile au fost efectuate în baza unor acte autentice, fiind posibilă existența a doua sisteme de irigații cu lungimi diferite iar nu a unui singur sistem de irigații cu lungimi diferite, așa cum susține apelanta.

De asemenea, este întemeiată apărarea formulată de intimată în întâmpinare, în sensul că numai dacă efectele juridice ale actului juridic pe baza căruia s-a efectuat mențiunea în cartea funciară au fost înlăturate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se poate radia înscrierea mențiunii respective.

Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se anuleze contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7230/4.10.2012 pe baza căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară, soluția dată de instanța de fond în sensul respingerii plângerii este legală și temeinică.

În temeiul dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul și va păstra ca legală și temeinică sentința apelată.

În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, va obliga pe apelant la plata cheltuielilor de judecată către intimată, constând în onorariul de avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul C. Judetean B., cu sediul in B., Piața Independenței nr.1, județul B., împotriva sentinței civile nr. 4925 din 02.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata . B., cu sediul în B., DN 2B, km.107, județul B., citată și prin administrator B. A., cu domiciliul în B., Piața Dorobanților nr. 2 bis, .,3, ., județul B..

Obligă pe apelant la 200 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 01.10.2013.

Președinte Judecător Grefier

L. M. C. D. T. C. I.

Red. T. C. D.

04.10.2013

Dact. C. I.

08.10.2013.2013/4 ex

Jud. fond B. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 241/2013. Tribunalul BRĂILA