Anulare act. Decizia nr. 42/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 42/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 9762/62/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 42/. publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Judecător A. I.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanta reclamantă ., PRIN REPREZENTANT LEGAL în contradictoriu cu intimații pârâți D. C. A., D. G. și B. K. născută D., împotriva sentijnței civile nr. 2875/29.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2013, când părțile prin apărători, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 29.01.2013 iar apoi, din aceleași motive, pentru termenul din data de 05.02.2013 iar apoi pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2875/29.02.2012 pronunțată în rejudecare, de Judecătoria B. în dos. nr._/197/2008*, s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. O. P. S.A. în contradictoriu cu pârâții D. C., B. K., D. G..
Pârâta a fost obligată să plătească reclamanților suma de 1860 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Inițial, în cauză s-a pronunțat sentința civilă nr. 4795/2009 a Judecătoriei B. ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă nr.258/2010 a Tribunalului B., apreciindu-se că reclamanta are calitate procesuală activă.
În primul rând, pentru o justă soluționare a cauzei este de observat că, ambele părți au solicitat numai proba cu înscrisuri.
Reclamanta, deși spune că pârâtul nu a acceptat succesiunea după autorii săi în termenul legal de 6 luni, totuși nu și demonstrează acest fapt, aceasta având rangul de simplă afirmație, deoarece potrivit art. 1169 C. civ., cine face o afirmație trebuie să o și dovedească.
De asemenea, cu toate că succesiunea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului, ea se mai poate deschide și la locul unde se află cele mai importante bunuri. Chiar și așa, dacă notarul n-ar fi fost competent teritorial, certificatul de moștenitor nr. 133/2004 ar fi fost afectat doar de o nulitate relativă care, însă, ar fi trebuit să fie invocată în termenul general de prescripție de 3 ani, potrivit decretului nr. 167/1958.
În ce privește solicitarea că pârâtul nu este moștenitor legal al propriilor părinți, aceasta s-a respins ca nefiind fondată.
Nefondată, dar mai ales inadmisibilă este și constarea că succesiunile I și II din certificatul de moștenitor nr. 133/2004 a aparținut CAP O. S., pentru simplu motiv că, vizează o parte ce nu aparține cadrului procesual.
Reclamanta mai susține că, ar deținut un drept de administrare pentru suprafața de 3.700 mp, iar dreptul de proprietate a fost dobândit prin efectul legii nr. 15/1990, aspect de asemenea neadevărat, deoarece statul nu a fost niciodată proprietar asupra terenului, iar reclamanta nu deține un certificat de atestare a dreptului de proprietate. Mai mult, prin decizia civilă nr. 183 a Tribunalului Harghita și sentința civilă nr. 591/2008 a Judecătoriei O. S. s-a stabilit că proprietari asupra acestei suprafețe de teren sunt persoane fizice, iar nu statul sau reclamanta, aceasta din urmă fiind obligată să-și ridice construcția demontabilă și rezervoarele de benzină (f. 112, 137)
Nici susținerea că, proprietatea a fost dobândită prin uzucapiunea de 10-20 de ani nu are susținere în materialul probator și nici în starea de fapt care ar fi trebuit dovedită cu martori.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, s-au aplicat dispozițiile art. 274 C. pr. civilă, instanța, reținând culpa procesuală a reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. O. P. S.A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la fond și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta susține următoarele:
I. Hotărârea pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care au fost respinse toate capetele de cerere din acțiunea dedusă judecății, raportat la prevederile art. 261 alin. 1 Cod proc. civ. (art. 304 pct. 7).
Motivarea instanței de fond după rejudecare este superfluă, instanța precizând în mod generic că petitele acțiunii sunt nefondate/inadmisibile, fără a motiva aceste susțineri. Instanța de fond a ignorat toate dovezile administrate în cauză.
De asemenea, instanța de fond a ignorat îndrumările instanței de casare, eludând astfel prevederile art. 315 alin. 3 Cod proc. civ., respectiv reținerea ca element definitoriu al acțiunii petitul principal – anularea certificatului de moștenitor pe temeiul art. 100 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 – cât și petitele subsecvente acestuia și temeiurile de drept.
Instanța de fond reține în considerentele sentinței civile motive străine de natura pricinii, în raport cu momentul eliberării certificatului de moștenitor atacat, respectiv decizia civilă nr. 183/2005 a Tribunalului Harghita pronunțată în dosarul nr. 2232/2005 și sentința civilă nr. 591/2008 a Judecătoriei O. S. pronunțată în dosarul nr._ . Această din urmă sentință civilă nu este irevocabilă și nu a produs efecte juridice, cauza fiind în prezent suspendată potrivit art. 244 pct. 1 Cod proc. civ. de Curtea de Apel Târgu M. prin încheierea de ședință din data de 19.10.2011, până la soluționarea irevocabilă a prezentului litigiu.
II. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9).
Astfel, cu privire la locul deschiderii succesiunii, instanța a dat o greșită interpretare dispozițiilor privind competența teritorială a deschiderii succesiunii. Defuncta D. Zelma nu a avut domiciliu în țară, în timp ce din conținutul certificatului de moștenitor rezultă că aceasta a avut ultimul domiciliu stabil în B..
În mod greșit a apreciat instanța că încălcarea competenței teritoriale a deschiderii succesiunii este sancționată cu nulitatea relativă, supusă termenului general de prescripție de 3 ani, din moment ce în cauză s-a invocat încălcarea art. 10 lit. a) și b), respectiv a art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, prin fraudarea / eludarea legii.
La dosarul cauzei se regăsesc probe administrate, respectiv înscrisuri, prin care s-a probat uzucapiunea de 10 – 20 ani, care nu pot fi înlăturate pentru motivul că nu s-a administrat și proba testimonială.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta susține următoarele:
I. Sub aspectul anulării certificatului de moștenitor nr. 133/2004, acesta a fost eliberat în frauda legii, deoarece notarul public nu avea competența legală să îndeplinească procedura succesorală în circumscripția teritorială O. S., cunoscând faptul că defuncta D. Zelma a avut ultimul domiciliu stabil în B., iar în cazul moștenirilor succesive, competența legală este determinată de domiciliul autorului care a decedat cel din urmă – în speță D. Zelma, decedată la data de 14.05.1972 și domiciliată în B..
În acest sens au fost încălcate prevederile art. 10 lit. a) și b), respectiv ale art. 68 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, coroborate cu dispozițiile art. 13 din Decretul nr. 31/1954.
Notarul public nu a verificat și nu a constatat dacă, anterior eliberării certificatului nr. 133/2004 s-a format un alt dosar cu aceeași cauză în circumscripția sa notarială sau la un alt birou notarial dintr-o altă circumscripție teritorială.
Or, față de aceste considerente, potrivit art. 68 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, notarul public avea obligația să se desesizeze și să trimită cauza notarului public competent din circumscripția teritorială a ultimului domiciliu al defunctei, respectiv la B..
Pârâtul defunct D. G. nu a dovedit cu mijloace de probă, potrivit art. 76 alin. 3 din Legea nr. 36/1995, faptul că moștenirea a fost acceptată în termenul legal de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii, fiind eludate prevederile art. 651 Cod civil.
Termenul de acceptare a moștenirii după defuncta D. Zelma s-a prescris, pârâtul defunct D. G. fiind decăzut din dreptul de a opta, devenind astfel străin de moștenire.
Nici la dosarul cauzei și nici în dosarul succesoral nu s-a probat repunerea în termenul legal de acceptare a succesiunii a pârâtului defunct D. G..
Notarul public a omis cu bună știință să verifice sarcinile și impozitele masei succesorale, respectiv să dispună întocmirea inventarierii terenului, pe baze unei documentații topo - cadastrale. În acest sens, au fost eludate prevederile art. 70, 71 și 77 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, coroborate cu art. 76 alin. 1 din Regulamentul de punere în aplicare a legii.
Din actele și lucrările dosarului cauzei precum și din actele dosarului succesoral, nu rezultă achitarea de către pârâtul defunct D. G. impozitelor și taxelor locale aferente imobilului teren menționat în certificatul de moștenitor, pe care se află amplasată Stația Peco P. – Beclean din O. S..
În conținutul certificatului de moștenitor nu s-a menționat faptul că succesiunea defunctei D. Zelma a fos dobândită prin partaj de către antecesorul acesteia, D. A. – G., conform încheierii cf. Nr. 543/1971, încheiere care nu se află în dosarul succesoral transmis de notarul public prin adresa nr. 479/07.11.2008.
Din conținutul depoziției nedatate a martorului D. G. rezultă că după defuncta D. Zelma nu au rămas bunuri supuse dezbaterii succesorale de către pârâtul defunct D. G., declarația martorului fiind generică și fără relevanță juridică.
Potrivit înscrierile din C.F. 1337 Beclean depus la dosarul cauzei de către notarul public, rezultă că pârâtul defunct D. G. a primit în proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, terenul în suprafață de 34.118 mp.
Prin adresa nr._/14.11.2011, Primăria Municipiului O. S., confirmă faptul că terenul înscris în C.F. 1337 Beclean, în suprafață de 3.700 mp, nr. top 2480/2/9/3/4 nu a făcut obiectul Legii Fondului Funciar.
Prin urmare, terenul menționat în certificatul de moștenitor nr. 133/2004 nu a făcut obiectul Legii Fondului Funciar, nr. 18/1991 rep.
II. Apelanta susține în continuare că pârâtul decedat D. G. nu are calitatea de moștenitor legal asupra activului succesoral menționat în certificatul de moștenitor nr. 133/2004 și că terenul a aparținut fostului CAP O. S..
Aceste aspecte au fost probate prin contractul de vânzare – cumpărare încheiat la data de 15 septembrie 1969, prin care D. Zelma împreună cu D. F. au transmis cu plată, fostei Uniuni Județene a Cooperativelor Agricole de Producție dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în O. S., cartier Beclean, nr. casei 301, înscris în C.F. 665 Beclean, nr. top 2480/2/1, 2480/2/9/1 și 2489/2/9/3, intravilan, cu construcțiile aflate pe acest teren și cu toate edificiile anexă.
Legalitatea acestei vânzări a fost confirmată prin sentința civilă nr. 938/23.11.1973 a Judecătoriei O. S.. În consecință, la data de 07.07.2004, când s-a întocmit certificatul de moștenitor contestat, defuncta D. Zelma nu mai dispunea de bunuri patrimoniale.
III. În ceea ce privește posesia și folosința exercitată de apelanta reclamantă asupra imobilului din litigiu, aceasta arată că CAP O. S. a transmis dreptul de administrare și de folosință a terenului în C.F. 1337 Beclean, nr. top 2480/2/9/3/4, potrivit Decretelor nr. 326/1949 și nr. 409/1955, fostului Minister al Industriei Petrolului și Chimiei, autoritate centrală care a tutelat Baza de aprovizionare și desfacere produse petroliere Harghita. De la data dobândirii terenului necesar realizării obiectivului de investiții Stația Peco nr. 1 Beclean, apelata arată că a achitat statului toate taxele și impozitele legale, conform ultimului Raport de inspecție fiscală nr. 8819/2005.
Potrivit certificatului de atestare fiscală nr._/2009 și adeverinței nr._/2011 eliberate de Municipiul O. S., apelanta figurează în gestiunea fiscală cu teren în folosință de 3124,48 mp, dobândit în anul 1986, situat la adresa unde se află Stația PECO.
IV. Apelanta susține că a dobândit proprietatea imobilului din litigiu, în temeiul art. 5 și 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, raportat la art. 645 Cod civil., anterior emiterii certificatului de moștenitor nr. 133/2004.
În susținerea acestui motiv de ape, reclamanta invocă Deciziile Curții Constituționale, nr. 250/2001 și nr. 151/2005.
V. În ceea ce privește dobândirea prin uzucapiunea de 10 – 20 de ani a dreptului de proprietate asupra aceluiași imobil, anterior emiterii certificatului de moștenitor contestat, apelanta susține că începând cu anul 1986 și până la data de 30.05.2006 a exercitat dreptul de folosință asupra terenului ocupat cu Stația PECO Beclean nr. 1, cu bună credință și fără ca posesia să fie întreruptă în condițiile data de art. 1864 Cod civil, nefiind deposedată de terenul în cauză prin intervenția fostului proprietar sau de către un terț și nici nu a abandonat imobilul pe timp mai mare de un an.
Întreruperea posesiei și a folosinței terenului ocupat cu Stația PECO Beclean nr. 1 a intervenit la data de 30.05.2006, ca urmare a emiterii Autorizației de Construire nr. 108/30.05.2008 de către Primăria Municipiului O. S. numitului Petho I., autorizație care a condus la împrejmuirea terenului, blocându-se accesul în incinta Stației de comercializare a produselor petroliere.
În acest sens, prin notificarea și somația nr. 15/N/25,_ apelanta arată că a fost avertizată să elibereze și să predea terenul în litigiu în suprafață de 3.700 mp, înscris în C.F. 1337 Beclean, nr. top 2480/2/9/3/4, teren dobândit de Petho I. de la pârâtul decedat ulterior D. G., în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 2825/22.07.2005 autentificat de BNP F. I..
Prin urmare, din 1986 și până la momentul anterior dobândirii drepturilor succesorale de către pârâtul D. G. prin certificatul nr. 122/2004, sunt îndeplinite în persoana apelantei condițiile uzucapiunii de 10 – 20 ani, fiind incidente prevederile art. 1837 și 1895 din Codul Civil, imobilul fiind posedat de aceasta în mod neîntrerupt, cu intenția de a deveni proprietar.
Intimații pârâți D. C. A., Bizinik K. și D. G., introduși în cauză în calitate de moștenitori ai pârâtului decedat D. G., nu au administrat nicio probă în combaterea susținerilor apelantei reclamante.
Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 32 a dosarului, intimații pârâți D. C. A., Bizinik K. și D. G. au solicitat respingerea recursului, declarat de reclamanta S.C. O. P. S.A., motivat de faptul că certificatul de moștenitor are valoarea unei convenții, potrivit art. 969 cod civil iar anularea acestuia poate fi cerută numai pentru vicii de consimțământ sau incapacitate, iar în celelalte cazuri, constatarea nulității absolute a unui certificat de moștenitor se poate solicita de către terții care justifică vocație succesorală. Or, este evident faptul că reclamanta nu are vocație succesorală, iar invocarea de către aceasta a unui drept de administrare asupra imobilului care compune masa succesorală nu îi poate permite promovarea unei acțiuni care vizează dreptul de proprietate, aceasta nejustificând un interes în acest sens.
Intimații au mai arătat că în rejudecare, deși reclamanta a modificat starea de fapt menționată în prima acțiune, nu s-au mai administrat probe, iar față de faptul că imobilul a fost înstrăinat în cursul vieții beneficiarului certificatului de moștenitor contestat (autorul intimaților pârâți), astfel că în patrimoniul acestuia la deces nu s-a aflat imobilul ce face obiectul litigiului și ni s-a transmis intimaților moștenitori, se constată că acțiunea și calea de atac nu au eficiență juridică. Intimații pârâți nu au dobândit un drept de proprietate asupra imobilului ca urmare a moștenirii, astfel că nu sunt titulari de drepturi și obligații raportat la acest imobil.
Din înscrierile în C.F. nr. 665 Beclean și C.F. 1337 Beclean, nu rezultă că nr. top 2480/2/9/3/4 a făcut obiectul contractului încheiat în anul 1973.
Intimații invocă principiul puterii de lucru judecat, față de împrejurarea că prin Decizia civilă nr. 183/09.12.2005 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2232/2005, definitivă și irevocabilă s-a respins acțiunea reclamantei prin care aceasta solicita să se constate că are un drept de folosință asupra aceluiași imobil, menționându-se că proprietari ai terenului de 3.700 mp sunt persoane fizice iar nu Statul Român, de la care reclamanta susține că ar fi dobândit un drept de administrare.
Statul român nu a fost înscris niciodată ca proprietar asupra suprafeței de 3.700 mp, astfel că acesta nu putea transmite dreptul de administrare reclamantei. Nici susținerea reclamantei că ar fi dobândit un drept de proprietate prin efectul legii nu poate fi primită, conform dispozițiilor legale aceasta având nevoie de certificat de atestare a dreptului de proprietate pe care reclamanta nu este în măsură să îl producă, atâta timp cât statul român nu a deținut drept de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Motivele acțiunii cu care reclamanta a investit instanța sunt identice cu motivele invocate în acțiunile formulate de aceasta pe rolul instanțelor de judecată din Harghita și care au fost respinse în mod irevocabil.
Reclamanta nu are niciun drept de proprietate asupra imobilului, ultimul proprietar al acestuia fiind numitul Petho I..
Față de dispozițiile art. 1895 și 1897 Cod civil și față de invocarea de către reclamantă ca început al uzucapiunii Legea nr. 15/1990, susținerea acesteia cu privire la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului cu titlu de uzucapiune nu poate fi primită.
Prin urmare, susțin intimații, obținerea desființării certificatului de moștenitor nu aduce nici un fel de beneficii reclamantei.
La termenul de judecată din data de 22.01.2013, față de valoarea obiectului litigiului stabilită în primul ciclu procesual în urma administrării probei cu expertiza de evaluarea a imobilului, instanța a calificat drept apel calea de atac ce se putea declara împotriva sentinței civile.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Apelul este legal timbrat.
Examinând sentința civilă, în raport cu motivele de apel și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Imobilul cu nr. top 2480/2/9/3, din care s-a dezmembrat ulterior imobilul din litigiu cu nr. top 2480/2/9/3/4, a fost înscris inițial în C.F. nr. 665 Beclean la A+19, alături de nr. top 2480/2/1 (A+17) și nr. top 2480/2/9/1 (A+18), toate acestea figurând în proprietatea tabulară a numitului D. A. – fila nr. 34, 35 dos fond I.
Cele trei numere topografice au fost ulterior transnotate în C.F. 1337 Beclean, cu situația neschimbată sub A+1, 2, 3 în proprietatea numitului D. A. – f. 29 dos. fond I.
Ulterior, în C.F. 1337 Beclean asupra acestor imobile și-au înscris dreptul de proprietate D. Zelma și D. F., cu titlu de moștenire sub B +2, 3 – f. 30
Prin contractul de vânzare – cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 15.09.1969, anterior notării imobilelor în C.F. 1337 Beclean, numiții D. Zelma și D. F. au înstrăinat cumpărătoarei Uniunea Județeană a Cooperativelor Agricole de Producție Harghita imobilul situat în Municipiul O. S., cartierul Beclean, nr. casei 301, înscris în C.F. nr. 665 Beclean, nr. top 2480/2/1, 2480/2/9/1, 2480/2/9/3, intravilan, cu construcțiile aflate pe acest teren și cu toate edificiile anexe.
Acest contract nu s-a înscris în cartea funciară, neîmbrăcând forma autentică cu acest conținut.
Ulterior, la B+6 s-a înscris la data de 18.06.1974, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1143/1974, dreptul de proprietate asupra cotei de 400/_ parte din imobilul de la A+3 cu nr. top 2480/2/9/3 în favoarea Cooperativei Agricole de Producție O. S., proprietari anteriori fiind D. Zelma și D. F. (f. 31 dos. fond I).
Ulterior, imobilul cu nr. top 2480/2/9/3 s-a dezmembrat în cinci corpuri funciare, în speță interesând imobilul din litigiu cu nr. top nou 2480/2/9/3/4 în suprafață de 3.700 mp care s-a renotat sub A+5 în favoarea proprietarului anterior, adică cota de 400/_ proprietatea C.A.P. O. S. iar restul cotei în proprietatea numiților D. Zelma și D. F..
Imobilul cu nr. top 2480/2/9/3/4 în suprafață de 3.700 mp a fost renotat din C.F. 1337 Beclean în C.F. 1847 Beclean, în baza certificatului de moștenitor nr. 133/2004 ce face obiectul prezentei acțiuni în constatarea nulității absolute (f. 13 dos. fond I), inițial în proprietatea numiților D. Zelma – cota de_/_, D. F. – cota de 400/_ și C.A.P. O. S. cu cota de 400/_ (f. 38 dos. fond I).
Ulterior, în baza aceluiași certificat de moștenitor, s-a înscris succesiv dreptul de proprietate al numiților D. Zelma și D. G., asupra cotei de_/_.
Acesta din urmă a înstrăinat imobilul numitului Petho Josif prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2825/2005, înscris în C.F. 1847 Beclean la B+6 (f. 39 și 42 dos. fond I).
În concluzie, imobilul care la data promovării cererii de chemare în judecată figura înscris în C.F. 1847 Beclean cu nr. top 2480/2/9/3/4 în suprafață de 3.700 mp, în coproprietatea numitului Petho Josif, cu cota de_/_ și a C.A.P. O. S., cu cota de 400/_, face obiectul pretențiilor reclamantei, care susține că are un drept de proprietate asupra acestuia, în principal în temeiul Legii nr. 15/1990 iar în subsidiar prin efectul uzucapiunii de scurtă durată, motiv pentru care apreciază că justifică un interes în promovarea acțiunii în constarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 133/07.07.2004 emis de B.N.P. F. I. din O. S..
Nulitatea absolută, poate fi invocată de oricine are interes.
În consecință, pentru a se dispune constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 133/07.07.2004 (petitul principal), trebuie ca societatea reclamantă să obțină un folos practic, de pe urma petitelor subsecvente de constatare a dobândirii dreptului de proprietate, fie prin efectul Legi nr. 15/1990, fie prin efectul uzucapiunii, asupra imobilului din litigiu, mai sus descris.
Instanța reține însă că, față de situația de carte funciară de la data introducerii cererii de chemare în judecată, mai sus descrisă, invocarea dreptului de proprietate de către reclamantă, fie în temeiul legii, fie în temeiul uzucapiunii, trebuia să se realizeze în contradictoriu cu proprietarii tabulari ai imobilului, respectiv în contradictoriu cu C.A.P. O. S. (sau cu succesorul acestei organizații agricole, care în prezent nu mai ființează) pentru cota de proprietate de 400/_ și cu numitul Petho Josif, pentru cota de proprietate de_/_.
În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate prin efectul Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, instanța constată că niciodată, în evidențele de carte funciară Statul Român nu a avut înscris vreun drept de proprietate, pentru a transmite dreptul de administrare societății reclamante, iar apoi, pentru a transmite acesteia dreptul de proprietate asupra bunurilor administrate în temeiul legii menționate. Mai mult decât atât, reclamanta nu a formulat, în contradictoriu și cu proprietarii actuali de carte funciară, un petit prin care să solicite constatarea că imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, nu a indicat și nu a probat titlul în baza căruia imobilul ar fi fost preluat de Statul Român pentru a se reține incidența Legii nr. 15/1990 și nu a solicitat constatarea nulității absolute a titlului numitului Petho I. și rectificarea cărții funciare în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului.
Contractul de vânzare – cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 15.09.1969, prin care numiții D. Zelma și D. F. au înstrăinat cumpărătoarei Uniunea Județeană a Cooperativelor Agricole de Producție Harghita mai multe parcele de teren, inclusiv imobilul din litigiu înglobat în nr. top 2480/2/9/3, intravilan nu s-a încheiat și în formă autentică, și nu s-a solicitat pronunțarea vreunei hotărâri care să țină loc de act autentic apt de intabulare, potrivit art. 11 și 12 din Decretul nr. 144/1958, în vigoare la data întocmirii actului. Prin urmare, dreptul de proprietate al Uniunii Județene a Cooperativelor Agricole de Producție Harghita nu s-a înscris în cartea funciară, nefiind valabil dobândit, încheierea actului autentic fiind o condiție de formă ad validitatem.
Astfel, potrivit art. 11 din Decretul nr. 144/1958, privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, „Înstrăinarea sau împărțeala, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, comunelor reședințe de raioane, localităților balneo-climatice și a comunelor declarate centre muncitorești, precum și a comunelor în care se vor dezvolta stațiuni balneo-climatice și centre muncitorești, se vor putea face numai cu autorizația prealabilă dată, în condițiunile prezentului Decret, de către comitetele executive ale sfaturilor populare.
Actele de înstrăinare sau împărțeala terenurilor de mai sus se va face numai în forma autentică.
Înstrăinările sau împărțelile terenurilor prevăzute în acest articol făcute fără respectarea cerințelor prezentului Decret, sunt nule de drept. Nulitatea poate fi invocată de Procuratură, de comitetele executive ale sfaturilor populare și de orice persoană interesată.”
Potrivit art. 12 din același act normativ, „În cazul în care s-a încheiat un înscris, din care rezultă că proprietarul unui teren cu sau fără construcții s-a obligat să-l înstrăineze cu titlu oneros și s-au respectat modalitățile de plată a prețului prevăzute în înscris, iar în termen de 3 luni de la eliberarea autorizației prevăzută în art. 11 una din părți sau succesorii acesteia se prezintă, din orice motive, la notariat pentru autentificarea actului de înstrăinare, instanța judecătorească va putea da o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.”
În consecință, susținerea reclamantei că întreg terenul de 3.700 mp, cu nr. top 2480/2/9/3/4 a aparținut fostului C.A.P. O. S., este nefondată.
Procesul verbal de recepție preliminară din data de 09.01.1987 de care se prevalează reclamata se referă la recepția lucrărilor de construcție (pavilion, platformă și instalații aferente) de către beneficiarul investiției I.L.P.P.M. - C. – Depozitul O. și darea în folosință a acestora (f. 41 do. fond I). Acest proces verbal nu probează . Român a terenului din litigiu pe care se află aceste lucrări de construcție.
În ceea ce privește invocarea uzucapiunii de 10 – 20 ani, reclamanta se prevalează de dispozițiile art. 1837, 1841 și 1895 Cod civil, arătând că posesia și folosința imobilului a început în anul 1986.
Instanța observă în primul rând faptul că, posesia invocată de reclamantă a început sub imperiul Decretului – lege nr. 115/1938, motiv pentru care constatarea dreptului de proprietate este guvernată de dispozițiile acestui act normativ iar nu de cele ale Codului civil.
Astfel, prin Decizia nr. 86/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și a stabilit că, în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-lege nr. 115/1938 și împlinite după . Legii nr. 7/1996, acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv ale Decretului-lege nr. 115/1938.
Or, reclamanta nu a invocat uzucapiunea tabulară sau extratabulară prevăzută de art. 27 – 28 din D.L. nr. 115/1996, ci uzucapiunea de scurtă durată, prevăzută de art. 1895 Cod civil.
Potrivit art. 330 alin. 4 Cod proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie.
În al doilea rând, pentru invocarea uzucapiunii de 10 până la 20 de ani trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- posesia să se întemeieze pe un just titlu sau pe o justă cauză;
- posesia să fie de bună credință.
Art. 1897 Cod civil definește justul titlu ca fiind orice titlu translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, tranzacția, hotărârea judecătorească de adjudecare a bunului, cea care constată o convenție translativă între părțile procesului, titlu care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar.
Reclamanta a invocat drept just titlu pe care își întemeiază posesia Decretul nr. 326/1949, pentru reglementarea transmiterii folosinței bunurilor Statului deținute de ministere, instituții de Stat și Sfaturile Populare și Decretul nr. 409/1955, privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea Statului. Însă prin actele normative invocate s-a reglementat transmiterea dreptului de administrate, de folosință iar nu de proprietate, iar aceste acte normative nu pot constitui un just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Astfel, dacă dreptul de proprietate se transmite printr-un act normativ, proprietatea se dobândește prin lege iar nu prin uzucapiune.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul constată că petitul subsidiar privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate al societății reclamante, fie în baza legii, fie ca urmare a uzucapiunii, precum și petitele având ca obiect constatarea că anterior eliberării certificatului de moștenitor nr. 133/2004 reclamanta a deținut posesia și folosința și petitul având ca obiect constatarea că terenul în suprafață de 3.700 mp înscris în C.F. nr. 1337 Beclean, nr. top 2480/2/9/3/4 a aparținut C.A.P. O. S., sunt nefondate.
În consecință, petitul principal având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. 133/2004 și implicit petitul subsecvent având ca obiect constatarea că pârâtul D. G. nu are calitatea de moștenitor asupra bunurilor descrise în succesiunea I și II din certificatul de moștenitor, respectiv asupra terenului în suprafață de 3700 mp înscris în C.F. nr. 1337 Beclean, nr. top 2480/2/9/3/4, sunt fără finalitate practică.
Constatarea nulității certificatului de moștenitor pe temeiul încălcării competenței teritoriale absolute a notarului public și a lipsei dovezii acceptării în termen a succesiunii de către D. G., a prescrierii dreptului acestuia de a accepta succesiunea după defuncta D. Zelma, în contextul respingerii ca neîntemeiat a petitului accesoriu de constatare a dobândirii dreptului de proprietate al reclamantei, pentru argumentele expuse anterior, nu aduce nici un folos practic reclamantei, nu produce consecințe juridice asupra patrimoniului acesteia, nu schimbă cu nimic situația juridică a reclamantei. Pentru acest motiv nu are relevanță faptul că instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că întocmirea certificatului de moștenitor de către un notar necompetent teritorial atrage doar nulitatea relativă a certificatului.
Mai mult decât atât, omisiunea notarului de a verifica sarcinile și impozitele masei succesorale, lipsa identificării și inventarierii imobilului succesoral, lipsa dovezilor privind achitarea impozitelor și taxelor locale și lipsa încheierii c.f. nr. 543/1971 de la dosarul succesoral, nu reprezintă cauze de nulitate absolută a certificatului de moștenitor, față de prevederile art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, fiind chestiuni care puteau fi invocate numai de eventualii moștenitori vătămați prin emiterea certificatului de moștenitor, în termenul de prescripție.
D. urmare, având în vedere aceste considerente și față de efectul devolutiv al apelului, Tribunalul apreciază că sentința civilă este suficient motivată, chiar dacă judecătorul fondului nu a făcut trimitere la textele de lege incidente în cauză și nu a reținut complet starea de fapt.
De asemenea, trimiterile pe care instanța de fond le-a făcut la decizia civilă nr. 183/2005 a Tribunalului Harghita pronunțată în dosarul nr. 2232/2005 și la sentința civilă nr. 591/2008 a Judecătoriei O. S. pronunțată în dosarul nr._ sunt irelevante, față de argumentele avute în vedere de prezenta instanță de apel. Decizia civilă nr. 183/2005 a Tribunalului Harghita nu are putere de lucru judecat în prezentul litigiu, deoarece instanța nu a analizat fondul pretențiilor reclamantei de față ci s-a pronunțat pe temeiul unei excepții procesuale de fond – lipsa calității procesuale pasive a Municipiului O. S. iar sentința civilă nr. 591/2008 a Judecătoriei O. S. nu este irevocabilă.
Urmează ca prezentele considerente să completeze motivele expuse de judecătorul fondului în conținutul sentinței civile apelate.
Susținerea apelantei că instanța de fond a ignorat îndrumările instanței de control judiciar, este neîntemeiată, instanța de fond reținând în mod corect faptul că, în lipsa atragerii în proces a proprietarilor tabulari, petitele formulate de reclamantă nu pot fi analizate în sensul dorit de reclamantă. De altfel reclamanta nu a criticat soluția primei instanțe cu privire la acest aspect.
În consecință, pentru aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civ., apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. O. P. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 2875/29.02.2012, va fi respins ca nefondat.
Apelanta reclamată a căzut în pretenții, motiv pentru care, în temeiul art. 274 Cod proc. civ., va fi obligată să plătească intimaților pârâți D. C. A., D. G. și B. K., moștenitori ai intimatului pârât decedat în cursul procesului D. G., suma de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, potrivit chitanței și facturii depuse la filele nr. 59 – 60 ale dosarului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. O. P. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 2875/29.02.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._/197/2008*, pe care o păstrează.
Obligă apelanta reclamantă să plătească intimaților pârâți D. C. A., D. G. și B. K., moștenitori ai intimatului pârât decedat în cursul procesului D. G., suma de 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013.
Președinte, C. R. | Judecător, A. I. | |
Grefier, D. Litescu P. |
RED.CR 15.07.2013
TEHNORED.Dl.P. – 17.07.2013 – 6 ex
Jud fond L. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1390/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1518/2013. Tribunalul... → |
|---|
