Conflict de competenţă. Sentința nr. 39/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 7613/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.39/D/CC
Ședința Camerei de Consiliu din data de 12 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Grefier D. Litescu P.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria B. și Judecătoria R..
Soluționarea prezentei cauze civile s-a realizat în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 135 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată că, prin sentința civilă nr._/01.10.2013, pronunțată în dosarul nr._/197/2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..
Declină competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executor B. R. E. privind pe creditoarea . SRL împotriva debitoarei B. A., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/10.09.2007, în favoarea Judecătoriei R..
La adoptarea acestei soluții, instanța menționată a reținut că, prin cererea de încuviințare a executării silite, creditoarea . SRL a solicitat punerea în executare a titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/10.09.2007.
Cererea de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc a fost întemeiată pe dispozițiile art. 665 din Noul Cod de procedură Civilă.
Prin cererea formulata creditoarea a solicitat încuviințarea începerii executării silite față de debitorul B. A., aceasta având domiciliul în localitatea R..
Urmare adresei emise de instanță, la data de10.09.2013, executorul judecătoresc a comunicat instanței faptul că cererea a fost formulată în temeiul art. 650 și 651 N.c. proc. Civ..
Potrivit art. 650 N.C.proc.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Conform art. 651 N.C.proc.civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
În același sens sunt și prevederile art. 781 N.C.pr.civ., care reglementează executarea silită prin poprire, în conformitate cu care poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția Curții de Apel unde își are domiciliul sau sediul terțului poprit, precum și dispozițiile art. 818 care reglementează încuviințarea urmăririi imobiliare, text de lege care statuează că cererea de urmărire se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că partea creditoare poate alege orice executor judecătoresc din circumscripția unei curți de apel, în vederea executării silite, însă executorul nu poate alege instanța de executare, în caz contrar dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 N.C.proc.civ., ar rămâne golite de conținut. Instanța apreciază că după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanța de executare în funcție de criteriile oferite de art. 651, art. 781 și art. 818 N.C.proc.civ. întrucât pentru faza de executare silită, legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia competenței, de la care nu se poate deroga prin voința creditorului. Acesta nu poate alege competența după criterii subiective care să fie în afara dispozițiilor legale ce reglementează această materie și care au în vedere nu principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de executare. În caz contrar, alegerea pur aleatorie a instanței de executare de către creditor, ar avea drept consecință înlocuirea normelor de competență cu opțiunea părții.
Având în vedere că în cauza dedusă judecății domiciliul debitorului se află în localitatea R., potrivit H.G. 337/1993 localitatea R. fiind în circumscripția teritorială a Judecătoriei R., iar conform adresei remise la dosar de către executorul judecătoresc, debitorul nu deține bunuri pe raza teritorială a Judecătoriei B., neexistând niciun terț din același areal care să datoreze ceva și care să poată fi poprit, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei R..
Ca urmare a soluției astfel adoptate, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei R., la data de 23.10.2013, sub nr.1364/293, iar, prin Încheierea nr.8/CC/31.10.2013, această instanță a dispus următoarele:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei R. în ceea ce privește încuviințarea silită solicitată de B. B. R. E. la cererea creditoarei . SRL.
Dispune sesizarea Tribunalului B. în vederea soluționării conflictului negativ de competență invit între Judecătoria B. și Judecătoria R..
În motivarea hotărârii pe care a pronunțat-o în sensul celor mai sus expuse, această instanță a statuat că, într-adevăr, dispozițiile care reglementează executarea silită cuprind dispoziții speciale, derogatorii de la norma generală ( art.107-121NCPC), stabilindu-se pe de o parte competența executorului judecătoresc ( art.651) iar pe de altă parte competența instanței de executare, respectiv art.650 NCPC care dispune: instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel.
Legea dispune altfel, de exemplu, la executarea silită imobiliară când în art.819 NCPC se arată că după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite.
Întrucât capitolul privind executarea silită se află în partea specială a codului, iar în ceea ce privește competența instanței există prevederi exprese, potrivit principiului specialia generalis derogant se vor aplica aceste reguli și nu cele prevăzute în partea generală a codului, respectiv art.107 NCPC.
La data de 08.11.2013, Tribunalul B., în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 135 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a fost sesizat pentru soluționarea conflictului de competentă ivit între Judecătoria B. și Judecătoria R..
Ținând seama de prevederile cuprinse în art. 133 pct. 2 din actul normativ menționat, care stipulează există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente, prezenta instanță constată că între cele două judecătorii menționate anterior a intervenit un conflict negativ de competență.
În soluționarea acestui conflict, tribunalul are în vedere faptul că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 650 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, precum și dispozițiile existente în art. 651 din actul normativ menționat, în conformitate cu care:
(1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
c) în cazul executării silite a obligațiilor de a face și a obligațiilor de a nu face, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează să se facă executarea.
(2) Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curți de apel.
(3) Dacă bunul mobil care face obiectul urmăririi silite ori al executării silite directe a fost mutat în timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecătoresc care a început procedura de executare.
(4) Nerespectarea dispozițiilor prezentului articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.
Față de dispozițiile legale precitate, tribunalul constată că are calitatea de instanță de executare Judecătoria B., aceasta fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc care a fost sesizat de către creditoare pentru a efectuat, față de debitoare, procedura executării silite, iar, în această calitate, îi revine competența teritorială de a soluționa cererea de încuviințare a executării silite.
În ceea ce privește argumentele juridice ce au fost reținute de către Judecătoria B. la adoptarea soluției pe care a pronunțat-o în sensul celor mai sus arătate, tribunalul constată că, într-adevăr, procedura executării silite imobiliare beneficiază de o reglementare specială, cuprinsă în art. 818-819 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care, în cazul acestei forme a executării silite, are calitatea de instanță de executare judecătoria din raza curții de apel unde se află imobilul urmărit, însă aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauza de față, întrucât executorul judecătoresc căruia creditoarea i-a adresat cererea de demarare a procedurii executării silite, față de debitoare, în vederea aducerii la îndeplinire a obligațiilor rezultate din titlul executoriu, nu a solicitat încuviințarea realizării procedurii execuționale în această formă, astfel că pentru determinarea instanței de executare trebuie aplicate normele legale generale din materie, ce au fost redate anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria B. și Judecătoria R..
Stabilește, în favoarea Judecătoriei B., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc B. R. E. privind pe creditoarea . SRL împotriva debitoarei B. A., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în contractul de credit nr._/10.09.2007.
Definitivă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din data de 12.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. S. D. L. P.
Red.LS. 12.11.2013
Tehnored.D.L.P. 14.11.2013 – 3 ex.
| ← Succesiune. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1022/2013. Tribunalul... → |
|---|
