Conflict de competenţă. Sentința nr. 7/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 7044/62/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7/S/c.c.
Ședința camerei de consiliu de la 16 octombrie 2013
Completul Civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria F. și Judecătoria B., ca urmare a soluționării cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc M. M. I., privind pe creditoarea B. R. S.A. împotriva debitoarei C. F..
Prezenta cauză s-a soluționat în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/10.09.2013 a Judecătoriei B. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și în consecință a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc M. M. I. privind pe creditoarea B. R. S.A., Membră a Grupului N. of Greece, prin reprezentant Coface România Credit Management Services, împotriva debitoarei C. F., pentru realizarea creanței potrivit titlului executoriu constând în contractul de credit nr. B0014191/13.06.2008, în favoarea Judecătoriei F..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, prin cererea formulată, creditoarea a solicitat încuviințarea începerii executării silite față de debitoarea C. F., acesta având domiciliul în localitatea F..
Urmare adresei emise de instanță, la data de 06.09.2013, executorul judecătoresc a comunicat instanței faptul nu are cunoștință despre societatea a cărei angajată este debitoarea, respectiv dacă aceasta deține bunuri mobile sau imobile în circumscripția teritorială a Judecătoriei B., astfel că instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii.
În acest sens, a reținut că, potrivit art. 650 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Conform art. 651 C.pr.civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel, după cum urmează:
a) în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, al urmăririi silite a fructelor prinse de rădăcini și al executării silite directe imobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul;
b) în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului;
În același sens sunt și prevederile art. 781 C.pr.civ., care reglementează executarea silită prin poprire, în conformitate cu care poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul terțului poprit, precum și dispozițiile art. 818 care reglementează încuviințarea urmăririi imobiliare, text de lege care statuează că cererea de urmărire se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparținând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat.
Instanța a considerat că din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că partea creditoare poate alege orice executor judecătoresc din circumscripția unei curți de apel, în vederea executării silite, însă executorul nu poate alege instanța de executare, în caz contrar dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 C.pr.civ., ar rămâne golite de conținut. Instanța a apreciat că după depunerea cererii de urmărire la executorul judecătoresc ales de către creditor, executorul trebuie să sesizeze instanța de executare în funcție de criteriile oferite de art. 651, art. 781 și art. 818 C.pr.civ. întrucât pentru faza de executare silită legiuitorul a prevăzut reguli speciale în materia competenței, de la care nu se poate deroga prin voința creditorului. Acesta nu poate alege competența după criterii subiective care să fie în afara dispozițiilor legale ce reglementează această materie și care au în vedere nu principiul disponibilității, ci pe acela al instanței de executare. În caz contrar, alegerea pur aleatorie a instanței de executare de către creditor, ar avea drept consecință înlocuirea normelor de competență cu opțiunea părții.
Având în vedere că în cauza dedusă judecății domiciliul debitoarei se află în localitatea F., potrivit H.G. 337/1993 localitatea F. fiind în circumscripția teritorială a Judecătoriei F., iar conform adresei remise la dosar de către executorul judecătoresc, debitoarea nu deține bunuri pe raza teritorială a Judecătoriei B., neexistând nici un terț din același areal care să datoreze ceva și care să poată fi poprit, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei F..
Pe rolul Judecătoriei F. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin încheierea pronunțată la data de 8.10.2013 s-a dispus trimiterea cererii de încuviințare a executării silite dedusă judecății Judecătoriei B., instanță căreia îi aparține competența de soluționare.
Pentru a pronunța această încheiere, Judecătoria F. a reținut în esență că, așa cum s-a reținut cu ocazia verificării competenței, dispozițiile art.650 C.pr.civ. sunt incidente, instanța competentă a soluționa prezenta cerere fiind Judecătoria B., în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc.
A mai reținut că, și dacă executarea silită ar fi fost cea imobiliară, dispozițiile legale în materie, respectiv art. 819 C.pr.civ. și art. 664-665 la care face trimitere dispoziția specială, prevăd că cererea de încuviințare a urmăririi imobiliare se depune la executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul ce face obiectul executării, astfel că în acest caz există o competența alternativă, cererea putând fi introdusă și la judecătoria de la locul situării imobilului. Dacă însă imobilul e situat în raza altei judecătorii, dar în circumscripția aceleiași curți de apel competența nu mai e alternativă, instanța de executare, adică cea în raza căreia se află sediul executorului, fiind singura competentă.
De asemenea, pe același raționament, dacă executarea silită ar fi fost solicitată în modalitatea popririi, competența este tot alternativă, dar numai dacă domiciliul sau sediul terțului poprit se află în circumscripția altei curți de apel, nu a altui tribunal sau judecătorii, decât cea în care e instanța de executare.
Astfel, instanța a apreciat că situațiile exceptate de art.650 C.pr.civ. nu vizează executarea silită imobiliară sau prin poprire.
Instanța a considerat că în doctrină s-a reținut că instanța sesizată cu o cerere de executare silită, care e o cerere necontencioasă, nu va declina competența, ci va trimite dosarul instanței competente, această soluție având un regim juridic diferit față de soluția declinării competenței, chiar dacă practic și efectul declinării este tot acela al trimiterii dosarului. De asemenea, încheierile de trimitere, chiar reciproce fiind, nu sunt susceptibile să dea naștere unui conflict negativ de competență, în cazul procedurilor necontencioase judiciare fiind posibile doar conflictele pozitive de competență, aceasta deoarece art.133 alin.1 pct. 1 C.pr.civ. nu presupune existența unor declinări reciproce de competență, cum este cazul pct.2 al aceluiași articol.
Analizând conflictul negativ de competență teritorială dedus judecății, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, executorul judecătoresc M. M. I., cu sediul în B., a solicitat încuviințarea executării silite în mod generic, „prin toate modalitățile de executare”, fără a face vreo precizare expresă cu privire la vreuna dintre acestea.
Potrivit art. 650 al. 1 C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, aceste cazuri fiind cele analizate de Judecătoria B., dar care nu sunt incidente în cauză, raportat la solicitarea executorului judecătoresc .
A.. 2 al aceluiași text de lege prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Art. 665 C.pr.civ. prevede procedura încuviințării executării silite, iar la alin. 4 se stabilește faptul că încuviințarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalitățile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare, încuviințarea executării silite producând efecte pe întreg teritoriul țării, extinzându-se și asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviințate.
Normele speciale reținute de ambele instanțe ca fiind reprezentate de dispozițiile art. 651, art. 781 și art. 818 C.pr.civ. vizează competența executorului judecătoresc în raport de modalitățile de executare silită și urmează a deveni operante la momentul identificării eventualelor bunuri de urmărit și stabilirii modalităților concrete de executare silită, potrivit dispozițiilor legale .
Corespunde realității că, potrivit prevederilor art. 818 și 819 C.pr.civ., competența de încuviințare a urmăririi silite imobiliare este stabilită în raport cu locul situării imobilului, în condițiile existenței unei mențiuni exprese că se solicită această formă de executare silită, ceea ce nu este cazul în speță .
Din economia normelor de procedură analizate rezultă două instituții diferite date în competența judecătoriei care atrag și competențe teritoriale diferite, după caz, respectiv încuviințarea executării silite și încuviințarea urmăririi silite .
Abia după încuviințarea executării silite se efectuează actele de executare, inclusiv urmărirea bunurilor mobile și/sau imobile, instanța de încuviințare analizând și competența executorului judecătoresc în raport de distincțiile ce vizează diferitele modalități de executare, iar acesta poate cunoaște situația exactă a patrimoniul debitorului.
Posibilitatea formulării unei noi cereri cu privire la urmărirea imobiliară după încuviințarea executării silite, în temeiul art. 650 C.pr.civ., rezultă din prevederile art. 819 - Înregistrarea cererii de urmărire - potrivit căruia „După înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanței de executare în circumscripția căreia se află imobilul încuviințarea urmăririi lui silite, dispozițiile art. 664 și 665 aplicându-se în mod corespunzător ”.
În lipsa unei solicitări exprese de încuviințare a urmăririi silite, normele speciale care ar atrage competența teritorială a altei instanțe decât cea în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea nu se aplică speței, aplicabilă fiind norma generală de competență teritorială a judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, prevăzută de art. 650 alin. 1 C.pr.civ., mai sus citat.
În fine, instanța reține că răspunsul executorului judecătoresc la solicitarea de către Judecătoriei B. în sensul de a indica dacă debitorul deține bunuri mobile sau imobile în circumscripția teritorială a Judecătoriei B. și dacă există terți popriți cu sediul în circumscripția teritorială a acestei instanțe nu schimbă natura cererii formulate și nu conduce la concluzia că, neexistând terți popriți cu sediul pe raza acestei instanțe cererea de executare silită privește numai executarea silită imobiliară sau pe cea prin poprire, câtă vreme cererea de încuviințare a executării silite, formulată generic, nu a fost modificată de titularul său.
Față de aceste considerente, în baza textelor de lege citate mai sus și a art. 135 alin. 1 și 4 C.pr.civ., Tribunalul urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc M. M. I., privind pe creditoarea B. R. S.A. împotriva debitoarei C. F., în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de executorul judecătoresc M. M. I., privind pe creditoarea B. R. S.A. împotriva debitoarei C. F., în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,Grefier,
Judecător C. F. I. M.
Red. C.F.- 18.10.2013
Tehnored. I.M.- 18.10.2013
2 ex.
| ← Acţiune oblică. Decizia nr. 107/2013. Tribunalul BRAŞOV | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 70/2013.... → |
|---|
