Contestaţie la executare. Decizia nr. 328/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 12514/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 328/R
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I. I.
Judecător C. R.
Judecător A. I.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurenta intimată D. F. BRASOV, P. REPREZENTANT LEGAL, în contradictoriu cu intimatul contestator ., P. REPREZENTANT LEGAL, împotriva sentinței civile nr._/03.10.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2013, când intimata, prin reprezentant, a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 26.02.2013 iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr._/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil_ s-a admis contestația la executare formulata de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata Direcția Fiscală B.,, s-au anulat actele de executare emise de intimata în dos. execuțional nr._/07.05.2012, respectiv somația și titlul executoriu ambele cu nr._/07.05.2012, intimata fiind obligată la plata sumei de 1694,5 lei cheltuieli de judecata pe seama contestatoarei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, la data de 7.05.2012 s-au emis în cadrul dos. execuțional nr._/7.05.2012 al intimatei titlul executoriu și somația pentru suma de 18.588 lei, pe seama contestatoarei, din cuprinsul acestor înscrisuri rezultând ca izvorul obligației bugetare îl reprezintă “ închiriere teren “.
Din cuprinsul acestor acte de executare rezulta ca suma datorata este compusă din suma de 1043 lei reprezentând debit curent, și suma de 17.545 lei majorări.
In acest sens, intre părți s-a încheiat la data de 22.04.1998 contractul de închiriere nr. 218/22.04.1998, având ca obiect terenul situat în B., . fost adiționat succesiv conform înscrisurilor depuse la f. 10-12 din dosarul atașat.
P. cererea ce a format obiectul dos. nr._/197/2010 intimata din prezenta cauza a solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 35.052 lei, cu titlu de chirie teren, în baza aceluiași contract de închiriere, motivată de nerespectarea obligațiilor contractuale de achitare a chiriei, cererea fiind respinsa ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamatei, prin s.c.7509/2011, recursul declarat împotriva acesteia fiind respins ca fiind tardiv, prin d.c.36/18.01.2012 a Tribunalului B..
Dispozițiile art. 141 C.p.fiscala, statuează faptul că executarea silita a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu, in care se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență.
Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadentă prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod emis de lege.( art. 141 alin. 2 C.p.fiscala ).
Titlul de creanță fiscala este actul prin care se constata și se individualizează obligația stabilită unilateral de către stat, prin organele sale fiscale, in sarcina contribuabilului, de a plăti o sumă de bani, la termenul stabilit, in contul bugetului public.
In speță, instanța reține faptul că chiria, ca obiect al prestației contestatoarei are o natură juridică contractuală, supusă dispozițiilor de drept comun, și, chiar daca aceasta constituie venit la bugetul local al unității administrativ teritoriale, aceasta nu poate fi calificata ca fiind creanța fiscală, deoarece intre părți nu s-a încheiat un raport juridic de drept fiscal, niciunui neavând calitatea de organ fiscal - raportul juridic încheiat între părți este unul sinalagmatic, care stabilește drepturi și obligații reciproce.
Ori, potrivit art. 16 OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile și obligațiile ce revin părților, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităților prevăzute pentru stabilirea, exercitarea și stingerea drepturilor și obligațiilor părților din raportul de drept material fiscal.
De altfel, și demersul judiciar al intimatei care a format obiectul dos.nr._/197/2010 al Judecătoriei B. viza tocmai obținerea hotărârii judecătorești de obligare la plata sumei, deci intimata acceptă faptul că, in sine, contractul de închiriere nu constituie titlu de creanță, altfel demersul său ar fi fost lipsit de interes.
P. urmare, instanța de fond a reținut faptul ca susținerea contestatoarei este corectă, raportat la faptul că în speță nu există un titlu de creanță care să devină executoriu prin expirarea termenului de plată, iar potrivit art. 141 C.p.fiscala, executarea silita nu poate începe decât în baza unui titlu executoriu, lipsa acestuia atrăgând nulitatea executării silite, dispozițiile prevăzute de art. 141 C.p.fiscala având caracter imperativ.
Pentru aceste considerente, a admis contestația la executare și a anulat actele de executare efectuate, iar în baza art. 274 C.p.civ. a obligat intimata la plata sumei de 1694,5 lei cheltuieli de judecata pe seama contestatoarei.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs intimata Direcția Fiscală B. prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul menținerii titlului executoriu și a somației_/07.05.2012.
În motivarea recursului s-a invocat faptul că instanța de fond în mod greșit reține că natura juridică a debitelor puse în executare este una civilă.
Din anexa 1 la Legea 273/29.06.2006 privind finanțele publice locale, în capitolul II „ venituri care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor, orașelor, municipiilor, în Grupa A „ venituri proprii” categoria 9 – venituri în proprietate sunt incluse, la litera C venituri din concesiuni și închirieri.
Art. 28 alin. 3 din același act normativ prevede că sumele încasate din concesionarea sau din închirierea unor bunuri aparținând domeniului public sau privat al unităților administrativ teritoriale constituie venituri ale bugetelor locale.
Conform art. 35 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală „ compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale.
Potrivit art. 4 din HCL 318/26.08.2002 privind înființarea Direcției Fiscale B., instituție publică de interes local, „ Direcția fiscală B., va avea ca obiect de activitate stabilirea, controlul, constatarea, urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetului local, inclusiv a majorărilor de întârziere și a amenzilor, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și plângerilor formulate la actele de control și de impunere, executarea creanțelor bugetare, consiliere fiscală precum și facilități fiscale.
P. urmare, sumele provenind din închirierea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al unității administrativ teritoriale se fac venit la bugetul local, iar competența în administrarea acestora revine Direcției Fiscale B., astfel, rezultă că natura juridică a sumelor puse în executare este una fiscală.
Astfel în speță se aplică dispozițiile art. 136 alin. 3 din OG 92/2003, fiind evident că recurenta autoritate fiscală este abilitată legal, să emită măsuri de executare în vederea recuperării sumelor ce se fac venituri la bugetul local al Municipiului B..
Mai mult, potrivit clauzelor contractului de închiriere nr. 218/22.04.1998 ce constituie titlul de creanță a sumelor puse în executare, contractul devine titlu executoriu de la data neîndeplinirii obligației de a achita obligațiile aferente, respctiv art. 17.1, 18.1., 19.
Astfel, prezenta contestație la executare este inadmisibilă având în vedere că societatea contestatoare a acceptat să nu facă opoziție executării demarate de locator în vederea recuperării sumelor datorate cu titlu de chirie.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art. 299 și 304 și urm. C.pr.civ., OG 92/2003.
Intimata, prin reprezentant legal, a formulat și depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și păstrarea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor de recurs invocate, Tribunalul apreciază recursul declarat ca neîntemeiat pentru următoarele:
Potrivit Codului de procedură fiscală (Art.136), în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit prezentului cod, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.
Organele fiscale care administrează creanțe fiscale, denumite în continuare organe de executare silită, sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită.
Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, după caz.
În cazul în care asupra acelorași venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanțe fiscale, cât și pentru titluri ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale, executarea silită se va face de către organele de executare prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Creanțele fiscale sunt drepturi patrimoniale care rezultă din raporturile de drept material fiscal: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri bugetare, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor etc., denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, denumite creanțe fiscale accesorii.
În speță însă, creanța urmărită în dosarul execuțional_/2012 nu face parte din categoria creanțelor fiscale, ea fiind, astfel cum corect a reținut instanța de fond are o natură juridică contractuală, supusă dispozițiilor de drept comun, și, chiar daca aceasta constituie venit la bugetul local al unității administrativ teritoriale, aceasta nu poate fi calificata ca fiind creanța fiscală, deoarece intre părți nu s-a încheiat un raport juridic de drept fiscal, niciunui neavând calitatea de organ fiscal - raportul juridic încheiat între părți este unul sinalagmatic, care stabilește drepturi și obligații reciproce.
S-a reținut că, în mod judicios, instanța de fond, a calificat chiria datorată de pârâta intimată ca obligație contractuală decurgând din contractul de închiriere, în litigiu, supusă normelor de drept privat și nu ca o creanță fiscală reglementată de OG nr.92/2003, astfel că în mod întemeiat s-a stabilit că pârâta locatar nu poate fi executată silit de către organul fiscal care administrează creanțe fiscale, recurenta în cauză.
Este adevărat, că, potrivit temeiurilor de drept expuse pe larg în motivarea recursului, chiria datorată în urma unui contract de închiriere încheiat cu unitatea administrativ teritorială este una bugetară, însă, nu orice creanță bugetară este una fiscală.
Așadar, între noțiunile de obligație fiscală și cea de obligație bugetară există un raport de la parte la întreg, obligația bugetară reprezentând genul, iar obligația fiscală specia. Datorită preeminenței impozitelor și taxelor în ansamblul veniturilor bugetare s-a considerat că noțiunile de obligație financiar-bugetară și cea de obligație fiscală se confundă, soluție cu care nu putem fi de acord atâta timp cât, din punctul de vedere al logicii formale, partea și întregul nu sunt confundabile.
Codul actual de procedură fiscală (Ordonanța Guvernului nr. 92/2003) realizează (art. 19 alin. 1) o definire legală a noțiunii de creanță fiscală. Astfel, în accepțiunea legiuitorului, "creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal", ori cum chiria supusă executării silite contestate în prezentul dosar nu rezultă din raporturi de drept material fiscal, nu poate fi executată într-o manieră de felul în care s-a încercat executarea ei.
În concluzie, executarea silită a început fără a exista un titlu executoriu, acesta neexistând nici în situația în care în cuprinsul contractului de închiriere analizat s-a prevăzut o clauză expresă potrivit căreia părțile se înțeleg asupra caracterului executoriu al contractului. Caracterul de titlu executoriu este dat de prevederile legale aplicabile, în speță, un contract de închiriere putând fi titlu executoriu doar dacă este încheiat în formă autentică.
Având in vedere toate aceste argumente, instanța apreciază ca prima instanță a pronunțată o soluție temeinică și legală, la adăpost de orice critici.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. instanța va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare onorariu de avocat suportat de intimați în recurs în sumă de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta creditoare Direcția Fiscală B. prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr._/03.10.2012 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul civil_ pe care o menține.
Obligă recurenta să achite intimatei . suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 martie 2013.
Președinte, M. I. I. | Judecător, C. R. | Judecător, A. I. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.AI 19.07.2013
Tehnroed.D.L.P. 22.07.2013 – 2 ex
Jud fond L. S. P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 584/2013. Tribunalul BRAŞOV | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1222/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
