Contestaţie la executare. Decizia nr. 1435/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1435/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 3263/197/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1435/R
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Judecător P. M.
Grefier I. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenta contestatoare C. A. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile numărul8607/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 8607/21.05.2013, Judecătoria B. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea C. A. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B..
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că, prin titlul executoriu emis de către intimată, contestatoarea a fost obligată să achite suma de 3.091 lei cu titlu de contribuție de asigurare de sănătate.
Din întâmpinarea pe care intimata a formulat-o în cauză rezultă că procedura execuțională nu a mai fost continuată, deoarece casei de asigurări de sănătate i-au fost restituite deciziile de impunere, astfel că contestația la executare este lipsită de obiect.
Împotriva sentinței civile nr. 8607/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B., contestatoarea C. A. M., prin reprezentant convențional avocat C. Seider, a exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii contestației la executare.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că sentința mai sus indicată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, judecătorul fondului limitându-se să indice ce a solicitat ea prin contestația la executare pe care a promovat-o și care a fost poziția procesuală pe care intimata a exprimat-o prin întâmpinare.
În continuarea motivării cererii de recurs, titularul acesteia a arătat că soluția pe care Judecătoria B. a adoptat-o este nelegală, întrucât, la data la care a promovat contestația la executare, formele de executare silită atacate erau emise, astfel că folosirea acestui mijloc procedural era singura cale legală pentru a obține desființarea acestor forme de executare.
A mai susținut recurenta că respingerea contestație la executare pe temeiul lipsei de obiect a acesteia o pune în situația de a nu putea să obțină recuperarea sumelor de bani pe care l-a avansat cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă.
În continuarea motivării cererii de recurs s-a arătat că actele de executare silită pe care intimata le-a efectuat se impun a fi desființate, întrucât ele au fost emise pentru recuperarea unei sume de bani pe care nu o datorează bugetului asigurărilor sociale și în condițiile în care decizia de impunere prin care obligația de plată a fost stabilită nu i-a fost comunicată.
Recurenta a fundamentat în drept cererea de recurs pe care a promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 299 și 399 din codul de procedură civilă coroborate cu cele din art. 401 indice 1 din același act normativ și în art. 172-173 din Codul de procedură fiscală.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe.
Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că cererea de recurs dedusă judecății este fondată, în următoarele limite, pentru considerentele ce succed:
Tribunalul apreciază că nu poate fi reținut primul motiv pe care a fost întemeiată cererea de exercitare a căii de atac, ce se circumscrie -așa cum am arătat - nemotivării de către prima instanță a soluției pe care a pronunțat-o, întrucât, chiar dacă considerentele hotărârii recurate nu au fost amplu redactate, ele există și sunt de natură să ateste care a fost raționamentul juridic pe baza căruia soluția de respingere a contestației la executare a fost adoptată.
Astfel, așa cum am subliniat, judecătorul fondului a respins cererea dedusă lui spre soluționare pe considerentul că aceasta a rămas fără obiect ca urmare a celor arătate de partea intimată prin întâmpinarea pe care a depus-o la dosarul cauzei, în sensul că a fost sistată procedura executării silite demarată față de partea recurentă, motivat de constatarea existenței unor neregularități în ceea ce privește procedura de comunicare a deciziei de impunere.
De altfel, așa cum am arătat cu ocazia expunerii motivelor pe care a fost întemeiată cererea de exercitare a căii de atac, chiar partea recurentă și-a întemeiat criticile aduse sentinței pe care prima instanță a pronunțat-o pe considerentul că respingerea de către aceasta a contestației la executare pe care a promovat-o pe considerentul rămânerii fără obiect a acesteia este greșită, ea contravenind normelor legale ce reglementează procedura executării silită.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele mai sus expuse, constată că primul motiv pe care a fost întemeiată cererea de exercitare a căii de atac nu poate fi primit.
În legătură cu motivul de recurs ce vizează nelegalitatea soluției pe care Judecătoria B. a pronunțat-o prin sentința civilă ce constituie obiectul cererii de recurs, tribunalul constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Contestația la executare este mijlocul procedural pe care lege îl pune la dispoziția părților și a terțelor persoane vătămate prin executare pentru a se adresa instanței competente în vederea desființării actelor nelegale de executare.
Prin urmare, obiectul căii de atac a contestației la executare îl constituie actele juridice efectuate în cadrul procedurii executării silite cu nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează cerințele de validitate a acestora.
În cauza de față, partea recurentă s-a adresat Judecătoriei B. cu o contestației la executare prin care a solicitat instanței să constate nelegalitatea procedurii executării silite pe care partea intimată a declanșat-o față de ea cu consecința anulării acesteia, astfel că nu se poate reține că cererea astfel promovată este lipsită sau rămasă fără obiect, în condițiile în care, așa cum am subliniat, singurul mijloc procedural de care partea recurentă putea să uzeze pentru desființarea actelor de executare efectuate față de ea de către intimată este contestația la executare.
Raportat la cele mai sus statuate, tribunalul va proceda la analizarea motivelor pe care partea recurentă a fundamentat contestația la executare pe care a promovat-o, iar, în acest sens, reține că acestea vizează: 1) declanșarea procedurii executării silite pentru recuperarea unor sume de bani pe care nu le datorează bugetului asigurărilor sociale și 2) demararea acestei proceduri în condițiile în care nu a fost comunicată decizia de impunere în care sunt cosemnate debitele pe care partea menționată le are față de bugetul de stat.
În ceea ce privește primul motiv al contestației la executare, tribunalul reține că, în conformitate cu prevederile existente în art. 399 alin. 3 din Codul de procedură civilă și în art. 173 din Codul de procedură fiscală, în cadrul căii de atac a contestației la executare pot fi formulate critici numai în ceea ce privește legalitatea actelor de executare silită. Fondul raportului juridic obligațional ce a stat la baza demarării procedurii execuționale poate fi pus în discuție în cadrul aceste căi speciale de atac numai în situația în care el rezultă dintr-un titlu care nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească și numai dacă pentru contestarea acestuia legea nu instituie o cale de atac. Or, în speța de față cea de a doua cerință instituită de prevederile legale anterior menționate nu este îndeplinită, întrucât pentru contestarea obligației de plată a contribuției la fondul de sănătate pe care intimat a stabilit-o în sarcina recurente și pentru a cărei aducere la îndeplinire a declanșat procedura executării silite partea recurentă are deschisă calea contestației administrativ – fiscale reglementată de prevederile cuprinse în art. 215 din Codul de procedură fiscală.
Așa fiind, instanța de recurs reține că acest motiv al contestației la executare pe care partea recurentă a promovat-o nu poate fi primit și prin urmare nu poate constitui temei al anulării formelor de executare contestate.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv pe care partea menționată l-a indicat ca temei al cererii pe care a formulat-o, instanța de recurs constată că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Art. 45 din OG nr.92/2003 prevede că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii și că actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic. De asemenea, art. 44 din OG nr.92/2003 instituie o ordine de prioritate a modalităților de comunicare a actelor administrative-fiscale, aplicabilă și deciziei de impunere, stabilind că actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru iar în cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
Prin urmare, actele de executare silită emise în dosarul de executare_/8/30/1/_ nu sunt opozabile recurentei, executarea silită fiind nelegal începută atât timp cât decizia de impunere emisă nu a fost comunicată, respectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 din OG nr. 92/2003 rep..
Necomunicarea deciziei de impunere a fost urmată de calcularea de accesorii în sarcina debitoarei, în condițiile în care titlul de creanță, nefiind comunicat părții, nu putea îndreptăți intimata la pretinderea executării obligației stabilite prin actele administrativ-fiscale arătate.
În consecință, organul fiscal nu poate pretinde astfel executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, conform legii (art.44.1 din HG nr. 1050/2004).
Pentru aceste considerente, decizia de impunere emisă de intimată nu este opozabilă recurentei contestatoare și nu poate servi ca temei pentru luarea măsurilor de executare silită.
Așa fiind, tribunalul, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborat cu cele din art. 304 pct. 9 din același act normativ, va admite cererea de recurs suspusă judecății cu consecința modificării sentinței recurate potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Fiind partea aflată în culpă procesuală, intimata va fi obligată, în temeiul prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă coroborate cu ale art. 316 din același act normativ, să achite recurentei suma de 297 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea în primă instanță și în recurs a cauzei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de recurs formulată de recurenta C. A.-M., prin reprezentant convențional avocat C. Seinder, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice B., împotriva sentinței civile nr. 8607/21.05.2013 pronunțată de Judecătoria B. și, în consecință:
Modifică în totalitate sentința recurată, în sensul că:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. A.-M., prin reprezentant convențional avocat C. Seinder, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice B..
Anulează formele de executare silită ce au fost efectuate de către intimată în dosarul execuțional nr._/8/30/1/_, față de contestatoare.
Obligă intimata să achite recurentei suma de 297 lei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea în primă instanță și în recurs a cauzei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 21.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. L. S. P. M.
Grefier,
I. C.
Red. L.S./03.03.2014
Tehnored. I.C./04.03.2014; 2 ex.
Jud. fond: L. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul BRAŞOV | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1056/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
