Fond funciar. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 12632/62/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
DECIZIA CIVILĂ NR. 47/R
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. L. – judecător
JUDECĂTOR: D. O. P.
JUDECĂTOR: C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul Bontilă C. L., în contradictoriu cu C. Locală de Fond Funciar C., prin Primar, C. de A. a Legii nr. 10/2001 C., prin Primar, C. Județeană de Fond Funciar B., prin Prefect, S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice B., împotriva Deciziei civile nr. 454/R/5.04.2012, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul civil nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul contestatorului C. R., lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice B., la data de 4.01.2013 și un răspuns la această întâmpinare formulat de contestator.
Instanța decade intimatul S. R., reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice B. din dreptul de a depune întâmpinare, având în vedere că aceasta a fost formulată după primul termen de judecată stabilit în cauză la data de 13.12.2012, fiind astfel încălcate prevederile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă . Instanța pune în discuția mandatarului contestatorului excepția de conexitate invocată de intimatele C. Locală de Fond Funciar C., prin Primar și C. Județeană de Fond Funciar B., prin Prefect, prin întâmpinările pe care le-au formulat.
Mandatarul contestatorului solicită admiterea excepție de conexitate. Arată că în dosarul nr._ a comunicat o copie a contestației în anulare, care, din eroare, a fost înregistrată separat, primind un alt număr de dosar.
Instanța pune în discuția mandatarului contestatorului atașarea prezentului dosar la dosarul nr._ al Tribunalului B..
Mandatarul contestatorului arată că este de acord cu atașarea prezentului dosar la dosarul nr._ .
În urma deliberării, instanța respinge excepție de conexitate invocată de intimatele C. Locală de Fond Funciar C., prin Primar și C. Județeană de Fond Funciar B., prin Prefect, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 164 Cod procedură civilă, întrucât între cele două cauze nu există o strânsă legătură între obiectul și cauza lor, ci chiar o identitate, respectiv este vorba de aceeași contestație în anulare, formulată de același contestator, în contradictoriu cu aceiași intimați, împotriva aceleiași decizii. Prin urmare, având în vedere aceste ultime considerente, respectiv identitatea de obiect, părți cauză, va dispune atașarea dosarului cu număr mai mare, la cel cu număr mai mic, respectiv a dosarului nr._/62/2012 la dosarul nr._, fiind vorba de aceeași contestație în anulare înregistrată, în mod greșit, ca două dosare diferite. În consecință, dispune atașarea dosarului cu numărul mai mare, la cel cu numărul mai mic, respectiv a dosarului nr._/62/2012 la dosarul nr._, fiind vorba de aceeași contestație în anulare înregistrată, în mod greșit, ca două dosare diferite.
Mandatarul contestatorului arată că nu are alte chestiuni prealabile de invocat și nici probe de solicitat în cauză.
Întrebat fiind de către instanță, acesta învederează că nu are studii juridice.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile în cauză și rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare dedusă judecății, având în vedere că mandatarul contestatorului nu poate pune concluzii în fața instanței, conform art. 68 alin. 4 Cod procedură civilă.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 454/R din 05.04.2012, Tribunalul B. a respins cererea de recurs formulată de recurentul reclamant B. C. L., reprezentat de mandatar C. R., în contradictoriu cu intimații pârâți C. Locală de A. a Legilor Fondului Funciar C., prin primar, C. Județeană de A. a Legilor Fondului Funciar B., C. pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 C. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de DGFP B., împotriva sentinței civile nr._/5.12.2011 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de recurs a reținut că sentința civilă atacată cuprinde toate motivele pe care se sprijină, fiind întrunite cerințele instituite de dispozițiile art. 261 C.pr.civ., iar faptul că a apreciat ca nefondată cererea formulată de reclamant nu echivalează cu lipsa motivelor de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării sentinței.
Instanța de control judiciar a apreciat că nu sunt întrunite nici cerințele art. 304 pct. 8 C.pr.civ., întrucât prima instanță a interpretat corect actele deduse judecății, expunând starea de fapt și făcând o legală aplicare a normelor juridice incidente în cauză.
Incidența dispozițiilor Legii nr.10/2001 este rezultatul determinării corecte a obiectului cererii de chemare în judecată, nefiind necesară indicarea expresă a acelor dispoziții aplicabile din acest act normativ. Distincția pe care instanța a realizat-o a fost sub aspectul obiectului de reglementare a legii nr. 18/1991 și a Legii nr. 10/2001, stabilind că terenurile pentru care autoarea reclamantului a formulat cerere de reconstituire pot face doar obiectul cererii întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001. Această lege nu are un caracter complementar față de legile fondului funciar, ci are un obiect de reglementare diferit.
Or, obiectul de reglementare a legii nr.18/1991 îl constituie reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cu destinație agricolă, forestieră sau de altă natură. În baza acestei legi fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate suprafețele de teren deținute de cooperativele agricole de producție la data de 1.01.1990, înscrise în sistemul de evidență a cadastrului funciar general sau la registrului agricol, corectate cu înstrăinările legal făcute de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii (art. 11 alin.3 din lege). Așadar, pentru reconstituirea dreptului de proprietate este necesar ca terenul să fi fost deținut de cooperativa agricolă la data intrării în vigoare a legii. În cazul terenurilor care nu au format obiectul cooperativizării nu sunt aplicabile dispozițiile privind procedura de reconstituire a dreptului de proprietate cuprinse în Cap.II din Legea fondului funciar.
S-a reținut că, în cauză, nu rezultă cooperativizarea terenurilor solicitate de autoarea reclamantului. Nici din concluziile raportului de expertiză nu rezultă preluarea terenurilor respective de către Cooperativa Agricolă de Producție. Singurele texte de lege aplicabile din legea fondului funciar apreciate de judecătorie ca fiind incident cererii promovate de reclamant este art. 41 și art. 36 alin.5, primul dintre acestea reglementând reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricol, intrate în proprietatea statului. Or, pentru a obține reconstituirea în baza acestui text legal, s-a reținut că reclamantul trebuia să facă dovada că terenurile să se afle la data intrării în vigoare a Legilor fondului funciar în administrarea primăriilor, terenurile să fie agricole, iar pe acestea să nu se afle construcții sau amenajări de interes public.
S-a reținut că terenurile solicitate de reclamant nu îndeplinesc aceste condiții, fiind vorba în parte și de terenuri cu ramul de cultură ,,loc de casă”, de terenuri care constituie proprietatea privată a unei societăți comerciale, conform unei hotărâri de guvern anterioară formulării de către autoarea reclamantului a cererii de reconstituire, iar imobilul nr. top. 3932/4/1/2/2 face parte din domeniul public al municipiului C., respectiv . perspectivă, este evident că reținerea primei instanțe în sensul că terenurile nu sunt libere este fondată, critica recurentului fiind astfel lipsită de temei.
A reținut ă judecătoria a analizat și incidența art. 36 alin. 5, stabilind că nici acesta nu are aplicabilitate, recurentul achiesând la o astfel de concluzie.
Prima instanță a analizat cererea formulată de către reclamant, din perspectiva legii fondului funciar invocată de către reclamant, însă față de obiectul de reglementare a acestei legi, nu putea admite solicitările acestuia, în condițiile în care a constatat întemeiat că acestea se circumscriu altor dispoziții legale.
A mai reținut Tribunalul că legiuitorul nu a modificat obiectul de reglementare a legii fondului funciar prin dispozițiile Legii nr. 247 /2005 și ale Legii nr. 169/1997.
Astfel, conform art. 27 alin. 2 indice 1 din legea nr. 18/1991, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi. Acest articol a fost introdus la capitolul privind punerea în posesie și este evident că nu modifică obiectul de reglementare a legii, ci trebuie interpretat în corelație cu art. 11 alin.2 indice 1,potrivit căruia terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Or, este evident că în prezent terenul nu se mai află la dispoziția comisiei locale, o parte fiind atribuită legal unei societăți comerciale și altă parte intrând în domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Tribunalul a mai reținut că recurentul a invocat și art. IV din Legea nr. 169/1997, care reglementează repunerea în termen a persoanelor care nu au depus cereri în termenul prevăzut de Legea fondului funciar nr.18/1991. Nici acest text normativ nu este de natură a modifica obiectul de reglementare a legii fondului funciar, neavând aplicabilitate în cauza dedusă judecății.
S-a mai reținut că instanța de fond a analizat detaliat situația de fapt dedusă judecății și a aplicat corect dispozițiile legale. De asemenea, a reținut că reclamantul nu a primit nici un răspuns in urma cererii formulate in baza Legii nr. 247/2005 si, din acest punct de vedere, acesta este indreptatit la analizarea pe fond a solicitarii formulate in urma dispozitiilor acestei legi, pe care si-a intemeiat cererea de restituire. Din acest punct de vedere, instanta a remarcat faptul ca petentul a declansat procedura administrativa prevazuta de L. 18/1991, formuland cerere de reconstituire, procedura care nu a fost in prezent finalizata in vreun fel. Ca urmare, a analizat pe fond cererea formulată de reclamant, fiind inutilă față de concluziile deduse de judecătorie obligarea pârâtelor la continuarea procedurii legii fondului funciar. Obligarea pârâtelor la continuarea procedurii ar fi fost inutilă și ar fi condus la tergiversarea soluționării cererii formulate de reclamant și la cheltuieli suplimentare pentru acesta, în condițiile în care era pe deplin previzibilă soluția la care comisia locală s-ar fi oprit, în sensul respingerii cererii, soluție care de asemenea ar fi fost susceptibilă de a fi atacată în justiție.
Instanța de control judiciar a mai reținut că nefiind incidente dispozițiile legilor fondului funciar, recurentul nu putea obține despăgubiri în temeiul acestor legi, astfel că toate motivele referitoare la aceste aspecte nu pot fi primite. Extrasele din presa locală invocate de recurent nu se circumscriu noțiunii de probă, astfel cum este reglementată de art. 167 și urm. C.pr.civ., astfel încât nu pot fi luate în considerare. Faptul că fostului proprietar i s-au oferit terenuri în natură pe alt amplasament, aspect de altfel nedovedit, nu poate conduce la admiterea cererii introductive de instanță, de vreme ce acesteia nu-i sunt aplicabile dispozițiile legilor fondului funciar.
În consecință, Tribunalul a reținut că nu se poate aprecia că hotărârea pronunțată de prima instanță ar fi lipsită de temei legal, în condițiile în care instanța a analizat corect starea de fapt dedusă judecății și a reținut acele dispoziții legale care sunt aplicabile acesteia.
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare recurentul Bontilă C. L., prin care a solicitat să se anuleze hotărârea atacată, aceasta fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 13.11.2012, sub numărul_ .
Totodată, aceeași contestație în anulare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B., la data de 23.11.2012, sub nr._/62/2012.
În motivare, contestatorul a învederat, în esență, că hotărârea dată de instanța de recurs este nelegală și netemeinică, fiind rezultatul unei greșeli materiale. Totodată, respingând recursul, instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de modificare sau casare, conform codului de procedură civilă.
A precizat contestatorul că instanțele de fond și de recurs nu au judecat nimic în legătură cu obiectul cauzei, adică terenurile solicitate a le fi restituite. Totodată, a menționat că prima dată proprietarii au fost expropriați de statul socialist totalitar, iar a doua oară de statul capitalist român.
A mai arătat contestatorul că legile fondului funciar și cele ale proprietății, respectiv Legea 18/1991, 169/1997, 112/1995, 247/2005, 10/2001 nu au fost aplicate recurenților, aceștia formulând cererile de restituire în baza Legii 18/1991, modificată, art. 27 al. 2 ind. 1. Cu toate acestea, instanțele au produs rețineri în baza art. 36 și 41 din Legea 18/1991 care nu-și găsesc aplicabilitate în speță.
Contestatorul a mai învederat că instanțele de recurs au constatat că procedura de restituire nu a fost epuizată din cauza pârâtei, însă nu a obligat-o la continuarea acestei proceduri legale începute. Instanța a reținut, greșit, că reclamanților li s-ar fi oferit terenuri, iar aceștia nu le-ar fi acceptat, așa ceva neavând loc.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispoz. art. 317, 321 c.p.civ., Legea 18/1991, legea 169/1997, legea 10/2001 și Legea 247/2005.
La data de 10.12.2012, prin serviciul Registratură al instanței, intimatele C. de A. a Legii 10/2001 C. și C. Locală de fond funciar C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației în anulare.
În motivare, intimatele au învederat, în esență, că partea contestatoare invocă numai apărări de fond ce au fost analizate atât de instanța de fond, cât și de cea de recurs, fiind reiterate aceleași aspecte deja analizate de către acestea.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 115-118, 242 al. 2 C.p.civ.
La data de 04.01.2013, a depus întâmpinare și intimatul S. R., prin MFP, prin DGFP B., prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate.
La termenul de azi, Tribunalul a constatat decăderea acestui intimat din dreptul de a depune întâmpinare, conform considerentelor expuse în practicaua prezentei decizii, care face corp comun cu aceasta.
La termenul de azi, 17.01.2013, Tribunalul a dispus atașarea dosarului_/62/2012 la dosarul de față,_ având în vedere că există identitate de părți, obiect și cauză, ambele aflându-se pe rolul aceleiași instanțe, în mod greșit fiind constituite două dosare distincte, în realitate contestațiile în anulare fiind identice.
În cauză, nu au fost solicitate probe.
Examinând contestația în anulare în raport de motivele formulate, dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, comună și nesuspensivă de executare, fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 si art. 318 Cod Procedură Civilă, iar nu pentru greșita apreciere asupra aplicării dispozițiilor legale ori a probelor.
În cauză, contestatorul și-a întemeiat prezenta contestație pe dispozițiile art. 318 Cod Procedură Civilă, invocând săvârșirea unei erori materiale de către instanța de recurs care a pronunțat decizia contestată, precum și omisiunea cercetării motivelor de casare/modificare.
Tribunalul reține că această contestație în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Motivele contestației în anulare speciale prev. de art. 318 C.pr.civ., sunt în număr de două, respectiv omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv de modificare sau de casare, când a respins recursul sau l-a admis numai în parte și când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, ambele motive fiind invocate în cauză.
„Greșeala materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, o eroare evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecății în recurs, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții eronate.
Fiind vorba despre un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și, deci, pe această cale, nu pot fi valorificate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
În speță, tribunalul remarcă faptul că partea contestatoare nu invocă greșeli materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, ci critică soluția pronunțată de Tribunal în recurs, invocând, astfel, greșeli de judecată, a căror analizare și remediere nu este posibilă prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, în caz contrar, calea de atac de față transformându-se într-un adevărat recurs declarat împotriva unei decizii pronunțate în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Totodată, se reține că instanța de recurs nu a omis să analizeze niciunul dintre motivele de recurs cuprinse în declarația de recurs, acestea fiind analizate exhaustiv, așa încât nu este incident nici motivul de contestație în anulare constând în omisiunea cercetării unui motiv de recurs, în condițiile art. 318 C.p.civ. menționat anterior.
Se reține de către tribunal faptul că nepronunțarea unei soluții favorabile contestatorului de către instanța de recurs nu reprezintă omisiunea de a cerceta motivele de recurs susținute de acesta prin cererea de recurs, iar invocarea lor prin contestația în anulare de față nu face decât să confirme concluzia expusă anterior în sensul că prin aceasta, contestatorul tinde la o rejudecare a recursului, în speranța obținerii unei soluții favorabile, ceea ce este inadmisibil.
Față de aceste considerente, instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Bontilă C. L. împotriva Deciziei civile nr. 454/R din 05.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Bontilă C. L. împotriva Deciziei civile nr. 454/R din 05.04.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P. C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IL/Tehnored. CND/18.02.2013-Ex. 2
Jud rec. - L. S., P. M., A. B.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2013.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1435/2013. Tribunalul... → |
|---|
