Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 16/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 6302/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 16/S Dosar nr._
Ședința publică din data de 07.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE –V. M.
GREFIER- D. A.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public: C. U.
procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii formulată de reclamantul G. L. Gheorghge în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice- prin reprezentant legal, având ca obiect „ despăgubiri Legea 221/2009”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 07.01.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 15.01.2013.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul G. – L. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu pentru bunicul său G. I., în baza Decretului 83/1949 .
Mai solicită obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudicial moral suferit urmare măsurii luate asupra antecesorului său și la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii luate cu caracter politic, mai puțin 10 ha teren agricol retrocedat în baza Legii 18/1991, 40 ha teren agricol retrocedate în baza Legii 1/2000, 3,5 ha pădure retrocedate în baza Legii 1/2000 și 6 ha retrocedate în baza Legii 247/2005 .
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că bunicul său a fost dislocat din localitatea Bătrâni, județul Prahova și i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Sf. G., județul C. din data de 02.03.1949 până la deces, confiscându-i-se toate bunurile mobile și imobile ( clădiri și terenuri ) .
În drept au fost invocate prevederile art. 3, art. 4 al. 2 și art. 5 al. 1 lit. a și lit. b din Legea nr. 221/2009 .
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional prin D.G.F.P. B., a formulat întâmpinare invocând inadmisibilitatea acțiunii, susținând că cererea formulată de reclamant nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 221/2009 și trebuie respinsă .
Pârâtul a mai invocat, de asemenea, în apărarea sa, Decizia 1358/2010 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, susținând că despăgubirile prevăzute de art. 5 al. 1 din legea 221/2009 au același scop ca și prevederile art. 4 din Decretul Lege 118/1990 .
Drepturile nepatrimoniale au un caracter strict personal și nu se transmit prin succesiune neputându-se invoca prejudicii morale ale autorilor persoanelor care se adresează instanței, de către acestea .
Cât privește solicitarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate, pârâtul susține că reclamantul a parcurs procedurile reglementate de legile speciale și i-au fost restituite o parte din aceste bunuri .
În probațiune s-au depus acte de stare civilă privind pe reclamant și autorul său, documentația existentă la C.N.S.A.S. cu privire la același autor, titluri de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, alte înscrisuri .
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 și art. 5 al. 3 din Legea nr. 221/2009.
Analizând cererea în raport cu dispozițiile legale în materie și probele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, invocată de către pârât, constituie o apărare de fond în raport cu prevederile Legii nr. 221/2009, pentru determinarea incidenței acestora fiind necesară analizarea fondului cauzei .
Potrivit documentației depuse la filele 9-17, antecesorul reclamantului a fost supus măsurilor de expropriere urmare reformei agrare din 1945, nerezultând că aceste preluări de bunuri terenuri de către stat s-a făcut cu titlu de confiscare urmare măsurii stabilite asupra autorului reclamantului de schimbare a domiciliului acestuia .
Nici din Procesul – verbal aflat la fila 13 nu rezultă legătura dintre inventarierea bunurilor mobile și măsura stabilită față de autorul reclamantului, acest act fiind unul de inventariere a bunurilor mobile .
Din documentația C.N.S.A.S. ( filele 39-80 ), rezultă că antecesorul reclamantului a fost supus măsurii administrative a stabilirii de domiciliu obligatoriu . Sf. G., județul C., în baza Decretului 83/1949, decedând în 12.06 1959 ( filele 43, 44, 56, 80 ) .
Din aceeași documentație rezultă că autorul reclamantului s-a aflat în atenția organelor de securitate din anul 1945 pentru ca în anul 1949 acesta să fie subiectul exproprierii de bunurile sale, în baza Decretului 83/1949 .
Prin Decizia 222/1952, autorul reclamantului a fost încadrat în unitate de muncă și eliberat la data de 12.02.1953 ( fila 54 ), iar din fișa personală rezultă că a fost arestat timp de 8 luni în decembrie 1948, ulterior achitat de tribunal ( fila 39 ), fără a se solicita de către reclamant constatarea caracterului politic și al acestor măsuri .
Reclamantul a făcut dovada că este descendenal autorului său supus acestei măsuri, cu privire la care se solicită constatarea caracterului politic ( filele 3 – 6 ) .
Exproprierea bunurilor care fac obiectul cererii de acordare despăgubiri către reclamant, s-a făcut în baza Decretului nr. 83 din 2 martie 1949, pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187 din 1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, temei juridic în baza căruia s-a luat și măsura stabilirii domiciliului obligatoriu din, cum s-a arătat mai sus .
Art. 3 al Legii 221/2009 stabilește actele normative pe care s-au întemeiat măsurile luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu în perioada de referință și care constituie măsuri administrative cu caracter politic, în speță având acest caracter măsura stabilirii de domiciliu obligatoriu la care a fost supus autorul reclamantului .
Prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, stabilesc că, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, prevederile art. 1 alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător.
Astfel, în afara măsurilor administrative pentru care legea prevede de drept caracterul politic, conform art. 3 din lege, beneficiarii acestui act normativ au posibilitatea să dovedească faptul că și alte măsuri cu caracter administrativ au avut caracter politic, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. 3 din lege.
Potrivit normei la care se face trimiterea de către legiuitor, respectiv art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți;
Din conținutul actelor analizate mai sus, rezultă că autorul reclamantului a fost supus măsurii administrative abuzive de stabilire a domiciliului obligatoriu, iar cererea reclamantului apare întemeiată sub acest aspect și va fi admisă .
Măsura administrativă, cu caracter politic, la care a fost supus autorul reclamantului este de natură a îndreptăți pe acesta la acordarea de despăgubiri pentru suferințele îndurate, fiind de notorietate că aceasta a adus atingere valorilor esențiale ale ființei umane, libertatea, integritatea fizică și psihică, dreptul de a dispune de propria persoană, de valorificare a oportunităților vieții fără constrângeri, dreptul la viață liberă, demnitate, onoare, repercursiuni dintre cele mai nefavorabile cu consecințe greu de înlăturat, fiind afectate relațiile de familie și personale .
Cu toate acestea, cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale nu este întemeiată și va fi respinsă pentru considerentele ce urmează .
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și al O.U.G. nr. 214/1999.
Această dispoziție legală, care constituie temeiul acțiunilor având ca obiect obligarea Statului R. la plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, pentru considerentele care nu se vor relua în cuprinsul prezentei hotărâri, și a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 15.11.2010.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Decizia Curții Constituționale produce efectele prevăzute de art. 147 alin. 4 din Constituție, fiind general obligatorie.
În momentul pronunțării prezentei hotărâri, acțiunea de față nu-și mai găsește suport legal în Legea nr. 221/2009, prevederile constatate ca fiind neconstituționale încetând să mai producă efecte juridice, având în vedere că, în intervalul de 45 zile prevăzut de legea fundamentală, legiuitorul nu a înțeles să procedeze în modalitatea arătată mai sus.
În condițiile în care cererea introductivă a reclamantului s-a întemeiat pe acest act normative în ce privește acordarea despăgubirilor, iar singurul text de lege care îi conferea acesteia dreptul la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale nu mai produce nici un efect juridic, cererea rămâne fără temei legal, iar instanța nu poate analiza această cerere, deoarece nu mai există dispoziția legală în raport cu care să fie examinată admisibilitatea cererii și temeinicia pretențiilor.
Încetarea efectelor juridice ale normei care constituie temei de drept al pretențiilor reclamantului semnifică lipsa normei legale interne, astfel că instanța este în imposibilitatea analizării concordanței acesteia cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, pentru a acorda prioritate acestora, conform art. 20 raportat la art. 148 din Constituția României.
În măsura în care legiuitorul va proceda în modalitatea arătată la art. 147 alin. 1 din Constituția României prin modificarea normelor juridice a căror neconstituționalitate a fost constatată, reclamanta își poate valorifica dreptul său odată cu noua legiferare în materie de daune pentru condamnarea suferită de autorul său, chiar și în căile de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 12 din 19.09.2011, dată în dosarul nr. 14/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că, „ urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial „ .
Nici cererea de acordarea a despăgubirilor pentru bunurile expropriate nu se dovedește întemeiată și fva fi respinsă.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului și la plata de despăgubiri materiale, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii luate cu caracter politic, mai puțin 10 ha teren agricol retrocedart în baza Legii 18/1991, 40 ha teren agricol retrocedate în baza Legii 1/2000, 3,5 ha pădure retrocedate în baza Legii 1/2000 și 6 ha retrocedate în baza Legii 247/2005 .
Această pretenție se regăsește în prevederile art.5 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 221/2009, care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, „dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare ".
Din analiza documentației depuse la dosarul cauzei, rezultă că, atât măsura exproprierii cât și cea privind stabilirea domiciliului obligatoriu, a fost dipusă față de autorul reclamantului în baza Decretului 83/1949, act normativ la care face trimitere art. 39 din Legea 18/1991 în sensul că „ Persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9 „ .
Rezultă că bunurile a căror echivalent este solicitat de reclamant nu au făcut obiectul confiscării urmare măsurii cu caracter politic de stabilire a domiciliului obligatoriu și nu fac nici obiectul Legii 221/2009 .
De altfel, la dosar au fost depuse titluri de proprietate, emise în baza legilor fondului funciar pentru reclamant și alți descendenți ai autorului comun ( filele 89 – 95 ), rezultând că acesta a urmat procedura specială de restitire a terenurilor, având în cadrul acesteia posibilitatea legală de a contesta atât hotărârile comisiei locale de profil, cât și pe cele ale comisiei județene, în condițiile unor neconcordanțe între suprafața preluată și cea restituită, inclusiv prin promovarea unor acțiuni în justiție prin care să-și valorifica integral dreptul de proprietate în natură sau echivalent, ceea ce s-a și întâmplat în dosar nr. 1615/2003 al Judecătoriei Vălenii de M. ( filele 96 – 98 ) .
De asemenea, reclamantul a depus și notificare în baza Legii 10 /2001 ( fila 99 ), trimisă spre soluționare Primăriei Comunei Starchiojd ( fila 100 ) .
Pentru aceste considerente, în raport cu dispozițiile legale analizate mai sus, statuările din Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României, art. 147 alin. 4 din Constituție și Decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalul va admite în parte cererea reclamantului, potrivit distincțiilor din dispozitiv .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamantul G. – L. G., cu domiciliul în ., județul B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector 5, cu sediul procesual ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 7 și, în consecință:
Constată caracterul politic al măsurii administrative abuzive de stabilire a domiciliului obligatoriu pe termen nelimitat, la care a fost supus antecesorul reclamantului G. I. ( decedat la 12.06.1959 ), în baza Decretului 83/1949 .
Respinge restul pretențiilor reclamantului .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 15.01.2013.
P. GREFIER
V. M. D. A.
RED. VM/05.03.2013
Dact.AD/06.03.2013
Ex.5
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 419/2013. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2013.... → |
|---|
