Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 15/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 23172/197/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 15/R/CC

Ședința Camerei de Consiliu din data de 05 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Judecător A. I.

Judecător M. I. I.

Grefier D. Litescu P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către recurentul creditor M. S. D. în contradictoriu cu intimata debitoare . SRL, împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria B., la data de 24 septembrie 2012, în dosarul nr._ având ca obiect investire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 22.11.2013, când părțile, prin reprezentanți, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru termenul din 29.01.2013, iar apoi, din aceleași motive, pentru prezentul termen, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea ședinței publice din data de 24.09.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, s-a respins cererea de învestire cu formulă executorie a contractului de închiriere nr. 1 înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. sub nr._/21.07.2011, încheiat cu debitoarea S.C M. TRANSPORT SERVICE (MTS) S.R.L, formulată de creditorul M. S. A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Conform art. 376 alin. 1 C.proc.civ. se învestesc cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1 hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea să devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

În prezenta cauză, instanța a reținut că dispozițiile textului de lege sus-citat nu sunt îndeplinite.

Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 1798 din NCC potrivit cărora „contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale, precum și cele încheiate în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege” instanța a reținut că Noul cod civil a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 iar conform art. 6 alin. 5 din NCC „ dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse sau săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”.

Așadar, contractului de închiriere nr. 1/12.07.2011 care face obiectul prezentei cauze, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. sub nr._/21.07.2011 îi sunt aplicabile dispozițiile legale în vigoare la data încheierii acestuia (art. 6 alin. 1 din NCC) și nu dispozițiile art. 1798 din Noul Cod Civil.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditorul M. S. A., solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii recurate, în sensul admiterii cererii de investire cu formulă executorie a contractului de închiriere.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul creditor arată că hotărârea primei instanțe este nelegală, deoarece contractul este încheiat în condițiile vechiului cod civil iar potrivit art. 376 Cod proc. civ., se investesc cu formulă executorie inclusiv „înscrisuri”, deci și contracte de închiriere.

În continuare recurentul arată că, deși dispozițiile art. 1798 din Noul Cod Civil nu sunt aplicabile, aspect nesusținut de altfel, sunt incidente prevederile art. 1171 din vechiul Cod Civil, potrivit cărora „actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitatea cerută de lege de un funcționar public”. Or contractul de închiriere a cărui investire cu formulă executorie se solicită, susține recurentul, îndeplinește această condiție, fiind înregistrat la administrația financiară, deci la o instituție publică.

Recurentul arată de asemenea că spațiul ce face obiectul închirierii are destinația de turism iar în prezent se află în situația de a fi distrus datorită neexecutării obligațiilor din contract de către locatar (neutilizarea acestuia, neplata chiriei și a utilităților).

Prin întâmpinarea depusă la fila nr. 70 a dosarului, intimata debitoare M. T. SERVICE S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivat de faptul că actul juridic încheiat de părți nu este desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă iar susținerile și pretențiile recurentului sunt fără temei juridic.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Recursul este legal timbrat.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:

Contractul de închiriere nr. 1/12.07.2011 încheiat de părți a cărui investire cu formulă executorie se solicită de către recurent este un act sub semnătură privată, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., în temeiul art. 21 din Legea nr. 114/1996 a locuinței, potrivit căruia „Închirierea locuințelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, care se va înregistra la organele fiscale teritoriale (...)”.

De asemenea, înregistrarea acestui contract la organele fiscale teritoriale nu îi conferă calitatea de act autentic cu doar dată certă, potrivit art. 1441 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului de închiriere ce face obiectul cererii recurentului.

Potrivit art. 1171 din vechiul Cod civil în vigoare la data încheierii contractului de închiriere, „actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnitățile cerute de lege de un funcționar public, care are drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut.”

Înscrisul sub semnătură privată este acel înscris care este semnat de cel ori cei de la care provine.

Contractul de închiriere de care se prevalează recurentul nu s-a încheiat de un funcționar public, ci de către părți, fiind semnat de acestea și doar înregistrat la o autoritate publică iar nu întocmit de către un funcționar public, fapt care nu îi conferă calitatea de act autentic.

Mai mult decât atât, legea nu conferă contractului de închiriere calitatea de titlu executoriu.

Actele sub semnătură privată, spre deosebire de cele autentice, nu au putere executorie, pentru aceasta fiind necesară obținerea unei hotărâri judecătorești.

Este adevărat că prevederile art. 376 Cod proc. civ. se referă la „înscrisuri”, însă nu înseamnă că orice înscrisuri sunt titluri executorii și pot fi investite cu formulă executorie. Astfel, din interpretarea textului de lege menționat anterior, rezultă că un înscris poate constitui titlu executoriu numai dacă legea prevede în mod expres aceasta.

În consecință, dacă recurentul are pretenții împotriva locatarului, izvorâte din executarea contractului de închiriere, este necesar ca acesta, în ipoteza în care le probează, să obțină o hotărâre judecătorească împotriva locatarului, prin care să se stabilească eventualele sume pe care acesta le datorează și în temeiul căreia să pornească executarea silită.

Având în vedere aceste considerente, raportat la prevederile art. 312 alin. 1 Cod proc. civ. recursul declarat de recurentul M. S. A. va fi respins ca nefondat.

Se va lua act că intimata debitoare S.C. M. T. SERVICE S.R.L. nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul creditor M. S. – A. împotriva încheierii ședinței publice din data de 24.09.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.

Ia act că intimata debitoare S.C. M. T. SERVICE S.R.L. nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.02.2013.

Președinte,

C. R.

Judecător,

A. I.

Judecător,

M. I. I.

Grefier,

D. Litescu P.

Red.CR/11.06.2013

Tehnored.CL/11.06.2013

Jud.fond G.A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 15/2013. Tribunalul BRAŞOV