Contestaţie la executare. Decizia nr. 728/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 728/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 20368/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 728/2013
Ședința publică de la 22 MAI 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. S.
JUDECĂTOR P. M.
JUDECĂTOR A. B.
Grefier V. D.
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta intimată O. F. ZRT, prin reprezentant lega,l în contradictoriu cu intimatul contestator P. F. Ș., împotriva sentinței civile numărul 1016 pronunțată la data de 23.01.2013 de către Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul contestator personal și asistat de avocat B. V., lipsă fiind recurenta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul face aplicarea dispozițiilor cuprinse în art. 159 indice 1 alin. 4 C.proc.civ. și stabilește că, față de dispozițiile cuprinse în art. 2 pct. 3 C.proc.civ. și art. 299 alin. 2 C.proc.civ., este competent să soluționeze cererea de recurs ce constituie obiectul prezentului dosar.
Instanța constată, în urma cercetării actelor și lucrărilor dosarului, că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar ce au fost stabilite de către instanța de judecată prin rezoluția aflată la fila 7 din dosar.
Reprezentantul convențional al intimatului contestator invocă excepția de insuficientă timbrare a cererii de recurs, solicită admiterea acesteia, anularea recursului ca insuficient timbrat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța 74/2013, reprezentând onorariu avocat.
Față de actele și lucrările dosarului, în temeiul dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă instanța rămâne în pronunțare pe excepția de ordine publică invocată în cauză.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată că, prin sentința civilă nr. 1016/23.01.2013, Judecătoria B. a hotărât următoarele:
Admite contestația formulată de către contestatorul P. F. Ș. în contradictoriu cu intimata O. F. Z.R.T., prin agentul O. F. SRL.
Anulează adresa de înființare a popririi din data de 23.07.2012 emisă în cadrul dosarul execuțional nr. 392/2012 al B. D. D.-G..
Obligă intimata la plata sumei de 1.441 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestator.
La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B. a reținut că între contestator, în calitate de debitor,și O. BANK ROMÂNIA SA, în calitate de creditoare, a fost încheiat contractul de credit nr.C2204 din data de 02.07.2008 pentru suma de 129.600 CHF (f.187-199), iar, prin notificarea din data de 29.06.2010, contestatorul a fost informat că acest contract de credit a fost declarat exigibil anticipat și că figura cu o sumă restantă de 137.985,08 CHF.
La data de 22.06.2010, O. BANK ROMÂNIA SA a formulat cerere de executare silită împotriva contestatorului iar executarea silită a fost încuviințată potrivit încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 10.09.2010 (f.205-209).
În consecință, la data de 29.09.2010 (f.210), contestatorului i-a fost comunicată înștiințarea privind înființarea popririi pentru suma de 137.985,08 CHF echivalent în lei la data plății.
Prin contractul de cesiune de creanță din data de 29.02.2012, creditoarea O. BANK ROMÂNIA SA a cedat către intimata O. F. Z.R.T. creanța deținută împotriva debitorului P. F. Ș., totalul creanței fiind de 116.462,48 CHF la data de 14.05.2012 (f.330-337 vol. I).
Totodată, cesionarul O. F. Z.R.T. a încheiat un contract de agenție cu O. F. SRL prin care aceasta din urmă a fost împuternicită să acționeze în numele cesionarului pentru recuperarea creanțelor de la debitorii cedați (f.339-352 vol. I).
În consecință, O. F. Z.R.T., prin agentul său O. F. SRL a formulat în data de 17.05.2012 o cerere continuare a executării silite împotriva debitorului pentru recuperarea sumei de 116.462,48 CHF (f.354 vol. I).
De asemenea, în data de 14.06.2012, s-a emis somația de executare prin care debitorului i se punea în vedere să achite suma de 116.462,48 CHF cu titlu de credit și dobânda restantă și 8.878,15 lei cheltuieli de executare (f.356 vol. I) iar prin adresa din data de 23.07.2012, debitorul a fost încunoștințat de înființarea popririi până la recuperarea sumei menționate (f.398 vol. I).
În drept, judecătoria reține că, potrivit art. 399 alin. 1 Cod proc. civ., împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
De asemenea, conform art.379 alin.1 Cod proc. civ., nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă iar conform alin.3 al aceluiași articol, creanța este certă atunci când existența ei rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul
Totodată, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și altor acte neautentice, fie emanând de la debitor sau recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
În speță, intimata O. F. Z.R.T., prin agentul O. F. SRL, a formulat cererea de executare silită pentru suma de 116.462,48 CHF care ar fi datorată în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit menționat, fără să depună vreun mod de calcul din care să rezulte existența acestei creanțe.
Acest lucru era cu atât mai mult necesar cu cât creditoarea OPT BANK a declanșat și o executare silită imobiliară în temeiul creanței rezultate din același contract de credit și imobilul ipotecat a fost achiziționat pentru suma de 45.150 CHF, conform actului de adjudecare depus la dosar (f.264-265 vol. II).
Prin urmare, suma stabilită prin somația de executare nu este certă și nici lichidă întrucât intimata nu a atașat un mod de calcul al pretinsului debit pentru a se verifica daca această creanță este în concordanță cu prevederile titlului executoriu și dacă s-a ținut cont de suma recuperată anterior prin vânzarea silită a imobilului ipotecat.
În raport de toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art.404 Cod proc. civ., se impune anularea adresei de înființare a popririi din data de 23.07.2012 emisă în cadrul dosarul execuțional nr. 392/2012 al B. D. D.-G..
Față de prevederile art.274 Cod proc. civ., intimata a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată suportate de către contestator, respectiv taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, contravaloarea copierii dosarului execuțional și onorariului avocațial.
Împotriva sentinței civile nr. 1016/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria B., intimata O. F. Z.R.T. a exercitat calea de atac a recursului, solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii contestației la executare ce a fost promovată de către contestatorul P. F..
În motivarea cererii de recurs, recurenta a susținut că, în mod greșit, prima instanță a reținut că declararea scadenței creditului echivalează cu rezilierea contractului și că acesta nu își mai produce efectele, astfel că nu se mai pot percepe dobânzi și penalități, întrucât o astfel de apreciere este contrară clauzelor contractuale.
Un alt aspect pe care Judecătoria B. nu l-a avut în vedere este acela că recurenta a dorit continuarea executării silite începute deja împotriva intimatului, pentru recuperarea sumei de bani ce a fost indicată în cuprinsul contractului de cesiune, astfel că nu este vorba despre două executări silite, ci de o executoare silită, pentru recuperarea sumei de bani datorată de către intimatul – creditor, sumă din care a fost scăzută suma obținută din adjudecarea imobilului ce a fost achiziționat de acesta în temeiul contractului de credit imobiliar.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 371 indice 2 alin. 2 din Codul de procedură civilă, suma datorată de către intimatul – creditor trebuie actualizată cu penalitățile și dobânzile din contractul de credit.
În drept, recurenta a fundamentat cererea de recurs pe care a formulat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 304 pct. 6 și 9 din Codul de procedură civilă.
În apărare, intimatul – contestator a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs ce a fost exercitată împotriva sentinței civile nr. 1016/23.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces, arătând în esență în motivarea poziției sale procesuale că instanța menționată a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente.
La termenul de judecată de astăzi, intimatul – contestator, prin reprezentantul său convențional, a invocat excepție de insuficientă timbrare a cererii de recurs suspusă judecății, conform celor consemnate în practicaua deciziei.
Judecând cu prioritate această excepție absolută și dirimantă, ce face de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii, conform art.137 alin. (1) Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.1 din Legea nr.146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru și se taxează în mod diferențiat după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, iar art. 11 alin.(2) din același act normativ stipulează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se timbrează cu 50% din taxa judiciară de timbru datorată pentru judecata în primă instanță a cauzei.
De asemenea, art.20 alin.1 și 2 din același act normativ dispune că taxa judiciară de timbru se achită anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În speță, la data înregistrării pe rolul instanței a prezentei cereri de recurs, recurenta a fost făcută dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 85 de lei și a unui timbru judiciar de 0, 30 lei ,sume insuficiente în raport de prevederile legale anterior indicate, având în vedere că taxa judiciară de timbru datorată pentru judecarea în fond a pricinii a fost de 194 lei, iar timbru judiciar de 5 lei, motiv pentru care instanța, în conformitate cu dispozițiile legale precitate, prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 04.03.2013, a stabilit în sarcina acestei părți obligația de plată a sumei de 12 lei, cu titlu de diferență taxă judiciară de timbru, și a sumei de 4,7 lei, cu titlu de diferență timbru judiciar, sub sancțiunea anulării cererii de recurs pe care a promovat-o ca netimbrată.
Această dispoziție a instanței a fost adusă la cunoștința recurentei prin citația ce i-a fost trimisă pentru termenul de judecată din data de 22 mai 2013, însă partea menționată nu a înțeles să i se conformeze, nefăcând dovada achitării sumelor de bani pe care le datorează cu titlul mai sus indicat pentru cererea de recurs pe care a formulat-o.
Așa fiind, Tribunalul, pentru considerentele ce preced, în temeiul art.137 alin (1) din codul de procedură civilă coroborat cu dispozițiile legale menționate, va admite excepția de ordine publică analizată iar, în temeiul art.20 alin (3) din Legea nr.146/1997, va anula ca insuficient timbrată cererea de recurs ce formează obiectul prezentului dosar, instanța neputându-se pronunța asupra fondului cauzei atâta timp cât nu a fost învestită cu o cerere care să îndeplinească toate condițiile instituite de lege, inclusiv cele relative la timbraj.
Fiind partea aflată în culpă procesuală, recurenta va fi obligată în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 274 din Codul de procedură civilă, coroborat cu cele ale art. 316 din același act normativ, să achite intimatului suma de 1.000 de lei cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de insuficientă timbrare a cererii de recurs, invocată de intimatul P. F. Ș., și în consecință:
Anulează cererea de recurs formulată de recurenta O. F. ZRT, prin reprezentant convențional avocat Ș. C. P., în contradictoriu cu intimatul P. F. Ș., împotriva sentinței civile numărul 1016 pronunțată la data de 23.01.2013 de către Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să achite intimatului suma de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
V. D.
Redactat/L.S./24.05.2013
Tehnoredactat/V.D./03.05.2013
2 ex
Jud.fond R. C.
← Pretenţii. Decizia nr. 1103/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|