Contestaţie la executare. Decizia nr. 882/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 882/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 25766/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIE Nr.882/R
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. B.
Judecător L. S.
Grefier V. D.
Pe rol fiind judecarea cererii de recurs privind pe recurenta contestatoare . SRL, prin repr. legal și prin Administrator special, C. A. H. și Administrator judiciar Centru SPRL B. în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Brasov, prin repr. legal și G. F. B., prin reprezentant legal, împotriva Sentinței civile nr.3241/22.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, ser constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 13.06.2013 și apoi pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată prin sentința civilănr.3241/22.02.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea contestatoare . SRL B. în contradictoriu cu intimatele G. F. B. și Administrația Finanțelor Publice Brasov.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
In data de 28. 09.2012, intimata G. Financiara Brasov a efectuat un control la sediul contestatoarei având ca obiect modul de înregistrare în evidențele financiar contabile pe anul 2012 a unor prestări de servicii, a cheltuielilor aferente precum și a eventualelor implicații fiscale care decurg din acestea. A fost emis procesul verbal nr._/28.09.2012, organul de control constatând faptul că societatea contestatoare a înregistrat cheltuieli cu prestări de servicii care se regăsesc înscrise pe documente contabile ale unor societăți de tip „fantomă” și care astfel nu pot fi luate în calcul ca având caracter justificativ, dar care au determinat micșorarea bazei impozabile având ca efect diminuarea sumelor de plată la impozitul pe profit și TVA datorate bugetului consolidat al statului. S-a estimat faptul ca prejudiciul cauzat bugetului statului se ridica la suma de 2.646.517,62 lei.
Astfel, întrucât contestatoarea a înregistrat cheltuieli în baza unor documente despre care există suspiciunea că nu au caracter justificativ, sesizându-se și P. de pe lângă Tribunalul B., în vederea începerii cercetărilor în ceea ce privește săvârșirea de către contribuabil a infracțiunii prev.de art. 9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2000, G. F. B. a emis decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.10.2012, în temeiul art. 129 al 2 din OG 92/2003. (f.198 vol.II).
În baza acestei decizii intimata Administrația Finanțelor Publice a emis adresele de înființare a popririi asiguratorie asupra disponibilităților bănești către Raiffeisen Bank SA, către Banca Transilvania, către Piraeus Bank România SA, CEC Bank SA precum și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile (f.239-248 vol.II).
Conform art.7 lit. f din OUG nr.91/2003, în îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, comisarii Gărzi Financiare sunt în drept să constate acte și fapte care au avut ca efect evaziunea și frauda fiscală, să stabilească implicațiile fiscale ale acestora și să dispună, în condițiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să-și risipească averea.
Totodată, potrivit art. 9 alin.4 din HG 1324/2009 la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală competente și dispun, în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instituirea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.
În baza acestor dispoziții legale intimata G. F. B. a procedat la verificarea activității contestatoarei, constatându-se astfel săvârșirea unor fapte având implicații fiscale.
Din motivarea în fapt a cererii sale rezultă că debitoarea-contestatoare invocă apărări ce privesc temeinicia celor constatate de către intimată cu ocazia controlului efectuat în data de 28.09.2012 or pe calea contestației la executare nu se poate proceda la o astfel de verificare, neputându-se analiza aspecte legate de fondul litigiului dintre părți. În acest sens dispozițiile art.172 Cod pr. fiscală stabilesc că pe calea contestației la executare nu pot fi analizate decât criticile aduse formelor de executare, neputând fi pus în discuție cuantumul debitului datorat de către contestatoare.
Așadar, împrejurările invocate de către contestatoare conform căreia contractele încheiate cu cele patru societăți, lucrările prestate în calitate de subantreprenori de acestea, facturile emise și plata lor sunt valabile, s-a considerat că exced cenzurii acestei instanțe de judecată în contextul în care legiuitorul a pus la dispoziția contestatorului alte căi de atac prin care să atragă verificarea aspectelor enunțate.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei potrivit căreia decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este emisă cu încălcarea prevederilor art. 129 alin.2 și 5 din OG 92/2003, nefiind evidențiate indicii concrete și obiective că există pericolul ca aceasta să se sustragă sau să-și ascundă sau risipească patrimoniul, instanța a respins-o ca neîntemeiată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2 OG 29/2003 măsurile asiguratorii se pot dispune atunci când s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori risipească averea iar potrivit alin.5 decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Analizând decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.10.2012 instanța a reținut că aceasta a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 129 alin.2 și 5, aceasta având la bază procesul verbal de constatare nr._/28.09.2012 (f.200-207 vol.II) în cuprinsul ei arătându-se că debitoarea-contestatoare a înregistrat cheltuieli în baza unor documente despre care există suspiciunea că nu au caracter justificativ, sesizându-se și P. de pe lângă Tribunalul B., în vederea începerii cercetărilor în ceea ce privește săvârșirea de către contribuabil a infracțiunii prev.de art. 9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2000, organele de control stabilind în urma controlului efectuat creanțe fiscale suplimentare în valoare totală de 2.646.517,62 lei.
Instanța a constatat că starea de pericol a fost corect apreciată de către organul de control. Deși așa cum s-a arătat mai sus, nu este posibilă pe calea contestației la executare verificarea temeiniciei aspectelor constatate în urma controlului, pentru analiza legalității măsurilor asiguratorii dispuse, în lipsa unui titlu executoriu, instanța a considerat că este îndreptățită să aprecieze cu privire la pericolul potențial de diminuare a patrimoniului, plecând tocmai de la aceste constatări.
În cauză, prejudiciul înregistrat este o sumă mare, de 2.646.517,62 lei, iar fapta constă în înregistrarea în evidența contabilă a unor cheltuieli cu prestări servicii în baza unor documente contabile în care apar înscrise societăți de tip „fantomă”, documente care astfel nu pot fi luate în calcul ca având caracter justificativ, dar care au generat micșorarea bazei impozabile, efectul direct fiind diminuarea sumelor de plată la impozitul pe profit și TVA datorate bugetului consolidat al statului.
Gravitatea faptei constatate conturează o conduită a societății contestatoare ce justifică concluzia existenței pericolului ca aceasta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În ceea ce privește motivul de admitere a contestației constând în faptul că decizia de instituirea a măsurilor executorii este abuzivă neexistând stabilită în sarcina contestatoarei o creanță certă și exigibilă, instanța l-a respins, de asemenea, ca neîntemeiat.
Astfel, potrivit art. 129 al 3 din OG 92/2003, aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.
Referitor la împrejurarea că luarea măsurilor asiguratorii este deosebit de prejudiciabilă pentru activitatea contestatoarei instanța a reținut că această împrejurare nu poate să conducă la concluzia nelegalității emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii. Mai mult potrivit art. 129 al 4 din OG 2/200, prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. Contestatoarea avea așadar posibilitatea de a aduce garanții și pe cale de consecinșă s-ar fi dispus ridicarea măsurilor asiguratorii, însa aceasta nu a facut dovada disponibilității în acest sens.
În ceea ce privește adresele de înființare a popririi asiguratorie asupra disponibilităților bănești emise de către intimata AFP B. către Raiffeisen Bank SA, către Banca Transilvania, către Piraeus Bank România SA și CEC Bank SA precum și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile (f.239-248 vol.II), acestea au fost emise ca și acte subsecvente deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.10.2012, astfel că nu se impune analizarea în mod separat. De altfel contestatoarea nici nu a invocat critici din care să rezulte nelegalitatea acestora.
Față de motivele mai sus arătate, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea . SRL B. împotriva intimatelor G. F. B. și Administrația Finanțelor Publice B., privind anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.10.2012, emisă de G. F. B. și pe cale de consecință și a actelor subsecvente constând în adresele de înființare a popririi asiguratorii asupra disponibilităților bănești nr._/15.10.2012 deținute de către contestatoare la Raiffeisen Bank SA, Banca Transilvania, Piraeus Bank România SA, CEC Bank SA precum și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr.7755/15.10.2012 emise de Administrația Finanțelor Publice B. și a respins-o.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs contestatoarea . SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în urma acestei rejudecări, admiterea contestației formulate și anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.10.2012 și a tuturor actelor de executare efectuate în temeiul acestei decizii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta contestatoare a arătat că instanța de fond nu a făcut aplicarea prevederilor art.172 alin.3 Cod procedură fiscală și nu a analizat toate împrejurările invocate de contestatoare privind netemeinicia celor constatate de către emitentul titlului, rezumându-se doar la analiza criticilor aduse formelor de executare.
Astfel, consideră că sentința recurată a fost pronunțată fără ca instanța să cerceteze aspectele ce vizează fondul cauzei și care sunt de natură să pună în discuție legalitatea și temeinicia constatării la care a ajuns intimata G. F. în urma controlului efectuat și care a reprezentat motivul instituirii măsurilor asigurătorii.
Arată că procesul verbal de control nu reprezintă un act administrativ fiscal ce poate face obiectul vreunei contestații deoarece nu a dat naștere unui raport juridic de drept fiscal, ci a cuprins doar anumite constatări ale organului de control, constatări în baza cărora s-a emis ulterior actul fiscal propriu-zis, respectiv decizia de instituire a măsurilor asiguratorii contestată.
Menționează că inadmisibilitatea contestării acestui proces verbal a fost recunoscută chiar de către intimată în ultima filă din actul respectiv.
Din moment ce constatările (suspiciunile) la care a ajuns echipa de inspecție fiscală în urma controlului efectuat au reprezentat motivul emiterii deciziei contestate, consideră că temeinicia și legalitatea acestora trebuia să fie supuse analizei instanței de fond, întrucât nu exced cadrului legal reglementat de art.172 din OG 92/2003.
Se mai arată că această decizie reprezintă titlul în temeiul căruia a fost pornită executarea împotriva sa, care nu a fost pronunțat de o instanță de judecată și împotriva căruia nu există o altă cale pusă la dispoziție de legiuitor pentru a se cere anularea sa.
De asemenea, recurenta contestatoare arată că în art.2.1.din Ordinul nr.2605 emis de ANAF privind procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii și în art.129 alin.2 Cod procedură fiscală se stabilesc două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru instituirea legală și temeinică a măsurilor asigurătorii, și anume: organul de control să constate că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și să existe pericolul iminent ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă și să-și risipească patrimoniul.
Or, pentru a stabili dacă sunt întrunite aceste condiții, instanța de fond trebuia să verifice cum s-a ajuns la nașterea acestei suspiciuni, ce cercetări au fost efectuate, dacă s-a avut în vedere comportamentul fiscal al recurentei – contestatoare sau doar cel al societăților subcontractante.
Consideră că la aprecierea pericolului potențial de diminuare a patrimoniului, instanța de fond a avut în vedere gravitatea faptei constatate de organul de control și cuantumul mare al prejudiciului adus bugetului de stat, dar nu a luat în considerare faptul că nu s-a constatat săvârșirea vreunei fapte, ci doar a fost sesizat organul penal care, în urma unui probatoriu complex va aprecia dacă recurenta a dedus nelegal masa impozabilă.
Recurenta consideră că în urma controlului efectuat s-a născut doar o suspiciune care nu este suficientă și nu poate sta la baza instituirii în mod legal a unor măsuri asigurătorii ca cele dispuse în speță de intimata G. F..
Se mai susține că fără verificarea legalității și temeiniciei motivului pentru care a fost emisă decizia contestată, instanța de fond s-a aflat în imposibilitatea de a constata abuzul săvârșit de intimată la momentul instituirii măsurilor asigurătorii, astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În continuare, au fost expuse aspectele pe care recurenta – contestatoare solicită a fi avute în vedere de instanța de rejudecare, conchizând că din documentele sale contabile și financiare rezultă că nu există informații că s-ar fi micșorat în mod nelegal masa impozabilă, iar aprecierea pericolului iminent se bazează pe simpla convingere de ordin subiectiv a organului de inspecție fiscală.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele, art.399 Cod procedură civilă și art.129 și 172 și următoarele din OG nr.92/2003.
Intimata G. F. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, arătând că în mod corect instanța de fond a considerat că se impune păstrarea măsurilor asiguratorii dispuse în cauză.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea dedusă judecăți, raportat la motivele invocate la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/02.10.2012 emisă de intimata G. F. - Secția B. putea fi contestată conform dispozițiilor art.129 alin.11 din OG nr.92/2003, potrivit cărora împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art.172 din aceeași ordonanță.
Potrivit acestui ultim articol de lege, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de procedură fiscală de către organele de executare,, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Recurenta – contestatoare . SRL a invocat în motivele de recurs nerespectarea de către prima instanță a dispozițiilor art.172 alin.3 Cod procedură fiscală, articol care însă nu are aplicabilitate în speță. Potrivit acestuia, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Or, în cauza de față suntem în prezența unei măsuri asigurătorii, dispuse înainte de emiterea unui titlu de creanță, deci și a unui titlu executoriu, cu ocazia efectuării unui control al Gărzii Financiare, conform art.129 alin.3 Cod procedură fiscală, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
În această situație, contestatoarea nu poate supune analizei instanței investite cu judecarea contestației la executare aspecte care țin de fondul relațiilor comerciale pe care le-a desfășurat anterior cu alte societăți și care au determinat suspiciunile organului de control fiscal.
Indiferent de mențiunile cuprinse în procesul verbal nr._ încheiat în 28.09.2012 de G. F. Secția B., apreciem că recurenta contestatoare putea să uzeze de procedura prevăzută de Ordinul ministrului finanțelor publice nr.2160/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind soluționarea plângerilor prealabile formulate împotriva proceselor – verbale de control financiar, publicat în M.Of.nr.593/20.08.2010.
Potrivit acestui ordin, împotriva procesului verbal de control financiar întocmit de G. F. se putea formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia, iar împotriva deciziei emise în soluționarea acestei plângeri se putea formula contestație la instanța de contencios administrativ competentă în condițiile legii.
Menționăm că în normele metodologice arătate mai sus nu se face nicio distincție între procesele verbale de control care cuprind obligații fiscale de achitat către bugetul statului și alte procese verbale întocmite de organele de control și că, indiferent de mențiunile efectuate de acestea, calea de atac era cea prevăzută de lege și nimic nu o împiedica pe contestatoare să o urmeze.
Prin urmare, instanța de fond, în cadrul contestației la executare nu era obligată să verifice cum s-a ajuns la nașterea suspiciunilor organului fiscal, cercetările efectuate de acesta sau verificarea societăților subcontractante, toate aceste aspecte putând fi analizate doar în cadrul procedurii instituite de Ordinul nr.2160/2010 al ministrului finanțelor publice.
Instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr._/02.10.2012, emisă de intimata G. F. respectă rigorile impuse de dispozițiile art.129 alin.2 și 5 Cod procedură fiscală.
Potrivit art.2.1 lit. a din Ordinul ANAF nr.2605/2010, invocat de recurenta-contestatoare în cuprinsul motivelor de recurs, organul de control poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea în situația în care se constată acte sau fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune sau fraudă fiscală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrativ fiscale de impunere, potrivit OUG nr.91/2003 privind organizarea Gărzii Fiscale.
Nici în acest ordin, nici în art.129 alin.2 Cod procedură fiscală, nu este stipulată condiția invocată de recurenta-contestatoare referitoare la existența unor suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă.
Pentru instituirea măsurii asiguratorii în speță era necesar ca organul fiscal să motiveze decizia și să demonstreze că există pericolul ca recurenta-contestatoare să se sustragă, să își ascundă sau să risipească patrimoniul. Or, așa cum corect a reținut prima instanță, intimata G. F. Secția B. a motivat instituirea măsurii asiguratorii, în împrejurarea că societatea a înregistrat în evidențele contabile cheltuieli care creeazăcreanțe fiscale de 2.646.517,62 lei, în baza unor documente despre care există suspiciunea că nu au caracter real, este suficientă pentru a justifica pericolul ca aceasta să se sustragă de la urmărire sau să risipească patrimoniul. Cu alte cuvinte, există indicii suficiente pe baza cărora să se poată reține că, în privința debitoarei, există pericolul enunțat mai sus.
Este adevărat că instanța de fond a apreciat asupra pericolului potențial de diminuare a patrimoniului raportându-se la gravitatea faptei pentru care au fost sesizate organele penale și cuantumul mare al unui eventual prejudiciu, dar acestea erau aspectele de care trebuia să țină seama în condițiile în care cele constatate prin procesul verbal de control al Gărzii Financiare nu fuseseră contestate conform procedurii legale.
Așadar, până la elucidarea situației, respectiv stabilirea veridicității contractelor de prestări servicii și a documentelor contabile înregistrate în virtutea acestora, pe baza cărora în cursul cercetărilor penale se va stabilii dacă s-a săvârșit sau nu infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit. c din Legea nr.241/2005, instanța reține că în mod temeinic s-a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii de către G. F..
Apreciem că în speță pericolul a fost corect apreciat prin raportare la gravitatea faptelor deduse spre cercetare organelor penale, nefiind necesară raportarea la conținutul declarațiilor fiscale la situația financiară și comportamentul fiscal al contribuabilului.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul atrt.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul dedus judecății și va menține sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta contestatoare . SRL, în contradictoriu cu intimatele G. F. B. și Administrația Finanțelor Publice Brasov, împotriva sentinței civile nr.3241/22.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
P. M. A. B. L. S.
Grefier,
V. D.
Redactat/P.M/29.11.2013
Tehnoredactat/V.D.4.12.2013
Judecător fond L. R.
2 ex
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 728/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1269/2013. Tribunalul... → |
|---|
