Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 22/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 7613/62/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 22/S
Ședința publică din 21 ianuarie 2013
Completul Civ. D1 compus din:
PREȘEDINTE – C. F. – judecător
Grefier – I. M.
Cu participarea procurorului C. U., din cadrul Parchetului
de pe lângă Tribunalul B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul B.-A. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin reprezentant legal, având ca obiect despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depusă la dosar, la data de 16 ianuarie 2013, din partea pârâtului, prin serviciul de registratură al instanței, o notă de ședință cuprinzând concluzii asupra fondului cauzei cu referire la decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011 de către Î.C.C.J.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că părțile au solicitat judecata cauzei în lipsă, iar la proba testimonială reclamantul a renunțat.
Nemaifiind alte acte de depus, cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară încheiate dezbaterile și, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, acordă părților cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea în parte a acțiunii, respectiv admiterea capătului de cerere cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii dispuse, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere solicită respingerea, față de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale.
TRIBUNALUL,
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul B.-A. R. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii de dislocare și stabilire a domiciliului forțat a tatălui său, B.-A. I., și a mamei sale, B.-A. A., în sensul dispozițiilor art. 3 și 4 alin. 2 din legea nr. 221/2009, obligarea pârâtului la plata sumei de 100.00 euro, în echivalent în lei, reprezentând daune morale, pentru prejudiciul suferit de aceștia prin măsura administrativă menționată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al defuncților săi părinți, potrivit certificatului de moștenitor nr. 1405/1984, precum și că, în anul 1952, împreună cu trei din cei șase copii, aceștia au fost dislocați și li s-a stabilit domiciliu forțat în localitatea Dumbrăveni, jud. Sibiu, unde au fost nevoiți să locuiască timp de 2 ani și 7 luni.
În drept au fost invocate generic dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În probațiune au fost depuse la dosar certificatul de moștenitor menționat mai sus, acte de stare civilă, înscrisuri provenind de la C.N.S.A.S., cu referire la autorii reclamantului.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, potrivit prevederilor art. 4 alin. 4 din Legea nr. 221/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția puterii de lucru judecat, cu motivarea că reclamantul invocă pretenții identice cu cele care au format obiectul dosarelor nr._ și nr._ ale Tribunalului B., cauze în care acțiunile au fost respinse, fiind incidente prevederile art. 166 C.pr.civ.
Pârâtul a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că cererea a fost introdusă la data de 12.07.2012, după expirarea termenului de 3 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, contrar prevederilor art. 5 din acest act normativ.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând în esență că acțiunea este nemotivată și nedovedită, și a invocat de asemenea dispozițiile Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, pe care le-a redat pe larg.
Totodată, pârâtul a arătat că daunele morale se acordă numai pentru prejudiciile suferite în mod personal de partea reclamantă, dreptul la despăgubiri pentru prejudicii de ordin moral nefiind transmisibil succesoral.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune instanța s-a pronunțat la termenul de judecată din data de 8.10.2012, respingând această excepție cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședință de la acea dată.
La același termen de judecată instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepției vizând autoritatea de lucru judecat, reținând că, în procesele la care pârâtul a făcut referire, obiectul a fost diferit, reclamantul invocând pretenții în considerarea măsurilor luate personal împotriva sa, pe când în litigiul de față pretențiile au ca temei măsurile administrative luate împotriva autorilor săi.
Reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, cu privire la temeiul de fapt al cererii având ca obiect plata despăgubirilor, arătând că a fost deportat împreună cu o parte din familia sa în anul 1952, ceea ce a determinat ruptura de frații care nu au fost dislocați și a produs reclamantului o afecțiune psiho-socială și traume psihice, dată fiind vârsta fragedă a acestuia și schimbarea modului de viață.
A mai arătat că familia sa a fost încadrată în categoria chiaburilor, iar în urma măsurilor administrative luate acestora le-a fost schimbat întregul mediu social, psihologic, religios și spiritual.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisului de la fila 49 verso, provenind de la Direcția Județeană B. a Arhivelor Naționale, autorul reclamantului, B.-A. I., a fost încadrat în categoria chiaburilor, consemnându-se împrejurarea că acesta a deținut o stână de 200-250 oi, o casă cu 6 camere, terenuri agricole, precum și că a folosit, până în anul 1948, muncă salariată, ulterior fiind scos din categoria chiaburilor și trecut în cea a foștilor exploatatori, conform înscrisurilor aflate în copie la filele 50-51 din dosar.
Din înscrisurile provenind de la C.N.S.A.S. (filele 52-58 din dosar) rezultă că familiei reclamantului, compusă din părinții I. și A. și fiii T., N.-M. și R., originari din B., li s-a aplicat Decizia M.A.I. nr. 239/1952, fără a se preciza perioada, acest aspect nerezultând nici din celelalte înscrisuri depuse la dosar (filele 55-58).
Potrivit prevederilor art. 3 lit. e din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative: (…)
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel fiind, această măsură are caracter politic de drept, astfel că cererea de constatare a caracterului politic al acesteia urmează a fi respinsă, caracterul politic fiind acordat în puterea legii.
În ceea ce privește cererea având ca obiect acordarea despăgubirilor, instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, la stabilirea cuantumului despăgubirilor urmând a se ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 și al O.U.G. nr. 214/1999.
Această dispoziție legală, care constituie temeiul acțiunilor având ca obiect obligarea Statului R. la plata despăgubirilor pentru prejudiciile suferite ca urmare a unor condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1358/21.10.2010, pentru considerentele care nu se vor relua în cuprinsul prezentei hotărâri, și a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 15.11.2010.
Potrivit prevederilor art. 147 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Decizia Curții Constituționale produce efectele prevăzute de art. 147 alin. 4 din Constituție, fiind general obligatorie.
În raport cu cele ce preced, se constată că, în momentul pronunțării prezentei hotărâri, acțiunea de față nu-și mai găsește suport legal în Legea nr. 221/2009, prevederile constatate ca fiind neconstituționale încetând să mai producă efecte juridice, având în vedere că, în intervalul de 45 zile prevăzut de legea fundamentală, legiuitorul nu a înțeles să procedeze în modalitatea arătată mai sus.
În condițiile în care cererea introductivă a reclamantului s-a întemeiat pe acest act normativ, iar singurul text de lege care îi conferea acestuia dreptul la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtului la plata daunelor morale nu mai produce nici un efect juridic, cererea rămâne fără temei legal, iar instanța nu poate analiza această cerere, deoarece nu mai există dispoziția legală în raport cu care să fie examinată admisibilitatea cererii și temeinicia pretențiilor.
În momentul intrării în vigoare a Legii nr.211/2009, în temeiul art. 5 alin. 1 lit.a teza întâi din această lege, persoanele îndreptățite potrivit dispozițiilor legii, respectiv, după decesul acestora, soția și descendenții până la gradul II inclusiv, au dobândit ex lege, în patrimoniul lor, un drept de creanță.
Nașterea dreptului de creanță și a obligației corelative s-a realizat instantaneu, în întregime sub perioada (din momentul) când dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a teza întâi din Legea nr. 221/2009 își produceau efectele juridice (facta praeterita).
Încetarea efectelor dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, generată de cele două decizii ale Curții Constituționale (în temeiul art.147 alin.1 și 4 din Constituția României), produce efecte retroactiv, având în vedere că desființează drepturi de creanță născute sub ,,legea veche”, adică Legea nr.211/2009, cu art. 5 alin. 1 lit. a teza I în vigoare.
Esențial este că în urma declarării neconstituționale a art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009, sunt stinse toate drepturile de creanță născute ca efect al acestei dispoziții legale (exceptând totuși cele deja stinse până în acest moment prin plată sau în alt mod), fără nici o distincție, după cum este vorba de creanțe pentru care a fost, sau nu a fost exercitat dreptul la acțiune (indiferent dacă creanța a fost sau nu pretinsă printr-o acțiune în justiție).
În fine, instanța reține că, prin decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii în dosarul nr. 14/2011, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor Deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a României, art. 147 alin. 4 din Constituție, Tribunalul urmează a respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B.-A. R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B.-A. R., cu domiciliul ales în București, .. 12, la sediul profesional al avocatului F. M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales pentru îndeplinirea actelor de procedură în B., .. 7, la D.G.F.P. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
judecător C. F. I. M.
Red. C.F.- 5.02.2013
Tehnored. – I.M.-5.02.2013
5 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 618/2013. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Sentința nr. 21/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
