Evacuare. Decizia nr. 915/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 915/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1047/226/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 915/R
Ședința publică din data de 27 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. -judecător
JUDECĂTOR: I. L.
JUDECĂTOR: D. O. P.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă P. M. în contradictoriu cu intimatul reclamant Inspectoratul de Poliție al județului B. și cu intimatul pârât P. M. I., împotriva Sentinței civile nr. 2344/22.11.2012, pronunțată de Judecătoria F., în dosarul civil nr._, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 20.06.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.06.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr.2344/22 noiembrie 2012, Judecătoria F. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului B., cu sediul în B., ..28, jud. B., prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții P. M., domiciliată în F., ., ., cu domiciliul ales în F., ., ., jud. B., la sediul Cabinetului de avocat D. G. C., și P. M. – I., minor, asistat de reprezentanta legală P. M., domiciliat în F., ., ., jud. B., și în consecință,a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în F., ., ., jud. B..
În considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:
Prin contractul de închiriere nr._/01.04.2003, încheiat între reclamantul Inspectoratul de Poliție al Județului B., în calitate de locator, și P. I., în calitate de locatar, s-a închiriat acestuia din urmă locuința de serviciu situată în F., ., pentru o perioadă de 2 ani. S-a prevăzut posibilitatea reînnoirii contractului, la solicitarea scrisă a locatarului, dacă sunt îndeplinite condițiile legale care au stat la baza încheierii lui, precum și faptul că tacita relocațiune nu operează. S-a stipulat că încetarea contractului de închiriere are loc atunci când, în privința titularului, încetează raporturile de muncă cu Ministerul de Interne, din motive imputabile acestuia sau prin demisie, situație în care contractul încetează în termen de 30 de zile de la data încetării raporturilor de muncă (f.3-5).
Prin Dispoziția nr.470/08.11.2004 emisă de conducerea IPJ B., s-a aplicat numitului P. I. sancțiunea disciplinară a destituirii din poliție, pentru săvârșirea unor abateri prevăzute de Legea nr.360/2002 privind statutul polițistului, măsură care a fost contestată în justiție (f.32). Din adresa nr._/02.03.2005 emisă de IPJ B. rezultă că, în perioada în care contestația formulată împotriva sancțiunii disciplinare, se afla pe rolul instanței de judecată, s-a solicitat de către locatar prelungirea contractului de închiriere și că, dată fiind măsura destituirii acestuia, nedefinitivă la acel moment, s-a răspuns acestuia că nu poate fi prelungit contractul până la soluționarea contestației (f.6). Prin sentința civilă nr.121/F/11.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr.136/F/CA/2005, a fost respinsă contestația și menținută măsura destituirii din poliție.
Prin adresa nr._/26.01.2006, emisă de IPJ B., s-a solicitat locatarului eliberarea apartamentului, ulterior locuința fiind repartizată altui polițist din cadrul Poliției F. (f.7, 27-30).
Prin sentința civilă nr._/2006, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul IPJ B. împotriva pârâtului P. I. și s-a dispus evacuarea acestuia din spațiul situat în F., ., ., jud. B.. S-a dispus respingerea cererii în ceea ce privește evacuarea membrilor familiei pârâtului, respectiv a soției și fiului acestuia, pârâții din prezenta cauză, pe considerentul că aceștia nu au fost chemați în judecată de reclamant (f.19-20).
Rezultă din înscrisurile depuse la dosar că la data de 18.01.2008, după demararea procedurii de executare silită, autorul pârâților a decedat, iar aceștia din urmă au continuat să locuiască în apartamentul ce a făcut obiectul contractului de închiriere. Prin cererea formulată la data de 27.11.2008, pârâta P. M. a solicitat să i se permită să mai locuiască în apartament până la data de 01.03.2009, termen la care va elibera amiabil spațiul de locuit (f.8). Din adresa nr._/31.03.2009 emisă de IPJ B., rezultă că pârâta a solicitat la data de 02.03.2009 să i se aprobe cumpărarea apartamentului, prin adresa menționată comunicându-i se răspuns în sensul că aceasta nu mai are calitatea de chiriaș, deoarece contractul de închiriere a fost accesoriu contractului de muncă și a expirat din data de 01.04.2005 (f.12).
Reclamantul a formulat apoi cerere de ordonanță președințială prin care a solicitat evacuarea pârâților din imobil, iar prin sentința civilă nr.588/2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei F., s-a dispus respingerea acesteia, reținându-se că nu este îndeplinită condiția urgenței care să justifice aplicarea procedurii speciale și nu a celei de drept comun (f.10-11)
Potrivit adresei nr._ din 20.05.2008 și fișei de calcul întocmită de Serviciul Logistic din cadrul IPJ B. (f.23, 26) a fost calculată chiria aferentă locuinței ocupată de pârâți pentru perioada 01.12.2004 – 01.06.2008, stabilindu-se că aceasta este de 4610,38 lei. De asemenea, potrivit fișei de calcul nr._/13.03.2006, pentru perioada 01.12.2004 – 01.04.2006, s-a calculat că chiria pentru aceeași locuință este de 1341,49 lei (f.33). Din notele de ședință depuse de reclamant în cursul procesului rezultă că, după introducerea acțiunii, respectiv la data de 07.06.2012, pârâta a transmis în contul reclamantului sumele de 4161,92 lei și 1560,70 lei cu titlu de chirie, sume care i-au fost restituite ca nefiind solicitate și datorate.
Față de starea de fapt prezentată, instanța reține că pârâții ocupă în prezent fără titlu locuința ce a făcut obiectul contractului de închiriere încheiat de reclamant cu autorul lor, contract care a fost accesoriu contractului de muncă și a încetat la data de 01.04.2005, dat fiind faptul că reclamantul a refuzat reînnoirea acestuia, urmare a măsurii destituirii din poliție dispusă împotriva titularului. De asemenea, contractul a încetat dată fiind încetarea raporturilor de muncă ale titularului cu Ministerul de Interne, din motive imputabile acestuia, așa cum se stipulează în contract.
Apărarea pârâtei privind tacita relocațiune nu poate fi reținută, întrucât aceasta a fost exclusă expres prin contract, iar prin adresa nr._/02.03.2005, înainte de expirarea duratei contractului, reclamantul a comunicat titularului intenția sa de a nu reînnoi contractul de închiriere, având în vedere măsura destituirii acestuia din poliție. Prin urmare, chiar dacă au continuat să folosească locuința, pârâții nu pot opune tacita relocațiune, întrucât reclamantul și-a manifestat voința de a nu reînnoi contractul. Mai mult, prin hotărâre judecătorească s-a dispus evacuarea din imobil a titularului contractului de închiriere, iar faptul că pârâților li s-a îngăduit să folosească locuința după această hotărâre și după decesul autorului lor nu echivalează cu o prelungire a contractului de închiriere.
În același timp, față de faptul că pârâta și-a manifestat intenția de cumpărare a locuinței, instanța reține că art.2 alin.1 din Legea nr.562/2004, care autorizează instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională să vândă personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, prevede că „pot cumpăra locuința de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, în situația în care fac dovada că ocupau locuința de serviciu, au achitat chiria la zi și că nu au deținut în proprietate o locuință după anul 1990”. Art.2 alin.3 lit. a prevede că sunt exceptate de la prevederile alin.1 persoanele a căror activitate în instituțiile prevăzute la art.1 a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor.
De asemenea, art.6 din lege prevede, pentru situația în care locuințele de serviciu sunt ocupate de pensionari sau de urmași ai titularilor contractelor de închiriere decedați, al căror venit nu le permite cumpărarea locuinței în condițiile prevăzute la art. 3, că aceștia își pot păstra calitatea de chiriaș.
În cazul de față însă contractul de închiriere a expirat la data de 01.04.2005, astfel că nici calitatea pârâților de chiriași nu mai există.
Față de considerentele ce preced, instanța apreciază că pârâții ocupă locuința în litigiu fără să dețină vreun drept locativ asupra acesteia, astfel că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată și va fi admisă, urmând să se dispună evacuarea pârâților din imobil.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Parcalabu M.. Aceasta a solicitat casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecarea cauzei la instanta de fond, pentru următoarele motive:
Hotărârea instanței de fond a fost dată cu încalcarea drepturilor recunoscute de lege minorului, în calitatea sa de participant la procesul civil.
Pe parcursul judecatii ce a avut loc în fata instantei de fond, desi hotararea este opozabila și minorului PARCALABU M. I., acesta nu a fost legal citat. La termenul din data de 15.11.2012 minorul a fost pentru prima data citat în cauza, fara însa ca parintele sau sa fi fost citat cu mentiunea de a-l asista pe acesta. Deși la acest termen mama minorului a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea unui termen de judecata în vederea asigurarii reprezentarii minorului prin avocat și în lipsa citarii parintelui in vederea asistarii minorului ( mama minorului fusese citata in calitate de parata în cauza ), instanta a respins în mod nejustificat cererea, declarand închise dezbaterile și reținand cauza în vederea judecarii pe fond.
Astfel, instanta a pronuntat hotararea cu neobservarea dispozitiilor procedurale referitoare la participarea la procesul civil a persoanei cu capacitate de exercitiu restransa, sanctionata cu nulitatea.
Potrivit art.9 din DecretuI nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, minorul care a implinit virsta de paisprezece ani are capacitatea de exercițiu restrînsa.
Ca atare, în activitatea sa juridica din circuitul civil, precum si la apararea intereselor sale in fața instanțelor de judecata civile, când este parte în proces, minorul care a împlinit vîrsta de paisprezece ani va participa personal la încheierea actelor juridice si la activitatea procesuala, însa are nevoie de întregirea acestei capacitați restrinse, de catre parinte. De aceea art. 9 alin. 2 prevede ca actele juridice ale minorului cu capacitate restrinsa se încheie de catre acesta cu încuviintarea prealabila a parinților sau a tutorelui.
În ceea ce privește activitatea procesuala, când minorul este parte in proces dispozitiile art.9 din Decretul nr. 31/1954 se intregesc cu dispozitjiile art.42 C. proc.civ., potrivit carora, pentru persoanele care nu au capacitatea de exercițiu deplina, functionează instituția asistarii. În acest caz, partea care se gaseste în aceasta situate îndeplinește actele de procedura și este citata personal în proces, însă acele acte vor fi semnate și de persoana care, potrivit legii, îi întregeste capacitatea. La proces va fi citata și aceasta persoana; în cazul minorului, parinții sau parintele, daca acesta exercita singur drepturile parintesti.
Hotărârea obținuta în lipsa minorului nu-i este opozabila si acesta poate obține desființarea ei, dupa caz, pe calea recursului sau a contestației. Art.42 C.proc.civ. nu poate fi considerat abrogat, în partea referitoare la asistare, prin art.9 al Decretului nr. 31/1954, deoarece acest din urma text se ocupă numai de încheierea de către minor a actelor juridice, deci a unor acte singulare în privinta carora parintii/tutorele pot determina cu anticipație natura și întinderea obligatiilor ce își va asuma minorul, apreciind astfel, de la caz la caz, utilitatea actului juridic și fixându-i, eventual, limitele. În aceste cazuri, interesele minorului sunt suficient aparate prin darea autorizației prealabile, nefiind deci necesar ca parintii/tutorele sa participe la însasi încheierea actului.
Acest text nu poate fi extins și la actele procesuale pe care le face o parte în cursul unui proces civil, care implica o succesiune de acte, unele previzibile - ca acțiunea, incheierea unei tranzacții sau introducerea unei cai de atac - iar altele neprevizibile si impuse de desfasurarea normala a procedurii. În mod practic, parintele nu îl poate autoriza in prealabil pe minor sa efectueze toate actele procesuale, iar o autorizație generica, data la inceputul procesului, ar fi de natura să-l lipseasca pe minor, într-o activitate care-i poate periclita grav interesele - de protecția pe care legea a socotit-o necesara, pentru o persoana lipsita îndeobste de cunostinte juridice si experienta. 0 simpla autorizare prealabila procesului, sau numai unei instante, ar avea astfel un caracter pur formal și l-ar lipsi pe minor de asistenta care îi poate fi necesara în orice moment al dezbaterii și in situatii neprevizibile. Pe de alta parte, în procesul în care minorul dobandeste legitimare procesuala pasiva, institutia autorizarii este practic inaplicabila, întrucat ocrotitorii legali nu ar putea împiedica judecarea cauzei prin refuzul încuviintarii prealabile.
În consecință, în procesele civile, potrivit art.42 C.proc.civ., care nu a fost abrogat nici expres, nici implicit, minorul care a împlinit paisprezece ani va fi asistat de parintii sai, aceștia urmând a fi citați alături de minor și vor semna împreuna cu el cererile adresate instanței, sub sanctiunea dispozițiilor art.161 C.proc.civ.
Pe fondul cauzei recurenta a arătat că actiunea reclamantei este neîntemeiata, raportat la dispozițiile art. 1437 C.civ. care reglementează „tacita relocatiune”, dar și la fapta proprie a reclamantei, aceea de a consimți la lăsarea chiriasului în folosința locuintei prin acceptarea plății chiriei.
În drept recurenta și-a întemeiat calea de atac declarată pe dispozițiile art.304 indice 1 C.p.civ.
Intimatul-reclamant Inspectoratul de Poliție al Județului B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului (f.12-14).
În recurs nu s-au administrat probe.
Verificând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Pentru toate termenele de judecată ce au fost acordate de către instanța de fond, cu excepția primului, pârâtul minor P. M. a fost citat cu mențiunea expresă a asistării sale de către recurenta-pârâtă P. M., mama sa.
Pentru cel de-al doilea termen de judecată, la care minorul a fost citat cu mențiunea asistării de către recurentă, aceasta din urmă a depus la dosar întâmpinare, act procedural prin care și-a expus apărarea. De asemenea, recurentei i s-au acordat două termene de judecată pentru lipsă de apărare, respectiv la data de 17.05.2012 și la data de 13.09.2012, contrar prevederilor art.156 alin.1 C.proc.civ., care permit o singură amânare a judecății pentru acest motiv. În fine, la solicitarea recurentei s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisurile depuse de aceasta la dosar și a probei cu interogatoriul reclamantului (care nu s-a administrat datorită nedepunerii sale la dosar).
Pentru ultimul termen de judecată, din data de 15.11.2012, intimatul-pârât a fost, de asemenea, citat expres cu mențiunea că este asistat de recurenta P. M.. Aceasta a formulat, în scris, cerere de amânare a judecății pentru a-i angaja un apărător fiului său.
Raportat la cele de mai sus se constată că primul motiv de recurs este vădit nefondat. Contrar aserțiunilor recurentei, pe parcursul judecății ce a avut loc în fața instanței de fond minorul P. M. a fost legal citat, cu mențiunea asistării sale de către recurenta P. M., mama sa. Susținerea potrivit căreia la termenul din data de 15.11.2012 a fost pentru prima dată citat în cauză nu are susținere în înscrisurile de la dosar, în condițiile în care contrariul rezultă din încheierile de ședință întocmite în cauză, coroborate cu dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, care fac proba citării minorului pentru toate termenele de judecată în condițiile anterior expuse, până la înscrierea în fals, în conformitate cu dispozițiile art.100 alin.4 C.proc.civ.
Nicio prevedere legală nu impune citarea părintelui care asistă un minor într-un proces civil cu mențiunea asistării, fiind necesară și suficientă exclusiv citarea minorului cu mențiunea că este asistat de către părinte. Dimpotrivă, minorul nefiind reprezentat de către părinte, ci doar asistat, își exercită personal drepturile procesuale și își îndeplinește tot astfel obligațiile. Prin urmare, față de citarea intimatului-pârât P. M. cu mențiunea asistării sale de către recurenta P. M., nu se justifica citarea acesteia din urmă cu aceeași mențiune.
Intimatul P. M., care are capacitate de exercițiu restrânsă, nu s-a prezentat niciodată în fața instanței și nu a formulat nicio cerere. În condițiile în care minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă îndeplinește personal actele de procedură, fiind doar asitat de către părintele său, este evident că recurenta nu avea dreptul procesual de a formula, pentru termenul de judecată din data de 15.11.2012, cerere de amânare în numele intimatului-pârât P. M.. Cererea se impunea să fie formulată personal de către intimatul minor, cu încuviințarea majorului care să o semneze alături de titular.
Cererea depusă la dosar pentru termenul de judecată menționat nu îndeplinește aceste condiții. Din acest motiv, precum și față de împrejurarea că minorul P. M. I. are exact aceeași situație, atât din perspectiva dreptului procesual cât și din cea a dreptului material, cu recurenta, iar aceasta a beneficiat în cauză de asistența și reprezentarea unui avocat, a formulat întâmpinare, a propus probe etc., a beneficiat de două amânări pentru lipsă de apărare și are calitatea de persoană care îl asistă pe intimatul-pârât minor nu se justifica o nouă amânare a cauzei, la al 7-lea termen de judecată, pentru angajarea unui apărător al acestuia din urmă. În plus, se observă că cererea nu a fost în niciun fel motivată, neîndeplinind, nici din acest punct de vedere, exigențele art.156 alin.1 C.proc.civ.
În atare circumstanțe, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a respins cererea de amânare în discuție, formulată de către recurentă, în mod greșit, în calitate de „reprezentant legal al minorului P. M. I.”, calitate pe care nu o avea în condițiile în care minorul are vârsta de 17 ani, are capacitate de exercițiu restrânsă și beneficiază doar de asistare, iar nu de reprezentare legală.
Cel de-al doilea motiv de recurs este, de asemenea, neîntemeiat în condițiile în care încă din anul 2005 s-a dovedit, prin proba cu înscrisuri administrată în cauză, că intimatul-reclamant i-a comunicat, în mod repetat, familiei recurentei încetarea contractului de închiriere pentru imobilul ocupat, raportat la caracterul acestuia de locuință de serviciu și pierderea calității de cadru activ al MAI în ceea ce îl privește pe titularul contractului, respectiv soțul recurentei, P. I.. De asemenea, intimatul-reclamant, departe de a consimți la lăsarea chiriașilor în folosința locuinței a făcut demersuri pentru evacuarea acestora, demersuri care au culminat cu prezenta acțiune, care ar fi putut constitui în sine o manifestare expresă de voință în sensul denunțării unilaterale a contractului de închiriere, chiar dacă acesta nu ar fi încetat anterior. În fine, pentru o lungă perioadă anterioară intentării acțiunii recurenta și intimatul-pârât nu au plătit chirie, afirmația din recurs conform căreia ar fi operat tacita relocațiune ca urmării a acceptării plății chiriei neavând suport în realitate.
Nu în ultimul rând se constată că sunt integral corecte considerentele suplimentare pentru care a apreciat prima instanță că nu este incidentă în speță instituția tacitei relocațiuni.
Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 C.proc.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de către recurenta-pârâtă Parcalabu M. împotriva Sent. civ. nr.2344/22.11.2012 a Judecătoriei F., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta-pârâtă Parcalabu M. împotriva Sent. civ. nr.2344/22.11.2012 a Judecătoriei F., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 27.06.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. I. L. D. O. P.
Grefier,
C. N.-D.
Red. DP/23.04.2013
Tehnored. CND/25.09.2013
Ex. 2
Jud fond – L. D.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 12/2013.... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
