Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 252/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 6339/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 252/. publică de la 17 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. G. - judecător
Judecător: V. M.
GREFIER: E. M.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta creditoare . împotriva Încheierii pronunțată în ședința Camerei de consiliu din data de 06.03.2013, în dosar_ de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimata debitoare . obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța invocă din oficiu excepția de netimbrare a apelului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
P. încheierea din data de 6,03,2013 s-a respins ca lipsită de interes cererea formulată de creditoare, având ca obiect încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentând sentința civilă nr._/01.09.2010 a Judecătoriei B..
Pentru a pronunta astfel prima instanță a reținut că prin cererea de încuviințare a executării silite înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, creditoarea . – in insolventa a solicitat punerea in executare a titlului executoriu reprezentând sentința civilă nr._/01.09.2010 a Judecătoriei B., împotriva debitoarei ..
În ședința Camerei de Consiliu din data de 30.06.2011 instanța având pe rol soluționarea cererii formulată de creditoarea . – in insolventa prin intermediul executorului judecătoresc M. M. I., împotriva debitoarei ., înregistrata sub nr._/197/2011, a admis cererea formulată de creditoare, în sensul încuviințării executării silite împotriva debitoarei ., in baza titlului executoriu reprezentând sentința civilă nr._/01.09.2010 a Judecătoriei B..
P. cererea de încuviințare a executării silite înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, creditoarea . – in insolventa, prin intermediul executorului M. M. I. a solicitat punerea in executare a titlului executoriu reprezentând sentința civilă nr._/01.09.2010 a Judecătoriei B., împotriva debitoarei ..
Cererea de încuviințare a executării silite înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._/197/2011, este identică cu cea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ . Având în vedere împrejurarea că prin încheierea de ședință de la termenul din data de 30.06.2011, instanța a admis cererea formulată de creditoare, în sensul încuviințării executării silite împotriva debitoarei ., in baza titlului executoriu reprezentând sentința civilă nr._/01.09.2010 a Judecătoriei B., nu se poate afirma că în speță s-a făcut de către creditoare dovada îndeplinirii unei condiții esențiale pentru exercițiul dreptului la acțiune, în oricare din formele acestuia.
Concluzionând, instanța de fond a reținut ca nefiind justificat un folos practic în formularea unei noi cereri de încuviințare a executării silite identice cu cea care a fost inițial admisă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând desfințarea acestei incheieri si admiterea cererii de încuviințare a executării silite, motivat de faptul că doasrul executional nr 326/2011 deschis la B. M. M. I. este perimatin conditiile art 389 alin 1 CPCIV.
In drept s-au invocat dis part 464 CPCIV .
La termenul de judecată din data de 17 Iunie 2013 instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a apelului și în conformitate cu dis part 248 alin 4 CPCIV a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.
Potrivit art. 20 alin 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit atrage sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată
Timbrajul priveste pe lângă reglementările din legea enuntată și prevederile OG 32/1995.
Astfel cum a rezultat din dovada de înmânare aflata la fila 13 dosar, apelanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru judiciară în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării apelului, ca netimbrat și cu toate că a fost atenționață în acest sens nu a îndeplinit această obligație .
Așa fiind, întrucât apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru dispusă în sarcina sa, tribunalul urmează a da curs dispozițiilor art. 20 alin. 3 din legea nr. 146/1997 și–n consecință, urmează a admite excepția de netimbrare și a dispune anularea cererii recurs, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a apelului, invocată din oficiu.
Anulează apelul declarat de apelanta . împotriva încheierii din data de 6.03.2013 a Judecătoriei B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
A. GârlonțaVasile M.
GREFIER,
E. M.
Fiind in CO semneaza înlocuitor grefier șef
D. A.
Red. A.G./3.07.2013
- 4 ex. –
Jud. fond: M. L.
← Pretenţii. Decizia nr. 1621/2013. Tribunalul BRAŞOV | Partaj judiciar. Decizia nr. 419/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|