Fond funciar. Decizia nr. 966/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 966/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 4686/303/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat în soluționarea litigiilor de fond funciar
DECIZIA CIVILĂ Nr. 966/R
Ședința publică de la 05 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. I.
Judecător M. I. I.
Judecător C. R.
Grefier D. Litescu P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de către recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice a M. București, M. A. Naționale pentru Unitatea Militară nr._ și recurentul pârât . în contradictoriu cu intimații pârâți C. de S. a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a M. București, de pe lângă P. București, prin prefect, S. de A. a Legii nr. 18/1991 din cadrul primăriei Sectorului 6 București, prefectura M. București, oficiul de C. și Publicitate Imobiliară București, primăria Sectorului 6, intimat pârât chemat în garanție S.N. I. P. SA, intimatul pârât intervenient . SRL și intimatul chemat în garanție intervenient . împotriva sentinței civile nr. 6496 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2013, când consilier juridic C. S. pentru recurentul reclamant M. A. Naționale pentru Unitatea Militară nr._, avocat A. Damcali, pentru recurentul pârât S.C. S. C. S.R.L., și avocați S. V. și C. D. pentru intimatul chemat în garanție S.N. I. P. S.A, au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 19.06.2013 iar apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, pentru termenele din 26.06.2013, 02.07.2013 și apoi pentru prezentul termen de judecată, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Constată că prin sentința civilă nr. .6496 pronunțată în data de 26.07.2012 de Judecătoria Sectorului 6 București s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. A. Naționale, invocată de pârâta SN I. P. SA prin întâmpinări precum și de C. de S. a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a M. București de pe lângă P. București prin Prefect prin întâmpinare, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul M. A. Naționale în contradictoriu cu . SRL și ., invocată de . SRL prin întâmpinare și în consecință: s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul M. A. Naționale în contradictoriu cu . SRL și ., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 6 București, invocată de aceasta prin întâmpinare, s-a respins acțiunea în ceea ce privește P. Sectorului 6 București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de . în contradictoriu cu SN I. P. SA și ., invocată de SN I. P. SA prin întâmpinări, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii M. București prin Prefect invocată de aceasta prin întâmpinare, s-a respins acțiunea în ceea ce privește P. M. București prin Prefect, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară invocată de instanță din oficiu la termenul din data de 29.01.2010, și în consecință, s-a respins acțiunea în ceea ce privește O. de C. și Publicitate Imobiliară, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de . în contradictoriu cu S. R. prin M. de Finanțe invocată de S. R. prin M. de Finanțe prin înscrisul denumit concluzii scrise și pe fond s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală precizată formulată de reclamantul M. APARARII NAȚIONALE în contradictoriu cu parații S. LOCALA PENTRU APLICAREA LEGII NR.18/1991 DIN C. PRIMARIEI S. 6 BUCURESTI,, C. DE S. A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR A M. BUCURESTI DE PE L. P. BUCURESTI PRIN PREFECT, ., PRIMARIA S. 6 BUCURESTI,, P. M. BUCURESTI PRIN PREFECT, O. DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA, cu paratul – chemat in garanție SN I. P. SA, cu parata – chemata in garanție – intervenienta ., si cu parații - intervenienți . SRL,, S. R. PRIN M. FINANTELOR și s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul M. A. Naționale în contradictoriu cu S. R. prin M. de Finanțe, precum și cererea de chemare în garanție precizată formulată de ..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. A. Naționale, invocată de pârâta SN I. P. SA prin întâmpinări precum și de C. de S. a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a M. București de pe lângă P. București prin Prefect prin întâmpinare unită cu fondul prin încheierea din data de 31.10.2008, și încheierea din data de 29.01.2010 (dos._ ) instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată. La pronunțarea acestei soluții instanța a arătat că în ceea ce privește calitatea procesuală activă, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat adică cel care se poate prevala și realiza interesul afirmat. Pârâții au arătat că reclamantul M. A. Naționale nu a făcut în nici un fel dovada dreptului său asupra terenului în litigiu, nedepunând un act juridic constitutiv sau translativ care să ateste un drept de proprietate sau actul în baza căruia exercită pretinsul drept de administrare.
Instanța analizând excepția invocată a constatat că motivele indicate de pârâți țin de fondul cauzei deduse judecății având în vedere că la dosarul cauzei reclamantul M. A. Naționale a depus în copie Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 49/16.01.1913 (vol I f. 232) precum și copie Cartea de Hotărnicie din 1928 (vol I f. 234) prin care s-a aprobat ca moșia Vatra Mănăstirei Cotroceni, în întindere de aproximativ 550 ha să fie pusă la dispoziția Ministerului de Război. Astfel, instanța a apreciat că verificările ținând de existența și natura dreptului conferit reclamantului prin înscrisurile menționate, de natura și regimul dreptului statului asupra terenului în cauză, precum și de identitatea dintre terenul reconstituit conform TP nr._/23.01.2007 a cărui anulare se solicită și terenul indicat în cele două înscrisuri, pot fi analizate doar pe fondul cauzei și nu raportat exclusiv la calitatea procesuală activă a reclamantului.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantul M. A. Naționale în contradictoriu cu . SRL și ., invocată de . SRL prin întâmpinare unită cu fondul prin încheierea de ședință din data de 09.10.2009, instanța apreciind-o ca întemeiată a admis-o și în consecință a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altor persoane. În motivare, instanța a aratat că . SRL și . au fost atrase în judecată potrivit art. 57 C.proc.civ., care prevede că oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, or, în cauză instanța constată că SN I. P. SA căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TP_/23.01.2007 a vândut ulterior celor două societăți suprafețe de teren conform contractelor de dare în plată nr. 2480/01.08.2007 (f. 1251) și nr. 2481/01.08.2007 (f. 1254), respective contractului de vânzare cumpărare nr. 4262/14.12.2007, astfel încât . SRL și . nu invocă aceleași drepturi ca și reclamantul care solicită anularea TP nr._/23.01.2007 care stă la baza dobândirii terenurilor de către cele două interveniente.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Sectorului 6 București, invocată de aceasta prin întâmpinare unită cu fondul prin încheierea din data de 29.01.2010 (dos._ ), instanța a dispus admiterea acesteia și în consecință respingerea acțiunea în ceea ce privește P. Sectorului 6 București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivare instanța arată că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă aceasta presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Întrucât reclamantul este cel care pornește acțiunea, acestuia îi revine sarcina de a justifica atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă.
Raportând aceste dispoziții legale la obiectul cauzei, instanța reține că P. Sectorului 6 nu poate avea calitate procesuală pasivă, pe de o parte suprafața de teren în litigiu nefiind în patrimoniul său și pe de altă parte nefiind nici emitentul actelor contestate.
Cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de . în contradictoriu cu SN I. P. SA, ., M. A. Naționale, S. Locală de A. a Legii nr. 18/1991, P. Sectorului 6, P. M. București, OCPI și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată de SN I. P. SA (f. 78, și f. 164 dos._ ) instanța de fond a arătat că așa cum rezultă din încheierea de la data de 06.01.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dos. nr._ ce a fost ulterior conexat la dosarul nr._ conform încheierii din data de 12.02.2010 (f.1509), a fost admisă cererea formulată de . dispunându-se reducerea și eșalonarea plății taxei de timbru, dovezile de plată fiind atașate la dosarul cauzei.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii M. București, invocată de aceasta prin întâmpinare unită cu fondul prin încheierea din data de 29.01.2010 (dos._ ) instanța a admis-o și în consecință a respins acțiunea în ceea ce privește P. M. București ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivare instanța arată că această instituție nu poate avea calitate procesuală pasivă, nefiind parte în raportul juridic dedus judecății.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară, invocată de instanță din oficiu și unită cu fondul prin încheierea din data de 29.01.2010 (dos._ ) instanța de fond a admis și această excepție și în consecință a respins acțiunea în ceea ce privește O. de C. și Publicitate Imobiliară ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În motivare instanța arată că această instituție nu poate avea calitate procesuală pasivă, nefiind emitentul actelor contestate și nici beneficiarul acestora. De asemenea instanța arată că OCPI nu este instituție abilitată în procedura emiterii titlului de proprietate.
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de . în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocată de acesta prin înscrisul denumit concluzii scrise unită cu fondul prin încheierea de ședință din data de 19.11.2009, instanța apreciind-o ca neîntemeiată a respins excepția invocată arătând în motivare că în funcție de circumstanțele cauzei, de interesele părților exprimate prin cererile formulate într-un cadru procesual corect, o parte poate avea atât calitatea de intervenient în interes propriu cât și de chemat în garanție cele două calități procesuale neexcluzându-se de principiu.
În ceea ce privește fondul cauzei deduse judecății, în fapt instanța a reținut că:
La data de 23.01.2007 pârâta C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza propunerii comisiei comunale, orășenești, sau municipale și a prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, ale Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005 a emis în favoarea pârâtei SN I. P. SA titlul de proprietate nr._ (a cărui anulare se solicită) prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe totale de 19 ha 0116,47 mp teren arabil astfel: .- 3 ha 9370,7 mp; .-1ha 2000,2 mp și .-13 ha 8745,5 mp (vol III f. 861,862). Titlul a fost emis în baza art. 53 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006 (a cărui anulare s-a solicitat, vol. I f. 27) prin care C. M. București a validat cu unanimitate de voturi anexa 24a, înaintată de S. de A. a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 cu adresele nr._/24.07.2006 și nr. 4839/15.11.2006 privind validarea suprafeței de_,47 mp situată pe raza sectorului 6 conform expertizei tehnice întocmită de expert autorizat Puscariu V., avizată de OCPI cu nr._/18.07.2006 solicitată de SN I. P. SA în temeiul Legii nr. 247/2005. În ceea ce privește suprafața de_,77 mp situată pe raza administrativ-teritorială a sectorului 5, comisia mandatează S. locală a sectorului 6 să întreprindă demersurile prevăzute de art. 10 din HG nr. 890/2005 cum a fost completat de HG nr. 1832/2005 în sensul solicitării Subcomisiei locale a sectorului 5 a unui răspuns cu privire la soluționarea cererii petentei de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestui teren aflat pe raza sectorului 5.
Prin procesul-verbal nr. 24a/1/12.01.2007 (vol. III f. 700) pârâta SN I. P. SA a fost pusă în posesie asupra suprafeței de 3 ha 9370,7 mp teren arabil, prin procesul-verbal 24a/2/12.01.2007 (vol. III f. 701) asupra suprafeței teren arabil de 1ha 2000,2 mp și prin procesul-verbal 24a/3/12.01.2007 (vol. I f. 20, vol. III f. 702) asupra suprafeței de 13 ha 8745,5 mp teren arabil. De asemenea s-a solicitat anularea acestor procese-verbale.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BN Litteris-N. Public Meltiade Riba sub nr. 665/26.04.2007 (vol. III f. 731-743, a cărui anulare s-a solicitat), pârâta SN I. P. SA a înstrăinat pârâtei . suprafața de 13 ha 8745,5 mp (înscrisă în cartea funciară așa cum rezultă din extrasul CF f. 761) pentru prețul de 15.900.000 euro. Potrivit încheierii nr._/26.04.2007 (f. 744) a fost admisă radierea intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului situat în . SN I. P. SA, cu nr. cadastral 7928 și s-a admis intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei . și intabularea dreptului de ipotecă în favoarea Credit Europe Bank pentru suma de_ euro. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4262/14.12.2007 (a cărui anulare s-a solicitat) SN I. P. SA a înstrăinat intervenientei . suprafața de_ mp tarlaua 78 . contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BN Litteris-N. Public Meltiade Riba sub nr. 2097/20.12.2007 (vol. IV f. 1255-1267, a cărui anulare s-a solicitat) . a înstrăinat pârâtei . suprafața de teren de 24372mp tarlaua 78 . de 7.450.000euro.
De asemenea potrivit contractelor de dare în plată autentificate la BNP Asociați M. G. O. și A. A. Jean sub nr. 2480/01.08.2007 (vol V f. 1249-1251) și nr. 2480/01.08.2007 (f. 1252-1254) pârâta SN I. P. SA a dat în plată pârâtei . SRL suprafața de_,19 mp în locul sumei de_ lei, respectiv suprafața de_ mp în locul sumei de_ lei.
În drept, instanța de fond a arătat că reclamantul a solicitat anularea înscrisurilor menționate, întemeindu-se pe dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, dar și pe disp. art. 11 alin. 2 din legea nr. 213/1998 care prevăd inalienabilitatea bunurilor aflate în domeniul public al statului arătând că S. R. are asupra terenului reconstituit drept de proprietate publică, iar M. A. Naționale are un drept de administrare conferit prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 49/16.01.1913. De asemenea, reclamantul a solicitat anularea TP întemeindu-se pe faptul că propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei SN I. P. SA a fost efectuată de S. de A. a Legilor fondului Funciar S. 6 deși terenul se afla în raza teritorială a sectorului 5.
Analizând titlul de proprietate_/23.01.2007 emis de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza propunerii comisiei comunale, orășenești, sau municipale și a prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, ale Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005 a emis în favoarea pârâtei SN I. P. SA prin prisma motivelor de nulitate invocate de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată. La pronunțarea acestei soluții instanța va avea în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. III din Legea nr. 169/1997 sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:
a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:
(i) actele de reconstituire în favoarea unor persoane care nu au avut niciodată teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producție sau la stat sau care nu au moștenit asemenea terenuri;
(ii) actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;
(iii) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscriși în cooperativa agricolă de producție, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acte translative de proprietate;
(iv) actele de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate emise după eliberarea titlului de proprietate fostului proprietar pe vechiul amplasament, transcris în registrele de transcripțiuni și inscripțiuni sau, după caz, intabulat în cartea funciară, precum și actele de înstrăinare efectuate în baza lor;
(v) actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în măsura în care au depășit limitele de suprafață stabilite de art. 24 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991;
(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate astfel de terenuri.
b) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor;
c) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicate de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege;
d) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca izlaz comunal;
e) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20, în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;
f) actele de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege;
g) transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a spori prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului;
h) actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și altele asemenea - ce au aparținut cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.
Analizând condițiile prevăzute de acest text de lege, instanța a arătat că motivele invocate de reclamant nu se încadrează pe dispozițiile legale menționate, acesta nefăcând decât o referire generală la art. III din Legea nr. 169/1997.
Instanța arată că sancțiunea nulității intervine în virtutea reglementării generale în materia nulității actelor juridice, iar Legea nr. 169/1997 nu a făcut altceva decât să dea o reglementare specială nulităților în materia actelor emise în baza legii fondului funciar. Astfel instanța a apreciat ca fiind necesar analizarea motivelor de nulitate a titlului de proprietate invocate de reclamant, nu numai prin prisma art. III din Legea nr. 169/1997 ci și din punctul de vedere al materiei nulităților aplicabile tuturor actelor juridice, sistemul juridic trebuind a fi privit în mod unitar.
Prin urmare, instanța a arătat că în ceea ce privește susținerea reclamantului referitoare la faptul că suprafața de teren din titlul de proprietate contestat aparține domeniului public al statului, instanța arată următoarele.
Potrivit Jurnalului Consiliului Miniștrilor din data de 16.01.1913 (vol I f. 232), s-a aprobat ca moșia Vatra Mănăstirei Cotroceni, în întindere de aproximativ 550 ha să fie pusă la dispoziția Ministerului de Război spre a servi pentru exerciții militare trupelor din garnizoana București. De asemenea se întemeiază pe Cartea de Hotărnicie pentru moșia Cotroceni din anul 1928 (vol. I f. 233), arătând că titlul a fost transcris în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Raional sub nr. 1220/12.12.1957. În temeiul acestor două înscrisuri, reclamantul a solicitat instanței să constate că are un drept de administrare asupra terenului reconstituit în favoarea pârâtei SN I. P. SA și că acesta face parte din domeniul public al statului.
În continuare cu privire la acest aspect, instanța a reținut că prin încheierea de ședință din data de 19.11.2010 (vol. VIII, f. 2433), instanța a dispus sesizarea Curții de Apel București pentru a decide asupra excepției de nelegalitate a HG nr. 1705/29.11.2006 - anexa 4 invocată de SN I. P. SA în privința punctului ce cuprinde terenul ce formează obiectul titlului de proprietate_/23.01.2007.
Prin sentința civilă nr. 3956/03.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, s-a constatat nelegalitatea Anexei 4 HG nr. 1705/29.11.2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului în privința imobilului care formează obiectul TP_/23.01.2007 și s-a dispus anularea acestor dispoziții, arătându-se că prin HG nr. 1705/29.11.2006 s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prevăzut în anexele 1,4,6, anexa nr. 4 stabilind imobilele aflate în proprietatea Statului român și în administrarea Ministerului A. Naționale, la pct. 2 fiind menționat imobilul din București, sect. 6, ., cod de clasificare_, nr. MF_ denumire imobil 1125. S-a menționat că în înscrisurile depuse, respectiv Jurnalului Consiliului Miniștrilor din data de 16.01.1913 și Cartea de Hotărnicie pentru moșia Cotroceni din anul 1928 nu se specifică faptul că terenul în cauză se află nici în proprietatea statului roman nici a reclamantului, neexistând nicio dovadă că dreptul de proprietate al statului roman sau al reclamantului a fost transcris sau intabulat în cartea funciară. Curtea a mai arătat că emitentul actului administrativ nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de dispozițiile art. 7 din legea nr. 213/1998 în ceea ce privește modalitatea prin care terenul proprietate privată a intrat în domeniul public al statului, exercitarea dreptului de administrare de către M. asupra acestuia neputând fi asimilată vreunuia din cazurile prevăzute de lege, cu certitudine reieșind că anterior emiterii HG nr. 1705/29.11.2006 terenul se afla în domeniul privat al statului, din nici un mijloc de probă neputându-se deduce însă trecerea acestuia în proprietatea publică a statului.
Împotriva acestei sentințe a fost declarat recurs care a fost soluționat prin decizia nr. 1080/28.02.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția de C. Administrativ și Fiscal care a modificat în parte sentința în sensul în care a înlăturat din cuprinsul acesteia dispoziția privind anularea Anexei nr. 4 din HG nr. 1705/29.11.2006, menținând celelalte dispoziții.
În motivare, s-a arătat nici Cartea de Hotărnicie din 1928 și nici Decretul Lege nr. 87/1938 nu fac dovada unui drept de proprietate al statului roman. Astfel, Cartea de Hotărnicie se referă doar la delimitarea unor terenuri, iar în privința actului normativ menționat nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu ar fi intrat sub incidența acestui act.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat că argumentul invocat de reclamant referitor la faptul că terenul reconstituit face parte din domeniul public al statului astfel încât TP100402/23.01.2007 este lovit de nulitate, este neîntemeiat, având în vedere că decizia nr. 1080/28.02.2012 se impune cu putere de lucru judecat.
În plus, instanța arată că potrivit adresei_/08.11.2006 (f. 90) emise de către P. Mun. București către pârâta SN I. P. SA, pe planul cadastral, suprafața de teren apare ca fiind în administrarea unei instituții. În baza de date nu se cunoaște modalitatea de preluare de către stat.
Cu privire la argumentul invocat de reclamant care a susținut că se impune anularea titlului de proprietate emis în favoarea pârâtei SN I. P. SA având în vedere că propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea sa a fost efectuată de S. de A. a Legilor fondului Funciar S. 6 deși terenul se afla în raza teritorială a sectorului 5, nefiind semnată de toți membri, instanța a reținut că potrivit verificărilor efectuate atât de C. M. București și S. Sectorului 6 cât și de pârâta SN I. P. SA terenul în cauză a fost identificat ca făcând parte din raza sectorului 6 a cărui Subcomisie a întocmit propunerea de reconstituire.
În sprijinul acestei concluzii art. 53 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006 (f.27,31,32,35), prevede că C. M. București a validat cu unanimitate de voturi anexa 24a, înaintată de S. de A. a Legilor Fondului Funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 privind validarea suprafeței de_,47 mp situată pe raza sectorului 6 conform expertizei tehnice întocmită de expert autorizat Puscariu V., avizată de OCPI cu nr._/18.07.2006 solicitată de SN I. P. SA în temeiul Legii nr. 247/2005. De asemenea, instanța a constatat că pârâta SN I. P. SA a efectuat verificări cu privire la situația juridică a terenului ce urma a fi reconstituit, astfel încât nu se poate reține reaua sa credință cum a susținut reclamantul, P. Mun. București emițând adresa nr._/10.11.2006 conform căreia nu figurează cerere de restituire în temeiul legii nr. 10/2001 pe teren, și adresa nr._/08.11.2006 prin care informa că amplasamentul imobilului figurează ca „delimitare sector 6” (vol. I f. 89,90,91).
Ulterior însă, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză de expert dr. ing. Ț. R. (vol. VIII, f. 2127-2166), s-a constatat că din punct de vedere administrativ, cu excepția unei mici suprafețe (aproximativ 7500 mp incluși în teritoriul administrativ al sectorului 6), restul terenului în litigiu care a format obiectul titlului de proprietate nr._/23.01.2007, se află pe teritoriul administrativ al sect. 5 conform Decretului nr. 284/31.07.1979 devenit Legea nr. 31/1979 nemodificată de vreun alt act normativ în condițiile Legii nr. 215/23.04.2001 și nici de HCGMB nr. 194/14.10.2004. Cu toate acestea, documentația cadastrală întocmită, poziționează respectivul teren în sect. 6.
În acest context, cu privire la cererea de anulare a proceselor-verbale de punere în posesie, a titlului de proprietate și a art. 53 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006, instanța a aratat că potrivit Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 18/1991, în scopul stabilirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole, s-au prevăzut condițiile de funcționare a comisiilor stabilite potrivit Legii nr. 18/1991. Astfel, art. 3 prevede că în Mun. București, prin ordin al prefectului se pot organiza subcomisii ale sectoarelor ce îndeplinesc atribuțiile comisiilor comunale, orășenești sau municipale care potrivit art. 5 preiau și analizează cererile depuse pentru reconstituirea dreptului de proprietate, verifică în mod riguros îndeplinirea condițiilor prev. art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, stabilesc mărimea și amplasamentul, întocmesc situații definitive privind persoanele îndreptățite să li se atribuie teren, înaintează și prezintă spre aprobare și validare comisiei județene situațiile definitive, împreună cu documentația necesară, pun în posesie prin delimitare în teren, completează fișele de punere în posesie după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute etc. Art. 6 prevede atribuțiile Comisiei Mun. București și anume de verificare a legalității propunerilor înaintate de subcomisii, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora, validează sau invalidează propunerile subcomisiilor, emit titluri de proprietate pentru cererile validate, etc.
Prin urmare, în considerarea dispozițiilor legale indicate, instanța a arătat că organul emitent al titlului de proprietate este C. Mun. București, iar fișele de punere în posesie se completează după validarea de către aceasta. Astfel, instanța a apreciat că, având în vedere atribuțiile stabilite de lege, C. Mun. București hotărăște validarea propunerilor nu în funcție de organul care înaintează propunerea ci în funcție de criteriile legale prev. art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991. Astfel, aspectele ce au a fi analizate sunt legate de calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire și de regimul juridic al terenului asupra căruia se va reconstitui dreptul de proprietate, aspecte pe care C. Mun. București, le analizează, validarea propunerii nefiind doar o procedură formală, astfel încât în situația în care condițiile legale nu sunt întrunite C. poate aprecia că este oportună invalidarea propunerii.
Mai mult decât atât, instanța a arătat că legea nu prevede nicio sancțiune pentru emiterea unei propuneri de către un alt organ atâta vreme cât organul emitent este competent atât din punct de vedere teritorial cât și ca atribuții.
De asemenea, instanța a apreciat că înaintarea propunerii de S. S. 6 nu atrage nulitatea titlului de proprietate, verificările cu privire la teren nefiind realizare în abstract ci în concret, la teren, prin expertize care l-au identificat iar situarea acestuia într-un sector sau altul al Mun. București nu reprezintă în sine o condiție legală pentru reconstituirea dreptului de proprietate, fiind necesar ca terenul să fie identificat din punct de vedere tehnic și să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune reconstituirea, condiții ce au fost analizate și de către C. Mun. București.
Față de cele reținute anterior, instanța a arătat că reclamantul nu a dovedit existența vreunui motiv de nulitate a titlului de proprietate, și nici susținerile de fraudă la lege conform cărora pârâta SN I. P. SA a vândut cu intenție frauduloasă o suprafață de teren către . care la scurt timp a revândut către .. Instanța a arătat că din punctul de vedere al dreptului civil vânzările succesive fără a se dovedi intenția de fraudare, nu constituie cauză de anulare a titlului de proprietate emis de un organ competent după verificarea îndepliniri condițiilor legale, iar simplele susțineri ale reclamantului cu privire la interesele reale urmărite de părți la încheierea contractelor nefiind de natură a dovedi prin ele însele existența unor cauze de nulitate a contractelor.
Având în vedere principiul disponibilității și necesitatea asigurării securității raporturilor juridice, prin raportare la întregul material probator administrat în cauză și văzând și regula „onus probandi incumbit actori”, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale potrivit art. 1169 Cod civil, motiv pentru care urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în ceea ce privește acțiunea principală precum și natura acțiunilor, instanța a respins ca neîntemeiată atât cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant împotriva Statului R. prin M. finanțelor Publice cât și cererea de chemare în garanție formulată de . împotriva SN I. P. SA și . și cererea de chemare în garanție întemeiată pe răspundere civilă delictuală formulată împotriva reclamantului, Primăriei Sectorului 6 București, Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefecturii M. București, OCPI, și Subcomisiei Locală de A. a Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs reclamantul M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ București, reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a M. București și chemata în garanței ..
Prin recursul declarat de reclamantul M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ București, reprezentat prin Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică s-a solicitat modificarea în tot a hotărârii judecătorești, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată și precizată, indicând ca temei de drept art. 304 pct. 9 raportat la art. 3041 C.pr.civ.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că motivarea instanței de fond este total eronată cât timp M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ București a depus, de-a lungul întregului parcurs judiciar un întreg material probator din care rezultă cu claritate că terenul în litigiu se află în proprietatea publică a statului.
M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ București a solicitat instanței de nenumărate ori, ca în virtutea rolului activ conferit prin dispozițiile art.129 alin. (4) și (5) din Codul de procedură civilă, să verifice cu atenție întregul material probatoriu și să pună în vedere atât Primăriei sectorului 6 cât și Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a sectorului 6 de a depune la dosarul cauzei înscrisuri care să dovedească că terenul se afla în posesia lor la momentul eliberării titlului de proprietate a cărui anulare se cere, precum și actul prin care a intrat în posesia acestuia. Expresia acesteia rațiuni greșite a dus și la admiterea excepției lipsei calității pasive a Primăriei sectorului 6, motivând că „nu poate avea calitate procesuală pasivă, pe de o parte suprafața de teren în litigiu nefiind în patrimoniul său și pe de altă parte nefiind nici emitentul actelor contestate.
Ca urmare, sarcina de a arăta în ce mod terenul acesta a intrat în proprietatea publică a statului nu era stabilit în sarcina instituției militare deoarece, legiuitorul a înțeles să aloce, în primul act normativ emis de legiuitor după anul 1989, care reglementează regimul juridic al terenurilor din R., și anume, în cadrul dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/"1991, două articole care reglementează în mod clar acre este cadrul juridic în materia fondului funciar al țării – art. 4 și art. 5 alin. 1 din lege. Ulterior legiuitorul a reglementat regimul juridic ai proprietății publice prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia iar în aplicarea prevederilor art. 2 și 6 din actul normativ, s-a emis Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, Anexa nr.4 - Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, fiind parte integrantă a actului normativ. înscrierea în acest document a fost realizată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale fiind susținută, așa cum am dovedit, prin actele indicate care stau la baza dreptului de proprietate al Statului român și de administrare al instituției militare.
Înscrisurile care susțin faptul că acest teren se află în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului A. Naționale de care instanța de fond nu a ținut cont, sunt următoarele: "Extras din Planul cu principalele activități al Bazei sprijin logistic - Muntenia" din care rezultă faptul că posesia terenului aflat în litigiu se află la M. A. Naționale pe acest teren executându-se și în prezent, instrucție militară ; cea mai recentă cedare de teren din trunchiul care face parte din Cartea de hotărnicie din anul 1928 s-a realizat prin Hotărârea Guvernului nr. 1481/2008, prin care s-a aprobat trecerea unui teren situat în . (fost 38) din administrarea Ministerului A. Naționale în administrarea Consiliului Local S. 5 a unei cote părți din terenul ce aparține Ministerului A. Naționale și este aferent Cazărmii 1125 și 1950 și a terenului aferent Cazărmii 320, terenuri aflate pe raza administrativ teritorială a Sectorului 5; adresa nr._/11.03.2009 emisă de O. de cadastru și publicitate imobiliară sector 5, care atestă înscrierea în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 1224/1957, a Jurnalului Consiliului de Miniștri din data de 09.01.1913; certificat de atestare fiscală nr._/25.05.2009"depus la fila 1812, voi. VII, precum și a înscrisului „Declarația fiscală nr._/21.05.2009, documente prin care se atestă calitatea de administrator a ministerului.
Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond s-a limitat doar la preluarea motivării din sentința civilă nr.3956/03.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal, care a avut ca obiect excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006 - Anexa nr.4 - „Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, invocată de pârâta SN I. P. SA., precum și a deciziei nr. 1080/28.02.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs.
Ca urmare a acestei omisiuni de a cerceta întreg materialul probatoriu, instanța a reținut în mod greșit din hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea de Apel București „...că în înscrisurile depuse, respectiv Jurnalului Consiliului Miniștrilor din data de 16.01.1913 și Cartea de Hotărnicie pentru moșia Cotroceni din anul 1928 nu se specifică faptul că terenul în cauză se află nici în proprietatea statului român nici a reclamantului ... ", formându-și, astfel, o convingere total eronată.
Pe același raționament, s-a apreciat că greșit, Judecătoria sectorului 6 a mai reținut, de data aceasta, din decizia nr. 1080/28.02.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, că „Prin urmare, instanța apreciază că argumentul invocat de reclamant referitor la faptul că terenul reconstituit face parte din domeniul public al statului astfel încât TP_/23.0L2007 este lovit de nulitate, este neîntemeiat, având în vedere că decizia nr. 1080/28.02.2012 se impune cu putere de lucru judecat. " Omisiunile instanței de fond sunt evidente atât timp cât din documentele aliate la dosarul cauzei cât și clin notele scrise depuse după încheierea dezbaterilor rezultă fără dubii că terenul face parte din domeniul public al statului și se află în administrarea instituției militare începând cu anul 1913 până în prezent.
Se reamintește în recurs că prima înscriere în inventar a terenului în litigiu s-a făcut prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/06.11.2000. publicată in Monitorul Oficial nr. 1020 din 21.12.2000, Partea I deci, cu mult timp înaintea emiterii Titlului de proprietate.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că raționamentul instanței este contradictoriu în ceea ce privește stabilirea dreptului de proprietate și a celui de administrare, astfel:
Pe de o parte, instanța reține că potrivit Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005; ambele comisii au respectat cu rigurozitate dispozițiile art. 9 alin. 4 și 5 din Legea nr. 18/1991, concluzionând că "aspectele ce au fost analizate sunt legate de calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire și de regimul juridic al terenului asupra căruia se va reconstitui dreptul de proprietate...validarea propunerii nefiind doar o procedură formală... ", fila 28, alin3.
Pe de altă parte, la fila 27. alin.4, instanța reține că în plus instanța arată că potrivit adresei 5785/08.11.2006 (f90) emise de către P. Mun. București către pârâta SN I. P. SA, pe planul cadastral, suprafața de teren apare ca fiind in administrarea unei instituții. În baza de date nu se cunoaște modalitatea de preluare de către stat., astfel, nu rezultă cum de P. Sectorului 6 nu a știut că terenul în litigiu este deținut de M. A. Naționale, atât timp cât reclamantul a făcut dovada că a transmis de-a lungul anilor în administrarea acestei primării suprafețe de teren care fac parte din Cartea de hotărnicie din anul 1928.
De altfel, membrii Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a sectorului 6 au încălcat dispozițiile art. 8 alin. 2 și 3 din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005.
Pentru adoptarea hotărârii, comisia trebuia să solicite prezentarea tuturor actelor necesare și să ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, terenul în litigiu având ca vecini pe laturile de nord sud și est unități militare care aparțin Ministerului A. Naționale.
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. l din Legea nr. 18/1991, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile, activități care s-au realizat doar pe hârtie nu și practic în teren.
Instanța de fond a reținut lapidar actele dosarului fundamentându-și greșit soluția și nereținând că instituția militară a constatat că analiza documentelor depuse SN I. P. SA a fost făcută de cele două comisii superficial criticând, totodată că acestea nu au aplicat dispozițiile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale. In lipsa unui act normativ cu putere de lege care să schimbe limitele teritoriale ale celor două sectoare, potrivit prevederilor art. 22 din legea menționată, este evident că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză este nulă, C. de fond funciar a sectorului 6 dispunând asupra unui teren aflat în posesia unei alte unități administrative (sector 5).
Instanța de fond nu dă eficiență expertizei întocmite de expertul desemnat în
cauză și ia în considerare expertiza cadastrală, întocmită la solicitarea SN I. P. SA, în baza căreia societatea și-a înscris dreptul de proprietatea asupra terenului în litigiu, în Cartea funciară, fără a motiva această decizie.
Revenind asupra modului de soluționare al cauzei, se susține că, dincolo de excepția de nelegalitate invocată de pârâta SN I. P. SA care a făcut obiectul cenzurării atât a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.3956/03.06.2011, cât și a înaltei Curți de Casație și Justiție ~ Secția contencios administrativ și fiscal(decizia nr. 1080/28.02.2012), ultima instanță pronunțând o hotărâre judecătorească irevocabilă, instanța de fond trebuia să-și motiveze hotărârea făcând trimitere cu prioritate la temeiurile juridice care au stat la baza formulării cererii de chemare în judecată, și anume, a dispozițiilor Legii nr. 18/1991 precum și a prevederilor Legii nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Prin hotărârea pronunțată, Judecătoria sectorului 6 nu a acordat eficiență dispozițiilor art. 3 din actul normativ modificator, care sancționa încălcarea acestuia cu nulitatea absolută, il în temeiul art. III alin. (2) raportat la alin. 1, Ut. a) pot. IV) din același act, nu a constatat faptul că. nulitatea putea fi invocată și de către persoanele care justifică un interes legitim, constând în apărarea prin mijloace juridice a dreptului de administrare.
Prin apelul declarat de recurentul S. român prin M. Finanțelor s-a solicitat instanței de control judiciar să dispună schimbarea sentinței civile nr. 8496/26.07.2012 pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București, și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata si precizata in sensul de a constata nulitatea absoluta a titlului de proprietate nr._ din 23.01.2007 eliberat de către C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a M. București si a tuturor actelor subsecvente acestuia.
În motivarea apelului apelantul s-a arătat că hotărârea pronunțata de Judecătoria Sectorului 6 București Secția Civila este netemeinica si nelegala, având in vedere următoarele considerente:
1. este criticabilă hotărârea menționata întrucât instanța de fond in mod greșit a respins acțiunea principala precizata ca neîntemeiata si in consecința in mod eronat a respins cererea de chemare in judecata a altor persoane, cerere care a fost întemeiata pe dispozițiile art. 57 cod procedura civila.
Potrivit art. 57 cod procedura civila" oricare dintre parți poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar putea sa pretindă aceleași drepturi ca si reclamantul".
De asemenea, art. 58 cod procedura civila prevede următoarele: "Cel chemat in judecata dobândește calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotărârea ii va fi opozabila ".
Astfel, având in vedere ca terenul in litigiu care a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate s-a aflat in domeniul public al statului, iar dreptul de administrare aparține Statului R., iar dreptul de administrare a fost atribuit Ministerului A. Naționale prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr.49 din 16.01.1913, in speța se apreciază în speță, că sunt incidente prevederile art.12 alin. 4 din Legea nr.213/1998 care stabilesc ca "in litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor codului de procedură civilă. Titularul dreptului de administrare răspunde, în condițiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligații. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligații poate atrage revocarea dreptului de administrare ".
Așadar, s-a făcut dovada interesului propriu in prezenta cauza, interes ce rezidă din apărarea bunurilor ce alcătuiesc domeniul public ai statului si care nu pot fi înstrăinate (art.11 alin.1 din Legea nr.213/1998), iar prin respingerea cererii de chemare in judecata a altor persoane s-a încălcat principiul disponibilității.
2. Hotărârea este criticabila întrucât instanța in mod eronat a respins ca neîntemeiata excepția inadmisibilității cererii de chemare in garanție formulata de . in contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice invocata de acest apelant
Cererea de chemare in garanție formulata de ., este inadmisibila, in speță, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, in calitate de proprietar al imobilului in litigiu fiind intervenient in interes propriu (in temeiul art.58 Cod procedura civila),și neputând avea si calitatea de chemat in garanție.
Astfel, arătam ca, potrivit art.60 Cod procedura civila: "Partea poate sa cheme in garanție o alta persoana "împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubiri.
In aceleași condiții, cel chemat in garanție poate, la rândul sau, sa cheme in garanție o alta persoana."Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nici nu poate avea calitatea de chemat in garanție atâta timp cat el este cel prejudiciat, întrucât așa cum rezulta din actele de la dosar acest teren in urma reconstituirii dreptului de proprietate a intrat in posesia SN I. P. SA, institut care ulterior l-a vândut si a si încasat contravaloarea prestației.
Prin urmare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi chemat in garanție pentru restituirea unor sume pe care nu Ie-a încasat niciodată.
F. de cele arătate rezulta indubitabil ca cererea de chemare in garanție formulata de . este inadmisibila.
In consecința, se solicită respingerea cererii chemare in garanție formulate de . ca inadmisibila.
3. Hotărârea instanței de fond este criticabila întrucât aceasta in mod greșit a respins, ca neîntemeiata, acțiunea principala precizată și formulata de M. A. Naționale reținând in considerentele sentinței atacate ca "argumentul invocat de reclamant referitor la faptul ca terenul reconstituit face parte din domeniul public al statului este neîntemeiat, astfel încât TP100402/23.01.2007 este lovit de nulitate".
Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezulta fără putința de tăgadă ca terenul care face obiectul prezentului litigiu se afla in proprietatea publica a statului iar dreptul de administrare aparține Ministerului A. Naționale astfel cum i-a fost atribuit prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 49/16.01.1913.
In susținerea celor arătate mai sus trebuie avut in vedere Decretul - Lege nr.87/1938 pentru trecerea de clădiri, terenuri de instrucție, tragere etc. în proprietatea statului din care rezulta indubitabil că terenul în litigiu cade sub incidența acestui act normativ, acesta fiind intrat în proprietatea Statului, în mod legal.
Mai mult decât atât decretul mai sus amintit a fost emis cu respectarea prevederilor Constituției de la acea vreme respectiv dispozițiile ari. 17 din Constituția României din anul 1923, care prevăd că "Proprietatea de orice natură precum și creanțele asupra Statului sunt garantate" . în cadrul articolului menționat, la aliniatul 5, s-a stipulat și excepția potrivit căreia „în afară de exproprierea pentru căile de comunicație, salubritate publică, apărarea tării si lucrările de interes militar, cultural și acele impuse de interesele generale directe ale Statului și administrațiilor publice, celelalte cazuri de utilitate publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritate de două treimi."
Prin urmare, față de cele arătate rezulta fără echivoc faptul ca titlul valabil al Statului este mai vechi si mai bine caracterizat decât cel invocat de SN I. P. SA, cu atât mai mult cu cat Decretul nr. 87/1938, in baza căruia terenul a intrat in proprietatea Statului nu a fost anulat.
De asemenea, Cartea de hotărnicie din anul 1928 transcrisă în Registru de transcripțiuni al Tribunalului Popular Raional sub nr. 1220 din 12.12.1957 este un înscris oficial care atestă dreptul de proprietate în favoarea Statului R. și, implicit stabilește dreptul de administrare al Ministerului A. Naționale.
Astfel, la pagina 2, din Cartea de hotărnicie din anul 1928, reiese fără dubii care a fost scopul constituirii acestui document, astfel:
" Această hotărnicie iese din cadrul obișnuit al hotărniciilor celorlalte care au de scop ca în baza actelor de proprietate să stabilească hotarele între vecini și moșia ce se hotărnicește.. .scopul care s a urmărit la facerea acestei hotărnicii a fost ca după hotarele existente să facem hotărnicie legală care să servească apoi Ministerului de război ca act de proprietate .... Motivul pentru care s a urmărit acest scop a fost faptul că din cauza războiului întregirii neamului s-au pierdut de la M. de Război actele de proprietate ne-mai existând astăzi decât niște copii $i acelea numai pentru anumite părți din moșie"
Din textul mai sus citat rezulta ca terenul care face obiectul Cărții de hotărnicie din anul 1928 face parte din domeniul statului si este dat în administrare Ministerului de Război.
Mai mult, din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă fără echivoc faptul că terenul în litigiu a fost transcris în Registrul de transcripțiuni al Tribunalului Popular Raional, în anul 1957, ulterior apariției Constituției din anul 1952, cu respectarea dispozițiilor constituționale aspect care dovedește pe deplin faptul că, S. R. si M. A. Naționale dețin în mod legal terenul înscris în „Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului- Anexa nr.4.
Un alt argument care dovedește indubitabil faptul ca terenul in litigiu se afla in proprietatea publica a Statului R. ii reprezintă faptul ca imobilul aflat în administrarea MAPN a fost stăpânit neîntrerupt, începând cu anul 1913 până în prezent, acesta având destinație de poligon de instrucție pentru toate unitățile militare din garnizoana București.
De asemenea, astfel cum rezulta din actele depuse la dosarul instanței, imobilul aflat în litigiu este înscris în ,,Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statul uf - Anexa nr.4, voi. III, fila 835-836, aprobat prin HG. 1705/2006, respectiv H.G. nr. 1045/2000, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 45/2003, H.G. nr. 15/2004 și H.G. 2060/2004, cu codul de clasificare 8.29.09, numerele MF_.
Prin urmare fata de cele arătate rezulta fără echivoc ca din probele depuse la dosarul cauzei terenul în litigiu se află în proprietatea Statului R. și în administrarea Ministerului A. Naționale.
Or, conform dispozițiilor art 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public".
Mai mult decât atât si in art 11 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 se regăsesc dispoziții imperative in acest sens "actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută ".
Or, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului aprobata de C. pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar a M. București echivalează cu introducerea acestuia in circuitul civil, lucru inadmisibil pentru un teren ce se afla in domeniul public al statului.
Insă așa cum rezulta din dispozițiile menționate anterior pentru a fi introdus un imobil in circuitul civil trebuie parcursa o procedura speciala finalizata cu dezafectarea acestuia din domeniul public, procedura care nu a fost urmata in prezenta speța.
Mai mult decât atât, pârâtele C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a M. București, C. locală de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a sectorului 6 si P. sectorului 6 nu au indicat care este actul prin care acestea au intrat în posesia terenului în litigiu și nici nu au făcut dovada că acesta este înscris în Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public/privat al municipiului București.
Totodată, C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a M. București a emis titlul de proprietate nr._ din 23.01.2007 în favoarea pârâtului S.N. I. P. S.A., ca urmare a Hotărârii nr. 921 din 17.11.2006 a Comisiei M. București pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru un teren arabil cu o suprafață de 19 ha 116,5 mp, situat în extravilanul Sectorului 6, prin reconstituirea dreptului de proprietate, fără ca acesta să fie deținut de unitatea administrativ teritorială - P. sectorului 6.
F. de cele arătate reiese ca P. Sectorului 6 nu deține vreun act care sa ateste dreptul acesteia de a face propuneri de reconstituire a dreptului de proprietate către SN I. P. SA.
Prin urmare fata de cele arătate, rezulta fără echivoc ca actele emise de aceste instituții sunt lovite de nulitate absoluta conform art 11 alin. 2 din legea nr. 213/1998 "actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută ".
4. Hotărârea instanței este criticabila întrucât instanța in mod eronat a reținut faptul ca " înaintarea propunerii de S. S. 6 nu atrage nulitatea titlului de proprietate, verificările cu privire la teren nefiind realizate in abstract ci in concret la teren, prin expertize care l-au identificat, iar situarea acestuia . altul al M. București nu reprezintă in sine o condiție legala pentru reconstituirea dreptului de proprietate, fiind necesar ca terenul sa fie identificat din punct de vedere tehnic si sa îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune reconstituirea, condiții ce au fost analizate si de către C. M. București".
Astfel, conform planului urbanistic zonal coordonator al sectorului 6 aprobat prin Hotărârea Consiliului General al M. București nr. 213/2005 rezulta ca terenul la care se refera titlul de proprietate nr._/23.01.2007, nu se afla in raza teritoriala a sectorului 6 București.
Din Hotărârea Consiliului General al M. "București nr 194/14.10.2004 si a planșei anexe prin care se aproba intravilanul M. București rezulta ca terenul aflat in litigiu se afla pe raza administrativa teritoriala a sectorului 5.
Prin urmare, in lipsa unui act normativ cu putere de lege care sa modifice limitele teritoriale ale celor doua sectoare potrivit art 22 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, este indubitabil ca reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in litigiu este nula, C. de fond funciar a sectorului 6 dispunând asupra unui teren aflat în sectorul 5.
Față de cele arătate rezulta ca propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate și de eliberare a titlului corespunzător precum și punerea în posesie, nu puteau fi făcute de C. de fond funciar a sectorului 6 București, căci aceasta nu putea dispune asupra unui teren care nu se afla în competenta sa.
In drept: - apelantul chemat în garanție a invocat dispozițiile art. 282 si urm. Cod proc. civ., Legea nr. 213/1998; art. 57-58 cod procedura civila.
Prin recursul declarat de pârâta chemată în garanție ., prin reprezentant legal s-a solicitat instanței de control judiciar admiterea recursului, iar pe cale de consecință admiterea cererii de atragere a răspunderii civile delictuale cu privire la obligarea la plata daunelor reprezentând dobânda legala asupra prețului si daune interese reprezentând dobânda si
comisioanele bancare aferente Contractului de limita de creditare, sume ce
reprezintă prejudiciul efectiv suferit de S. C. SRL, in perioada în care au
fost lipsiți de dreptul de folosința asupra terenului proprietatea acestora, a cărui valoare de piață este reprezentat de prețul achitat, admiterea recursului,iar pe cale de consecință admiterea cererii de chemare în garanție a intimaților S.N. I. P. S.A. și S.C H. R. S-R.L în ipoteza admiterii recursurilor declarate de intimații din prezenta cauză, cu consecința modificării sau casării în tot și/sau în parte a sentinței recurate; admiterea în tot a cererii de atragere a răspunderii civile delictuale, în ipoteza admiterii recursurilor declarate de intimații din prezenta cauză, cu consecință modificării/casării în tot și/sau în parte a sentinței recuzate; cu obligarea intimaților, în solidar, în temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ.., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze.
În motivarea recursului recurenta pârâtă chemată în garanție a dezvoltat următoarele argumente:
Prima instanță, cu privire la cererile incidentale și accesorii formulate de . a reținut că: „având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în ceea ce privește cererea principală precum și natura acțiunilor, instanța va respinge ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant împotriva Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice cât și cererea de chemare în garanție formulată de . împotriva SN I. P. SA și H. SRL și cererea în garanție întemeiată pe răspundere civilă delictuală formulată împotriva reclamantului, Primăriei Sectorului 6 București, Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefecturii M. București, OCPI și Comisiei Locale de A. o Legii ni. 18/1991".
Rezultă astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată exclusiv pe soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii principale promovate de MApN. În ceea ce privește cererea de atragere a răspunderii civile delictuale instanța nu a analizat solicitarea privind contravaloarea lipsei de folosință și nici nu a motivat respingerea acesteia. Ipoteza cererii privind lipsa de folosință este generată tocmai de conservarea dreptului de proprietate al S. C. SRL prin respingerea acțiunii de nulitate promovate de MApN.
Referitor la interesul recurentei pârâte chemate în garanție ., această recurentă arată că începând din aprilie 2008, continuând pe toata durata litigiului in fata primei instanțe si pana la data la care va înceta tulburarea posesiei, MApN a creat si creează in continuare un prejudiciu prin faptul ca recurenta nu a putut beneficia de posesia de fapt si de folosința terenurilor, atribute ale dreptului de proprietate ale ., situație in care se impune analiza acestui motiv de recurs independent de soluția ce va fi data recursurilor formulate de intimați.
Evident, soluția primei instanțe cu privire la cererile formulate de MApN este corecta si conserva dreptul de proprietate dobândit legal de ., însă, în eventualitatea în care instanța în baza dispozițiilor art. 299 și urm. C.pr.civ. identifică unul sau mai multe motive de modificare sau casare ce au consecința „schimbării" hotărârii recurate, pentru a conserva dreptul pretins prin cererile accesorii și incidentale formulate și pentru a nu se opune o eventuală autoritate de lucru judecat ca urmare a faptului că recurenta nu a promovat recurs, aceasta a atacat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în garanție și cererii de atragere a răspunderii civile delictuale cu privire la obligarea la plata daunelor.
Recursul, astfel cum este promovat în conformitate cu punctele 2 și 3 din petitul prezentei cai de atac, va urma să fie soluționat în raport de soluția ce urmează a fi adoptată de instanță cu privire ia eventualele recursuri declarate de intimații din prezenta cauză.
În dezvoltarea motivelor ce conduc la admiterea recursului având drept consecință admiterea cererii de atragere a răspunderii civile delictuale cu privire la obligarea la plata daunelor reprezentând dobânda legala asupra prețului si daune interese reprezentând dobânda si comisioanele bancare aferente Contractului de limita de creditare, sume ce reprezintă prejudiciul efectiv suferit de S. C. SRL, in perioada in care am fost lipsită de dreptul de folosința asupra terenului proprietatea noastră, a cărui valoare de piață este reprezentat de prețul achitat si de care nu s-a putut folosi, independent de soluția ce urmează a fi data eventualelor recursuri declarate de intimații din prezenta cauză:
Intimata reclamantă MApN și-a arogat atributele dreptului de proprietate aflate în patrimoniu! ., respectiv posesia și folosința, în condițiile în care dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul . în integralitatea sa și nu doar nuda proprietate.
Pronunțând Sentința Civilă nr. 6496 din data de 26.07.2012, instanța era chemată să verifice în ce măsură subscrisei i s-au îngrădit cele două atribute ale dreptului de proprietate.
MApN pretinzându-se proprietar asupra celor doua loturi de teren aflate în proprietatea . prin forța armată aflata la dispoziția sa a blocat accesul pe teren, prin organizarea de pază militară permanentă.
Așa fiind, se solicită repararea prejudiciului constând in: dobânda legală calculată asupra prețului, de la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 665/26.04.2007 si nr. 2097/20.12.2007, până la data la care va fi permis accesul pe teren; dobânda calculata de la data plații prețului pana la data de 01.03.2010 este in cuantum de 13.206.449,05 lei pentru contractual de vânzare-cumpărare nr. 665/26.04.2007 si de 5._,42 lei pentru contractual de vânzare-cumpărare nr. 2097/20.12.2007; daune-interese reprezentând dobânda și comisioanele bancare aferente Contractului de limită de creditare nr. 1/25.04.2007, completat și modificat prin Actul Adițional nr. 01/26.04.2007 si Actul Adițional nr. 2/19.12.200, încheiat între Credit Europe Bank N.V. și S. C. SRL, calculate de la data încheierii contractului și până la data la care va fi permis accesul pe teren, la cursul din ziua plății sumei de către SN I. P. SA către . sumă la data de 01.03.2010 este 2.378,623,7 euro echivalentul a 8.921.766,97 lei pentru contractual de vânzare-cumpărare nr. 665/26.04.2007 si de 820.244,37 euro echivalentul a 3.211.597,65 lei pentru contractual de vânzare-cumpărare nr. 2097/20.12.2007.
În ipoteza admiterii recursurilor declarate de intimații din prezenta cauză, cu consecința modificării sau casării în tot sau în parte a sentinței recurate, recurenta pârâtă chemată în garanție a solicitat obligarea la plata prejudiciului efectiv suferit respectiv prețul primit în conformitate cu Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 665/26.04.2007 de BN Litteris - notar public Meltiade Riba, în cuantum de 15.900.000 euro, în echivalent, la cursul BNR euro/leu din ziua plății sumei de către SN I. Pasteui SA către . data semnării contractului de vânzare cumpărare aceasta suma reprezenta, 52.788.000 lei, calculata la cursul BNR euro/lei din 26.04.2007), să restituie spezele vânzării care fac obiectul aceluiași contract de vânzare cumpărare in cuantum de 343 423,28 euro, la cursul din ziua plății sumei de către SN I. P. SA către . ; (echivalentul în lei în vederea timbrării este de 1.140:250,60 lei), să restituie prețul primit în conformitate cu Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2097 din data de 20.12.2007 de BN Litteris -notar public Meltiade Riba, în cuantum de 7.450.000 euro, în echivalent la cursul BNR euro/leu din ziua plății sume de către SN I. P. SA către . data semnării contractului do van/are cumpărare aceasta suma reprezenta 26.390.880 lei calculata la cursul BNR euro/lei din 20.12.2007), să restituie spezele vânzării care fac obiectul contractului aceluiași contract autentificat de BN Litteris - notar public Meltiade Riba în cuantum de 80 .358,51 euro, la cursul din ziua plății sumei de către SN I. P. SA către . în lei în vederea timbrării este de echivalentul a 284-203 lei.
Recurenta pârâtă chemată în garanție, în continuare, în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, potrivit dispozițiilor prevăzute la art. 998-999 din Codul civil vechi, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:
(i) existența unui prejudiciu; (ii) existența unei fapte ilicite;
(iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
(iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând, după caz, în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Prejudiciul pe care l-a suferit si ii suporta in continuare S. C. SRL rezulta din: contravaloarea lipsei de folosința asupra terenului ca urmare imposibilității de folosire, din
cauza blocării accesului pe teren de către MApN; MapN a instituit paza militară asupra
terenului, cu scopul ca S. C. SRL, in calitate de proprietar, sa nu se poată folosi de
dreptul sau de proprietate si sa nu poată beneficia de toate atributele acestui drept; respectiv, prețul plătit si spezele vânzării pe care S. C. SRL le-a plătit în vederea dobândirii dreptului de proprietate recunoscut de stat prin emiterea Titlului de Proprietate in favoarea SN I. P. SA.
Potrivit practicii constante a CEDO, dreptul de proprietate asupra unui bun imobil se interpretează drept o creanță împotriva statului român, ce putea fi considerată suficient de determinată pentru a fi calificată drept „valoare patrimonială" și implica protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 [M. și D. împotriva României (dec), nr._/00, pct. 88, CEDO 2005-VI și Drăcuieț citată anterior, pct. 41, I. vs, I. c. României pct 42.]
Valoarea acestui bun este data de prețul pieții la care au fost achiziționate cele doua terenuri, respectiv suma de 15.900.000 euro si suma de 7.450.000 euro, prețul total fiind de 23.350.000.
Lipsirea de dreptul de folosita asupra bunului, a cărui valoare totala este de 23.350.000 lei, bun care in accepțiunea CEDO reprezintă o creanța asupra statului atât timp cat nu este recunoscut și respectat, a creat un prejudiciu efectiv constând in dobânda legala, dobânda si comisioanele bancare aferente Contractului de limita de creditare, astfel cum sunt descrise ia punctual I si dezvoltate la punctual V.
In ipoteza admiterii cererii de chemare in judecata a MAp.N, prejudiciul efectiv este mult mai mare, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate, si consta, in mod suplimentar fata de sume prevăzute la punctul I, in prețul imobilelor si spezele vânzării, detaliate anterior.
Prejudiciul este rezultatul încălcării și nerecunoașterii dreptului de proprietate față de faptul că statul, care ar trebui să fie garantul respectării legilor de reconstituire, materializate pin emiterea de titluri de proprietate, prin folosirea în alte scopuri a pârghiilor aflate la dispoziția sa, intenționează să preia în mod abuziv un imobil pe care l-a naționalizat în urmă cu mai mult de 60 de ani.
Fapta ilicita atât a MApN, cat si a instituțiilor chemate in judecata pe cale reconvențională, consta in:
lipsirea de dreptul de folosința asupra terenului, realizata de MAp.N; îngrădirea dreptului de folosința rezulta din raportul de expertiza tehnica depus la dosar, din care rezulta ca accesul pe teren este posibil numai cu aprobarea MApN si ca acest teren beneficiază de paza militară 24h/24h; promovarea, de către MApN, instituție a Satului, unei acțiuni cu scopul de a anula titlul administrativ de proprietate emis tot de stat, prin P. M. București; neîndeplinirea de către MApN a formalităților în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra terenului, în numele și pentru statul român, pentru a face dreptul opozabil terților; MAp.N îi revenea această obligație, în condițiile în care intabularea reprezintă o măsură de asigurare a opozabilității dreptului de proprietate față de terți, deci o măsură de conservare, care poate fi luată, în numele statului, de către titularul dreptului de administrare;
neverificarea condițiilor de legalitate a emiterii titlului de proprietate in favoarea SN Institutului P. SA, anterior emiterii titlului, de către P. M. București prin C. de A. a Legii 18/1991; necomunicarea de către O. de C. si Publicitate Imobiliară, la momentul emiterii titlului de proprietate, a informațiilor din care ar fi rezultat un eventual drept de proprietate sau de administrare al M.ApN.
Potrivit practicii constante a CEDO s-a stabilit ca autoritățile administrative au obligația de a verifica îndeplinirea cerințelor legale, inclusiv a celor de ordin procedural anterior emiterii titlurilor de către stat, iar gresiile acestora nu pot avea consecințe asupra particularilor, in măsura in care nu exista o culpa in sarcina acestora din urma (a se vedea cauza Draculeț contra României, nr._, paragraf 40 din 6 decembrie 2007, M. si D. contra României si Rusiei, paragraf 88).
Prin urmare, lipsirea unui privat de dreptul sau de folosința, precum si inițierea unei acțiuni care sa conducă la anularea unui titlu de proprietate, reprezintă fapte culpabile, menite sa genereze o sarcina exorbitanta in sarcina unor persoane private, fapt ce este sancționat in mod constant de CEDO.
Curtea a decis ca nu trebuie sa se creeze noi nedreptăți disproporționate si ca eventualele erori ale autorității nu trebuie sa fie suportate in exclusivitate de persoanele vizate (vezi I. contra României paragraf 38) si orice ingerința in exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa respecte principiul proporționalității (vezi Jones contra României paragraf 36, 40, Gashi împotriva Croatei, paragraf 28.
De asemenea, in mod consecvent Curtea a apreciat ca ingerința in dreptul de proprietate trebuie sa conducă la asigurarea unui just echilibru intre exigentele interesului generai ale comunității si imperativele protejării drepturilor fundamentale ale individului, care nu trebuie sa suporte o sarcina speciala exorbitanta (cauza Toșcuța si alții contra României, paragraf 34,si 38, Gashi impotr Croatei, paragraf 31, Draculet contra României paragraf 47 si 51).
S. C. este cel care a plătit suma de 23.350.000 euro si a fost expus deja unei sarcini exorbitante/data pe de o parte de lipsa de folosința de peste 4 ani asupra terenului sau asupra sume? de bani reprezentând valoarea terenului, pentru ca MApN, instituție de stat nu recunoaște un drept de proprietate emis de P. M. București, o alta instituție de stat, cu privire la un teren viran care nu prezintă nici un folos public pentru comunitate.
Lipsirea de dreptul de folosința, atribut al dreptului de proprietate dobândit prin cumpărare cu privire la bunuri pentru care statul a emis un titlu de proprietate si cu privire la care s-a respectat cerința de opozabilitate prin înscrierea in cartea funciara de către SN I. Pastur SA, . si ulterior de către S. C. SRL, reprezintă in mod evident o fapta culpabila ", cauzatoare de prejudicii.
De asemenea, prejudiciul este rezultatul neîndeplinirii obligațiilor legale de intabulare a pretinsului drept de proprietate al statului asupra terenului asupra cărui am dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare.
MApN, cunoștea semnificația neîndeplinirii obligației de intabulare, mai ales că, în ceea ce privește terenurile alăturate terenului nostru s-a efectuat cadastrul și intabularea în cartea funciară.
Neîndeplinirea obligației de efectuare a intabulării pretinsului drept al statului, a condus ia situația de față, în care, deși am efectuat verificările la cartea funciară, nu a putut fi identificat nici un pretins drept de proprietate asupra terenului, cu excepția drepturilor de proprietate ale celor de la care am cumpărat.
Urmare a faptei ilicite a autorităților, cu competențe în materie de cadastru și organizare a teritoriului, precum și a faptei MApN, care nu și-a îndeplinit obligația de intabulare, P. M. București prin C. de aplicare a legii nr. 18/1991 a emis titlul de proprietate, fapt ce a determinat . civil și dobândirea de către subscrisa la prețul de 15.900,000 euro, respectiv de 7.450.000 euro, fără ca, S. C. SRL, cumpărător diligent și cu titlu oneros să aibă vreun indiciu cu privire la presupuse vicii ale titlului emis de stat.
Legătura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu este evidenta in condițiile îngrădirii dreptului de folosința si solicitării, de către stat, de anulare a titlului de proprietate emis de stat in favoarea unui privat, in cazul neverificării condițiilor de legalitate a emiterii titlului, anterior emiterii, netransmiterii informațiilor complete cu privire la situația juridica a terenului acordat in compensare, anterior emiterii titlului. In lipsa faptelor anterior descrise nu s-ar fi ajuns niciodată la prejudiciile suferite.
Vinovăția, condiție a atragerii răspunderii civile delictuale, aparține în mod celor chemați in judecata pe cale reconvențională. Toate aceste instituții, in calitatea lor de depozitari ai informațiilor cu privire la cadastru și organizare a teritoriului ar fi trebuit să cunoască semnificația socială a actelor de
proprietate pe care le emite și faptul că nelegalitatea acestor acte ar putea produce consecințe în patrimoniul terților de bună-credință. .
De aceea, vinovăția aparține:
Statului R., prin M. de Finanțe si MApN, care in calitate de pretins proprietar si pretins titular al dreptului de administrare, aveau obligația efectuării publicității drepturilor pretinse prin înscrierea in cartea funciara, au obligația respectării drepturilor de proprietate recunoscute si emise de stat si au obligația neîngrădirii dreptului de proprietate si folosința;
Oficiului de C. si Publicitate Imobiliara care avea obligația de informare, anterior emiterii titlului de proprietate, despre existența in cartea funciară a oricăror drepturi cu privire la terenurile in litigiu, in măsura in care acestea erau înscrise;
Prefecturii M. București prin C. de aplicare a Legii 18/1991 care avea obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor cu privire la emiterea titlului, anterior emiterii titlului; ulterior emiterii titlului de proprietate, S., prin oricare din instituțiile sale are obligația respectării acestuia.
În continuare, recurenta pârâtă, chemată în garanție reclamantă reconvențională . a dezvoltat motivele de admitere a recursului având ca și consecință admiterea cererii de chemare în garanție a intimaților SN I. P. SA și . în ipoteza admiterii recursurilor declarate de intimații din prezenta cauză.
Motivează această recurentă că este îndreptățită să solicite vânzătorilor SN I. P. SA și . chemați în garanție prețul primit de aceștia în baza prevederilor art. 1341 pct. 1 cod civil și art. III alin 2 pct. 2 din Legea 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar 18/1991, dobânda legală calculată asupra prețului, spezele vânzării care fac obiectul contractului de vânzare cumpărare 665/26.04.2007, și contractului de vânzare 2097/20.12.2007 în temeiul dispozițiilor art. 1341 pct. 4 C.civil, daune interese reprezentând dobânda și comisioanele bancare aferente contractului de creditoare 1/25.04.2007 completat și modificat ulterior prin Actul Adițional 1/25.04.2007 încheiat cu Credit Europe Bank NV și actului adițional nr. 2/19.12.2007 potrivit dispozițiilor art. 1350 C.civil coroborate cu dispozițiile art. 1085 Cod Civil.
Obligația de garanție a vânzătorului există, în măsura în care acțiunea principală va fi admisă, în considerarea îndeplinirii următoarelor condiții: (i) să existe o tulburare de drept, (ii) cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și (iii) cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.
I. P. dezvoltă o întreaga teorie potrivit căreia S. C. ar solicita fructele produse de terenul in litigiu si o astfel de solicitare este posibila numai daca terțul evingător a formulat o cerere de restituire a fructelor posesorului de rea credința.
S. C., in calitate de cumpărător al imobilului in litigiu a fost si este, fără putința de tăgada, de buna credința, iar in măsura in care imobilul teren ar fi produs fructe, in temeiul art 485 C.civ ar fi dobândit fructele lucrului, fără a fi obligat a le restitui.
Insa, S. C. nu a solicitat fructele produse de terenul in litigiu ci fructele produse de suma de bani achitata cu titlu de preț către vânzătorul I. P., pe care acesta a folosit-o începând cu data semnării contractului si o folosește si in prezent.
(Dacă bunul este frugifer, cumpărătorul are dreptul la dobânda prețului, potrivit prevederilor legale referitoare la dobândă. In aceste condiții S. C. este îndreptățită la plata dobânzii legale "calculate în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești si ale OG 13/2011.
In ipoteza în care instanța de judecată ar aprecia că nu sunt întrunite condițiile instituirii obligației de garanție pentru evicțiune a vânzătorilor, s-a solicitat în subsidiar să se facă aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză ale cărui condiții sunt îndeplinite în prezenta speță.
Doctrina este unanimă în a considera că îmbogățirea fără justă cauză este făptui juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Or, în cazul recurentei, aceasta apreciază că sunt îndeplinite aceste condiții având în vedere că în cazul în care acțiunea reclamantului ar fi admisă, ar avea loc o mărire a patrimoniului vânzătorilor(SN I. P. SA respectiv H. Romțnia SRL) cu prețul vânzării și dobânda legală ia respectiva sumă, fără a exista o cauză, un temei juridic pentru această mărire.
În același timp a avut loc o micșorare a patrimoniului societății recurente cu același sume de bani, în lipsa unei cauze legitime (evident în ipoteza în care instanța ar considera că acțiunea reclamantului este întemeiată).
În drept, recurenta pârâtă chemată în garanție, reclamantă reconvențional a invocat dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ.
Împotriva recursurilor formulate de M. A. Naționale și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare recurenta ., prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Împotriva recursurilor formulate de M. A. Naționale, de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de ., a formulat întâmpinare intimata SN I. P. SA prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate, iar în ceea ce privește recursul pârâtei chemate în garanție, reclamantă reconvențională ., a invocat excepția lipsei de interes, întrucât, în condițiile în care a fost respinsă acțiunea principală, în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în garanție.
La termenul din data de 06.12.2012 având în vedere dispoziția ICCJ de suspendare a cauzei, s-a constatat suspendată de drept soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant M. A. Naționale, recurentul pârât intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de recurentul pârât ., iar la data de 21.02.2013 ICCJ a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul B., cu consecința păstrării actelor de procedură îndeplinite.
La dosarul cauzei s-a mai depus întâmpinare a Instituției Prefectului București și a Comisiei M. București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor prin care au solicitat respingerea recursului reclamantului M. A. Naționale și menținerea sentinței civile.
La termenul din data de 11.06.2013 instanța, a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei de interes a recurentei pârâte ., în promovarea prezentului recurs, iar în probațiune, pentru recurentul reclamant, M. A. Naționale a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, în dovedirea motivelor de recurs, respectiv în dovedirea situării imobilului în litigiu în domeniul public proprietatea statului și a dreptului de administrare a reclamantului M. A. Naționale, sau a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în patrimoniul recurentului reclamant, respingând proba cu înscrisuri referitoare la imobilele cuprinse în balanța de fond funciar în perioada 31.12.2005, 31.12.2006, 31.12.2007, și inventarul bunurilor aparținând domeniului public sau privat al M. București sau al Sectorului 6 București ca nefiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Examinând actele și lucrările dosarului, din prisma motivelor de recurs invocate instanța de recurs reține următoarele:
Instanța de recurs, va soluționa cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. excepția procesuală, absolută și dirimantă a lipsei de interes în declararea recursului de către pârâta chemată în garanție ..
Pentru a fi parte într-o procedură judiciară se impun a fi îndeplinite anumite condiții, reclamantul trebuind să facă dovada, printre altele, că are un interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual, personal și direct.
Referitor la condiția interesului, în literatura de specialitate se reține că “prin impunerea condiției interesului, se urmărește nu numai evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant, pur vexatorii, dar în același timp, menajarea timpului magistraților și a finanțelor statului, astfel încât rolul instanțelor să nu fie încărcat cu astfel de pricini.
Revenind la excepția lipsei de interes, este de precizat faptul că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii civile și a căilor de atac se referă la necesitatea existenței unui interes, adică a unui folos practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Printre altele, interesul juridic trebuie să fie născut și actual, deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, în forma concretă de manifestare a acțiunii.
Această cerință trebuie să se verifice și ipoteza cererilor în constatare.
De altfel, potrivit opiniilor exprimate în doctrină și în jurisprudență, interesul judiciar, este o condiție necesară pentru dobândirea calității de parte în procesul civil și se concretizează în folosul material ori moral pe care l-ar putea obține oricare dintre părți de pe urma activității judiciare pe care intenționează sa o desfășoare.
În procesul civil nu poate fi invocat un interes oarecare, ci acesta trebuie sa fie legitim, personal – adică propriu celui ce promovează acțiunea civila, născut și actual – respectiv un interes care se afla în ființă la data promovării acțiunii civile și pe tot timpul exercitării acesteia.
În speță, excepția invocată a fost justificată de aprecierea intimatului SN Insitutul P. referitoare la soluția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta . efect al respingerii acțiunii principale.
Însă, recurenta pârâtă chemată în garanție . de cererea de chemare în garanție formulată în cazul în care s-ar fi admis acțiunea civilă, a formulat cerere de recuperare a un prejudiciu prin faptul ca recurenta nu a putut beneficia de posesia de fapt si de folosința terenurilor, atribute ale dreptului de proprietate ale ., situație in care se impune analiza acestui motiv de recurs independent de soluția ce va fi data recursurilor formulate de recurenții M. A. Naționale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
De altfel, prin soluția pronunțată în fondul cauzei instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție precizată de ., astfel încât, excepția nu va putea fi primită, avându-se în vedere că prin recursul de față se invocă critici de nelegalitate împotriva hotărârii instanței de fond, în situația în care se la fond, s-a solicitat de către pârâta chemat în garanție ., independent de soluția dată asupra cererii principale, obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a Ministerului A. Naționale, a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară și a Prefecturii M. București prin C. de A. a Legii 18/1991 la repararea prejudiciului pretins provocat acestei părți prin faptele ilicite ale autoritățile, prin care i s-a limitat dreptul asupra proprietății, dobândite prin cumpărare de la SN I. P. în temeiul dispozițiilor art. 998 – 999 C.civil.
Pe fondul recursului Tribunalul apreciază recursurile declarate ca neîntemeiate și urmează a le respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la recursurile declarate de reclamantul M. A. Naționale, prin reprezentant legal și cel declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:
Prin cererea înregistrată la data de 06.06.2008 pe rolul Judecătoriei sector 6 București sub nr._, M. A., în calitate de reclamant, a solicitat în contradictoriu cu C. Județeană de S. a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a M. București, C. Locală de S. a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a Sectorului 6, SN I. P. și ., în calitate de pârâți constatarea nulității absolute a următoarelor acte juridice: titlul de proprietate nr._ din 23.01.2007 eliberat de către C. Județeană de S. a Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a M. București,
procesul verbal de punere în posesie nr. 24a/3 din 12.01.2007, hotărârea nr. 921 din 17.11.2006 a Comisiei Mun. București pentru aplicarea Legii fondului funciar; Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 665 la data de 26.04.2007.
Prin acțiunea introductivă, reclamantul M. A. a invocat că terenurile ce au făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea SN I. P. au fost și sunt proprietate publică a statului român, fiind în administrarea proprie, încă din anul 1913, potrivit Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. 49 din 16.01.1913 și că în prezent, terenurile figurează în „Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului aprobat prin HG 1705/2006, cu codul de clasificare 8.29.09, numerele MF_,_,_,_,_ și_ în temeiul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Așa cum corect a reținut instanța de fond motivul de nulitate absolută invocat de MApN nu se încadrează în nici unul din cazurile limitativ prevăzute de art. 3 din Legea nr. 169/1997:
Reclamanta MApN invocă faptul că, prin emiterea titlului de proprietate nr._ din 23.01.2007 a fost încălcat dreptul de proprietate publică al statului și dreptul de administrare al Ministerului A., fapt sancționat în opinia sa cu nulitatea absolută conform dispozițiilor prevăzute de art. 3 din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991.
Art. III alin. 1 lit. b, din Legea 169/1997care prevede că: „Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi (...) actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor".
Or, în cazul de față, SN I. P. a beneficiat de reconstituirea și nu de constituirea dreptului de proprietate.
In sensul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, prin constituirea dreptului de proprietate se înțelege împroprietărirea unor categorii de persoane în anumite condiții, cu terenuri care s-au aflat în patrimoniul fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a statului, iar, reconstituirea dreptului de proprietate constă, însă, în reîmproprietărirea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora cu terenurile care le-au aparținut, terenuri care se aflau în patrimoniul fostelor cooperative agricole sau în proprietatea privată a statului, urmare unor măsuri abuzive de naționalizare sau expropriere forțată.
Așadar, reconstituirea și constituirea dreptului de proprietate sunt instituții juridice distincte. Art. III alin. 1 lit. b) din Legea nr. 169/1997 vizează numai ipoteza actelor de constituire a dreptului de proprietate, ceea ce nu este cazul în speță.
Acest text se corelează cu dispozițiile art. III alin. ll din Legea nr. 169/1997, potrivit căruia actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localităților terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată își suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la soluționarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepția terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.
Coroborând cele două dispoziții legale rezultă că trecerea unui teren în domeniul public nu constituie un impediment pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Dimpotrivă, în cazul în care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate și este validată cererea, terenul trece în rezerva comisiei de aplicare a legii fondului funciar, deci trece din domeniul public în domeniul privat.
Pe de altă parte, art. III alin. 1 lit. b din Legea nr. 169/1997 face referire la terenurile proprietate publică sau privată a statului, astfel cum sunt definite în art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991: „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice. "
În concluzie, pentru ca un teren să fie proprietatea statului este necesar ca preluarea sa să fi fost realizată cu respectarea prevederilor legale în vigoare în acel moment,
Astfel, motivul de recurs potrivit căruia instanța ar fi reținut greșit că anterior HG nr. 1705/2006 terenul se afla în domeniul privat al statului este neîntemeiat:
În speță, s-a reținut deja cu autoritate de lucru judecat cu prilejul soluționării excepției de nelegalitate; că nu există un drept de proprietate publică al statului asupra terenului cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea SN I. P..
Potrivit art. 136 alin. 3 din Constituție „Bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietății publice". în legătură cu categoriile de bunuri expres menționate în Constituție sau în legi organice ca formând obiectul exclusiv al proprietății publice este suficientă dovada apartenenței unui bun la o asemenea categorie pentru a se face și proba apartenenței lui la domeniul public,
Dispozițiile art. 136 alin. 3 din Constituție nu trebuie interpretate ca fiind titlul de proprietate al statului sau al unei unități administrativ teritoriale pentru un anumit bun domenial, ci numai ca fiind titlul de apartenență a bunului respectiv la domeniul public, în măsura în care bunul respectiv a intrat în patrimoniul statului sau al unei unități administrativ teritoriale pe baza unui titlu valabil. Nici prin voința exprimată în Constituție, nici prin voința exprimată prin legi organice nu este posibil ca anumite bunuri ale particularilor să fie trecute direct în domeniul public, fără a se recurge la procedura exproprierii
Potrivit art. 2 din Legea nr. 213/1998 statul sau unitățile administrativ teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public, în limitele si condițiile legii.
Aceste limite se referă la caracterul inalienabil, imprescriptibil și insesizabil a dreptului de proprietate și constituie de altfel singura diferență specifică dintre proprietatea publică și proprietatea privată.
Aceste caractere specifice ale dreptului de proprietate publică nu justifică ideea apărării sau ocrotirii preferențiale a acestui drept în raport cu dreptul de proprietate privată
Un bun proprietate privată poate intra în domeniul public (și deveni astfel bun proprietatepublică) numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege (Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice).
Modalitățile prin care un bun aflat în proprietate privată trece în proprietate publică sunt enumerate în art. 7 din Legea 213/1998 privind regimul juridic al proprietății publice:
pe cale naturală; prin achiziții publice efectuate în condițiile legii; prin expropriere pentru cauza de utilitate publică; prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de consiliul local, după caz, dacă bunul în cauza intra în domeniul public; prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică; prin alte moduri prevăzute de lege ".
Pentru fiecare dintre aceste cazuri există prevederi legale care detaliază fiecare modalitate de trecere în proprietate publică (a se vedea Legea nr. 33/1994, Legea 213/1998, etc).
în lipsa efectuării unei astfel de proceduri nu se poate pune problema apartenenței acelor terenuri la proprietatea publică întrucât nu există un titlu valabil.
c)Regula este că bunurile din domeniul public aparțin unităților administrativ teritoriale.
Numai în mod excepțional acestea aparțin statului și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Art. 21 din Legea nr. 213/1998 prevede obligativitatea întocmirii inventarului pentru bunurile din domeniul public al unității administrativ teritoriale, după cum urmează: "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ-teritoriale se întocmește, după caz, de comisii special constituite, conduse de președinții consiliilor județene, respectiv de primarul general al municipiului București sau de primari.
Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însușesc, după caz, de consiliile județene, de Consiliul General al M. București sau de consiliile locale.
Inventarele astfel însușite se centralizează de consiliul județean, respectiv de Consiliul General al M. București, și se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, sa se ateste apartenența bunurilor la domeniul public județean sau de interes local. "
În speță reclamantul nu a făcut nici dovada dobândirii dreptului de proprietate publică a statului si nici dovada că bunul respectiv ar face parte din vreuna din categoriile de bunuri care aparțin domeniului public al statului.
În hotărârile pronunțate cu ocazia soluționării excepției de nelegalitate s-a reținut în mod expres că nici statul si nici M. A. Naționale nu au un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu si că înscrisurile invocate de M. A. Naționale nu fac dovada dreptului de proprietate, acesta fiind și motivul pentru care a fost admisă excepția de nelegalitate, în consecință, reclamantul recurent nu a făcut dovada că statul are un titlu valabil asupra acestui teren.
În plus, nici documentele invocate de recurentă atât în recurs, cât și în fața instanței de fond nu fac o asemenea dovadă că terenul s-ar afla în domeniul public al statului.
Documentul intitulat "Extras din planul cu principalele activități al bazei sprijin logistic Muntenia" nr. A 1964/24.09.2010 este irelevant întrucât este din anul 1910 or în speță se discută despre nulitatea unui titlu de proprietate, deci cauzele de nulitate trebuie să fie concomitente încheierii actului, iar nu ulterioare acestuia. Faptul că după ce terenul a fost înstrăinat către . a fost ocupat abuziv de reclamantă nu constituie un argument pentru a justifica un drept de proprietate publică.
Documentul invocat și depus la dosar de către MApN drept Jurnal al Consiliului de Miniștri din 16.01.1913 nu constituie un titlu valabil pentru stat, așa cum au statuat deja Curtea de Apel București și înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, așa cum rezultă chiar din susținerile MApN este vorba doar de un simplu act de trecere în administrarea MApN a unei suprafețe de 550 ha reprezentând moșia Vatra Cotroceni.
Referitor la Hotărârea Guvernului nr. 1705 din data de 29.11.2006, publicată în Monitorul Oficial al Rom^iei, Partea I, nr. 1020 din data de 21.12.2006, invocată de MApN, în condițiile în care a fost admisă excepția de nelegalitate cu privire la Anexa 4 referitoare la imobilul care a făcut obiectul titlului de proprietate emis în favoarea SN I. P. SA este inopozabilă acestei pârâte, așa cum se reține în mod expres în considerentele deciziei nr. 1080/2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Așadar, în condițiile admiterii excepției de nelegalitate această hotărâre de guvern nu constituie un titlu valabil al statului în sensul celor menționate anterior care să poată fi opus în acest proces asupra respectivului bun.
Hotărârea de guvern menționată are numai un efect declarativ, iar nu constitutiv de drepturi.
Altfel spus, împrejurarea că un bun a fost trecut în inventarul domeniului public nu este suficientă pentru ca acesta să fie considerat ca făcând parte din domeniul public, ci este necesar să se facă dovada modului în care acest bun a intrat în domeniul public. Această modalitate trebuie să fie una din cele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998, după cum am demonstrat anterior.
Orice altă modalitate de trecere în proprietatea statului este în afara legii. Potrivit art, 44 alin. 4 din Constituție „Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică".
În speță aceste condiții nu sunt îndeplinite. Nu poate fi considerată lege de expropriere, o hotărâre de guvern care face public inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, iar în plus, I. P. nu a beneficiat de o despăgubire justă și prealabilă pentru imobilul de a cărui proprietate a fost lipsit.
Certificatul de atestare fiscală și declarația fiscală din 2009, la care recurenta face referire pe lângă faptul că sunt de asemenea ulterioare emiterii titlului de proprietate în favoarea SN I. P. SA nici nu reprezintă titlu de proprietate care să ateste un drept de proprietate publică.
In consecință, așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamanta nu a făcut dovada că terenul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Institutului P. a fost dobândit de stat în temeiul unui titlu valabil și că acest teren face parte din categoriile de bun care aparțin domeniului public al statului.
Documentele emise de autorități atestă faptul că terenul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Institutului P. nu s-au aflat și nu se află în proprietatea publică a statului:
Potrivit Adresei cu nr._/_/19.06.2008 emisă de P. M. București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală rezultă că „terenurile în cauză se aflau la dispoziția comisiilor abilitate, îndeplinind condițiile impuse de legea specială în vederea eliberării titlurilor de proprietate ".
Din adresa nr._/_/8.11.2006 emisă de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul Primăriei M. București rezultă că a fost identificat terenul indicat în planul cadastral anexă la cerere și că acesta figurează în planurile cadastrale ca „delimitare sector 6". Pe planul cadastral actual suprafața respectivă apare ca fiind în administrarea unei „instituții" fără a exista cereri sau documentații avizate în vederea eliberării titlurilor de proprietate conform HG nr. 834/1991.
Din adresa Direcției de Investiții a Primăriei M. București nr. 3198/1673/10.11.2006 rezultă că nu sunt prevăzute investiții care să afecteze terenul situat în . sector 6.
De asemenea, din adresa nr._/10.11.2006 emisă de Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei M. București rezultă că potrivit PUG al municipiului București terenul se încadrează parțial în zona V6 - zona spațiilor verzi destinată pădurilor de agrement, parțial în zona L1C - zona destinată locuințelor individuale și colective mici și parțial în zona M3 - zona mixtă cu clădiri având regim de construire continuu sau discontinuu.
De altfel cu prilejul efectuării expertizei topo DL C. T., unul din
reprezentanții Ministerului A. Naționale prezent cu prilejul convocării la fata locului, a precizat că pe teren ar fi existat un GAZ (gospodărie agrozootehnică) cu sere, pătule de vaci si cocini de porci, precum și construcții administrative ale personalului ce deservea GAZ-ul. În procesul verbal din 21.07.2010, anexă la raportul de expertiză, a fost consemnată această declarație a dl. colonel T., la solicitarea expresă a dl. avocat C. T., reprezentantul Institutului Pasteu, în același proces verbal se mai menționează că s-au identificat resturi de viță de vie (butuci uscați).
Motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond s-a limitat să preia motivarea sentinței civile nr. 3956/3.06.2011 a Curții de Apel București pronunțată în soluționarea excepției de nelegalitate este de asemenea neîntemeiat:
Instanța de fond a analizat întregul material probator al cauzei.
Sentința civilă nr. 3956/3.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în soluționare excepției de nelegalitate, aceasta se bucură de autoritate de lucru judecat și era obligatoriu ca instanța de fond să țină seama de această hotărâre.
Motivul de recurs potrivit căruia raționamentul instanței ar fi contradictoriu în ceea ce privește stabilirea dreptului de proprietate și de administrare, motiv în cadrul căruia se reiau argumente expuse în fața instanței de fond este de asemenea neîntemeiat:
În speță nu s-a făcut dovada identității între terenurile la care face referire recurentul MApN și imobilul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea SN Institutului P..
Jurnalul Consiliului de Miniștri din anul 1913 se referă la o suprafață de 550 ha reprezentând moșia Vatra Cotroceni. Terenul cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtei se află în București, ., sector 6. Nu există nici o dovadă la dosar care să ateste identitatea celor două terenuri.
Apoi, prin cererea de chemare în judecată, MApN susține că terenul respectiv ar fi în domeniul public al statului, fiind incluse în „Inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului", aprobat prin HG 1705/2006, cu codul de clasificare 8.29.09, numerele MF_,_,_,_,_ și_.
În urma efectuării unor verificări pe site-ul Ministerului Finanțelor, la Direcția de
Reglementare și Control al Activelor Statului, a rezultat că în realitate, cea mai mare parte din aceste terenuri fie sunt localizate în București, dar au alte adrese, fie chiar sunt situate în alte localități.
Terenul identificat cu nr. MF_
Acest imobil este clasificat sub denumirea imobil 646 și este situat în . B.. Figurează în proprietatea statului în temeiul unui act de donație din 20.03.1937. în prezent, este în administrarea Ministerului A..
Terenul identificat cu nr. MF_
Acest imobil este clasificat sub denumirea imobil 1125 și este situat în ., București, Cu toate acestea, în lipsa unor coordonate de identificare - nr. poștal, vecinătăți, suprafață etc, nu se poate stabili identitatea dintre acest teren și imobilul proprietatea intimatului
Terenul identificat cu nr. MF103999
Acest imobil este clasificat sub denumirea imobil 957 și este situat în Localitatea C.,
Județul B.. Figurează în proprietatea statului în temeiul Extrasului de Carte Funciară din
1023 din 12,03.1938. în prezent, este în administrarea Ministerului A..
Terenul identificat cu nr. MF_
Acest imobil este clasificat sub denumirea imobil 1950 și este situat în ., București. Cu toate acestea, în lipsa unor coordonate de identificare - nr. poștal,vecinătăți, suprafață etc, nu se poate stabili identitatea dintre acest teren și imobilul proprietatea Institutului P..
Terenul identificat cu nr. MF_
Acest imobil este clasificat sub denumirea imobil 2635 și este situat în .. 31, S. 1, București. Figurează în proprietatea statului în temeiul Ordonanței nr. 812 din 8.10.1926. în prezent, este în administrarea Ministerului A..
Terenul identificat cu nr. MF_
Acest imobil este clasificat sub denumirea imobil 916 și este situat în Localitatea Ștefânești, Județul, Ilfov. Figurează în proprietatea statului ca urmare a Decretului de expropriere nr. 218/1960 și Procesului-verbal din data de 08.08.1960. în prezent, este în administrarea Ministerului A..
În final, analizând motivul recursului recurentului reclamant M. A. Naționale, în ceea ce privește susținerea că o parte a terenului se află în sectorul 5 și acest lucru ar determina nulitatea titlului de proprietate, aceasta este de asemenea neîntemeiată pentru următoarele considerente:
În primul rând, nu este vorba de un motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate conform art. III din Legea nr. 169/1997, iar în al doilea rând, astfel cum corect a reținut instanța de fond titlul a fost emis de C. Județeană de aplicare a legii fondului funciar, care avea competențe cu privire la întreg municipiul București, deci indiferent de sectorul în care se afla terenul. Art. 53 din Hotărârea nr. 921/17.11.2006, așa cum corect reține instanța de fond, prevede că s-a validat cu unanimitate de voturi de către C. M. București anexa 24a, înaintată de S. de aplicare a Legilor Fondului funciar de pe lângă Consiliul Local al sectorului 6 privind validarea suprafeței de_,47 m.p. situată pe raza sectorului 6, conform expertizei tehnice întocmită de expert autorizat P. V., avizată de OCPI cu nr._/18.07.2006 solicitată de SN I. P..
Chiar în cazul reținerii stării de fapt invocată în susținerea recursului, și anume a reconstituirii dreptului de proprietate de către C. Sectorului 6 în loc de C. Sectorului 5, propunerea de validare fiind verificată de autoritatea ierarhic superioară, instanța de recurs va reține jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Gashi împotriva Croației și Jonesc contra României.
Astfel, în prima dintre cauzele expuse s-a constat încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale Curtea a considerat că greșelile sau erorile autorităților de stat trebuie să profite persoanelor afectate, mai ales, dac nu este afectat vreun alt interes privat conflictual. Cu alte cuvinte,, riscul oricărei greșeli făcute de autorități trebuie suportat de Stat și erorile nu trebuie remediate pe cheltuiala persoanei interesate.
Raportându-ne la reținerile Curții, în speță, se apreciază că anularea titlului de proprietate solicitată de o instituție a statului, după ce alte instituții ale statului au verificat și apreciat ca temeinică pretenția de reconstituire a unui drept de proprietate al intimatului pârât SN I. P. contravine principiului siguranței legale.
În cauza Jones c României s-a reținut de către Curte, referitor la susținerile potrivit cărora cererea de restituire făcută în fața primăriei nu era completă, că atât timp cât aceasta a estimat că documentele depuse de reclamant, a cărui bună credință nu a fost contestată nici un moment, de autorități, erau suficiente pentru a se lua o decizie. Reiese că reclamantului nu îi poate fi impusă nicio culpă în derularea procedurii de restituire din fața primăriei. Curte a estimat că le revenea primăriei și Guvernului datoria de a efectua demersurile necesare pentru clarificarea situației imobilului, înainte și nu ulterior primei restituiri a imobilul.
Tot astfel, în speță, având în vedere că în dosarul verificat de comisiile de aplicare ale legilor fondului funciar a apărut, referitor la imobilul solicitat, și apoi reconstituit în echivalent, SN Institutului P. că este în evidența unei instituții, verificările trebuiau făcute de autoritatea statului, înainte și nu ulterior validării propunerii de reconstituire, emiterii hotărârii comisiei municipale, și a titlului de proprietate, deci a intrării în circuitul civil al imobilului.
Nu în ultimul rând. motivul invocat este neîntemeiat întrucât din toate documentele depuse la dosarul cauzei emise de OCPI rezultă că terenul se află în sectorul 6.
Faptul că doar expertul topo face afirmația că o parte din teren ar fi fost la un moment dat în sectorul 5 nu poate fi reținut deoarece expertul menționează HCGM nr. 194 din 2004 care însă delimitează granițele M. București și nu ale sectoarelor. Chiar expertul topo recunoaște însă că în întreaga documentație OCPI terenul este în sectorul 6.
La solicitarea expresă a instanței de judecată O. de C. a comunicat relații privind delimitarea actuală între sectoarele municipiului București, din care rezultă faptul că terenul se află situat în sectorul 6.
PUZ-ul emis și documentațiile de urbanism întocmite la solicitarea . de asemenea că terenul se află situat în sectorul 6. De altfel, chiar terenul identificat cu nr. MF106813 este situat în ., București.
Relativ la apărările reținute în întâmpinarea formulată de intimatul SN I. P., într-adevăr în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada vreunui drept real asupra terenului în litigiu, și nici în recurs, în înscrisurile depuse în dovedirea motivelor de recurs, printre care și existența în patrimoniul Statului R. al unui drept de proprietate, publică, sau chiar privată.
În cadrul înscrisurilor depuse, respectiv cartea de hotărnicie invocată repetat, atât la fond cât și în recurs, nu se regăsește vreun titlu de proprietate – act translativ sau constitutiv de drepturi, ci doar înscrisuri întocmite în cadrul procedurii parcurse pentru aprobarea cărții de hotărnicie, emisă în baza unei proceduri pe baza declarațiilor vecinilor, și confirmată de tribunal, fără ca hotărârile să poată stabili vreun drept real în favoarea recurentului reclamant, sau a chematului în judecată S. R., procedura fiind explicită în confirmarea neverificării unor înscrisuri care să ateste vreun drept de proprietate, ci adoptarea cărții de hotărnicie ca efect al recunoașterii vecinilor, verificarea actelor de proprietate având loc doar în ipoteza vreunei contestații a unui proprietar învecinat.
De asemenea, recursul formulat de S. R. prin M. Finanțelor este neîntemeiat:
În susținerea motivelor de recurs se arată că S. R. prin M. Finanțelor justifică un interes în cauză și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 57 C.Pr.Civ, însă, având în vedere reținerea și în recurs că instanța de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv S. român prin M. Finanțelor ca neîntemeiată în condițiile în care a respins și acțiunea principală și motivul de recurs este neîntemeiat, soluția fiind legală și temeinică.
Relativ la recursul pârâtei chemate în garanție ., față de menținerea soluției privitoare la respingerea cererii principale, motivele de recurs raportate la cererea de chemare în garanție a intimatei SN I. P. nu vor fi analizate, având în vedere lipsa de interes a recurentei în criticarea soluției de respingere a cererii în contradictoriu cu aceasta, însă față de motivele de recurs relative la soluționare cererii de reparare a prejudiciului pretins provocat acestei părți prin faptele ilicite ale autoritățile, prin care i s-a limitat dreptul asupra proprietății, dobândite prin cumpărare de la SN I. P. în temeiul dispozițiilor art. 998 – 999 C.civil, Tribunalul apreciază acest recurs ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr potrivit dispozițiilor prevăzute la art. 998-999 din Codul civil vechi, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie întrunite cumulativ următoarele condiții:
(i) existența unui prejudiciu; (ii) existența unei fapte ilicite; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând, după caz, în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Prejudiciul pe care l-a suferit S. C. SRL rezultă din: contravaloarea lipsei de folosința asupra terenului ca urmare imposibilității de folosire, din cauza blocării accesului pe teren de către MApN, care a instituit paza militară asupra terenului, cu scopul ca S. C. SRL, in calitate de proprietar, sa nu se poată folosi de dreptul sau de proprietate si sa nu poată beneficia de toate atributele acestui drept;
Însă, prejudiciul creat constă în lipsirea proprietarului de exercițiul concret al dreptului de folosință pentru teren, dar și de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularilor dreptului, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosință este pe deplin justificată și se datorează de la data când proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate, însă, această contravaloare de folosință în nici un caz nu o poate reprezenta dobânda legală și convențională datorată de recurentă băncii cu care a încheiat contractul de credit în vedere dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, sau spezele vânzării, ci a valorii posibil a fi fost câștigată în cazul realizării proiectului imobiliar în scopul căreia a achiziționat imobilul.
Astfel, deși în ceea ce privește cel puțin reclamantul chemat în garanție M. A. Naționale se poate reține fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta lui ilicită și cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul pârâtei chemate în garanție, reclamantă reconvențional ., aceasta din urmă nu a dovedit cuantumul contravalorii lipsei de folosință a imobilului, dobânzile solicitate în temeiul contractului de credit și spezele vânzării suportate de aceasta cu ocazia încheierii acestui contract neputând reprezenta beneficii materiale pe care folosința imobilului în litigiu i le putea asigura, ci obligații contractuale asumate de aceasta, tocmai în vederea dobândirii în proprietate a imobilului, motiv pentru care și acest recurs va fi respins de către instanța de recurs ca neîntemeiat.
În concluzie, față de considerentele de fapt și de drept reținute anterior, tribunalul, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursurile declarate de pârâtul M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ București, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a M. București și ., prin reprezentant legal ca nefondate, și va sentința civilă atacată, constatând că a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes a recurentei ., prin reprezentant legal în promovarea recursului, excepție invocată de intimata pârâtă SN I. P. SA în întâmpinare.
Respinge recursurile declarate de pârâtul M. A. Naționale pentru Unitatea Militară_ București, reprezentat de Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a M. București și ., prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 6496/26.07.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul civil_ pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 5 iulie 2013.
Președinte, A. I. | Judecător, M. I. I. | Judecător, C. R. |
Grefier, D. Litescu P. |
Red.AI 10.12.2013
Tehnored.DL.P. 10.12.2013 -2 ex
Jud fond B. C. A.
| ← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 31/2013. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 558/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
