Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 31/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 33093/197/2010/a1
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 31/R/CC
Ședința Camerei de Consiliu din data de 27 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – L. S. – judecător
Judecător – P. M.
Judecător – A. B.
Grefier – I. T.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă S. D. în contradictoriu cu intimații pârâți P. G. C., P. C. L., având ca obiect îndreptare eroare materială împotriva Încheierii din Camera de Consiliu din data de 07.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 1.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul constată că recurenta reclamantă a solicitat ca judecarea pricinii să aibă loc și în absența sa, iar în îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa, prin rezoluția administrativă a președintelui completului de judecată, a comunicat la dosarul cauzei două exemplare ale cererii de recurs, ce au fost comunicate, astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare de la filele 12 și 13 de la dosarul cauzei.
De asemenea, urmare a dispoziției instanței, s-a atașat prezentei cauze dosarul nr._ 10 al Judecătoriei B..
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Constată că prin încheierea de ședință din data de 7.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ 10/a/1 Judecătoria B. a respins cererea formulată de petenta S. D. A. de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 6584/9.05.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea de îndreptarea a erorii materiale reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale referitoare la data de la care a operat rezilierea contractului de închiriere, această chestiune formând obiectul litigiului. D. fiind că stabilirea datei de la care a operat rezilierea contractului, ca urmare a denunțării unilaterale de către reclamantă a locațiune, prin comunicarea concediului, constituie însuși obiectul unuia dintre petitele cererii, pretinsa eroare materială capătă valoarea unei eventuale ,,erori de judecată” care poate fi în cazul în care este reală, face obiectul analizei în calea de atac, neputând fi integrată în categoria erorilor materiale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta S. D. A. arată că în considerentele sentinței civile nr. 6584/9.05.2012, la pag. 4 alin.4 se rețin următoarele:
,, Referitor la cererea reclamantei de constatare a rezilierii contractului de închiriere înregistrat cu nr._ la data de 02.07.2009, începând cu data de 01.07.2010, instanța o va admite în parte. Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul contractului încheiat de părți, acestea a stabilit ca durată a locațiunii termenul de un an, începând cu data de 01.07.2009, ulterior expirării duratei locațiunii, pârâții continuând să folosească spațiul închiriat, notificarea de reziliere fiind expediată pârâtului P. G. C. la data de 05.10.2010 ( data menționată pe plicul de expediere a notificării). .
În drept se reține astfel că, potrivit dispozițiilor art. 1437 C.civ, după expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca fiind reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen. Se constată astfel că aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 1436 alin. 2 Cciv, potrivit cărora, dacă locațiunea este fără termen, „concediul trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se și termenele defipte de obiceiul locului”. Dovada relocațiunii în speța de față, derivă din lăsarea locatarilor în posesia bunului dat în locațiune.
Față de cele reținute, admițând în parte cererea reclamantei în prezentul dosar și dosarul conexat, instanța va constată rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr._, din data de 02.07.2009 cu privire la imobilul situat în B., ., ., . CF nr._ sub nr. top 6755/7/3, începând cu data de 05.10.2010.”
Mai departe, la pag. 5alin.3, referindu-se la contravaloarea lipsei de folosință, instanța reține:
,, În ce privește contravaloarea lipsei de folosință, instanța constată că acesta a fost stabilită pe baza raportului de expertiză contabilă la suma de 168 euro lunar, ( filele 202 din dosarul cauzei ) pe cale de consecință, pentru perioada cuprinsă între data de 05.10.2011 și 07.07.2011, data când pârâții au fost evacuați din imobil aceștia datorează despăgubiri pentru lipsa de folosință a spațiului în sumă de 1.210 euro.”
Recurenta arată că este clar că instanța a avut în vedere notificarea de reziliere expediată pârâtului P. G. C. la data de 5.10.2010, pronunțându-se pe fond asupra cererii cu care a fost învestită, iar data de 25.10.2010 reținută în dispozitivul sentinței este o greșeală de dactilografiere și nu de judecată.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
În mod corect a reținut prima instanță faptul că solicitarea petentei nu vizează o greșeală materială de ordin procedural, ci o greșeală de judecată, susceptibilă de a fi remediată doar prin exercitarea căii de atac împotriva sentinței civile nr. 6584/9.05.2012 a Judecătoriei B.. Astfel, recurenta petentă solicită modificarea datei la care a intervenit rezilierea contractului, care nu poate fi realizată decât pe calea exercitării recursului, întrucât are în vedere existența unor contradicții între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia.
Sintagma ,,eroare materială” din art. 281 alin.1 C.pr.civ. este folosită de legiuitor pentru a exprima acele erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia. Or, data rezilierii contractului nu poate fi cenzurată și remediată prin intermediul procedurii instituite de prevederile legale menționate și invocate de recurentă, ci numai prin intermediul căilor legale de atac. Nu este vorba în cauză de o eroare materială evidentă strecurată în hotărâre, ci de o modificare a hotărârii în sensul de a se reține o altă dată la care a intervenit rezilierea contractului. Faptul că nu există concordanță între considerentele sentinței, citate de recurentă, și dispozitivul acesteia nu reprezintă o eroare materială, în sensul dispozițiilor art. 281 alin.1 C.pr.civ., acesta putând constitui doar un motiv pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de recurs și să mențină încheierea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta S. D. A. în contradictoriu cu intimații P. G. C. și P. C. L. împotriva încheierii din data de 7.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ 10/a/1, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
I. T.
Red. A.B./18.03.2013
Tehnored. I.T./18.03.2013; 2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1260/2013. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 966/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
