Grăniţuire. Decizia nr. 1316/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1316/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 2460/226/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1316/R
Ședința publică din data de 31 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. S.
Judecător P. M.
Judecător A. B.
Grefier I. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă . reprezentant legal în contradictoriu cu intimații reclamanți C. N. și C. I., împotriva sentinței civile nr. 2015/ 23.04.2013, pronunțată de Judecătoria F..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 16 octombrie 2013 și apoi, din aceleași motive, pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr. 2015/23.04.2013, pronunțată de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ a fost admisă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții C. N. și C. I. în contradictoriu cu pârâta . în consecință:
S-a stabilit linia de graniță dintre imobilul reclamanților înscris în CF nr._ R. – Nr. CF vechi nr.2264, nr. top.592/2/a, 593/2/a și imobilul pârâtei, înscris în CF nr.3768 V.T. R., nr. top.609/2/2/2, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. Trett (anexa 11 – avizat și recepționat de OCPI F. prin procesul – verbal de recepție nr.2/2013), ce face parte integrantă din prezentul dosar, ca fiind cea care unește punctele 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, B, A, 45 și 59.
A fost obligată pârâta să lase reclamanților deplina proprietate și libera folosință asupra suprafeței de 1098 m.p. înscrisă în CF nr._ R. – Nr. CF vechi nr.2264, nr. top.592/2/a, 593/2/a și să achite reclamanților suma de 1565,5 lei, reprezentând 1/2 onorariu expert și 1/2 taxă de timbru .
Au fost compensate celelalte cheltuieli de judecată, respectiv onorariul de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit extraselor de carte funciară depuse la dosar (f.5-6), asupra imobilului înscris în CF nr._ R. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr.2264), nr.top.592/2/a, 593/2/a, în suprafață de 1098 mp, este înscris dreptul de proprietatea în favoarea lui C. N. I. și C. N. N., reclamanții din cauza de față, în cote părți egale și indivize, drept dobândit prin succesiune, în baza certificatului de moștenitor nr.93/2001 emis de BNP P. D. .
Asupra imobilului înscris în CF nr..3768, nr.top.609/2/2/2, teren în suprafață de 1314,85 mp și construcție cu denumirea de „centru gospodăresc” este înscris dreptul de proprietatea în favoarea pârâtei ., în baza HG nr.834/1991 asupra terenului și în baza art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990 asupra construcțiilor (f.11).
Din declarațiile martorului Peșteși G.(fil.310), rezultă că și acesta a fost în litigiu cu pârâta și locuiește în vecinătatea imobilului din litigiu și a arătat că are cunoștință că prin anii 1979 – 1980 acest imobil a intrat în posesia pârâtei, că, clădirea existentă astăzi a fost edificată prin anii 1982, iar de prin anii 1992 – 1993 societatea pârâtă nu și-a mai desfășurat activitatea pe imobilul din litigiu și că tot de prin aceeași perioadă imobilul a fost abandonat de către pârâtă. Același martor a mai arătat că imobilul din litigiu a aparținut reclamantului C. N. și acesta a pierdut posesia acestui imobil în anul 1979 și că nu numai reclamantului i s-a luat grădina ci și familiei sale. Martorul a mai arătat că înainte de a se edifica construcția, proprietar al grădinii de la nr.adm.153 era reclamantul, iar la nr. 152 era el și dădeau fân CAP-ului, în cotă, întrucât era socotit că erau proprietari pe 250 metrii. Martorul a mai arătat că, reclamantul nu a mai putut să intre pe imobil din 1979.
Din declarația martorului A. G. (fil.311), rezultă că, cam prin anii 1962, după colectivizare, imobil din R., nr.153 era în realitate o grădină – livadă cu pomi fructiferi, că, la momentul acela grădina era bine delimitată prin garduri de nuiele. A mai arătat că, construcția existentă astăzi a fost edificată tot în perioada CAP-ului, iar după anii 1989, reclamantul a încercat să intre în posesia imobilului și că imobilul din litigiu se află în intravilanul localității.
În urma efectuării cercetării locale s-a constatat că pe imobilul situat în R., nr. adm.153 există o construcție a . este delimitat de nr. adm.152 și nr. adm.154 printr-un gard de plasă de sârmă, iar în spate imobilul este delimitat de un alt gard, forma imobilului de la nr.153 este de trapez. Reclamantul a susținut că în continuarea casei de la nr.152 se afla o magazie ce a aparținut pârâtei . are în prezent un alt proprietar. De asemenea acesta a mai arătat că terenul este al său reconstituit prin titlu, însă fără construcție și terenul de sub construcție.
Apărătoarea pârâtei a susținut că există o suprapunere de teren deoarece reclamanții nu au vecinătate. Apărătoarea pârâtei a mai arătat că are titlu de proprietate pe teren și construcție, iar reclamantul a susținut că, gardul dinspre imobilul de la nr.154 este edificat din anii 1984 – 1985.
În urma raportului de expertiză întocmit de expert R. Trett (avizat și recepționat de OCPI F. prin procesul – verbal de recepție nr.2/2013, expertul a concluzionat că, granița dintre imobilul reclamanților înscris în CF nr._ R. – Nr. CF vechi nr.2264, nr. top.592/2/a, 593/2/a și imobilul pârâtei, înscris în CF nr.3768 V.T. R., nr. top.609/2/2/2, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. Trett (anexa 11 – avizat și recepționat de OCPI F. prin procesul – verbal de recepție nr.2/2013), ce face parte integrantă din prezentul dosar, ca fiind cea care unește punctele 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, B, A, 45 și 59.
Potrivit art. 584 cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa, cheltuielile grănițuirii urmând a se suporta pe jumătate. Astfel, în sensul art.584 cod civil, grănițuirea reprezintă o operațiune de determinare prin semne exterioare vizibile a limitelor dintre două proprietăți limitrofe și, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească, nu numai atunci când nu există semne vizibile ale liniei de hotar, ci și în situația în care există, dar sunt contestate de părți sau sunt îndoieli că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre proprietăți. Expertul a arătat în conținutul raportului de expertiză că imobilul reclamanților cu nr. top 592/2/a, 593/2/a din CF_ R. este bine delimitat și împrejmuit cu garduri pe trei laturi și neîmprejmuit către partea de sud spre imobilul pârâtei cu nr. top 609/2/2/2 . imobilului reclamanților îi corespunde suprafața de 1098 mp.din CF cu cea măsurată și existentă în teren. Afirmațiile pârâtei că i-ar fi afectat dreptul de proprietate dobândit în baza HG 834/1991 care nu a fost anulată nu se susțin întrucât suprafața de teren a ( raport de expertiză - fila 182-184 dosar volum 1) acesteia se regăsește în realitate
Față de considerentele ce preced și având în vedere concluziile raportului de expertiză, precum și declarațiile martorilor, instanța a admis acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții C. N. și C. I., în contradictoriu cu pârâta . în consecință, a stabilit linia de graniță dintre imobilul reclamanților înscris în CF nr._ R. – Nr. CF vechi nr.2264, nr. top.592/2/a, 593/2/a și imobilul pârâtei, înscris în CF nr.3768 V.T. R., nr. top.609/2/2/2, potrivit raportului de expertiză întocmit de expert R. Trett (anexa 11 – avizat și recepționat de OCPI F. prin procesul – verbal de recepție nr.2/2013), ce face parte integrantă din prezentul dosar, ca fiind cea care unește punctele 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, B, A, 45 și 59.
A obligat pe pârâtă să lase reclamanților deplina proprietate și libera folosință asupra suprafeței de 1098 m.p. înscrisă în CF nr._ R. – Nr. CF vechi nr.2264, nr. top.592/2/a, 593/2/a.
În baza disp. art.274 cod procedură civilă, a obligat pe pârâtă să achite reclamanților suma de 1565,5 lei, reprezentând 1/2 onorariu expert și 1/2 taxă de timbru .
A compensat restul cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâta .-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând în principal, anularea cererii ca insuficient timbrată, iar în subsidiar, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că prima instanță a nesocotit faptul că acțiunea dedusă judecății este evaluabilă în bani, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ., astfel că devin incidente prevederile art. 2 alin. 1 indice 1, iar nu cele din art. 15 alin. 1 lit. r din Legea nr. 146/1997.
Pe fondul cauzei, după ce reia criticile referitoare la cererea de chemare în judecată indicate și în întâmpinarea depusă la judecata în fond a cauzei, recurenta pârâtă arată că aspectele reținute în considerentele hotărârii atacate nu au relevanță în cauză, atâta timp cât instanța de fond nu face nicio referire la faptul că intimata-pârâtă deține un titlu de proprietate, rezumându-se doar la analizarea declarațiilor martorilor și a raportului de expertiză efectuat în cauză.
Apreciază că, deși martorii declară că terenul în litigiu a aparținut reclamantului înainte de colectivizare, nu există vreo dovadă că acesta ar fi uzat de procedurile speciale privind retrocedarea imobilelor preluate abuziv.
În condițiile în care terenul este intabulat pe numele societății recurente, care deține cu titlu valabil de proprietate, ce nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, apreciază că nu se poate vorbi despre o ocupare abuzivă și că atât timp cât intimații-reclamanți nu dețin un titlu de proprietate nu se poate pune problema unei comparări pentru a se constata cine are un titlu valabil. În acest sens precizează că certificatul de moștenitor constituie un mijloc de dovadă care atestă calitatea de moștenitor, cota parte sau bunul ce revine fiecărui moștenitor și componența masei succesorale, iar nu o dovadă a dreptului de proprietate.
De asemenea, arată că singura modalitate legală prin care intimații-reclamanți puteau solicita restituirea era conform legilor retrocedării, în termenele prevăzute de aceste acte normative.
Un alt motiv de recurs a fost acela că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra obiectivelor formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză, nemaipunându-le în discuția părților.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 indice 1 C.proc.civ., raportat la art. 24 din noul Cod de proc.civ. și art. 3 din Legea nr. 76/2012.
Intimații-reclamanți C. N. și C. I. au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C.proc.civ., prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că instanța de fond a ajuns corect la concluzia că pârâta folosește fără drept imobilul al căror proprietari sunt, interpretând coroborat concluziile raportului de expertiză cu depozițiile martorilor și înscrisurile depuse la dosar.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată, raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 06.03.2012, intimații-reclamanți prin reprezentantul lor convențional în instanță au precizat că valoarea imobilului revendicat este de_ lei, motiv pentru care instanța de fond a stabilit în sarcina acestora obligația de plată a unei taxe de timbru de 831 lei, care a fost achitată cu chitanța nr._ din 14.03.2012, aflată la fila 145 din dosarul Judecătoriei F. – vol. I.
Cum recurenta-pârâtă nu a contestat valoarea indicată de reclamanți după propria prețuire, conform art. 112 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ., nici în ședința de judecată în care a fost indicată, nici în cea care a urmat, aceasta nu mai poate invoca direct în recurs nulitatea cererii de chemare în judecată pentru insuficientă timbrare. Aceasta deoarece potrivit art. 108 alin. 3 C.proc.civ., neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.
Nici susținerea referitoare la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză nu este întemeiată deoarece în ședința publică din 02.04.2013, după ce a pus în discuția contradictorie a părților prezente obiecțiunile la raportul de expertiză, le-a respins, considerând că acestea reprezintă, în concret, doar aprecieri asupra expertizei, iar nu obiecțiuni propriu-zise. (fila 305 din dosarul de fond).
În ceea ce privește criticile formulate cu privire la soluționarea fondului cauzei, considerăm că acestea sunt neîntemeiate, întrucât soluția instanței de fond s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, din care a rezultat că, atât terenul reclamanților, cât și terenul pârâtei se regăsesc pe amplasamentele măsurate și suprapuse pe planșa CF. Astfel, fiecare parte și-a dovedit dreptul de proprietate asupra unuia dintre terenurile învecinate, instanța concluzionând că cele două terenuri nu se suprapun și de aceea nu a mai trecut mai departe pentru a compara titlurile exhibate de părți.
Practic, după ce s-a constatat că fiecare parte litigantă are înscris dreptul de proprietate în cartea funciară asupra unor terenuri ce nu se suprapun, instanța a procedat corect la stabilirea liniei de graniță dintre acestea și, ca urmare a acestei operațiuni de delimitare, la obligarea recurentei pârâte la a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul aparținând celorlalte părți.
Așadar, într-o astfel de situație nu mai era necesar a se compara titlurile autorilor părților și modul de dobândire a proprietății de fiecare dintre acestea pentru că nu s-a pus problema stabilirii proprietarului unuia și aceluiași teren, ci aceea a identificării a două terenuri diferite, în condițiile în care acestea erau înscrise în mod legal în evidențele de carte funciară.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul dedus judecății și va menține sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
Fiind partea aflată în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 316 C.proc.civ., recurenta pârâtă . fi obligată să plătească intimatului reclamant C. N. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul apărătorului ales. (fila 31).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă . contradictoriu cu intimații-reclamanți C. N. și C. I. împotriva sentinței civile nr. 2015/23.04.2013, pronunțată de Judecătoria F. în dos. civ. nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului-reclamant C. N. suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. S. P. M. A. B.
Grefier,
I. C.
Red. P.M./13.01.2014
Tehnored. I.C./16.01.2014; 2 ex.
Jud. fond: Boștean O. M. L.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 341/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
