Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 3/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 21401/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3/R/CC
Ședința Camerei de Consiliu din data de 10 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. M. – judecător
Judecător – A. G.
Judecător –S. Ș. M.
Grefier – C. M. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta debitoare . prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimata creditoare B. G. SOCIETE GENERALE SA BRASOV prin reprezentant legal, împotriva Încheierii de ședință din data de 13.09.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect investire cu formulă executorie.
La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care.
Instanța din oficiu invocă excepția de netimbrare a cererii de recurs având în vedere că prin rezoluția președintelui completului de judecată aflată la fila 12 din dosar și prin citația transmisă recurentei debitoare i s-a pus în vedere acesteia să depună o taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs ca netimbrată și față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
TRIBUNALUL
Prin Încheierea de ședință din 13.09.2012, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă cererea formulată de creditoarea B.R.D. – G. SOCIETE GENERALE S.A BRASOV și investit cu formulă executorie biletul la ordin . nr._, emis la data de 10.03.2010 de către debitoarea S.C. M. C. S.R.L., scadent la data de 09.07.2012, pentru suma de 1.298.878,87 LEI.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea S.C. M. C. S.R.L., fără a depune și taxa de timbru aferentă acestei căi de atac.
Deși prin rezoluție s-a pus în vedere recurentei să achite taxa de timbru de 2 lei și timbru judiciar de 0,15lei și să depună dovada până la termenul din 10.01.2013, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor legale la termenul stabilit, cu toate că citația cu mențiunea respectivă a fost comunicată la sediul indicat de recurentă prin cererea sa, cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 16 a dosarului.
Față de această împrejurare, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea 146/1947, raportat la al. 1 al aceluiași articol, potrivit căruia taxele de timbru se plătesc anticipat, tribunalul va admite excepția nelegalei timbrări a cererii de recurs și pe cale de consecință va dispune anularea recursului declarat de către debitoarea S.C. M. C. S.R.L., împotriva Încheierii de ședință din 13.09.2012, pronunțată de Judecătoria B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare a cererii de recurs, invocată din oficiu .
Anulează recursul declarat de către debitoarea S.C. M. C. S.R.L., împotriva Încheierii de ședință din 13.09.2012, pronunțată de Judecătoria B., ca netimbrat .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 10.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. M. A. G. S. Ș. M.
GREFIER
C. M. A.
Red. VM/18.01.2013
Tehnoredact.ACM/19.01.2013
2 ex.
Jud. fond D. I. M.
← Pretenţii. Decizia nr. 1204/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 834/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|