Pretenţii. Decizia nr. 576/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 576/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 25092/197/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.576/R DOSAR NR._
Ședința publică de la 18 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - A. B. - JUDECĂTOR
JUDECĂTOR - L. S.
JUDECĂTOR - P. M.
GREFIER - I. T.
P. astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului civil declarat de recurenta reclamantă . reprezentant legal în contradictoriu cu intimații pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului - A.V.A.S, prin reprezentant legal, S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP prin reprezentant, având ca obiect pretenții, împotriva sentinței civile numărul_/14.12.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 27.03.2013, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 04.04.2013, iar apoi în aceeași compunere și pentru aceleași motive pentru data de 11.04.2013 și 18.04.2013.
TRIBUNALUL:
Constată că prin sentința civilă nr._/14.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice;
A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei;
A respins cererea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și A., ca neîntemeiată;
A respins cererea de chemare în garanție a garantului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată de pârâta A., ca neîntemeiată;
A respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pârâții S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Proprietății de Stat, solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 5000 Euro, reprezentând diferența estimată dintre valoarea de circulație a spațiului locativ situat în B., ., ., . de 7921 lei, încasat ca urmare a obligării societății la vânzarea spațiului și stabilirii prețului pe cale judecătorească, obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin suportarea cheltuielilor de judecată și la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea prezentului proces.
În motivare, reclamanta a învederat instanței că, prin obligarea la vânzarea imobilelor aflate în proprietate la prețuri de protecție socială, a fost prejudiciată cu diferența valorică dintre valoarea de circulație a imobilului vândut și prețul modic încasat.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 481, art. 1337, art. 1339, art. 1341 C.civ, art. 274 C.proc.civ.
Pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, față de prevederile art. 25 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954, excepția lipsei calității procesuale pasive față de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001 și excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
A. pentru Valorificarea Activelor Statului A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale și funcționale a Judecătoriei B., având în vedere prevederile art. 4 indice 3 alin. 3 din OUG nr. 88/1997 și art. 12 alin. 1 din OUG nr. 23/2004, excepția nulității cererii de chemare în judecată, față de neindicarea valorii obiectului cererii, excepția lipsei calității procesuale active a . în vedere că parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 274/1995 a fost cumpărătorul Asociația R. - Programul acțiunilor salariaților, excepția prematurității, față de neîndeplinirea dispozițiilor art. 720 indice 1 C.proc.civ. excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002. Asupra fondului cauzei, A. a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulate, având în vedere că nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul reclamantei și nici nu a transmis cumpărătorului, prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri.
A. pentru Valorificarea Activelor Statului A. a formulat cerere de chemare în garanție a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, față de prevederile art. 32 indice 4 alin. 6 din OUG nr. 88/1997.
A. pentru Valorificarea Activelor Statului A. a formulat precizare de acțiune prin care a arătat că valoarea obiectului cererii de chemare în garanței este de 5000 Euro.
La data de 10 noiembrie 2011 pârâtul S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu raportul de expertiză specialitatea evaluări proprietăți imobiliare.
P. încheierea de ședință din data de 29.06.2011 a fost respinsă excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., a fost respinsă excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată, a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale active, au fost respinse excepțiile prematurității și prescripției invocate de pârâta A., a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru S. Român, a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român și a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de S. Român.
În încheierea de ședință din data de 23.11.2011, a fost respinsă cererea de încuviințare în principiu a cererii de intervenție accesorie, a fost calificată drept apărare de fond excepția inadmisibilității invocată de pârâtul S. Român și a fost unită cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român.
La data de 10 octombrie 2011 numita B. G. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâților, cerere respinsă, ca inadmisibilă în ședința publică din data de 23.11.2011.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut următoarele:
Imobilul-construcție situat în B., . a fost construit din fondurile Statului Român, aflându-se în administrarea RA Rial B., la data preluării de către reclamantă, în baza procesului verbal încheiat la data de 15.06.1993.
Având în vedere că reclamanta pretinde dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului-construcție prin cumpărare de la S. Român și solicită angajarea răspunderii acestuia pentru evicțiune, instanța a respins excepția invocată.
Asupra excepției lipsei calității procesuale active, instanța a reținut următoarele:
Evicțiunea invocată prin prezenta provine din pronunțarea sentinței civile nr. 626/26.01.2007, a Judecătoriei B. și a sentinței civile nr. 3809/25.03.2010, pronunțate de Judecătoria B., prin care reclamanta a fost obligată să transmită numitei B. G. dreptul de proprietate asupra locuinței pe care o ocupă în B., ., .> P. aceste considerente, instanța a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă în prezenta cauză, motiv pentru care a respins excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
P. Hotărârea nr. 2/5 februarie 1993, în urma reorganizării prin divizare a Regiei Autonome Rial B., s-a înființat ., activul și pasivul fostei RA Rial B. urmând a fi preluat de societatea reclamantă pe bază de protocol.
Conform procesului verbal încheiat la data de 15.06.1993, s-a procedat la predarea-primirea obiectivelor care urmau a intra în patrimoniul . acestea figurând și imobilul situat în ..
La data de 9 iunie 1995, între Fondul Proprietății de Stat, în calitate de vânzător și Asociația ,, R. - Programul acțiunilor salariaților” în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 274, având ca obiect un număr de 109.661 acțiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare.
P. sentința civilă nr. 626/26.01.2007, pronunțată de Judecătoria B., irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admisă cererea formulată de reclamanta B. G., în contradictoriu cu pârâta . a fost obligată pârâta să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra locuinței pe care o ocupă în B., ., ., . contractului de vânzare-cumpărare la prețul stabilit în baza Decretului-lege nr. 61/1990, în caz de refuz sentința urmând a ține loc de contract de vânzare-cumpărare.
P. sentința civilă nr. 3809/25.03.2010, pronunțată de Judecătoria B., s-a constatat că prețul de vânzare al spațiului locativ situat în B., ., ., . sumă de 7921 lei, consemnată de reclamanta B. G. la dispoziția pârâtei prin recipisa de consemnare CEC nr._/1 din data de 3.03.2010.
Conform art. 1337 C.civ., vânzătorul este de drept obligat să-l garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, precum și de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului.
În prezenta cauză, instanța a reținut că imobilul-clădire situat în B., ., a intrat în patrimoniul reclamantei nu prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, ci în baza procesului verbal de predare-primire încheiat la data de 15.06.1993, în baza Hotărârii nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului B.. Imobilul clădire situat în B., . a fost predat reclamantei în urma reorganizării prin divizare a Regiei Autonome Rial B., activul și pasivul acestei regii fiind preluat de agenții economici înființați prin hotărârea nr. 2, pe bază de protocol.
Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 274/9 iunie 1995 a avut ca obiect vânzarea-cumpărare unui număr de 109.661 acțiuni, reprezentând 70% din capitalul social al . nu vânzarea-cumpărarea imobilului construcție la care se referă prezenta cauză.
În cuprinsul art. 6.3 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 274/9 iunie 1995 vânzătorul Fondul Proprietății de Stat și-a asumat obligația de a garanta pe cumpărătorul Asociația ,, R. –Programul acțiunilor salariaților” pentru liniștita posesie a terenurilor și clădirilor precizate în anexa la contract.
Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 274/9 iunie 1995 a fost încheiat cu Asociația ,, R. –Programul acțiunilor salariaților”, iar nu cu reclamanta din prezenta.
În plus, în condițiile în care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 274/9 iunie 1995, nu a avut ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției situate în B., ., clauza inserată în contractul sus-menționat nu are aptitudinea de a activa răspunderea pentru evicțiune a pârâților.
P. considerentele de fapt și de drept expuse, reținând că, între părți nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în baza căruia pârâtelor să le revină obligația garantării reclamantei pentru evicțiune, instanța a respins cererea, ca neîntemeiată.
Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii principale, instanța a respins cererea de chemare în garanție a garantului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, formulată de pârâta A., ca neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată în cauză, instanța a respins și cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat calea de atac a recursului reclamanta . modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea căii de atac exercitate recurenta reclamantă arată că în mod eronat prima instanță apreciază că bunul - imobilul situat în B. . intrat în patrimoniul său prin cumpărare, ci prin reorganizare, respectiv divizare, S. nefiind vânzător.
La data înființării . era de stat, cu capital integral de Stat, împrejurare care nu e reținută de instanță.
Societatea a fost privatizată în conformitate cu prevederile Legii 58/1991 și ale Legii 77/1994 prin cumpărarea de către salariați a întregului activ net deținut de FPS.
Problema nu se pune asupra modului de intrare a bunului în patrimoniul societății, ci a proprietății.
Instanța apreciază în mod greșit că S. român nu este vânzător și nu poate răspunde, acesta vânzând nu bunul, ci acțiuni.
Ceea ce nu se înțelege este că proprietatea de stat a fost transmisă de Stat prin privatizare realizată prin vânzarea de acțiuni către cumpărătorii de acțiuni, iar prin acest fel S. vinde acțiunile care reprezintă părți din capitalul social, respectiv activul net al societății, acesta schimbându-și natura din capital de stat în capital privat aparținând persoanelor care au cumpărat acțiuni.
Privatizarea a realizat transmiterea proprietății asupra capitalului, deci implicit asupra bunurilor active corporale și necorporale (din activul net), operațiunea fiind aceea de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Instanța nu a observat prevederile art. 6.3 și 13 alin.5 din Contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 274/1995, care ar fi adus lumină în înțelegerea procesului de privatizare.
In cadrul procesului de privatizare S. are calitate de vânzător, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare la care instanța se referă, dar căruia nu-i atribuie cauza, scopul obiectul și finalitatea prevăzută de lege.
Abordarea Contractului de vânzare cumpărare nr. 274/1995 vădește necunoașterea procesului de privatizare și a legii speciale, asociația R. - Programul acțiunilor salariaților încetând să existe ca efect al legii după realizarea scopului acesteia legat exclusiv de procesul de privatizare, respectiv de modalitatea de transmitere a proprietății din patrimoniul statului în cel al particularilor în cadrul procesului de privatizare și de transformare a capitalului de stat în capital particular deținut de particularii deținători de acțiuni cumpărate de la stat în cadrul procesului de privatizare, în cadrul acestui proces S. fiind vânzător.
Este de remarcat că nu se contestă prejudicierea recurentei prin evicțiunea produsă, aceasta având loc prin intermediul legii și modalitatea de aplicare a acesteia, evocându-se aspecte formale în cea mai mare parte greșite.
Societatea a fost una cu capital de stat, în prezent cu capital privat, același caracter avându-l și bunurile din patrimoniul său.
Bunurile recurentei se bucură de protecția decurgând din dreptul de proprietate de care nimeni nu poate fi lipsit fără plata unei despăgubiri juste și prealabile.
Este vorba de exigențele imperative legale cuprinse în Constituție, Codul civil și legislația europeană.
Aceste prevederi, alături de cele convenționale cuprinse în contractul de privatizare, determină răspunderea Statului.
Societatea s-a privatizat prin cumpărare de acțiuni și nu cu titlu gratuit, prețul acestora fiind integral achitat, S. garantându-i liniștita posesie a bunurilor acoperite de acțiunile emise și cumpărate.
Proprietatea recurentei se bucură de garanție totală, nimeni neputând fi silit a preda proprietatea decât în condițiile legii cu justă și prealabilă despăgubire, conform art. 44 din Constituție.
O parte din locatarii blocului din ., au obținut obligarea recurentei la vânzarea locuințelor.
Apartamentul din prezentul litigiu, cumpărat de locatar B. G., a devenit proprietatea acesteia, corelativ societatea fiind deposedată de dreptul de proprietate.
Vânzarea cumpărarea s-a făcut prin intermediul justiției, în condițiile legii speciale, suma încasată fiind de 7921 lei.
În acest fel, recurenta a fost nevoită să vândă la prețuri de protecție socială, obligație care revine Statului și nu particularilor, astfel încât a fost prejudiciată prin evicțiunea survenită cu diferența valorică dintre valoarea de circulație și prețul modic încasat.
În aceste condiții, a pierdut proprietatea bunului și implicit calitatea de proprietar, evicțiunea producându-se plenar, efectele sale fiind ireversibile, pe cale de consecință trebuie pus în mișcare mecanismul răspunderii pentru evicțiunea totală suportată.
Se menționează că dacă s-ar fi cunoscut cauza evicțiunii, aceasta ar fi fost reglementată prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, ori prin altă modalitate.
În contractul de vânzare cumpărare acțiuni nu s-a reglementat lipsa răspunderii pentru evicțiune, astfel încât aceasta nu operează.
Este evident că pentru prejudiciul suportat prin evicțiunea suferită, răspunderea decurgând din garanțiile convenționale și cele legale, revine pârâtei S. Român, mandatara sa FPS (A.) acționând pentru ea și în numele ei.
Despre asemenea situații a fost și este vorba de fiecare dată când un bun implicat în procesul de privatizare este scos din patrimoniul societății care l-a dobândit prin privatizare, dreptul acesteia la despăgubiri fiind consacrat și de practica judecătorească. Soluții în cauze similare au fost aduse în atenția ICCJ pe calea recursului în interesul legii, reglementându-s limitele întinderii răspunderii.
Acțiunea în răspundere este admisibilă în temeiul prevederilor evocate și a principiilor de drept aplicabile.
Instanța nu a remarcat susținerile reclamantei, acestea fiind înlăturate în . străină realității faptice consumate și a actelor succesive încheiate, în lipsa analizării cărora nu se poate susține realizarea unei judecăți reale.
Cererea de recurs este timbrată cu 1656,50 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Intimata pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului A.V.A.S. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și a reiterat excepțiile invocate cu ocazia judecării în primă instanță. La termenul de judecată din 27.03.2013 instanța a reținut că, în condițiile în care partea intimată nu a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe cu privire la modul de soluționare a excepțiilor, intimata nu poate reitera aceste excepții.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
În speța dedusă judecății este lipsit de importanță modalitatea în care locuința respectivă a intrat în patrimoniul societății recurente, deși toate reținerile primei instanțe reflectă starea de fapt dedusă judecății. Chiar dacă s-ar fi reținut că imobilul situat în B. . intrat în patrimoniul recurentei reclamante prin cumpărare, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată este corectă, nefiind cazul unei răspunderi pentru evicțiune în condițiile în care bunul a făcut obiectul Decretului Lege nr. 61/1990, prin care s-a conferit titularilor contractelor de închiriere dreptul de a cumpăra, la cerere, locuințele sau spațiile cu altă destinație construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat, cu excepția locuințelor de intervenție.
Instanța reține că prin deciziile de respingere a excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992, Curtea Constituțională a reținut că, deși în proprietatea societăților comerciale sau a regiilor autonime au intrat și locuințele construite din fondurile proprii, legiferarea posibilității ca fiecare chiriaș să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în decizia nr.3/2013, în recurs în interesul legii că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, aceste prevederi instituie o obligație legală pentru societățile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuințele construite din fondurile statului sau ale unităților economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cu excepțiile prevăzute de lege.
La adoptarea acestei decizii Înalta Curte a reținut următoarele considerente:
,,Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare, bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia.
Astfel, se constată că societatea comercială, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, deține "un bun" în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Aceste dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor. Dreptul de proprietate nu este un drept absolut, el putând fi supus deci anumitor limitări.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând soluții legislative ce consacrau un transfer obligatoriu al dreptului de proprietate de la un particular la altul, a apreciat, în anumite circumstanțe, că acestea au răspuns unui imperativ de utilitate publică, atunci când au fost adoptate în cadrul unei politici legitime de ordin social și economic. Sub acest aspect, Curtea a statuat, în mod constant, că trebuie respectat modul în care statul membru concepe imperativele de utilitate publică, recunoscând ampla marjă de apreciere de care dispun autoritățile naționale în adoptarea unor politici economice sau sociale, cu excepția situațiilor în care aprecierea acestora se dovedește a fi complet lipsită de o bază rezonabilă și că nu poate substitui, prin propria evaluare, aprecierile autorităților naționale.
Situația analizată, respectiv obligarea unei persoane juridice să vândă un bun din patrimoniul său, intră sub incidența dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Astfel, posibilitatea vânzării este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, constând în oferirea posibilității chiriașilor de a cumpăra locuințele, în considerarea contribuției lor la edificarea acestora, precum și a stării materiale a acestor locuințe, aducând o limitare a dreptului de proprietate al vânzătoarei, sub aspectul reglementării dreptului de dispoziție, în sensul de a o obliga să vândă.
Nu se poate reține argumentul în sensul că, prin vânzarea acestor locuințe la un preț de protecție socială, societățile comerciale privatizate care au devenit proprietare ale unor astfel de bunuri sunt puse în situația de a suporta o sarcină exorbitantă, întrucât este afectată însăși substanța dreptului de proprietate.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu garantează în toate situațiile o compensație integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiție socială pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piață a bunului.
Sub acest aspect, controlul Curții se limitează la a determina dacă modalitățile alese de legiuitor exced marjei de apreciere de care statul se bucură în această materie (Cauza James ș.a. vs. Regatul Unit, Marea Cameră, Hotărârea din 21 februarie 1986, cererea nr. 9.793/79 &40, 46).
Dezlegarea problemei de drept controversate în jurisprudența instanțelor prezintă relevanță chiar dacă dispozițiile art. 16 din Legea nr. 85/1992, republicată, au fost modificate prin art. I din Legea nr. 244/2011, în sensul că prețul de vânzare al unor astfel de locuințe va fi stabilit prin expertiză la valoarea de circulație a bunurilor. Conform dispozițiilor art. II din Legea nr. 244/2011, locuințele pentru care procedurile de vânzare au început sub imperiul Legii nr. 85/1992, republicată, se vând la prețul stabilit potrivit Decretului-lege nr. 61/1990.”
Toate aceste argumente sunt incidente și în cauza dedusă judecății. Astfel, reclamanta a suferit o limitare a dreptului său de proprietate prin efectul unui act normativ, vânzarea realizându-se la un preț protecționist, stabilit de asemenea prin lege. Nu sunt întrunite cerințele evicțiunii, întrucât aceasta nu a provenit dintr-o faptă personală a vânzătorului sau din fapta unui terț, ci reclamanta a fost obligată în temeiul legii să înstrăineze către chiriaș imobilul, în patrimoniul său intrând prețul acestuia, astfel cum este stabilit prin acel act normativ, nefiind îndreptățită să primească vreo sumă care să reprezinte diferența dintre prețul legal și prețul de circulație al imobilului.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de recurs dedusă judecății, cu consecința menținerii sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă . de av. P. I., în contradictoriu cu intimații pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului A.V.A.S. și S. Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP B., împotriva sentinței civile nr._/14.12.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. B. L. S. P. M.
GREFIER
pentru I. T. aflată în
concediu de odihnă semnează înlocuitor
GREFIER ȘEF SECȚIE
D. A.
Red.A.B./17.07.2013
Tehnored.LC/18.07.2013
Jud.fond: C.E.R.
2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 834/2013. Tribunalul BRAŞOV | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 96/2013. Tribunalul... → |
|---|
