Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art. 570 C.p.c.. Decizia nr. 745/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 745/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 26873/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 745/R
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. L. - judecător
JUDECĂTOR: D. O. P.
JUDECĂTOR :C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenta B. B. F. în contradictoriu cu intimata contestatoare B. Comercială Română SA, împotriva Sentinței civile nr. 723/21.01.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la procesul verbal de distribuire a prețului.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic Tișcă L. C., pentru intimata contestatoare, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentanta convențională a intimatei contestatoare depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare și arată că nu are alte chestiuni prealabile de invocat și nici probe de solicitat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de solicitat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile în cauză și acordă cuvântul reprezentantei convenționale a intimatei contestatoare asupra cererii de recurs dedusă judecății.
Reprezentanta convențională a intimatei contestatoare solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr.723/21.01.2013 Judecătoria B. a admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului B. G. G. C..
A respins contestația formulată de contestatoarea B. Comercială Română SA cu sediul în București, .. 5, sector III, București împotriva intimatului B. G. G. C. cu sediul în B., .. 66, . a admiterii excepției lipsei calității procesual pasive.
A admis contestația formulată de contestatoarea B. Comercială Română SA cu sediul în București, .. 5, sector III, București împotriva intimatului B. B. F. cu sediul în B., .. 66, . și pe cale de consecință:
A dispus anularea procesului verbal de distribuție incheiat în data de 29 10 2012 de B. G. G. C., in dosar execuțional 127/2012, urmând ca B. G. G. C. să procedeze la distribuirea sumei de 140 072 lei având în vedere debitele existente în cadrul dosarului execuțional 217/2012.
A dispus restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru, achitată cu ordin de plată nr_ din data de 13 11 2012, în valoare de 194 lei, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
În considerentele acestei sentințe s-au reținut, în esență, următoarele:
Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calitații procesual pasive a intimatei B. G. G. C., excepție ce va fi admisă de către instanță pentru următoarele considerente: în conformitate cu prevederile art 2 al 1 din Lg 188/2000-executorul judecătoresc este investit să îndeplinească un serviciu de interes public, iar în acest context acesta nu poate fi parte într-o acțiune cu privire la actele de executare îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Calitatea procesual pasivă a executorului judecătoresc nu este determinată nici măcar de opozabilitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu privire la actul de executare efectuat de acesta, întrucât actele acestuia sunt supuse controlului judecătoresc.
În ceea ce privește fondul cauzei instanța reține că, între creditoarea BCR SA, pe de o parte, și debitoarea ., garanții ipotecari și fidejusori L. Ș. și L. C., pe de altă parte, s-au încheiat mai multe contracte astfel: contract de credit nr 19/2327/2 07 2008, act adițional nr 19A/3670/19 12 2008, contract de fidejusiune nr 19/2327/2 07 2008, contract de credit nr 36/3325/30 10 2008, contract de ipotecă nr 36/3325/30 10 2008, autentificate la BNP C. Nicușor sub nr 3045/30 10 2008. Întrucât debitorul a înregistrat peste 506 zile întârziere la plata ratelor, creditoarea a demarat procedura executării silite.
În 9.02.2012 creditoarea BCR SA a formulat cerere de executare silită mobiliară, imobiliară și prin poprire împotriva debitoarei . și a garanților ipotecari și fidejusori L. Ș. și L. C., în baza titlurilor executorii mai sus menționate.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 19 11 2010 a Judecătoriei B. s-a admis cererea de încuviințare a executării silite.
În data de 29.10.2012 B. G. G. C., în cadrul dosarului execuțional 127/2012, a încheiat procesul verbal de distribuire sume. În cuprinsul procesului verbal este consemnat faptul că în urma vânzării la licitație publică a imobilului situat în B., ., ., . L. C. și L. Ș. a fost obținută suma de 140 072 lei. Întrucât există concurs de creditori suma va fi distribuită potrivit rangului creanței prevăzută în titlul executoriu.
Potrivit art 570 al. 2 C. pr. civilă cel nemulțumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecțiile sale în procesul verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile.
Contestatoarea a formulat obiecțiuni ce au fost consemnate în procesul verbal de distribuire sume și în termen legal a formulat prezenta contestație, apreciind că în mod nelegal a procedat executorul judecătoresc la distribuirea sumei obținută din vânzarea imobilului, respectiv distribuirea sumei de 9 630,05 către B. B. F..
În data de 9.11.2009 . a formulat cerere de executare silită la B. B. F. ( dosare execuționale 207-215 /2009) împotriva debitorilor Costax SRL și L. Ș., având în vedere titluri executorii constând în contracte de leasing operațional.
B. B. F. a depus la dosar execuțional 127/2012 o cerere de intervenție, prin care a solicitat a fi avută în vedere la distribuția sumelor rezultate din vânzarea imobilului, pentru suma de 5000 lei cu titlu de onorariu executor si suma de 4630,05 lei cheltuieli de executare avansate.
În cuprinsul procesului verbal este consemnat faptul că creditorul urmăritor deține o creanță ipotecară, prevăzută de art 564 C. pr. civilă, astfel că după deducerea cheltuielilor de judecată si a cheltuielilor de executare efectuate de către acesta în cursul procedurii, se constată că nici o sumă de bani nu este disponibilă în vederea distribuirii către creditorii intervenienți.
Executorul judecătoresc a dispus distribuirea sumei obținută la licitație astfel: 7958,94 lei catre B. G. G. C., suma de 9 630,05 lei către B. B. F., 283,90 lei către BCR și 122 199, 11 lei tot către BCR.
În primul rând, art. 564 C. pr. civilă prevede că dacă există creditori care asupra bunului vândt, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi de preferință conservate, în condițiile prevăzute de lege, la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului creanțele lor vor fi plătite înaintea creanțelor prevăzute la art 563 al 1 lit b.
Pe de altă parte, având în vedere dispozițiile art 563 al 1 lit a, B. G. G. C. a procedat în mod prioritar la distribuirea din suma obținută în urma licitației și către B. B. F..
În speța de față ne aflăm în situația existenței mai multor dosare execuționale, dosare formate la cererea a doi creditori, către doua birouri execuționale diferite și care au la bază titluri executorii diferite.
Art 373 indice 4 al. 1 C. pr. civilă prevede că, atunci când privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate, va putea să le reunească, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat. În cazul în care dispune conexarea executărilor, instanța, prin încheiere, se va pronunța și asupra cheltuielilor de executare efectuate până în momentul conexării ( al. 2).
Instanța apreciază că distribuirea prețului s-a facut în mod nelegal de către executorul judecătoresc, întrucât s-au distribuit sume cu titlu de cheltuieli de executare efectuate în alte dosare execuționale decât în cel în care a fost valorificat imobilul supus executării, iar pe de altă parte nu s-a solicitat instanței de executare conexarea dosarelor de executare, moment în care instanța ar fi dispus și cu privire la cheltuielile de executare efectuate până la momentul conexării.
Pe de altă parte, art 563 al. 1 lit a C. pr. civilă prevede că o creanță poate fi calificată drept cheltuială de executare în sensul prevederilor acestui articol doar în situația în care este vorba despre cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC “B. F.”, care a solicitat modificarea sa în sensul respingerii contestației la executare pentru următoarele motive:
Potrivit art. 563 alin.l Cod procedura civila, în cazul în care executarea silita a fost pornita de mai mulți creditori sau când pana la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus si alti creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedeaza la distribuirea sumei potrivit urmatoarei ordini de preferința:
a) creanțele reprezentând cheltuielide judecata, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, precum si orice alte cheltuieli făcute in interesul comun al creditorilor.”
Textul de lege nu se refera la dosare executionale conexate, ci la situatia unui dosar executional în care au fost depuse alte titluri executorii, de către creditori intervenienti.
Titlurile executorii pot fi atât hotarari judecătorești cât și orice alte înscrisuri care, potrivit legii, sunt titluri executorii: contracte de credit, acte notariale, proces-verbal de cheltuieli întocmit de executorul judecătoresc, etc.
Văzând exprimarea folosita de legiuitor, în situatia în care într-un dosar executional există creditori intervenienti, cheltuielile de judecata sau de executare silita și conservare de bunuri se recupereaza cu prioritate, teza finala a alin.l, lit a) referindu-se la alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor.
Prin urmare interpretarea dată de către instanța de fond privind necesitatea ca genul de cheltuieli de executare menționate separat în teza inițiala a alin.l să fie făcute în interesul comun al creditorilor este eronată.
O alta interpretare ar duce la ideea ca în lipsa unei conexări (dar nu este cazul), creditorii intervenienti nu ar putea niciodată să își recupereze creanțele și nici macar cheltuielile ocazionate de executarea silita, deși prevederea este expresa.
În drept recurenta a invocat dispozițiile art.304 ind.l, art. 304 pct.9, art.563 Cod proc.civ.
Intimata-contestatoare B. C. R. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat (f.12-14).
În recurs nu s-au administrat probe.
Verificând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu actele și lucrările dosarului tribunalul reține că recursul nu este întemeiat.
Norma legală a cărei aplicare a fost supusă cenzurii instanței de judecată în prezenta cauză, respectiv art.563 alin.1 lit.a C.proc.civ. are următorul conținut:
„ART. 563
În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulți creditori sau când, până la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus și alți creditori titlurile lor, executorul judecătoresc procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferință, dacă legea nu prevede altfel:
a) creanțele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preț se distribuie, precum și orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor;”
Această normă este cuprinsă în Capitolul V intitulat „Eliberarea și distribuirea sumelor realizate prin executarea silită” din Cartea V a Codului de procedură civilă din1865. Aplicabilitatea art.563 în ansamblul său în cadrul dos. exec. nr.127/2012 al B. G. G. C. nu este contestată de către părți, fiind divergent doar modul de interpretare a prevederilor anterior citate.
Sub acest aspect tribunalul constată că din interpretarea gramaticală a textului în discuție reiese cu certitudine că sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată ce se distribuie cu prioritate din suma rezultată din executare doar cele făcute în interesul comun al creditorilor, astfel după cum a apreciat și prima instanță. În acest sens se observă că legiuitorul a folosit în teza finală exprimarea „precum și orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor”, iar nu „precum și orice cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor” distincție care, prin folosirea cuvântului „alte”, pune în evidență că atât cheltuielile care nu sunt indicate expres în text cât și cele enumerate nelimitativ în cuprinsul său, cum ar fi cele reprezentând cheltuieli de judecată, trebuie să fi fost făcute în interesul comun al creditorilor pentru a intra sub incidența sa.
Cheltuielile de executare a căror distribuire prioritară dispusă de către intimatul B. G. G. C. a fost contestată în speță nu intră în categoria celor făcute în interesul comun al creditorilor, fiind efectuate în interesul personal al creditoarei .. Prin urmare, nu se încadrează în prevederile art.563 lit.a C.proc.civ. și în mod greșit au fost recuperate prioritar față de creanțele intimatei contestatoare.
Ideea că în lipsa unei conexări creditorii intervenienți nu ar putea niciodată să își recupereze creanțele, nici măcar cele ocazionate de executarea silită nu decurge automat din interpretarea anterioară, atare cheltuieli regăsindu-se în ipoteza prevederilor art.563 lit.i C.proc.civ.
Pe de altă parte, din dosarul execuțional nr.127/2012 al B. G. G. C. nu rezultă că este incidentă în speță instituției conexării, respectiv că s-ar fi conexat la dos. execuțional menționat dos. exec. nr.207-215 / 2009 ale B. B. F.. Chiar dacă o astfel de operațiune juridică ar fi avut loc, recuperarea cheltuielilor de judecată din dos. exec. nr.207-215 / 2009 ale B. B. F. ar fi urmat regimul juridic stabilit prin art.373 ind.4 alin.2 C.proc.civ., astfel după cum corect a reținut prima instanță.
Pentru aceste motive, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 C.proc.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de către recurentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „B. F.” împotriva Sent. civ. nr.723/21.01.2013 a Judecătoriei B., pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC „B. F.” împotriva Sent. civ. nr.723/21.01.2013 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 23.05.2013, în ședință publică.
Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
I. L., D. O. P. C. F.,
Aflată în concediu de odihnă, aflată în concediu de odihnă,
Semnează Președinte Instanță semnează Președinte Instanță,
A. N. M. A. N. M.
Grefier,
C. N.-D.
Red. DP/12.07.2013
Tehnored. CND/12.07.2013
Ex. 2
Jud rec. – L. A.
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 164/2013. Tribunalul BRAŞOV | Legea 10/2001. Decizia nr. 637/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|