Legea 10/2001. Decizia nr. 637/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 637/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 14671/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 637/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. O. P. -JUDECĂTOR
JUDECĂTOR: C. F.
JUDECĂTOR: I. L.
GREFIER: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul pârât S. Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice B., în contradictoriu cu intimații reclamanți T. M. I., T. C. M. și ., împotriva Sentinței civile nr._/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat O. C. I., pentru intimatul reclamant T. M. I., și avocat D. N., pentru intimatul reclamant T. M. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentanții convenționali ai părților depune la dosarul cauzei împuternicirile avocațiale.
Întrebați fiind, reprezentanții convenționali ai intimaților reclamanți arată că nu au chestiuni prealabile de invocat și nici probe de solicitat în cauză.
Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța constată că nici recurentul pârât, prin cererea de recurs, nu a solicitat probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de solicitat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile în cauză și acordă cuvântul reprezentanților convenționali ai intimaților reclamanți asupra cererii de recurs dedusă judecății.
Reprezentantul convențional al intimatului reclamant T. M. C. solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legal, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise și dovada plății onorariului avocațial.
Reprezentanta convențională a intimatului reclamant T. M. I. solicită, de asemenea, respingerea recursului ca nefundat, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că, prin Sent. civ. nr._/12.12.2012 Judecătoria B. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T. M. I., cu domiciliul ales la C.. Av. dr. D. S. O. cu sediul în B., .. 23, ., apt. 18, jud. B. și T. C. M., cu domiciliul ales la C.. Av. N. D., cu sediul în B., .. 43, cam. 212, jud. B., în contradictoriu cu pârâtele S. Român, prin DGFP B., cu sediul în B., .. 7, jud. B., și ., cu sediul în B., ., nr. 29, jud. B., și în consecință:
A obligat pârâtele să încheie cu reclamanții contracte de vânzare - cumpărare în baza art. 41 Legii 10/2001 având ca obiect cota de 7/12 din dreptul de proprietate asupra imobilului deținut de reclamanți în baza contractelor de închiriere nr. 6192/31.08.2009 ( încheiat cu reclamantul T. M. I. ) și nr. 3947/2.06.2009 ( încheiat cu reclamantul T. C. M. ), imobil înscris în CF_ B., nr. top. 5434/14.
A respins restul pretențiilor formulate de reclamanți.
Fără cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-au reținut, în esență, următoarele:
Potrivit mențiunilor din CF_ B., asupra apartamentului nr. 14 din imobilul situat în B., . dezmembrat sub nr. top.5434/14, compus din patru camere, bucătărie, două cămări, hol și cota de 13,8 % din PUC este intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român – în cota de 7/12 și a numitului I. V. N., în cotă de 5/12.
Asupra acestui apartament ., în calitate de administrator a încheiat contractele de închiriere nr. 6192/31.08.2009 și nr. 3947/2.06.2009 cu reclamanții din cauza pendinte, însă nu în cote părți de câte ½, ci fiecare dintre reclamanți deține câte două camere în folosință exclusivă și doar anumite încăperi sunt în folosință comună, inclusiv cu alte apartamente ( WC și antreu ).
P. urmare, dreptul de preemțiune nu are doi titulari, ci fiecare dintre reclamanti este titularul unui drept de preemțiune distinct, dat de incheierea a două contracte de închiriere distincte.
Potrivit art. 43 alin.1 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 06.03.1945 – 22.12. 1989 – “imobilele care… nu se restituie persoanelor indreptatite raman in administrarea detinatorilor actuali”, iar conform alin.3 al aceluiasi text de lege – “imobilele cu destinatia de locuinta prevazute la alin.1 pot fi instrainate potrivit legislatiei in vigoare, chiriasii avand drept de preemtiune”, fiind evident ca “legislatia in vigoare” la care face trimitere dispozitia legala anterior citata este data de Legea 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, care in art. 9 stipuleaza: “chiriasii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora pot opta dupa expirarea termenului prevazut de art.14 pentru cumpararea acestor apartamente cu plata integrala sau in rate a pretului”.
Legea nu interzice vânzarea unei cote din dreptul de proprietate din aceste imobile cota deținută de S. R., urmând ca, în urma înstrăinării cotei indivize, cumpărătorii să se substituie în drepturile Statului Român în cadrul coproprietătii.
Chiar dacă legea face vorbire despre “ instrăinarea apartamentelor”, aceasta sintagmă nu trebuie interpretată numai in sensul proprietății exclusive asupra unei unităti locative, deoarece noțiunea de apartament exprimă doar obiectul dreptului de proprietate ( bunul ), dar dreptul real de proprietate asupra acestuia, care este in patrimoniul unui subiect de drept, poate fi afectat de modalitatea juridică a coproprietătii.
Faptul că pârâta . a instrăinat deja șase apartamente din imobil, înainte de restituirea cotei părti de 5/12 din dreptul de proprietate catre I. V. nu are importantă in speță, deoarece validitatea acestor vânzări va fi supusă condiției suspensive ca aceste imobile, in eventualitatea unui partaj să cada în lotul înstrăinătorului, sau, condiției rezolutorii ca aceste apartamente să nu cada in lotul vânzătorului.
Cu alte cuvinte, in ceea ce îi privește pe reclamanti, aceștia vor dobândi proprietatea asupra cotei indivize din dreptul de proprietate asupra apartamentului, iar cu ocazia sistării indiviziunii dintre aceștia și coindivizarul I. V. pot solicita atribuirea întregului apartament pe seama acestora, cu consecința plății catre acesta din urma a contravalorii cotei sale indivize din drept, adică exact așa cum ar fi fost obligat S. Român in cazul în care indiviziunea ar fi fost menținută cu acesta.
In ceea ce privește susținerea . ca instanța să aibă în vedere faptul că antreul și WC-ul se află în folosință comună cu alte apartamente din imobil, reținem faptul că aceasta are posibilitatea de a incheia acte adiționale la contractul de închiriere care să reglementeze situația acestor spații, conform cu mențiunile din cartea funciară, instanța neputând să reglementeze
Instanța a admis acțiunea în parte, deoarece reclamantii nu dețin în cote egale de câte ½ dreptul de a cumpăra cota de proprietate ce aparține Statului, ci aceștia dețin in patrimoniu dreptul de a solicita vinderea cotei părti indivize din imobilul deținut în baza contractului de închiriere.
Având în vedere poziția procesuala a . care a fost de acord cu admiterea acțiunii instanta a respins petitul ca prezenta hotărâre să țină loc de act autentic, nefiind vorba așadar de o executare silită atipică a obligației de a vinde, mai ales că nu s-a făcut și dovada achitării prețului imobilului.
Instanta a respins petitul de intabulare a dreptului de proprietate al reclamantilor asupra cotei de 5/7 din imobil, deoarece aceștia nu dețin in cote egale cota de 5/7, ci, după cum s-a aratat fiecare este titularul unui drept de preemțiune distinct, insa imobilul nu este dezmembrat conform contractelor de închiriere incheiate, astfel încât nu se poate dispune înscrierea dreptului asupra cotei de 5/7 pe numele ambilor reclamanti.
Fața de aceste considerente, instanța a admis acțiunea conform dispozitivului, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul S. ROMÂN, reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., care a solicitat modificarea sa în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, pentru următoarele motive:
Reiterează în fata instanței de recurs excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Judecătoria B. în mod greșit a apreciat în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. După cum rezultă din probatoriul cauzei nu S. Român prin MFP a participat la încheierea contractelor de închiriere nr.6192/31.08.2008 și nr.3947/02.06.2009, părți contractante fiind .. și reclamanții T., situație în care raporturile juridice s-au stabilit numai între aceste părți. Astfel, imobilul din litigiu a fost închiriat de către ., care figurează în contract în calitate de administrator unic și care a exercitat în baza unui act normativ prerogativele prevăzute de lege cu privire la încheierea respectivului imobil.
P. urmare, S. Român prin MFP are calitate de terț față de actul închirierii, calitate care, potrivit legii, se menține și în cazul vânzării de către locatori a respectivului imobil.
Față de dispozițiile art.3 pct.81 din HG. 34/2009, art.223 din Legea 287/2009, art.33 din HG nr.20/1996 și art.42 alin.1 din Legea nr.10/2001 nu S. Român prin MFP are atribuții cu privire la vânzarea apartamentului în litigiu. Astfel, instanța de fond cu încălcarea și greșita aplicare a legii a obligat și pârâtul S. Român reprezentat de MFP să încheie cu reclamanții contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.10/2001 având ca obiect cota de 7/12 din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ B..
Potrivit art.12 pct.4 și 5 din Legea nr.213/1998 rep., în litigiile care ca obiect domeniul public al statului acesta este reprezentat de MFP. Potrivit Anexei 1 la Legea nr. 213/1998 rep. privind lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului si al unităților administrativ-teritoriale, imobilul in litigiu nu face parte din domeniul public pentru ca S. R. reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice sa justifice, în condițiile legii, calitatea procesuala pasiva în cauza.
Dupa cum rezulta din probatoriul cauzei, imobilul ce face obiectul judecații este situat pe teritoriul municipiului B., unitate administrativ teritoriala care potrivit Legii nr. 215/2001 este persoana juridica de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998 domeniul privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale este alcătuit din bunuri aflate in proprietatea lor si care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ teritoriale au drept de proprietate privata. Anexa 1 la aceasta lege cuprinde lista cu bunurile care alcătuiesc domeniul public al statului, iar un astfel de bun nu poate face obiectul proprietății publice a statului, fiind evident ca acesta aparține proprietății private a unității administrativ teritoriale municipiul B..
Față de aceste aspecte solicită să se constate faptul că nu Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. R. în cauza, acesta fiind reprezentat de către societățile comerciale și/sau unitățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele, existente la data intrării în vigoare a legii, conform H.G. nr.20/1996, respectiv . si unitatea administrativ teritoriala Municipiul B. în calitate de proprietar al respectivului imobil.
Întrucât imobilul face parte din proprietatea privata a Municipiului B. solicită să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului S. R., cu consecința respingerii cererii formulate in contradictoriu cu paratul S. R. reprezentat de către Ministerul Finanțelor Publice ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În drept recurentul a invocat prevederile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 C.proc.civ.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
Verificând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, în limitele motivului de recurs invocat de către recurent, văzând că nu există motive de recurs de ordine publică tribunalul reține următoarele:
S. Român are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece este titular al cotei de 7/12 din dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ B. sub nr. top.5434/14. Obiectul cererii de chemare în judecată constă, în esență, în obligarea Statului Român la transmiterea sa, prin vânzare, către reclamanți.
Față de această situație este evident că recurentul este din punct de vedere formal titularul obligației din raporturile juridice deduse judecății, în sensul că există identitate între titularul pretinsei obligații-corelativă dreptului invocat în speță și cel chemat în judecată pentru executarea sa. Verificarea existenței reale a acestei obligații în patrimoniul recurentului pârât reprezintă o problemă de fond, iar nu de legală sesizare a instanței.
Reprezentarea statului este asigurată în speță de MFP potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954, deoarece în litigii de natura celui de față legea nu a stabilit un alt reprezentant.
Unitatea administrativ-teritorială în raza căreia este situat imobilul din litigiu nu are abilitatea legală de a reprezenta statul, un astfel de drept, respectiv obligație, nefiind stabilită prin niciun act normativ.
Pe fond sentința nu a fost criticată și, prin urmare, în conformitate cu principiului disponibilității părților, respectiv cu prevederile art.295 alin.1 coroborat cu art.316 C.proc.civ. hotărârea atacată nu poate fi verificată sub acest aspect, ci doar în limitele motivelor de recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.213 alin.1 C.proc.civ. tribunalul va respinge recursul declarat de către recurentul-pârât S. ROMÂN, reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva Sent. civ. nr._/12.12.2012 a Judecătoriei B., pe care o va menține.
În baza dispozițiilor art.274 coroborat cu art.298 și art.316 C.proc.civ. va obliga recurentul la plata către intimatul-reclamant T. C. M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, ce constau în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurentul-pârât S. ROMÂN, reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva Sent. civ. nr._/12.12.2012 a Judecătoriei B., pe care o menține.
Obligă recurentul la plata către intimatul-reclamant T. C. M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 25.04.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. O. P. C. F. I. L.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. DP/25.06.2013
Tehnored. CL/26.05.2013
Ex. 2
Jud fond – L. S. P.
| ← Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 248/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
