Revendicare imobiliară. Sentința nr. 164/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 164/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 3987/62/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 164/S
Ședința publică de la 04.11. 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. M.
GREFIER- N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii formulată de reclamanții P. S. C., P. I., M. D., V. S. M., P. M., P. E., P. M. D. G., D. R., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.R.F.P. B., M. B. prin Primar, M. M. și M. S., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 21.10.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 28.10.2013 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 04.11.2013.
TRIBUNALUL
P. acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții P. S. C., M. D., P. I., P. M., V. S. M. ( continuată de moștenitorii acesteia V. S. L. și P. L. ), D. A. R., P. M. D. G. și P. E., au chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. B., prin Primar și M. M. și M. S., solicitând instanței ca prin hotărâre a ce o va pronunța:
- să constate calitatea reclamanților de proprietari asupra imobilului înscris în C.F. nr._ B., nr. top 2009, 2010, 2012/1, compus din casă de piatră, curte și grădină de 853,20 mp în ., B. și preluarea abuzivă, respectiv nevalabilitatea titlului Statului R.;
- să se dispună restabilirea situației anterioare de carte funciară, prin radierea dreptului înscrierii de sub B14, 15 stabilind, prin compararea titlurilor, că dreptul lor de proprietate este dobândit prin moștenire, este preferabil și anterior dreptului pârâților dobândit de la un neproprietar prin cumpărare, cu reînscrierea dreptului lor;
- să se dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată pe care au formulat-o, reclamanții au arătat că se consideră proprietari ai imobilului, potrivit art. 1(1), art. 2(1) lit. a și art. 2(2) din Legea 10/2001, fiind preluat abuziv de către stat în baza Decretului 92/1950.
Niciodată nu au pierdut calitatea de proprietari pe care statul nu a avut-o niciodată, iar autoritatea de lucru judecat și buna credință a cumpărătorilor nu poate fi invocată.
În subsidiar solicită obligarea pârâților la plata valorii de piață a i apartamentelor vândute.
În drept, reclamanții au motivat cererea lor pe dispozițiile mai sus indicate din Legea 10/2001, art. 6 din Legea 213/1998, 480, 481 din Codul civil, Legea 115/1938 și legea 7/1996.
Cererea a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ și declinată în favoarea prezentei instanței prin Sentința civilă nr. 3460 din 01.04.2009, suspendată la data de 18.01.2010 în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă și repusă pe rol în 10.06.2013.
Pe parcursul procesului a decedat pârâta V. S. M., fiind introduși în cauză în calitate de moștenitori-reclamanți fiii acesteia V. S. L. și P. L. ( filele 140-141 vol. 2 ).
Pârâtul S. R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității sale procesule pasive, a lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arătând în susținere acestora că nu a participat la raporturile juridice dintre reclamanți și unitatea deținătoare a imobilului în cauză, invocând prevederile art. 25 și 37 din Decretul 31/1954.
În ceea ce privește fondul cauzei, acest pârât a arătat că cererea de chemare în judecată promovată de către reclamanți este inadmisibilă în ce privește obligarea la plata despăgubirilor în contextul obiectului acțiunii care este formulată în termeni generali.
La rândul său, pârâtul M. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca reclamanții să facă dovada că acest pârât este posesorul neproprietar al imobilului.
Și pârâții M. M. și S. au formulat întâmpinare, susținând netemeinicia cererii reclamanților și inadmisibilitatea unor capete de cerere, că au cumpărat apartamentele 2 și 3 prin contracte de vânzare–cumpărare în anul 1997, respectiv 1999, imobilul a fost dezmembrat iar cererea privind nr. top inițial nu mai poate fi primită.
Reclamanților li s-a restituit în natură spațiul cu altă destinație și sunt și ei beneficiarii dezmembrării imobilului, de altfel mandatarul acestora și-a dat acordul la modificarea componenței apartamentelor proprietatea acestor pârâți, recunoscând și calitatea lor de proprietari asupra apartamentelor 2 și 3.
Solicită respingerea acțiunii și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea reclamanților în raport de dispozițiile legale în materie și probele existente la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
Legitimitatea procesuală pasivă este una dintre condițiile instituite de lege pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil, iar ea presupune existența unei identități între cel chemat în judecată și persoana titulară a obligației în raportul juridic dedus judecăți.
În cauză, așa cum s-a arătat, prin cererea pe care au promovat-o, reclamanții au solicitat instanței să constate nevalabilitatea titlului pe care S. R. îl deține asupra imobilului din litigiu, cu consecința radierii din evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate pe care această parte l-a dobândit în temeiul acestui titlu. Or, în aceste condiții, nu se poate reține că pârâtul S. R. nu justifică legitimitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește reprezentarea statului în procesele civile, instanța reține că aceasta se realizează în virtutea legii, respectiv a prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, în conformitate cu care în litigii precum cel de față S. R. participă în nume propriu în proces și este reprezentat de către Ministerul Finanțelor.
Acest minister nu a fost chemat în judecată în nume propriu ci ca reprezentant al statului R., astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu este justificată.
Pentru aceste considerente, tribunalul va respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. și lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru S. R. și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocate prin întâmpinare de către pârâtul S. R..
Prezenta acțiune completată este una complexă, cu capete de cerere diferite, dar care converg spre una tipică de revendicare, invocându-se dreptul de proprietate asupra bunului în litigiu, reclamanții solicitând compararea titlurilor părților și acordarea preferinței titlului acestora, astfel că inadmisibilitatea acțiunii constituie o apărare de fond ce va fi tratată ca atare în raport de dispozițiile legii speciale care reglementează restituirea imobilelor preluate abuziv de către stat, statuările instanței supreme din recursul în interesul legii privind posibilitatea promovării acțiunii în revendicarea acestor imobile pe calea dreptului comun și practica CEDO în materie.
Pe fondul cererii deduse judecății, instanța reține că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Din CF nr._ B. nr. top 2009, 2010, 2012/1, compus din casă de piatră, curte și grădină de 853,20 mp și preluarea acestuia de către stat, dezmembrarea lui și vânzarea către foștii chiriași a unora dintre apartamente( filele 141-145 dosar judecătorie).
Reclamanții au formulat notificări privind restituirea imobilului în parte și integral, atât în baza Legii 112/1995 cât și a Legii 10/2001, sub nr. 843/2001, 2938/2001, 2941/2001, 2934/2001, 2030/2001 ( filele 36-53 )
P. Decizia nr. 16 din 26.07.2001, emisă de către .., s-a dispus restituirea în natură a spațiului cu altă destinație și terenul aferent ( fila 37 ), urmare solicitării din notificarea nr. 834/2001.
Restul apartamentelor existente în imobil cu destinația de locuință au fost solicitate prin celelalte notificări mai sus evidențiate.
Potrivit declarației aflate la fila 104 a dosarului judecătoriei, reclamanții au fost de acord cu soluția dată de .. prin Decizia 16/2001, iar prin Hotărârea nr. 481 din 29.06.1998, emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 112/1995, au fost acordate despăgubiri pentru imobilul revendicat în valoare de 107._ lei ( Rol ) pentru casă și_ lei ( Rol ) pentru teren.
Din referatul .. B., în cadrul procedurii de soluționarea notificării prin Decizia 16/2001, aflat la fila 108, rezultă că cele două apartamente au fost vândute foștilor chiriași prin Contractele de vânzare-cumpărare nr._/1997 ( M. M. ) și_/1997 ( P. M. )apartamentele.
Raportat la obiectul cauzei și calea aleasă de către reclamanți, distinct de împrejurarea că aceștia au intrat sau nu în posesia sumelor de bani stabilite cu titlu de despăgubiri sau au exercitat cu sau fără succes contestație împotriva deciziei de restituire parțială a imobilului în litigiu, demersurile acestora mai sus evidențiate au semnificația parcurgerii etapei administrative reglementată de Legea 112/1995 și, mai important, a celei prevăzută de Legea 10/2001.
Rezultă că reclamanții au uzat de prevederile speciale privind restituire a proprietăților preluate abuziv de către stat.
Corespunde realității că, prin art. 2 al. 2, raportat la art. 4, din Legea 10/2001, se prevedea la data promovării acțiunii ( în prezent art. 2 al. 2 este abrogat prin Legea 1/2009 ), păstrarea calității de proprietar avută la data preluării în favoarea persoanelor ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, calitate pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire în natură, conform prevederilor prezentei legi.
Aceste prevederi legale, la care face trimitere art. 2 al. 2, sunt reprezentate de art. 25 al. 4 din lege care prevede că „ Decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară „ .
Potrivit celor mai sus expuse, reclamanții au ales calea specială de restituire a proprietății preluate de către stat, atitudine ce semnifică investirea autorităților abilitate în acest sens, nefăcându-se dovada unui titlu valid din partea reclamanților urmare finalizării procedurilor speciale mai sus evocate.
În acțiunea în revendicare imobiliară nu este suficientă invocarea calității de fost proprietar, ori a prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în dovedirea titlului ce ar urma să fie supus metodei comparării. De altfel, această ultimă normă asigură continuitatea calității de proprietar numai în situația uzării de către persoana îndreptățită de procedura reglementată de legea specială în materie, nu și în cazul apelării la normele de drept comun pe care se fondează revendicarea (art. 480 cod civil ).
În speță, reclamanții au introdus în instanță o acțiune în revendicare îndreptată împotriva statului, unității administrativ teritoriale și foștilor chiriași proprietari actuali ai apartamentelor în litigiu, ca acțiune reală imobiliară petitorie prin care se tinde la stabilirea titularului real al dreptului de proprietate, fără ca reclamanții să fie titularii unui „bun” ori al unei valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora să poată pretinde că au cel puțin o”speranță legitimă” de a obține folosința efectivă a dreptului de proprietate, în sensul jurisprudenței Curții Europene.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor ca efect al ineficacității actelor de preluare a acestora în stăpânirea statului a fost guvernată de dreptul comun, respectiv instituția revendicării fondată pe dispozițiile art. 480 - 481 Cod civil, acesta fiind înlocuit cu Legea nr. 10/2001 ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanței și care a fost urmată de către reclamanți.
În speță nu poate fi ignorată Decizia nr. 33 din data de 09.06.2008, pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii - cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001.
P. această decizie s-a decis în sensul următor: „concursul între legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut de legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr. 10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității juridice”.
Legea specială de reparație acordă caracter abuziv tuturor preluărilor pe care staul le-a efectuat în perioada de referință a legii, fie că ar corespunde unei preluări cu titlul valabil, fie că ar corespunde unei preluări cu titlu nevalabil, instituind măsuri reparatorii identice pentru ambele cazuri, iar în cazul în care litigiul este fundamentat pe prevederile dreptului comun și se referă la un bun imobil ce face parte din categoria imobilelor al căror regim juridic este stabilit de legea specială de reparație, titularul acțiunii nu poate valorifica pretenții referitoare la constatarea nevalabilitătii titlului statului.
În aplicarea principiului specialia generalibus derogant, singurul aspect care interesează este existența unei normei speciale și a unei norme generale cu același domeniu de reglementare, situație în care aplicarea normei speciale este obligatorie, indiferent de rezultatul pe care aceasta îl determină, cum este cazul și în speță.
Calea acțiunii în revendicare este deschisă numai persoanelor exceptate de la procedura acestui act normativ special și celor care nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale din motive independente de voința lor, afară de situația în care imobilul a fost cumpărat cu bună-credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 de către chiriași.
Reclamanții nu se găsesc în niciuna din situațiile de excepție ce ar justifica posibilitatea de a recurge la acțiunea în revendicare, neavând un „bun" în sensul Convenției, iar accesul la justiție și valorificarea drepturilor lor este asigurat prin parcurgerea procedurii speciale reglementată de Legea 10/2001 inclusiv prin posibilitatea contestării soluțiilor date de instituțiile investite cu soluționarea notificării.
Nici susținerea reclamanților în sensul că titlul pârâților M. este dobândit de la un neproprietar și că titlul lor este preferabil nu pot fi reținute, neexistând dovada că pârâții au fost de rea – credință la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001.
În acest sens, a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa (Cauza R. c. României), respectiv că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună-credință, nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Rezultă că drepturile părților persoane fizice sunt deopotrivă protejate în jurisprudența CEDO, aspect statuat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, dată în recurs în interesul legii, în sensul priorității Convenției Europene a Drepturilor Omului atunci când sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate ce poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice, decizie obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Admiterea acțiunii reclamanților așa cum a fost promovată ar echivala cu încălcarea statuărilor instanței supreme și a practicii CEDO în materie, ceea ce este inadmisibil.
În analiza cererii de restabilire a situației de carte funciară, trebuie pornit de la specificul publicității imobiliare realizată prin cărțile funciare, mai precis de la principiul forței probante a intabulării dreptului real de proprietate statuat în art. 32 alin. 1 din Decretul - Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, preluat de art. 30 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare, în forma prevăzută la data promovării acțiunii. .
Textul, conform căruia „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei”, instituie o prezumție legală relativă de proprietate în favoarea persoanei înscrisă în cartea funciară, care poate fi răsturnată prin dovada contrară. Numai că, în sistemul cărților funciare, dovada contrară se poate face numai în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară subsecventă alteia principale prin care se tinde la dovedirea împrejurărilor de excepție stipulate în art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938 (identic cu cel din Legea nr. 7/1996), sau chiar pe cale principală dacă în prealabil s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă prin care s-a recunoscut existența a cel puțin uneia din situațiile limitative stipulate în text.
Cât timp nu s-a dispus rectificarea cărții funciare, prezumția operează, iar titularul înscris în cartea funciară se bucură de protecție, nefiind suficientă invocarea calității de fost proprietar, ori prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în dovedirea titlului ce ar urma să fie supus metodei comparării. De altfel, această ultimă normă asigură continuitatea calității de proprietar numai în situația uzării de către persoana îndreptățită de procedura reglementată de legea specială în materie, nu și în cazul apelării la normele de drept comun pe care se fondează revendicarea (art. 480 Cod civil ), astfel că și acest capăt de cerere este neîntemeiat și va fi respins.
Pentru aceste considerente, cererea reclamanților se dovedește neîntemeiată sub aspectul tuturor capetelor de cerere, astfel că va fi respinsă.
Pârâții M. M. și S. nu au solicitat cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul de a le solicita pe cale separată, ceilalți pârâți nu au solicitat astfel de cheltuieli, iar reclamanții le vor suporta pe cele proprii, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., lipsei calității de reprezentant a Ministerul Finanțelor Publice pentru pârâtul S. R. și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocate de acest pârât prin întâmpinare .
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții P. S. C., cu domiciliul în B., ., M. D., cu domiciliul în B., .. 57, P. I., cu domiciliul în București, sector 2, .-89, ., ., cu domiciliul în B., ., V. S. L., cu domiciliul în G. nr. 57a, 6217 BB Maastricht, Olanda, D. A. R., cu domiciliul ales în B., ., P. M. D. G. și P. E., ambii cu domiciliul în București, sector 5, . nr. 16 și P. liliana, B., ., ., . cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală regională a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 7, M. B., prin Primar, cu sediul în B., . și M. M. și M. S., ambii cu domiciliul în B., . .
Fără cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 04.11.2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. M. N. C.
RED. VM/19.03.2014
Dact.AD/19.03.2014
Ex.16
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1058/2013. Tribunalul... | Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... → |
|---|
