Obligaţie de a face. Decizia nr. 1431/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1431/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 19568/197/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 1431/R
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Judecător P. M.
Grefier I. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenții reclamanți C. M., C. M., C. G. N., C. V. M., în contradictoriu cu intimata pârâtă L. E., având ca obiect servitute, împotriva sentinței civile numărul_/12.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13 noiembrie 2013, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în temeiul dispozițiilor art. 146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față constată că prin sentința civilă nr._/12.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții C. M., C. M., C. G. N., C. V. M. în contradictoriu cu pârâtă L. E..
Totodată, reclamanții au fost obligați în solidar la plata sumei de 3275 lei către expertul tehnic T. A. și a sumei de 6450 lei către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții C. M. și C. M. sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ a localității Harman, reprezentând teren cu nr. cadastral/nr. topografic_ și construcție cu nr. cadastral/nr. topografic_-C1, conform extrasului de carte funciară depus la dosar.
În CF nr._ a localității Harman, la B2, este înscris dreptul de servitute de trecere cu piciorul și orice mijloace de transport în favoarea imobilului dominant cu nr. top 746/4/1/1/2/2/2, 747/2/1/2/1 asupra imobilului cu nr. top 747/1/2/5, 750/2/2/1 din CF nr._ a localității Harman, ca fond aservit.
Reclamanții C. G. N. și C. V. M. sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ a localității Harman, reprezentând teren cu nr. cadastral/nr. topografic CAD: 565/2/5, top: 747/1/2/2.
În CF nr._ a localității Harman, la B2, este înscris dreptul de servitute de trecere cu piciorul și mijloace auto asupra imobilului cu nr. top 747/1/2/5, 750/2/2/1 din CF nr. 9996 Harman, în favoarea imobilului cu nr. top 747/1/2/2 din prezenta CF.
Pârâta L. E. este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr._ a localității Harman, nr. cadastral/nr. topografic CAD: 565/2/8, top: 747/1/2/5, 750/2/2/1, la B1-B5, fiind înscris dreptul de servitute de trecere cu piciorul și orice mijloace de transport, ca fond aservit.
Conform completării raportului de expertiză realizat de expert tehnic A. Ț., din cauza construcțiilor realizate de pârâtă, lățimea servituții se îngustează astfel: la frontul stradal lățimea reală este de 6,93 m, în loc de 7,83 m cât a rezultat din schița de dezmembrare, iar, în continuare, spre nord, lățimea reală este de 6,25m, 5,17m, 5,93 m, 6,61 m, 6,23 m. În concluzie, porțiunea cea mai îngustă a servituții de trecere este în dreptul casei de locuit, lățimea reală fiind de 5,17 m, față de 7,47 cât rezultă din schița de dezmembrare.
De asemenea, din cuprinsul Anexei nr. 1/C la completarea raportului de expertiză rezultă că lățimea reală măsurată a drumului care constituie servitutea de trecere este de 7 m, 7m și 7,83 m, față de 9 m cât figurează pe schița de dezmembrare.
Conform art. 634 C.civ, proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna.
Probele administrate în cauză nu au dovedit faptul că lucrările de construire realizate de pârâtă au îngreunat servitutea de trecere de care beneficiază reclamanții, în calitatea lor de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilelor care constituie fond dominant.
Astfel, reclamanții nu au probat faptul că porțiunea cea mai îngustă a drumului asupra căruia este instituită servitutea de trecere ( având o lățime de 5, 17 m, conform raportului de expertiză) este insuficientă pentru exercitarea dreptului de trecere cu piciorul și cu orice mijloace de transport.
De asemenea, reclamanții nu au depus la dosar înscrisurile din care rezultă refuzul autorităților de eliberare a avizelor necesare obținerii autorizațiilor de construire sau dării în folosință a construcțiilor edificate.
În cuprinsul răspunsului la interogatoriu reclamantul C. G. N. a arătat că nu a solicitat eliberarea unei autorizații de construire.
Din cuprinsul adresei nr. 6374/13.11.2012, comunicate de Primăria Comunei Harman, rezultă că lucrările executate de pârâtă la proprietatea din ., s-au făcut în baza autorizației de construire nr. 61/1.06.2009.
Adresa nr. 7766/13.11.2012, comunicată de Primăria Comune Harman, face referire la construirea unui zid de beton în afara proprietății pârâtei, zid care nu se regăsește în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Art. 576 C.civ definește servitutea ca fiind o sarcină impusă unui fond pentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
Spre deosebire de alte dezmembrăminte, servitutea este o simplă sarcină care se impune ca o limitare a exercițiului atributelor dreptului de proprietate de către titularul inițial care nu pierde nici unul dintre aceste atribute.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Față de soluția pronunțată în cauză, instanța a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Având în vedere că reclamanții nu au achitat diferența de onorariu datorată pentru lucrarea de expertiză depusă la dosar, în temeiul art. 23 alin. 2 din OG nr. 2/2000, instanța a obligat reclamanții, în solidar, la plata către expertul tehnic T. A., prin Ministerul Justiției, Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile, a sumei de 3275 lei, reprezentând diferența de onorariu.
Constatând culpa procesuală a reclamanților în formularea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ., instanța a dispus obligarea acestora, în solidar, la plata către pârâtă a sumei de 6450 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând onorariul apărătorului ales, conform chitanțelor atașate.
Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs reclamanții C. M., C. M., C. G. N. și C. V. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea acesteia, reținerea cauzei spre rejudecare și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 634 cod civil care reglementează servitutea de trecere.
Totodată, susțin că motivarea instanței de fond este contradictorie în condițiile în care, deși se reține că au fost ridicate de către pârâtă construcții pe terenul ce constituie drum de acces, acesta îngustându-se înspre nord de la 7,83 m la 5,17 m, cu toate acestea respinge acțiunea.
După reluarea situației de fapt expuse în cererea de chemare în judecată și prezentarea probelor administrate de instanța de fond, recurenții reclamanți arată că în mod greșit s-a reținut că nu au făcut dovada că lucrările realizate de pârâtă au îngreunat servitutea de trecere întrucât prin expertiza topografică s-a dovedit că acele construcții s-au ridicat pe terenul pârâtei, respectiv pe porțiunea pe care a fost instituită servitutea.
Consideră că potrivit art. 634 Cod civil, proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna, neexistând nicio altă condiționare a exercitării dreptului de servitute.
Cum în cartea funciară este intabulată servitutea de trecere, atât cu piciorul, cât și cu orice mijloc de transport, recurenții apreciază că acest drept poate fi exercitat în mod neîngrădit dacă se poate realiza trecerea concomitentă, în ambele sensuri de circulație, a două mijloace de transport și dacă pe lățimea cea mai mică a drumului se poate realiza întoarcerea unui autovehicul.
De asemenea, recurenții reclamanți arată că nici nu trebuia dovedit prejudiciul suferit, câtă vreme există reglementări legale cât se poate de clare cu privire la asigurarea acceselor obligatorii, reglementări care se regăsesc în Regulamentul general de urbanism, aprobat prin HG nr. 525/1996.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1, art. 312 și art. 274 C.proc.civ.
Intimata pârâtă L. E. a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 308 alin. 2 C.proc.civ., prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect instanța de fond a reținut că lucrările executate de intimată au fost realizate în baza autorizației de construcție nr. 61/2009 și nu au îngreunat servitutea de trecere de care beneficiază recurenții.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând sentința atacată raportat la motivele invocate, la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente în speță, tribunalul a reținut următoarele:
Recurenții-reclamanți și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 634 Cod civil în vigoare la data promovării acțiunii, potrivit cărora proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna.
Acest text de lege trebuie însă coroborat cu următorul articol din Codul civil în care se stipulează că și acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuința decât după cuprinderea titlului său, fără a putea face, nici în fondul supus servituții, nici în fondul pentru care servitutea este înființată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond.
Deci, din interpretarea art. 635 Cod civil rezultă că titularul dreptului de servitute nu-l poate folosi decât în limita titlului său, fără să poată solicita a se face schimbări împovărătoare fondului aservit.
Prin urmare, în analiza acestei cereri trebuie să se pornească de la conținutul titlurilor de proprietate ale recurenților-reclamanți, în care sunt menționate și drepturile de servitute pe care aceștia le au asupra fondului aservit.
Astfel, atât în contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1242/22.05.2009 și 2100/26.06.2008, cât și în copiile cărților funciare depuse la dosar se arată că recurenții-reclamanți au un drept de servitute de trecere cu piciorul și orice mijloace de transport asupra imobilului cu nr. top. 747/1/2/5, 750/2/2/1 înscris în CF nr._ Hărman, teren proprietatea intimatei-pârâte L. E..
În niciunul dintre aceste înscrisuri nu se precizează care este porțiunea din fondul aservit pe care recurenții-reclamanți au dreptul să o folosească.
Legiuitorul nu reglementează dimensiunile drumului de servitute. Dacă lungimea acestuia se poate deduce din textele legale, și anume cea mai scurtă cale posibilă, lățimea, în schimb, dacă nu este stabilită de către părți într-o servitute convențională, va fi lăsată la aprecierea instanței și va asigura normala exploatare a fondului dominant potrivit destinației acestuia, dar și pătrunderea unor autovehicule ale serviciilor medicale sau ale serviciilor publice de urgență.
Prin constituirea dreptului de servitute în favoarea intimaților-reclamanți, recurenta-pârâtă nu a înțeles să înstrăineze dreptul de proprietate asupra terenului fond aservit și nici să pună la dispoziția acestora întreaga suprafață înscrisă sub nr. top. 747/1/2/5, 750/2/2/1, ci doar să asigure accesul intimaților la imobilele terenuri pe care le dețin în proprietate cu piciorul sau cu un mijloc de transport.
De remarcat este faptul că și pe porțiunea cea mai îngustă rezultată din raportul de expertiză, de 5,17 m pot încăpea concomitent două autovehicule, iar o exploatare normală a dreptului de servitute de trecere nu înseamnă crearea unui drum cu două benzi și nici a unor porțiuni în care să se efectueze manevre de întoarcere, așa cum au solicitat intimații-reclamanți. În acest sens arătăm și faptul că din înscrisul aflat la fila 179 din dosarul de fond rezultă că drumul de exploatare din apropiere, aflat în proprietatea publică a Comunei Hărman, are o lățime de 4 metri, deci o asemenea lățime a unui drum permite folosința lui normală.
Arătăm, de asemenea, că recurenții-reclamanți beneficiază de un drum de servitute, iar nu de un drum public, astfel că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4.11.3 din H.G. nr. 525/1996 privind Regulamentul general de urbanism, intimata pârâtă neputând fi obligată să respecte aceste norme de urbanism pe un teren proprietate personală pe care a fost de acord să constituie o servitute de trecere în mod gratuit.
Nu este întemeiată nici susținerea recurenților în sensul că pe drumul respectiv nu poate avea acces un vehicul de intervenție deoarece chiar în regulamentul de urbanism invocat de aceștia, la art.4.12 alin. 2 se arată că accesul unui vehicul de pompieri se poate realiza și pe un gang cu lățime minimă de 3 metri.
Un alt aspect relevant, reținut și de prima instanță este acela că părțile nu au fost puse în situația de a li se refuza emiterea unei autorizații de construire, unele dintre acestea recunoscând la interogatoriu că beneficiază deja de o asemenea autorizație.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul dedus judecății și va menține sentința atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
Fiind părțile aflate în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. coroborat cu art. 316 C.proc.civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei pârâte suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C. M., C. M., C. G. N. și C. V. M. în contradictoriu cu intimata-pârâtă L. E. împotriva sentinței civile nr._/12.12.2012, pronunțată de Judecătoria B. în dos. civ. nr._, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. B. L. S. P. M.
Grefier,
I. C.
Red. P.M./07.03.2014
Tehnored. I.C./10.03.2014; 2 ex.
Jud. fond: C. E. R.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 166/2013. Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 950/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
