Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 747/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 747/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 4722/197/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 747/R
Ședința publică din data de 23 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I. L. - judecător
JUDECĂTOR: D. O. P.
JUDECĂTOR :C. F.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții reclamanți L. L. M. și L. D. în contradictoriu cu intimații pârâții I. A. și B. I., împotriva Sentinței civile nr. 5480/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat I. N. R., pentru recurenții reclamanți și avocat C. A., pentru intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, o notă de ședință formulată de către recurenții reclamanți, prin care înaintează la dosar înscrisuri de care înțelege să se folosească în probațiune, constând în: cerere precizatoare și cerere reconvențională dintr-un alt dosar.
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar al notei de ședință și al înscrisurilor anexate, reprezentantei convenționale a intimaților pârâți.
Reprezentanta convențională a intimaților pârâți depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială.
Instanța acordă cuvântul părților, prin reprezentantele lor convenționale, în probațiune.
Reprezentanta convențională a recurenților reclamanți solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pentru a dovedi faptul că, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Reprezentanta convențională a intimaților pârâți arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cererii în probațiune formulată de recurenții reclamanți.
În urma deliberării, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 305 coroborate cu cele ale art. 167 Cod procedură civilă, respinge proba cu înscrisurile depuse de recurenții reclamanți după ultimul termen de judecată, având în vedere, în primul rând, că aceste cereri nu au valoare probatorie prin ele însele, reprezentând cereri adresate unei instanțe de judecată în cadrul unui litigiu în curs de soluționare, iar, în al doilea rând, sunt ulterioare pronunțării hotărârii atacate.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de solicitat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile în cauză și acordă cuvântul părților, prin reprezentantele lor convenționale, asupra cererii de recurs dedusă judecății.
Reprezentanta convențională a recurenților reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de ordonanță președințială, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentanta convențională a intimaților pârâți solicită respingerea recursului, menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5480 din 29.03.2013, pronunțată de Judecătoria B., a fost respinsă cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamanții L. L. M. și L. D., în contradictoriu cu pârâții I. A. și B. I., ca inadmisibilă, luându-se act de faptul că pârâții înțeleg să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că reclamanții L. L. M. și L. D., sunt proprietarii imobilului situat în loc. S., ..2 IA, jud. B., înscris în CF nr._ a loc. S., identificat la A+l, sub nr. cadastral_,_-Cl(f. 57).
S-a reținut că, din răspunsurile date de reclamanți la interogatoriu (întrebările nr. 1, 2 și 3), rezultă că între ei și pârâți a existat o înțelegere, conform căreia reclamanții se obligau să le vândă pârâților imobilul mai sus menționat, iar aceștia din urmă se obligau să achite ratele la creditul contractat de reclamanții. Contractul de vânzare cumpărare în formă autentică urma să fie încheiat în formă autentică la data achitării integrale a creditului. În baza respectivei înțelegeri dintre părți referitoare la vânzarea bunului, pârâții s-au mutat din luna aprilie 2012 în imobilul proprietatea reclamanților.
Din răspunsurile date de pârâți la interogatoriu(întrebarea nr. 8) rezultă că aceștia au achitat două rate de credit în baza contractului nr. 350/06.06.2012, iar din cauza neînțelegerilor ivite la notarul public cu ocazia negocierii clauzelor antecontractului de vânzare cumpărare, pârâții și-au exprimat refuzul de a mai achita ratele bancare.
Din cauza faptului că nu s-au înțeles asupra clauzelor antecontractului de vânzare cumpărare, reclamanții le-au solicitat pârâților să părăsească imobilul, notificându-i în acest sens(f. 8,9).
Reclamanții au recunoscut că le datorează pârâților suma de 17.325 lei, reprezentând două rate achitate la BDR, investiții efectuate la imobil și alte cheltuieli(răspunsuri date la interogatoriu la întrebările nr. 4 și 6 ).
Judecătoria a reținut că, pe rolul Judecătoriei B., se află înregistrat dosarul civil nr._/197/2012, în care figurează ca părți, reclamanții și pârâții din prezentul dosar. În dosarul nr._/197/2012, reclamanții au solicitat evacuarea pârâților din imobilul situat în loc. S., ..2 IA, jud. B., înscris în CF nr._ a loc. S., identificat la A+l, sub nr. cadastral_,_-Cl și obligarea acestora la plata contravalorii lipsei de folosință pentru imobilul(f. 14, 56). Pârâții au formulat cerere reconvențională în dosarul nr._/197/2012, prin care au solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de_ lei și instituirea unui drept de retenție până la achitarea integrală a respectivei sume.
În drept, s-au reținut dispozițiile art. 581 Cod proc.civ., reținându-se că din coroborarea art. 581 alin. 3 și alin. 4 C.p.civ, se desprinde concluzia că ordonanța președințială reprezintă numai o cale procedurală de valorificare provizorie a unor pretenții, justificată de urgența și vremelnicia măsurilor care se solicită a fi pronunțate fără a se prejudeca fondul litigiului dintre părți și deci fără a se bucura de autoritate de lucru judecat în raport cu hotărârea prin care se soluționează fondul raportului juridic litigios.
În acest context, judecătoria a avut în vedere că, pentru admisibilitatea unei cereri de emitere a unei ordonanțe președințiale, reclamanții trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor urgenței, vremelniciei și neprejudecării fondului prin măsurile care solicită a fi dispuse de instanță.
În consecință, în procedura menționată, instanțele sunt chemate să facă doar o apreciere a aparenței drepturilor deduse judecății( așa-numită pipăire a fondului) fără a statua cu titlu definitiv asupra pretențiilor deduse judecății.
Instanța, din probele administrate, a reținut că pârâții au luat în folosință imobilul situat în loc. S., ..2 IA, jud. B., înscris în CF nr._ a loc. S., identificat la A+l, sub nr. cadastral_,_-Cl, în baza acordului dat de reclamanți.
Pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială, condițiile mai sus enumerate se cer a fi indeplinite cumulativ.
S-a reținut că, în principiu, pe cale de ordonanță președințiale nu se poate dispune evacuarea, întrucât în acest fel se rezolvă fondul procesului, trecându-se peste caracterul provizoriu și de protecție pe care-l are această procedură.
În anumite împrejurări, sunt admisibile cererile privind evacuarea pe calea ordonanței președințiale, respectiv, atunci când este vorba despre oprirea actelor abuzive(de exemplu ocuparea în mod abuziv a unui imobil), ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, întrucât pârâții au luat în folosință imobilul în baza acordului dat de reclamanți.
În ceea ce privește urgența măsurii, instanța reține că urgența avută în vedere de art. 581 C.p.civ există ori de câte ori dreptul părții care reclamă, ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât să apară ca fiind foarte greu de reparat.
În cauză, s-a reținut că urgența nu este dovedită, reclamanții nu au dovedit că ar pierde dreptul de proprietate asupra imobilului și nici faptul că ar suferi un prejudiciu atât de grav care să apară greu de reparat în procedura întemeiată pe dreptul comun. Faptul că imobilul situat în B., ., . reclamanții au domiciliul este promis la vânzare, conform antecontractului de vânzare cumpărare nu justifică urgența conform art. 581 alin. 1 C.p.c. Situațiile caracterizate prin urgență de la art. 581 alin. 1 C.p.c sunt păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Prejudiciul de ordin material(paguba) invocat de reclamanți prin faptul că ar fi nevoiți să închirieze un imobil pentru a locui, deoarece imobilul unde locuiesc este promis la vânzare, nu este reprezintă o pagubă care să nu poată fi reparată.
În ceea ce privește cerința vremelniciei, instanța constată că între părți există un litigiu pe drept comun având ca obiect și evacuare.
Referitor la ceea de a treia condiție, respectiv aceea de a nu prejudicia fondul, instanța constată că nu este îndeplinită. În dosarul nr._/197/2012 aflat pe rolul Judecătoriei B., pârâții au solicitat instituirea unui drept de retenție până la achitarea sumei de_ lei, datorate de reclamanți. Dreptul de retenție este definit de art. 2495 C.civ. astfel cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl rețină cât timp creditorul nu își execută obligația sa izvorâtă din același raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubește pentru cheltuielile necesare și utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.
Instanța consideră că, în spetă nu poate lua măsura evacuării pârâtilor din imobil, fără a prejudeca fondul atât al cererii de chemare în judecată, cât al cererii reconvenționale, ce fac obiectul dosarului nr._/197/2012 aflat pe rolul Judecătoriei B., iar în aceste condiții s-ar aduce atingere problemei existenței sau inexistenței drepturilor subiective ce se dezbat între părți.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții L. L. M. și L. D., prin care au solicitat modificarea acesteia în tot, în sensul admiterii cererii introductive de instanță, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs, recurenții pârâți au învederat, în esență, că în mod greșit, instanța de fond a apreciat că pârâții exercită în mod legal un drept de folosință asupra imobilului, deși din probele administrate rezultă că aceștia nu dețin un titlu locativ, fiind tolerați, din aprilie 2012, iar din octombrie 2012, și-au manifestat expres dorința de li se elibera imobilul.
Recurenții reclamanți au mai menționat că instanța de fond a fost chemată să se pronunțe asupra raporturilor de drept existente între părți, iar nu asupra modalității în care pârâții au intrat în posesia imobilului.
Cât privește urgența cererii, au arătat recurenții reclamanți că doctrina și practica au statuat că este îndeplinită această condiție prin simplul fapt că proprietarul este lipsit de un drept fundamental, cum este cel al dreptului de proprietate ocrotit prin art. 41 din Constituție, născându-se, astfel, o prezumție simplă potrivit căreia le-a fost cauzat un prejudiciu generat de faptul lipsirii îndelungate de bunul proprietatea lor. Deși au dovedit, suplimentar, că începând cu 01.04.2013, se află în situația de a mai locui cu chirie întrucât imobilul în care au locuit trebuie înstrăinat în speranța obținerii unei plăți anticipate către BRD, cu consecința micșorării ratelor de credit și că nu își permit cuantumul unei chirii oricât de mic, cu riscul de a nu avea unde locui cu copilul, instanța de fond a apreciat greșit că nu există urgență.
Din scadențarul contractului de credit, rezultă că rata lunară datorată este de 5.000 lei, iar venitul lor lunar este de 2.000 lei, așa încât le este absolut imposibil să locuiască cu chirie.
În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, au învederat recurenții reclamanți că asupra dreptului de retenție, precum și asupra celorlalte solicitări formulate în cadrul acțiunii de drept comun, se va pronunța instanța învestită cu acea cerere, fără a fi ținută de soluția pronunțată asupra cererii de ordonanță președințială, așa încât nu se aduce atingere existenței/inexistenței drepturilor dezbătute între părți în condițiile în care hotărârea pronunțată în această procedură specială nu are autoritate de lucru judecat, iar dreptul disputat este de cel de folosință, iar nu de retenție.
Au precizat că potrivit practicii judiciare, acțiunea în evacuare este admisibiliă pe calea ordonanței președințiale atunci când persoane fizice sau juridice ocupă samavolnic un spațiu, fără titlu sau căruia i-a expirat contractul de locațiune și are calitatea de tolerat.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 304 pct. 9, 582 și 274 C.p.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În apărare, intimații pârâți nu au depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie, potrivit art. 308 al. 2 C.p.civ.
În cauză, nu s-au depus înscrisuri noi, conform art. 305 C.p.civ.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cazuri al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun.
Dispozițiile art.581 C.pr.civ. prevăd necesitatea îndeplinirii cumulative a condițiilor privind urgența măsurii ce se solicită a fi luată de instanță, neprejudecarea fondului dreptului și caracterul vremelnic al măsurii ordonate.
Tribunalul reține că niciuna dintre cele trei condiții de admisibilitate nu este îndeplinită, potrivit considerentelor care succed.
Astfel, relativ la prima condiție, și anume urgența măsurii, se reține faptul că, în mod corect, s-a reținut că art. 581 C.p.civ. enumeră categoriile generale de situații caracterizate prin urgență, și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În cauza de față, niciuna dintre cele trei ipoteze stabilite de legiuitor nu este incidentă, recurenții reclamanți nefăcând dovada că există pericolul pierderii dreptului de proprietate asupra imobilului și nici a unui prejudiciu grav și iremediabil, prin continuarea locuirii intimaților în imobilul în litigiu.
Mai mult decât atât, se are în vedere faptul că folosința imobilului a fost predată de către recurenții reclamanți de bunăvoie, în baza unei înțelegeri încheiate cu intimații pârâți, așa încât nu se poate reține ipoteza consacrată în doctrina de specialitate și practica judiciară în care acțiunea în evacuare, pe calea sumară a ordonanței președințiale, este admisibilă în situația în care se tinde la restabilirea situației anterioare ocupării violente de către pârâți a imobilului aparținând reclamanților sau necesitatea înlăturării abuzului săvârșit de pârâți.
În acest sens, se reține faptul că, în mod eronat, recurenții reclamanți afirmă faptul că instanța de fond nu putea face aprecieri asupra modului în care intimații pârâți au intrat în folosința imobilului din care solicită evacuarea, această chestiune interesând analiza condiției expuse, respectiv a urgenței, pentru a se distinge dacă prin cererea formulată, se tinde la înlăturarea unei măsuri abuzive, urgente.
În ceea ce privește justificarea urgenței de către recurenții reclamanți prin lipsa unei locuințe, se reține faptul că, din analiza contractului de închiriere atașat la filele 22-23 din dosar, rezultă că recurenții reclamanți au închiriat un imobil în acest sens, în B., .. 98, ., jud. B., pentru o perioadă de 12 luni, cu începere de la data de 10.04.2013 până la 10.04.2014 (f.22-23).
Faptul că veniturile recurenților reclamanți sunt foarte scăzute, comparativ cu datoriile, nu reprezintă, prin ea însăși, o justificare a urgenței măsurii.
În ceea ce privește celelalte două condiții de admisibilitate ale ordonanței președințiale, vremelnicia și neprejudecarea fondului, Tribunalul le va analiza împreună, conform celor de mai jos.
În primul rând, un aspect deosebit de important în prezenta cauză, este faptul că, în cadrul litigiului pe dreptul comun care face obiectul dosarului nr._/197/2012 aflat pe rolul Judecătoriei B., prin cererea reconvențională, intimații pârâți-reclamanți au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună instituirea unui drept de retenție asupra imobilului din care se solicită evacuarea, la interogatoriul administrat, prin răspunsurile la întrebările nr. 4 și 5, recurenții reclamanți recunoscând existența unui anumit debit datorat intimaților pârâți, reprezentând investiții efectuate la imobil și două rate la creditul contractat de recurenții reclamanți pentru achiziționarea aceluiași bun.
Importanța aspectului menționat rezidă în însăși natura juridică a dreptului de retenție, acesta fiind un drept real de garanție imperfect.
Astfel, dreptul de retenție fiind un drept real imperfect, se prezintă ca o garanție pur pasivă, în sensul că nu conferă prerogativa urmăririi bunului în mâna altei persoane. El funcționează numai cât timp bunul se află încă la detentor; după pierderea detenției, prin restituirea lucrului, dreptul de retenție încetează.
Or, raportat la natura juridică acestui drept de garanție, conform celor menționate, Tribunalul reține că, în situația în care în cadrul acestei proceduri sumare, s-ar dispune evacuarea intimaților pârâți din imobilul în litigiu, ar fi afectată însăși existența dreptului de retenție, și, evident, posibilitatea invocării de către această parte a acestui drept de garanție real imperfect.
Aceasta este rațiunea pentru care instanța de fond a reținut că nu se poate dispune evacuarea din imobil, fără prejudecarea fondului, fără a se aduce atingere problemei existenței/inexistenței drepturilor subiective care se dezbat între părți.
Tribunalul reține că aceeași este rațiunea pentru care nici condiția vremelniciei nu este îndeplinită, evacuarea dobândind un efect definitiv, sub aspectul suprimării definitive a dreptului de retenție invocat de intimații pârâți prin cererea reconvențională formulată în cadrul litigiului pe dreptul comun. Se reține, astfel, că în ipoteza în care evacuarea ar fi admisă prin cererea de ordonanță președințială, intimații pârâți nu își mai pot valorifica acest drept de retenție ca mijloc de constrângere a debitorului obligației de restituire a cheltuielilor aflate în conexiune cu bunul, dreptul de retenție încetându-le definitiv, prin însăși dispoziția instanței învestite cu ordonanța președințială, neavând, totodată, nici un temei pentru a obține o eventuală reintegrare în imobil pentru a putea invoca același drept.
Prin urmare, a pronunța o altă soluție conform celor afirmate prin cererea de recurs înseamnă a ignora însăși natura juridică a dreptului de retenție și a anihila posibilitatea invocării sale de către persoana interesată, cu atât mai mult cu cât aparența acestui drept, rezultă din interogatoriul administrat în cauză, conform celor reținute anterior, lipsind astfel partea de un drept real de garanție, fără nicio justificare legală.
Față de toate aceste considerente și dispoz. art. 312 al. 1 și 582 C.p.civ., tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții L. L. și L. D. împotriva sentinței civile nr. 5480 din data de 29.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o va menține.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurenții L. L. și L. D. împotriva sentinței civile nr. 5480 din data de 29.03.2013 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 23.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. L. D. O. P. C. F.
Grefier,
C. N.-D.
Red.IL/Tehnored. CND/28.05.2013-Ex. 2
Jud fond – D. N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 596/2013. Tribunalul BRAŞOV | Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr.... → |
|---|
