Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 302/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 302/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 24565/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 302/A
Ședința publică din data de 06 septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B. – judecător
Judecător L. S.
Grefier I. T.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta petentă Azoiță S. în contradictoriu cu intimații Măluselu G. D., Mălușelu M. Z., V. (C.) R., F. M. V., S. C., S. M., Asociația de proprietari independentă, prin reprezentant legal, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 legea nr.7/1996), împotriva sentinței civile numărul_/13.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta petentă personal, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că intimata V. R. a luat termen în cunoștință, întrucât a semnat personal dovada de îndeplinire a procedurii de citare, fiind incidente dispozițiile art. 153 alin. 1 C.proc.civ.
Instanța constată că doamna avocat R. C. a depus, după închiderea dezbaterilor de la termenul anterior de judecată, împuternicire avocațială, aflată la fila 24 din dosarul cauzei.
Instanța acordă cuvântul în probațiune.
Apelanta petentă arată că nu are probe noi în calea de atac a apelului.
Instanța ia act de precizarea făcută de apelantă, în sensul că nu are probe noi de propus în susținerea cererii de apel, astfel încât, în temeiul art. 150 C.proc.civ., închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de apel dedusă judecății.
Apelanta petentă solicită admiterea apelului și arată că nu dorește ca instanța să amâne pronunțarea în cauză deoarece părțile adverse puteau să formuleze întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/13.12.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta Azoiță S., persoane interesate fiind Mălușelu G. D., Mălușelu M. Z., C. R. ( actualmente V. R. ), F. M. V., S. C. și S. M., Asociația de Proprietari Independența împotriva Încheierii de carte funciară nr._/11.06.2012 pronunțată de BCPI B. la data de 22.06.2012 în dosarul nr._/11.06.2012 și împotriva Încheierii de reexaminare nr._/2012/03.09.2011 dată de registratorul șef în dosarul_/09.07.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /05.10.2012 ca urmare a comunicării acesteia de către ANCPI –Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B., petenta Azoiță S. a solicitat anularea Încheierii de reexaminare nr._/2012/03.09.2011 dată de registratorul șef în dosarul_/09.07.2012 și a Încheierii de carte funciară nr._/11.06.2012 pronunțată de BCPI B. la data de 22.06.2012 în dosarul nr._/11.06.2012. În motivarea plângerii s-a arătat că Mălușelu G. D. a fost radiat în dosarul civil nr._/2010, dosar nesoluționat definitiv; că lucrătorii de carte funciară au încălcat legea datorită relațiilor avocatei lui Mălușelu Ghe. D.; că Încheierea nr._/2012este falsificată și nu apar în cuprinsul ei toate înscrierile din desfășurătorul CF, care erau notate și radiate, respectiv poziția 236 foaia B, poziția 26, foaia C; că acte depuse de Mălușelu sunt contestate de către petentă în dosarul penal nr. 247/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
A fost comunicat în copie dosarul de cf.
Mălușelu G. D., Mălușelu M. Z. au depus întâmpinare ( f 48-49), solicitând respingerea plângerii. În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că Încheierile atacate sunt legale, întrucât registratorul a rezolvat cererea de înscriere verificând dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996 rep.; că ei, în calitate de ultimi dobânditori, în baza art. 23 din Legea nr. 7/1996 rep. și a art. 894 din Codul civil au solicitat înscrierea dreptului de proprietate succesivă în favoarea proprietarilor anteriori și, în final, a lor în baza unor acte translative de proprietate, care chiar dacă anterior fuseseră radiate în baza sentinței civile nr. 3720/2010 a Judecătoriei B., însă actele translative de proprietate au rămas valabile, astfel s-a putut solicita o nouă înscriere a operațiunilor; că criticile în sensul ignorării înscrierilor de sub B236 și C26 sunt nefondate, întrucât din extrasul de CF comunicat odată cu încheierea de CF reiese că acestea s-au menținut.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Din hotărârile judecătorești, actele de executare aflate la dosarul cauzei, instanța reține pe scurt, pentru acuratețe juridică, următoarele:
Prin Încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 07.07.2000 s-a adjudecat definitiv de C. R., pentru suma de 45.000.000 lei vechi, cota de ½ părți din imobilul situat în B. .. 11, .- 28, neînscris la acea dată în cartea funciară, cotă aparținând petentei Azoiță S.. Ordonanța de adjudecare a rămas definitivă, constituind titlu pentru punerea în posesie și înscrierea în CF în favoarea adjudecatarei. Prin Sentința civilă nr. 5466/03.05.2001 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/2000, s-a admis acțiunea Rodicăi C., s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului mai sus arătat, acesta fiind atribuit petentei Azoița S., aceasta fiind obligată la plata sultei pentru cota de ½ parte, fiind instituită asupra imobilului ipotecă pentru plata sultei. Întrucât sulta nu a fost plătită, la data de 28.08.2003 C. R. a declanșat executarea silită a ipotecii înscrise în favoarea sa asupra apartamentului situat în B. ., . în CF_ B., nr. top 9359/1/1/b/1/21, executare silită finalizată prin actul de adjudecare din data de 28.02.2005 din dosarul execuțional nr. 217/2004/28.02.2005 al B. T. T.. Petenta de față a formulat contestație la executare, anulată prin Sentința civilă nr. 8661/15.10.2004, aspect care reiese din actul de adjudecare. Imobilul a fost adjudecat de F. M. V. și S. C., în cote egale de ½ părți din apartament, actul de adjudecare fiind titlu de proprietate executoriu .
Prin actul de partaj voluntar autentificat prin Încheierea nr. 1681/28.07.2009 de BNP Beșchia G. D. / V. M. din B., adjudecatarul F. V. și-a cedat cota sa de ½ părți din imobil către Mălușelu G. și Z. .
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1628/26.04.2006 de BNP I. F. și I. D. F. din B., adjudecatarul S. C. și soția M. își vând cota de ½ părți din imobil către Mălușelu G. și Z..
Prin Sentința civilă nr. 3720/24.03.2010 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ s-a dispus anularea înscrierilor efectuate în temeiul actului de CF_-_/2000, în data de 07.09.2000 în CF_, la B44-45, întrucât C. R. a recunoscut că cererea de înscriere în cartea funciară făcută în numele Silviei Azoință și a soțului acesteia a fost semnată în fals de către ea în numele celor doi, instanța nefăcând referiri la actele de proprietate depuse pentru întabulare, acte care reprezintă titluri de proprietate, unele fiind întocmite chiar în formă autentică. Această sentință a fost pusă în aplicare de către OCPI B. prin Încheierea nr._/14.12.2010, împotriva căreia au făcut plângere Mălușelu G. și soția și Asociația de Proprietari de Apartamente „Independența”, aflată în faza de recurs la data pronunțării prezentei hotărâri.
Mălușelu G., căsătorit cu Z., în calitate de ultimi dobânditori, a solicitat OCPI B., în nume propriu, fiind persoane interesate și îndreptățite în sensul art. 894 din Noul Cod Civil, întabularea tuturor contractelor și a hotărârilor judecătorești amintite anterior, cererea fiind legală, dată fiind puterea de lucru judecat și calitatea de titluri executorii a sentințelor judecătorești, actul de adjudecare și actul de partaj voluntar și contractul vânzare cumpărare. Instanța nu poate analiza acuzațiile de cămătărie ale petentei la adresa numitei C. în condițiile în care o instanță judecătorească a stabilit cu putere de lucru judecat adjudecarea în favoarea acesteia în calitate de creditoare ca urmare a încheierii unui contract de împrumut.
Prin Încheierea de carte funciară nr._/11.06.2012 pronunțată de BCPI B. la data de 22.06.2012 în dosarul nr._/11.06.2012 s-a admis cererea lui Mălușelu G. D. cu privire la apartamentul 27-28 și cota de 17,70 /850,20 mp. teren aferent identificat cu nr. top 9359/1/1/b/1/21 înscris în CF_ B., proprietatea Statului Român asupra terenului și . asupra construcției și s-au dispus următoarele operațiuni: întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept cumpărare prin . asupra apartamentului și cu titlu de atribuire conform Legii nr. 18/1991 asupra cotei de 17,70 mp teren aferent locuinței în favoarea lui Azoiță L. I. și Azoiță S., conform celor de sub B 255,256; s-a dispus întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept adjudecare conform sentinței asupra cotei de ½ din apartament și terenul aferent de la A+22, proprietatea celor de sus B256,257, în favoarea numitei C. R., sub B257; întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept atribuire în urma ieșirii din indiviziune conform sentinței ca bun comun asupra apartamentului și teren aferent de la A+22, proprietatea celor de sub B255,256,257 – în favoarea lui Azoiță L. și Azoiță S.; întabularea dreptului de ipotecă pentru suma de_ lei, reprezentând sultă, în favoarea Rodicăi C., sub C3; întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept adjudecare la licitație publică asupra apartamentului și terenului aferent de la A+22, proprietatea celor de sub B 258,259 – în favoarea lui F. V. M., cu ½ și S. C., cu ½, sub B260,261 ; s-a radiat ca fiind rămas fără obiect, dreptul de ipotecă de sub C 31, conform celor de sub c 32; întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept cumpărare ca bun comun asupra cotei de ½ din apartamentul și terenul de la A+22, proprietatea celor de sub B 261 – în favoarea lui Mălușelu G. D. căsătorit cu Mălușelu Z. – M., sub B 262,263 ; întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept ieșire din indiviziune asupra cotei de ½ din ½ din apartamentul și terenul de la A+22, proprietatea celor de sub B 260 - în favoarea lui Mălușelu G. D. căsătorit cu Mălușelu Z. – M., sub B 264,265.
Operațiunile au fost dispuse în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 1354/16.10.1997, a Încheierii din Ședința Camerei de Consiliu din 07.07.2000, dosar 2248/1999 al Judecătoriei B., a Sentinței civile nr. 5466/03.05.2001 din dosarul civil nr._/2000 al Judecătoriei B., a Deciziei civile nr. 2021/A din dosarul civil nr. 3888/2001 a Tribunalului B., a actului de adjudecare din data de 28.02.2005 din dosarul execuțional nr. 217/2004/28.02.2005 al B. T. T., a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1628/26.04.2006 de BNP I. F. și I. D. F. din B. și a actului de partaj voluntar autentificat prin Încheierea nr. 1681/28.07.2009 de BNP Beșchia G. D. / V. M. din B. .
Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare Azoiță S. motivat, pe scurt, de faptul că actele depuse de Mălușelu G. D. au fost obținute prin corupție, neglijența lucrătorilor de la CF, că actele au fost întabulate și radiate conform Încheierii de cf nr._/06.12.2010; s-a mai arătat în motivarea cererii de reexaminare că petenta nu s-a putut întabula, întrucât Asociația de proprietari Independența a formulat plângere; că plângerea sa și a Asociației de proprietari Independența nu au fost soluționate irevocabil; că a formulat plângere penală împotriva Rodicăi C. care a semnat în fals cealaltă cerere.
Prin Încheierea de reexaminare nr._/2012/03.09.2011 dată de registratorul șef în dosarul_/09.07.2012 s-a respins cererea de reexaminare motivat de faptul că solicitantul Mălușelu G. D. a solicitat întabularea sa, ca urmare a întabulării succesive a proprietarilor anteriori, anexând cererii sale acte juridice care atestă modul în care s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top 9359/1/1/b/1/21 înscris în CF_ B., poziția A+22, acte care a deși au mai făcut obiectul unei înscrieri în cartea funciară, înscrieri care au fost radiate pentru „ falsitatea cererii de înscriere” ele nu au fost anulate și nici nu s-a constatat nulitatea vreunui act și nici nu s-a pronunțat cu privire la înscrierile ulterioare celei efectuate în baza cererii nr._-_/07.09.2000 .
În lipsa unei dovezi a nulității vreunui act juridic, aceste acte se bucură de prezumție de valabilitate, astfel că nu a existat niciun impediment pentru înscriere. În drept au fost reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 696 și 1173 din cod civil .
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, a reținut că plângerea petentei este neîntemeiată.
Actele exhibate de ultimii proprietari și aferente cererii depuse de Mălușelu G. D., toate acte translative de proprietate, sunt titluri executorii, fiind hotărâri judecătorești investite cu formulă executorie, act de adjudecare, contracte, contract autentificat, act de partaj voluntar autentificat, toate actele fiind apte de întabulare operabile în cartea funciară, în condițiile în care din cuprinsul cărții nu reiese că ar exista piedică la înscriere. Înscrisurile îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 48 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 rep. conform cărora (1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții limitative:
a) este încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege;
b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal, dacă este atribuit, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcție în România;
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare, a extrasului de carte funciară pentru informare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, cu excepția cazului în care se face mențiune despre acestea în cuprinsul actului;
f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor stabilite prin lege sau a situației în care dovada încasării tarifului se face conform procedurilor stabilite prin protocoale încheiate potrivit art. 8 alin. (5) și (6);
g) îndeplinirea altor prevederi legale stabilite prin legi speciale, a căror verificare se află în competența registratorului.
(1^1) Directorul general al Agenției Naționale poate delega, prin ordin, asistenților-registratori principali atribuțiile registratorilor.”
Faptul că Asociația de proprietari Independența are un privilegiu nu poate împiedica întabularea ultimilor proprietari, privilegiul fiind o garanție imobiliară, care afectează bunul și este înscrisă în CF, sarcinile fiind menținute, petenta neavând nici interes să se prevaleze de acest privilegiu ca și motiv ca ultimii proprietari să nu poată efectua întabularea, privilegiul grevând imobilul, indiferent de proprietarul tabular. De altfel, din extrasul de carte funciară depus la ultimul termen, se poate observa că privilegiul este înscris sub C26, acesta fiind motivul pentru care Asociația de proprietari Independența a fost citată ca și persoană interesată.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța, văzând și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta Azoiță S., care a solicitat anularea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac exercitate apelanta susține că atât asistentul registrator, cât și registratorul șef au încălcat legea. Pe rolul Tribunalului B. erau în curs de judecată două dosare conexate care aveau ca obiect ,,plângere împotriva încheierii CF_/6.12.2010. În încheierea Cf a cărei anulare a solicitat-o nu apar înscrierile din desfășurătorul CF, care fac referire la poz. 236 foaia B și 26 foaia C. Apelanta consideră că rima instanță nu a lecturat înscrisurile din dosar, pentru că a pronunțat o soluție incorectă.
Apelanta precizează că va depune în probațiune și alte înscrisuri pe care nu le-a putut prezenta la judecătorie, pentru că dosarul penal este în curs de soluționare.
Autoarea cererii de apel apreciază că există piedică la înscriere, lucrătorii de la cartea funciară efectuând o înscriere în care nu au consemnat realitatea pentru a-l ajuta pe persoana ce încerca să vândă imobilul în timpul procesului ce nu era încă finalizat.
Apelanta mai arată că va depune în copie și sentința definitivă în procesul în care d-na av. Dadu D. a apărat familia Mălușelu în fața Tribunalului B. la data de 26.06.2012.
Cererea de apel este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În probațiune nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Deși apelanta susține că la adoptarea încheierilor atacate s-ar fi încălcat legea, nu au fost indicate în concret dispozițiile legale ignorate de asistentul registrator și de registratorul șef la soluționarea cererii de înscriere în cartea funciară și a cererii de reexaminare.
Apelanta mai susține că pe rolul Tribunalului B. s-ar mai afla două dosare conexate cu același obiect ca acela dedus judecății, fără însă a arăta legătura dintre dosarele respective, neindicate de altfel, cu prezenta cauză. În consecință, instanța se află în imposibilitatea de a determina o eventuală chestiune prejudicială care ar avea vreo influență asupra modului de soluționare a cererii de apel sau nelegalitatea hotărârii pronunțate de judecătorie rezultată din statuările făcute de altă instanță judecătorească în decizia pronunțată în dosarele despre care s-a făcut vorbire în cererea de apel. În dosarul comunicat Judecătoriei de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B. pentru soluționarea plângerii de carte funciară se află copia apelului declarat de Mălușelu G. D. și Mălușelu M. Z. împotriva sentinței civile nr. 3170/6.03.2012 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul civil nr._/197/2010 (fila 39). În dosarul menționat au fost soluționate două plângeri de carte funciară conexate, în sensul respingerii acestora, potrivit următorului dispozitiv:
,,Respinge plângerea formulată și precizată de petenta Asociația de Proprietari de Apartamente „Independența” împotriva încheierii de carte funciară nr._/2010 dată la data de 14.12.2010 de O.C.P.I. B. în dosarul nr._/06.12.2010 și a persoanelor interesate Azoiță S., C. R., S. C., F. M. V., Mălușelu G. D. și Mălușelu Z. – M., plângere care a constituit obiectul dosarului civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B., ca inadmisibilă.
Respinge plângerea formulată de petenții MĂLUȘELU G. D. și MĂLUȘELU Z. – M., împotriva încheierii de carte funciară nr._/ 2010 dată la data de 14.12.2010 de O.C.P.I. B. în dosarul nr._/06.12.2010 și a persoanelor interesate AZOIȚĂ S., F. M. V., S. C. și S. M., plângere care a constituit obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei B. conexat la dosarul civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B., ca inadmisibilă.”
Instanța a reținut cu privire la obiectul cererii deduse judecății următoarele considerente:
,,Prin sentința civila nr. 3720/24.03.2010 pronunțata de Judecătoria Brasov in dosarul civil nr._ s-a admis cererea formulata de către reclamanta A. S. in contradictoriu cu parata C. R. si s-a dispus anularea înscrierii efectuate in temeiul actului de CF_-_/ 2000, in data de 07.09.2000 in CF nr._ Brasov, la B 44- 45. Sentința a rămas definitiva prin respingerea apelului – decizia civila nr. 169/. a Tribunalului Brasov si irevocabila prin nerecurare.
In temeiul sentinței civile nr. 3720/24.03.2010 pronunțata de Judecătoria Brasov persoana interesata A. S. a solicitat O.C.P.I Brasov la data de 06.12.2010 radierea lucrării cf_-_ din 07.09.2000.
Prin încheierea nr._ data la data de 14.12.2010 de O.C.P.I. Brasov in dosarul nr._/06.12.2010 s-a admis cererea cu privire la imobilul - . si cota de 17, 7 mp teren - înscris in CF nr._ Brasov, cu nr. top. 9359/1/1/b/1/21, de la A + 22, proprietatea lui M. G. D. si M. Z. M., de sub B 232, 233 si s-a dispus efectuarea următoarelor operațiuni: rectificarea înscrierilor de carte funciara in sensul radierii dreptului de proprietate a celor de sub B 232, 233, a celor de sub B 191, 192, B 171, 172, B 108, 109, B 46, B 44, 45 precum si radierea plângerilor de sub B 172, 222, radierea notarii de proces de sub B 206 si radierea privilegiului înscris sub B 219, revenindu-se la situația anterioara de CF in favoarea STATULUI R. asupra terenului si a S.C. “ ICIM “ S.A. asupra apartamentului, de sub B 1.2, conform celor de sub B 235.
A reținut registratorul de carte funciara ca, deși ulterior înscrierilor efectuate in baza actului cf_-_/2000 au fost efectuate o . înscrieri in aceeași carte funciara cu privire la același imobil, instanța nu a dispus explicit prin sentința civila nr. 3720/ 24.03.2010 radierea acestor înscrieri ulterioare, își găsește aplicabilitate in aceasta situație principiul “ resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis “.
Registratorul de carte funciara a arătat ca pentru aplicabilitatea principiului mai sus evocat si a putea radia drepturilor înscrise sunt incidente dispozițiile art. 37 din Legea nr. 7/1996 republicata, cu modificările si completările ulterioare,apreciind ca sentința civila nr. 3720/24.03. 2010 pronunțata de Judecătoria Brasov in dosarul civil nr._ prin care s-a admis rectificarea unei înscrieri in cartea funciara este opozabila si terțelor persoane care au dobândit dreptul după înscriere, respectiv numiților F. M. V., M. G. – D. si M. Z. M., persoane care aveau înscrise diverse drepturi asupra imobilului ce face obiectul cererii.”
Față de aceste considerente, este evident că nu există o interdependență între cauza de față și cea dedusă judecății în dosarul menționat mai sus, fiind atacate încheieri de carte funciară diferite, în temeiul cărora s-au realizat operațiuni distincte.
Apelanta susține că în încheierea de carte funciară nu ar fi menționate înscrierile de la poz. 236 de la foaia B a cărții funciare și 26 de la foaia C, fără însă să precizeze care sunt înscrierile din cartea funciară care se constituie în piedici de carte funciară la înscrierea succesivă a actelor translative de proprietate prin încheierea nr._/11.06.2012.
Deși apelanta a afirmat prin motivele apelului declarat că va depune în probațiune și alte înscrisuri pe care nu le-a putut prezenta cu ocazia judecării în primă instanță, asemenea înscrisuri nu au fost depuse la dosarul cauzei. De altfel, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de procedura necontencioasă după regulile căreia se desfășoară prezenta judecată, apelanta nu putea invoca alte înscrisuri decât cele avute în vedere de registratorul de carte funciară la pronunțarea încheierii atacate. Apelanta nu a indicat dosarul penal la care a făcut referire, obiectul acestuia și influența cercetărilor penale față de starea de fapt dedusă judecății în acest dosar, astfel încât apărările sale nu pot fi primite.
Deși susține că există piedică la înscrierea în cartea funciară, apelanta nu a indicat această piedică și nu a precizat în ce constă denaturarea realității pe care lucrătorii de carte funciară ar fi săvârșit-o.
Faptul că actualul proprietar tabular al imobilului intenționează vânzarea acestuia, intenție de altfel nedovedită, nu are relevanță în ce privește legalitatea operațiunilor de carte funciară realizate potrivit încheierii atacate. De asemenea, constituie un motiv străin de natura pricinii referirile la apărătorul ales al intimaților Mălușelu într-un alt proces.
Tribunalul reține că în mod corect prima instanță ar fi reținut că actele în temeiul cărora s-au realizat înscrierile succesive în cartea funciară se bucură de prezumția de legalitate, fiind apte de intabulare și îndeplinesc cerințele instituite de prevederile art. 48 alin.1 din Legea nr. 7/1996.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel dedusă judecății și să păstreze sentința judecătoriei ca fiind legală și temeinic motivată, la adăpost de orice critică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelanta Azoiță S., domiciliată în B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimații Mălușelu G. D., Mălușelu M. Z., domiciliați în B. .. 64, ., V. (C.) R., domiciliată în B. .. 61, ., ., F. M. V., domiciliat în S., cartierul Ș. cel M., ., ., S. C., S. M., domiciliați în B. ., ., jud. B., și Asociația de Proprietari Independența, cu sediul în B., ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/13.12.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. B. L. S.
GREFIER
I. T.
Red. A.B./20.09.2013
Tehnored. I.T./20.09.2013; 10 ex.
Jud. fond: L. S.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 962/2013. Tribunalul BRAŞOV | Fond funciar. Decizia nr. 798/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
---|