Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 188/2013. Tribunalul BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 1131/197/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ DECIZIA CIVILĂ NR. 188/A
Ședința publică din data de 10 mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător L. S.
Grefier I. T.
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta Asociația Agricolă Agro 2001, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu intimații ., prin administrator judiciar General Group Expert SPRL, A. P. Administrarea Activelor Statului, prin reprezentant legal și Administrația Finanțelor Publice C. prin Direcția Generală A Finanțelor Publice B., prin reprezentant legal, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996), împotriva sentinței civile numărul_/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
La dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus întâmpinarea formulată de A. pentru Administrarea Activelor Statului, în termenul instituit de dispozițiile art. 289 alin. 2 C.proc.civ.
La data de 07 mai 2013, intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului C., reprezentată de DGFP B., a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare cu încălcarea termenului instituit de dispozițiile art. 289 alin. 2 teza finală C.proc.civ.
În această dimineață, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus o cerere formulată de apelantă, prin care se solicită judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, precum și admiterea apelului pentru motivele arătate în cuprinsul acestuia.
Instanța constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
În temeiul dispozițiilor art. 103 C.proc.civ., instanța dispune decăderea intimatei Administrația Finanțelor Publice a municipiului C., reprezentată de DGFP B. din dreptul de a formula întâmpinare, întrucât acest act de procedură a fost depus cu încălcarea termenului instituit de lege, instanța urmând să acorde acestui act de procedură, intitulat întâmpinare, valoarea juridică a unor concluzii scrise.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Constată că prin sentința civilă nr._/14.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins excepția necompetenței judecătoriei de a soluționa plângerea; a respins plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA A. AGRO 2001 în contradictoriu cu intimații S.C S. C. SA., A. și AFP C., prin D.G.F.P. B. împotriva încheierii de reexaminare nr._/2011 a BCPI B..
P. a pronunța această sentință, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei la data de 23.01.2012, sub numărul_, petenta Asociația A. „Agro 2001” a solicitat anularea încheierii de reexaminare nr._/2011, emisă în cadrul dosarului cu nr._/2011 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară B. și, pe cale de consecință, admiterea cererilor de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilelor precizate în cuprinsul cererii de înscriere, în favoarea Asociației Agricole „Agro 2001”, precum și radierea înscrierilor din cartea funciară precizată a ipotecilor, interdicțiilor de înstrăinare și grevare, acolo unde este cazul.
În motivarea plângerii, s-a arătat că textele legale invocate de către registratorul de carte funciară nu interzic înstrăinarea bunurilor imobile ipotecate iar prin dispozitivul Sentinței civile nr.1371/2010 a Tribunalului D. s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei, această dispoziție intrată în puterea de lucru judecat nemaiputând fi cenzurată de vreo altă instanță și cu atât mai mult de către OCPI. Aceasta a mai precizat că nulitatea absolută a actelor care intervin ulterior indisponibilizării bunului nu poate opera de drept ci trebuie constatată de către o instanță de judecată, în urma sesizării sale cu o cerere de chemare în judecată iar din această perspectivă, registratorul și-a depășit în mod evident competența, în ideea de a nu pune în executare o hotărâre judecătorească. Totodată, petenta a subliniat că astfel cum rezultă din conținutul convenției de vânzare cumpărare nr.79 din 23.07.2007, obiect al vânzării cumpărării l-au constituit și construcțiile edificate pe terenurile înscrise în CF, fapt confirmat și prin încheierea de îndreptare a erorii materiale a Tribunalului D. din 22.09.2011.
În drept, s-au invocat prevederile art.50 alin.2¹ din L. 7/1996.
Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de 8 lei și timbre judiciare de 0,3 lei.
Intimata A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii. Prin întâmpinare s-a invocat și excepția necompetenței materiale a judecătoriei în temeiul art 45/OUG 51/1998
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depus în copie dosarul de carte funciară nr._/2011.
În privința competenței materiale a judecătoriei de a analiza plângerea, instanța a constatat că acea competență exclusivă dată de art. 45 din OUG 51/1998 privește cererile de orice natură, în legătură cu drepturile și obligațiile legate de activele bancare preluate de A.. Însă prezenta plângere nu are legătură cu astfel de drepturi și obligații, ea privind o încheiere de respingere a cererii petentei de intabulare în CF a unui drept de proprietate. Cum cererea de intabulare a acestui drept nu are legătură cu activele bancare preluate de A., competența de a soluționa această cerere va fi determinată potrivit dreptului comun, ea revenind judecătoriei.
Ca atare excepția a fost respinsă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că la data de 26.01.2011, petenta Asociația A. „Agro 2001” a depus o cerere înregistrată la OCPI B. prin care a solicitat intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului din CF_ C. nr. top 3542/1/203, precum și radierea sechestrului înscris în favoarea A. asupra aceluiași imobil, în baza sentinței civile nr. 1371 din 16.09.2010 a Tribunalului D., a convenției de vânzare-cumpărare nr. 79 din 23.07.2007 și a sentințelor Judecătoriei B. nr. 4759 din 20.05.2005 și nr. 6727 din 20.07.2007.(f.9 dosar CF).
Prin încheierea nr. 6907/26-01-2011, s-a admis în parte cererea formulată de către petentă în sensul că s-a dispus radierea sechestrului înscris în favoarea A. sub C.2 și s-a respins solicitarea privind intabularea dreptului de proprietate.
Împotriva acestei încheieri, petenta a formulat cerere de reexaminare care a fost respinsă prin încheierea nr._/19.08.2011, prin care s-a menținut soluția dispusă de către registratorul CF.
P. a dispune în acest sens, registratorul – șef a avut în vedere că potrivit art. 151 alin. 8 și 9 din OG nr. 92/2003 rep. asupra imobilului din speță a fost înscris sechestrul în favoarea DGFP B., fiind astfel indisponibilizat și grevat cu o ipotecă legală din anul 2006, deci anterior încheierii convenției translative de proprietate dintre petentă și . și constatării valabilității acestei convenții prin sentința civilă nr. 1371 din 16.09.2010 a Tribunalului D.. În continuare, acesta a reținut că potrivit art. 154 din OG nr. 92/2003 rep, actele translative de proprietate cu privire la aceste imobil sunt nule absolut, situație în care conform art. 63 alin. 1 ind. 1 din Ordinul nr. 633/2006 al DG ANCPI cererea de înscriere trebuie respinsă, nulitatea actului fiind expres prevăzută de lege iar ipoteca nefiind desființată. S-a mai arătat că sentința invocată de petentă și convenția nr.79 din 23.07.2007 nu fac referire la obiectul tranzacției decât la terenuri iar nu și la construcțiile aflate pe acestea iar conform art. 44 din L. nr.7/1996 pe același imobil nu pot fi înscriși mai mulți proprietari decât în cazul coproprietății, ipoteză neverificată în cauză. În final, s-a subliniat că petenta nu a depus vreun înscris care să cuprindă acordul creditorului la radierea ipotecii și a interdicțiilor aferente ori o hotărâre judecătorească care să înlocuiască acest acord și că cesiunea de creanță nu are ca efect radierea ipotecii ci transmiterea dreptului de creanță către cesionar.
Examinând în acest context legalitatea și temeinicia încheierii de reexaminare atacate, judecătoria a constatat că potrivit CF_ C., imobilul cu nr. top 3542/1/203 format din teren de 22,69 mp, se află în proprietatea intimatei ., fiind înscris totodată dreptul de ipotecă legală în favoarea DGFP B. – AFP C. precum și sechestru în favoarea A..
În cauză, petenta nu a dovedit desființarea ipotecii legale, înscrisă din anul 2006 în cartea funciară, context în care, în mod corect s-a reținut de către registratorul șef incidența dispozițiilor art.151 alin.8, 9 Cod pr. fisc. care stabilesc faptul că orice acte de dispoziție efectuate ulterior indisponibilizării bunurilor sunt lovite de nulitate absolută, aceste prevederi legal fiind aplicabile și în cazul sechestrării unor bunuri imobile, potrivit art.154 Cod pr. fisc.
Astfel, conform art. 20 alin.3 din L. nr.7/1996 rep., dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.
Petenta a solicitat înscrierea dreptului ei de proprietate asupra imobilului, în baza sentinței civile nr. 1371 din 16.09.2010 a Tribunalului D. și a convenției de vânzare-cumpărare nr. 79 din 23.07.2007 încheiată cu ., ulterioare înscrierii ipotecii legale în favoarea DGFP B. – AFP C..
Prin sentința civilă menționată, instanța a constatat numai valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare asupra imobilelor terenuri, neîntocmită însă în formă autentificată, fără a se dispune că această sentință ține loc de contract de vânzare-cumpărare autentic, apt de intabulare în cartea funciară.
În plus, această hotărâre nu a fost pronunțată în contradictoriu cu AFP C., organul fiscal care are înscrisă în CF ipoteca legală notată în baza sechestrului întocmit în cadrul executării silite derulată în contra proprietarului tabular, iar petenta nu a prezentat registratorului, și nici instanței, acordul acestui organ fiscal de a fi înstrăinat imobilul ce face obiectul intabulării,
În consecință, chiar dacă prin sentința civilă nr.1371/2010 a Tribunalului D. s-a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei, conform art.63 alin.1¹ din Ordinul ANCPI nr.633/2006, registratorul are obligația de a respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este în mod expres prevăzută de lege, iar nerespectarea interdicției de înstrăinare impusa de alin 9 al art. 151din OG 92/2003 atrage nulitatea absolută a actului de înstrăinare. Iată deci că neatragerea în judecată a beneficiarului interdicției de înstrăinare asociată ipotecii înscrisă în CF, pentru a-i fi opozabilă hotărârea judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare a imobilului, constituie o cauză de ineficacitate a respectivei hotărâri judecătorești față de terții înscriși în CF și OCPI, astfel că nu constituie titlu apt de intabulare.
În consecință, judecătoria a apreciat că încheierea contestată de către petentă a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale enunțate anterior și a dispus respingerea plângerii acesteia ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat calea de atac a apelului petenta Asociația Agricolă ,,Agro 2001”, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul admiterii plângerii formulate împotriva încheierii de Cf nr._/2011 și, pe cale de consecință, admiterea în tot a cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii de Cf nr. 6907/2011, în sensul admiterii și a cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cad._ nr. top. 3542/1/203, înscris în CF_ C. în favoarea petentei, precum și în sensul radierii înscrierilor din aceeași carte funciară, respectiv a ipotecii legale constituită în favoarea DGFP – AFP C., precum și a ipotecii convenționale înscrise în favoarea Băncii Agricole.
În motivarea căii de atac exercitate apelanta arată că registratorului de carte funciară nu-i este recunoscut de lege atributul de a constata nulitatea absolută a înscrisului constatator al dreptului ce se dorește a fi înscris în evidențelor de carte funciară. Registratorul de carte funciară avea doar obligația de a verifica respectarea condițiilor de formă necesare a fi îndeplinite de înscrisul constatator al actului sau faptului juridic ce se solicită a fi intabulat în cartea funciară.
Apelanta mai arată că procedura de înscriere în cartea funciară implică verificarea de către registrator a înscrisului prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere, însă doar în ceea ce privește forma, iar nu și aspectul condițiilor de fond, care pot forma obiectul unei acțiuni specifice. Nu se poate aduce atingere fondului dreptului care se cere a fi înscris, iar dispozițiile Legii nr.7/1996 nu permit registratorului să se subroge în drepturile persoanelor care ar putea fi lezate prin aceste acte care stau la baza înscrierii.
Registratorul avea obligația, sub sancțiunea prevăzută de lege, de a pune în executare această hotărâre, intrată în puterea lucrului judecat, care nu poate fi cenzurată de nicio altă instanță de judecată, cu atât mai mult de către OCPI.
Se mai arată că în mod nepermis registratorul de carte funciară nu recunoaște legalitatea acestei hotărâri, definitivă și irevocabilă, pronunțată de o instanță judecătorească și care nu a fost desființată, apreciind că nu poate fi luată în considerare.
Invocarea prevederilor art. 151 din OG nr.92/2003 nu poate fi primită în opinia apelantei și datorită faptului că registratorul de CF și nici instanța de judecată nu au legitimitatea să invoce această presupusă nelegalitate, ci doar persoanele interesate, printr-o acțiune adresată instanței de judecată. Nulitatea absolută a actelor care intervin ulterior disponibilizării nu operează de drept, ea trebuie constatată de o instanță de judecată, în urma sesizării sale cu o cerere de chemare în judecată.
Se mai arată că înscrierea ipotecii legale în favoarea unei terțe persoane, anterior pronunțării sentinței nu conduce la interdicția de înstrăinare a imobilelor grevate de această sarcină. Odată cu înstrăinarea imobilelor ipotecate, dreptul de ipotecă rămâne în continuare înscris în favoarea creditorului, astfel cum rezultă din prevederile art. 1746 alin.3 Cod civil.
Cererea de apel este timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Analizând sentința atacată în raport de motivele de apel invocate, de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța constată următoarele:
Registratorul de carte funciară este îndrituit să verifice existența tuturor condițiilor formale pentru înscriere și lipsa unor piedici de carte funciară. Piedicile de carte funciară reprezintă motive formale ce împiedică efectuarea unor înscrieri care ar contraveni unor prevederi exprese din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare sau din Codul civil, actele normative conexe ori principiilor de organizare a acestui sistem de publicitate imobiliară și este de datoria registratorului de carte funciară a le evidenția, respectiv a le da eficiență juridică, prin respingerea cererilor de înscriere care nu îndeplinesc toate condițiile necesare din această perspectivă.
Opunerea unei piedici de carte funciară la înscrierea unei hotărâri judecătorești nu echivalează cu încălcarea ori cenzurarea acesteia, ci evidențiază existența unei împrejurări extrinseci de natură a împiedica înscrierea. Odată înlăturată piedica respectivă, printr-un alt litigiu sau pe cale amiabilă, administrativă, hotărârea în discuție poate fi pusă în executare prin înscrierea în cartea funciară a dreptului consacrat.
În speță există o astfel de piedică de carte funciară la intabularea dreptului de proprietate pretins de către apelantă și anume nevalabilitatea formală a contractului de vânzare cumpărare de care se prevalează. Chiar dacă intabularea s-a dispus prin Sentința civilă nr. 1371/16 septembrie 2010 a Tribunalului D., aceasta nu ține loc de contract, iar titlul cu care ar fi urmat să fie înscrisă petenta în cartea funciară ca proprietară era acela de vânzare-cumpărare.
Sub acest aspect, este de observat că hotărârea judecătorească invocată nu are efect constitutiv de drept, ci declarativ. Dispoziția de intabulare are la bază un contract a cărui nulitate absolută este prevăzută expres de art.154 alin.6 coroborat cu art.154 alin.5 și art.151 alin.9 și 10 din Codul de procedură fiscală.
În mod corect prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 151 alin. 9 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora ,,de la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă”, care reglementează executarea silită a bunurilor mobile, de vreme ce art. 154 alin.5 din același act normativ face trimitere la prevederile anterioare: ,,Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9), (10) și (11), art. 152 alin. (1) și (2) și art. 153^1 fiind aplicabile.”
În consecință, interdicția instituită de dispozițiile art. 151 alin.9 este aplicabilă și în cazul executării silite a bunurilor imobile, ipoteca legală înscrisă în evidențele de CF constituind piedică la intabulare.
În condițiile în care prevederile art. 151 din codul de procedură civilă au fost corect aplicate, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța reține că registratorul are competența legală de a invoca aceste prevederi, având în vedere art. 63 alineatul 1 indice 1 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, potrivit cărora registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare. Or, actul nu îndeplinește cerințele instituite de ultima teză a articolului menționat. Registratorul de carte funciară nu a constatat și nu avea competența de a constata nulitatea absolută a actului care a intervenit ulterior indisponibilizării, ci a apreciat că acesta a încălcat dispoziții legale imperative, astfel că nu se putea dispune înscrierea în cartea funciară.
Prin urmare, în temeiul disp. art.63 alin.1 ind.1 din Ordinul ANCPI nr.633/2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, registratorul era obligat să respingă cererea de înscriere, deoarece viza înscrierea unui act juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege.
În ce privește sentința civilă nr. 1371/2010 a Tribunalului D., tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut faptul că prin hotărârea respectivă s-a constatat numai valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, fără a se dispune că va ține loc de contract autentic, apt de intabulare în cartea funciară.
Ca urmare, nu s-a procedat la cenzurarea sentinței pronunțate de Tribunalul D., ci la cercetarea formală a dispozițiilor acesteia, pentru a se determina dacă aceasta conține elementele necesare în vederea înscrierii acestora în evidențele de carte funciară.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., instanța urmează să respingă cererea de apel formulată și să păstreze hotărârea ca fiind legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de apel formulată de apelanta Asociația Agricolă ,,Agro 2001”, cu sediul în Comuna Ț., . D., reprezentată legal de președinte, reprezentată convențional de avocat N. C., în contradictoriu cu intimata ., prin administrator judiciar general Group Expert SRL, cu sediul în București .. 109-117, ., ., sector 2, A. pentru Administrarea Activelor Statului, cu sediul în București, . Ș. nr. 50, sector 1, și Administrația Finanțelor Publice a municipiului C., reprezentată de DGFP B., cu sediul în B., ..7, jud. B., împotriva sentinței civile nr._/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.05.2013.
Președinte, Judecător,
A. B. L. S.
Grefier,
I. T.
Red. A.B./08.07.2013
Tehnored. I.T./09.07.2013; 6 ex.
Jud. fond: C. G.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1107/2013. Tribunalul... → |
---|