Pretenţii. Decizia nr. 694/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 694/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 6925/197/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 694/R
Ședința publică din data de 16 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. -judecător
JUDECĂTOR: I. L.
JUDECĂTOR: D. O. P.
Grefier: C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. P. în contradictoriu cu intimata reclamantă F. Sița, împotriva sentinței civile nr. 6974 pronunțată de Judecătoria B., la data de 10.06.2011, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 09.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16.05.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6974 din 10.06.2011, pronunțată de Judecătoria B., a fost admisă acțiunea civilă formulata si precizată de reclamanta F. S. în contradictoriu cu paratul M. P., și în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 1.000 euro, platibil in euro sau in lei la cursul leu / euro al BNR din ziua plății, cu titlu de pretentii, la care se adauga dobanda legala calculata la debitul principal începând cu data de 15.03.2010 si pana la data achitarii integrale a debitului principal. S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1.042 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria B. a reținut că reclamanta F. S. a imprumutat paratului M. P. suma de 1.000 euro, la data de 27.09.2006, semnand, in acest sens, un act sub semnatura privata, scadenta imprumutului fiind de 1 an. Prin urmare, paratul s-a obligat sa restituie reclamantului suma indicata la data de 27.09.2007. Paratul nu a restituit nimic din suma imprumutata.
Instanța de fond a reținut că partile au semnat in sensul celor de mai sus un inscris sub semnatura privata, intitulat “declaratie”, dar din care nu rezulta titlul cu care s-a acordat suma de 1.000 euro de catre reclamanta paratului, respectiv daca a fost vorba despre un imprumut si nici scadenta unui eventual imprumut.
Prin urmare, fiind in prezenta unui inceput de dovada scrisa, instanta a complinit proba cu depozitiile celor doi martori audiati in cauza, respectiv O. C. si T. C., ambii confirmand imprejurarea ca banii au fost dati paratului cu titlu de imprumut pentru o perioada de 1 an.
Mai mult, a reținut judecătoria că lipsa nejustificata a paratului de la termenul din data de 02.07.2010 - acordat in vederea administrarii probei cu interogatoriul, a fost apreciata de catre instanta, drept o mărturisire deplină în folosul părții potrivnice, potrivit art. 225 C.pr.civ.
In plus, odata dovedita existenta insasi a unui contract intre parti, instanta a reținut ca, daca actul are clauze lipsa, cum este cazul in speta, partile se gasesc in prezenta unui contract incomplet, caz in care instanta de judecata este chemata a le complini potrivit regulilor generale si speciale de interpretare, respectiv de completare clauzelor obscure sau lipsa, potrivit vointei tacite a partilor.
S-a reținut că, în acest scop, legiutorul a instituit o regula, si anume aceea ca, . obisnuite se subinteleg, chiar daca nu sunt stabilite expres de partile contractante (art. 981 C.civil). Din acest punct de vedere, faptul ca acordarea de bani cu titlu de liberalitate intre vii nu este valabila decat in forma autentica, fiind deci prohibita de lege sub forma de inscris sub semnatura privata, rezulta ca banii au fost acordati cu un alt titlu, respectiv acela de imprumut, clauza ce se subintelege.
De esenta unui contract de imprumut este transmiterea sumei de bani, cu obligatia pentru cel ce o primeste de a o restitui, aceasta fiind o clauza principala, respectiv o clauza obisnuita in sensul regulii enuntate.
În drept, instanța a reținut dispoz art. 969 alin. 1, art. 970, 1576, 1578, 1584 C.civ. și art. 225 C.pr.civ.
Instanta a concluzionat în sensul că pretentiile reclamantei fata de parat sunt intemeiate, sens in care actiunea civila urmeaza a fi admisa asa cum a fost formulata si precizata. In temeiul art. 274 C.proc.civ., paratul fiind cel din a carui culpa procesuala au fost ocazionate cheltuielile de judecata, instanța a dispus obligarea acestuia la plata catre reclamanta a sumei de 1.042 lei, reprezentând cheltuieli de judecata, constând in taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M. P., prin care a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs, recurentul pârât a învederat, în esență, că nu a semnat niciodată înscrisul intitulat declarație care se află la fila 5 din dosarul de fond, fiind un fals grosolan. A precizat că este adevărat că în anul 2006, a întocmit împreună cu intimata reclamantă un antecontract de vânzare-cumpărare cu clauză de arvună, prin care s-a obligat să îi vândă acesteia un teren arabil de 3.000 mp la un preț de 10 Euro/mp. Clauza de arvună prevedea că în situația în care promitenta cumpărătoare se răzgândea și nu își mai executa obligația de a face contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, pierdea arvuna de 1.00 Euro, pe care i-a plătit-o în anul 2006. În cazul în care el se răzgândea, trebuia să restituie dublul arvunei.
A precizat recurentul pârât că există martori care au fost de față atunci când a stabilit că suma de 1000 Euro reprezintă arvună și care, din păcate, nu au fost audiați, impunându-se audierea lor după casare. La momentul în care a primit suma de 1000 Euro și a întocmit antecontractul de vânzare-cumpărare, nu erau de față martori, așa încât declarația celor audiați nu sunt reale.
Recurentul pâr5ât a arătat în continuare că ulterior, intimata nu a mai fost de acord cu prețul de 10 Euro pe metru pătrar, propunându-i prețul de 8 Euro/mp, preț cu care el a fost de acord, convenind să il predea cât mai repede, urmând să-i facă o reducere de 20%, însă intimata nu s-a prezentat la notar pentru perfectarea contractului.
A învederat în continuare că instanța de fond ar fi trebuit să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care niciodată nu s-a discutat despre vreun termen suspensiv, așa încât termenul general de 3 ani a început să curgă de la nașterea obligației, respectiv septembrie 2006, împlinindu-se în septembrie 2009.
Relativ la lipsa sa de la interogatoriu, a precizat recurentul că neavând cunoștințe juridice și în condițiile în care nu a venit niciodată într-un tribunal, neavând avocat, fiind un om simplu de la țară, a crezut că prezența sa nu e necesară, intimata pierzând pur și simplu arvuna.
Recurentul pârât a menționat că judecata în recurs este guvernată de principiul aflării adevărului conform art. 129 al. 5 C.p.civ.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoz. art. 304 ind. 1, 312 al. 3, 4 și 5, 129 al. 5 C.p.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 173,5 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
În apărare, intimata reclamantă nu a depus întâmpinare, aceasta fiind obligatorie conform art. 308 al. 2 C.p.civ.
În recurs, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile noi depuse la dosar.
Analizând sentința recurată în raport cu motivele de recurs, cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea de recurs supusă analizei de față, recurentul pârât a prezentat o situație de fapt nouă, neexpusă în fața instanței de fond, potrivit căreia suma de 1.000 Euro la care a fost obligat de prima instanță cu titlu de împrumut nerestituit acordat de intimata reclamantă, ar reprezenta, în realitate, o arvună decurgând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat în 2006, între el în calitate de promitent vânzător și intimata reclamantă în calitate de promitentă cumpărătoare.
Conform susținerii recurentului pârât, arvuna i-ar fi fost predată de către intimata reclamantă, însă nu s-ar impune restituirea sa pentru faptul că acest antecontract nu s-a executat, nefiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Această din urmă susținere, faptul că este un om simplu de la țară, neavând cunoștințe juridice și nebeneficiind de o apărare calificată a arătat recurentul pârât că au fost avute în vedere cu ocazia judecării în fond a pricinii, motiv pentru care nu a înțeles să se prezinte în fața primei instanțe, nici măcar pentru administrarea probei cu interogatoriul, încuviințată intimatei reclamante.
Tribunalul reține că toate aceste chestiuni invocate de către recurentul pârât sunt neîntemeiate, nereprezentând motive de natură a conduce la modificarea sau casarea hotărârii instanței de fond.
Astfel, în primul rând, se are în vedere faptul că recurentului pârât îi incumbă sarcina probei afirmațiilor sale, conform art. 1169 C.civ. din 1864, aplicabil în speță. Or, deși a afirmat, pentru prima dată, titlul sumei la plata căreia a fost obligat de prima instanță, respectiv arvună, nici măcar în recurs, acesta nu a înțeles să depună înscrisul alegat, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare pretins încheiat în anul 2006 cu intimata reclamantă.
În raport cu nedepunerea acestui înscris, în mod evident, nu se poate aprecia asupra prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin cererea de recurs, raportat la titlul nou invocat pentru suma de bani în discuție, nefiind posibilă nici stabilirea titlului acestei sume, nici data scadenței obligației și, respectiv, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție aplicabil cauzei.
Pe de altă parte, raportat la probele administrate în fața instanței de fond, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză, O. C. și T. C. M. (f.40-41), rezultă că termenul pentru care a fost acordat împrumutul, a fost de un an, așa încât termenul general de prescripție a început să curgă la data de 27.09.2007, iar raportat la data introducerii cererii, 15.03.2010, nu era împlinit, iar acțiunea nu era prescrisă.
În al doilea rând, se reține faptul că prezența unei părți la interogatoriu este obligatorie, iar nu facultativă, în cazul lipsei nejustificate, fiind incidente dispoz. art. 225 C.p.civ., a căror aplicare a făcut-o în mod corect instanța de fond.
Sub acest aspect, se are în vedere faptul că acest comportament expus de către recurentul pârât nu este unul tipic unui om simplu de la țară, fără cunoștințe juridice, o astfel de persoană prezentând interes în judecarea cauzei sale și depunând diligențe pentru stabilirea corectă a situației de fapt. Așadar, avea posibilitatea de a formula o simplă cerere prin care să prezinte situația de fapt pretins reală. Or, comportamentul recurentului pârât a fost unul dezinteresat, inclusiv în faza recursului, neînțelegând să-și probeze înseși motivele de recurs invocate.
Totodată, se reține că, în mod corect, instanța de fond a încuviințat administrarea probei testimoniale cu martorii menționați, art. 1191 C.civ. fiind o normă legală cu caracter dispozitiv, așa încât față de lipsa oricărei opoziții a recurentului pârât, proba testimonială este admisibilă.
Pe de altă parte, se are în vedere faptul că, din analiza comparativă a scriptelor de comparație reprezentate de contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3551/29.11.2004, depuse la dosarul cauzei de către recurentul pârât (f. 11-12), a semnăturii date în fața instanței de judecată, la termenul din data de 16.02.2012 (f.21), din poziția în picioare și șezând, cu semnătura de pe „Declarația” încheiată la data de 27.09.2006 (f.6 dosar de fond), rezultă că acest din urmă înscris a fost semnat de către recurentul pârât, instanța observând că semnăturile de pe cele trei înscrisuri sunt asemănătoare, modalitatea de redare a primei litere din semnătură, fiind identică în toate înscrisurile menționate.
În acest sens, au fost și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică de natură grafică nr._ din 30.03.2012 menționat în Referatul cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Poliția mun. B., Secția 1 Poliție (f.43-44), în cuprinsul acestuia, menționându-se că semnătura în litigiu din dreptul numelui recurentului pârât a fost executată probabil de către acesta.
Relativ la sinceritatea celor doi martori audiați, se reține că aceștia sunt semnatari ai înscrisului sub semnătură privată, intitulat declarație, prezumându-se, așadar, faptul că au fost de față la convenția încheiată între cele două părți, auzind cele stabilite de acestea, recurentul pârât nefăcând dovada contrară.
Raportat la aceste considerente și dat fiind că prin recursul suspus analizei de față, recurentul pârât nu critică în mod concret sentința instanței de fond, ci tinde la o nouă judecată pe fond, în încercarea sa de a remedia lipsa sa nejustificată din fața instanței de fond, lipsă înțeleasă în sensul larg al cuvântului, respectiv lipsa oricărei cereri, relații, poziții procesuale, aceasta în condițiile în care nici în faza recursului, nu a făcut dovada alegațiilor sale, tribunalul reține că recursul de față nu este întemeiat, urmând a-l respinge ca atare și va menține sentința recurată, fiind legală și temeinică.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de recurentul pârât M. P. împotriva sentinței civile nr. 6974 din data de 10.06.2011 pronunțată de Judecătoria B., pe care o menține.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică, azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. I. L. D. O. P.
Grefier,
C. N.-D.
Red. IL/Tehnored. CND/11.06.2013-Ex. 2
Jud fond – A. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 72/2013. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Sentința nr. 146/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
