Contestaţie la executare. Decizia nr. 1165/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1165/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 18227/197/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1165/R
Ședința publică din data de 09 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. I.
JUDECĂTOR: I. M. I.
JUDECĂTOR: C. R.
Grefier C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii de recurs formulată de recurentul contestator C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA CENTRU B. PRIN REPREZENTANT LEGAL C. S. S. în contradictoriu cu intimat I. B. NV AMSTERDAM, SUCURSALA BUCUREȘTI PRIN REPREZENTANT LEGAL, împotriva sentinței civile nr. 5110/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24.09.2013, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 02.10.2013, iar apoi, din același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.10.2013, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5110/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._ s-a respins cererea de suspendare a executării silite precum și contestația la executare formulată de contestatorul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brasov, continuată de C. R. pentru Protecția Consumatorilor – Regiunea Centru (B.), in contradictoriu cu intimata I. B. NV AMSTERDAM – Sucursala București.
S-a luat act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Titlul executoriu in cauza este reprezentat de Decizia civilă nr. 1355/09.12.2009 pronunțată in dosarul nr. 2._, prin care, Tribunalul Brasov a admis recursul declarat de recurenta I. B. NV AMSTERDAM împotriva sentinței civile nr. 6402/10.06.2009, anulând procesul-verbal . nr._/06.02.2009 și obligând intimata contestatoare la restituirea sumei de 1.000 lei reprezentând amenda, achitata cu O.P. din data de 09.02.2009 și la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Dispozitivul hotărârii decide:
„Obliga intimatul (Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu – Brasov – n. instanței) să plătească recurentei sumele de [...]”.
Decizia a fost definitiva si irevocabila de la momentul pronunțării ei – 09.12.2009.
Data de 09.12.2009 este data de la care titlul este executoriu.
Codul de procedură civilă, în art. 371/1 alin. 1, instituie regula executării voluntare a oricărei hotărâri judecătorești, cu evitarea executării silite. In sens contrar, executarea silită este doar acea fază procesuală prin intermediul căreia debitorul ce refuza executarea este constrâns a aduce la îndeplinire obligația sa prin forța coercitiva a statului, prin intermediul executorului judecătoresc.
Rezultă că obligația executării voluntare a titlului executoriu a luat ființă începând cu data de la care hotărârea instanței de recurs s-a pronunțat – respectiv începând cu data de 09.12.2009.
În ciuda acestui fapt, debitoarea C. Judetean pentru Protectia Consumatorilor B. nu au întreprins nici un demers de executare, argumentat de împrejurarea că amenda nu a intrat în contul său, în timp ce, neexecutarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată nu a fost justificată în nici un fel.
Între părți s-a purtat o corespondență succesivă, astfel:
La 07.04.2010 și 26.11.2010, creditoarea a solicitat debitoarei efectuarea plății debitului, iar ca răspuns, debitorul a arătat, cu adresele nr. 1501/13.04.2010 si 6363/29.12.2010, faptul că va „solicita ordonatorului de credite de la nivel central alocarea de sume pentru plata acestor cheltuieli in termenul cel mai scurt posibil”.
Având în vedere ca nici după un an de la aceste răspunsuri, plata nu a fost efectuată, s-a demarat executarea silită.
In ceea ce privește restituirea amenzii de 1.000 lei, se arată că Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat creditoarei prezentarea titlului executoriu in original, investit cu formulă executorie, dar titlul executoriu in original și investit cu formula executorie se găsește în dosarul execuțional deja format.
Neprimind plata, la data de 15.06.2011 s-a format pe rolul SCPEJ D.&Corsate dosarul execuțional nr. 451 / 2011.
Instanța a analizat punctual motivele contestației la executare:
I. S-a susținut că, în ceea ce privește restituirea amenzii, nu debitoarea este datoare, ci CRPC Sibiu către care a îndrumat creditoarea să se adreseze.
În sens contrar, instanța a reținut următoarele:
Debitorul unei obligații este exact cel care rezultă din titlul executoriu, si anume, in speța dedusă judecății, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor B., care a fost parte in proces, in calitate de intimat, in nici un caz CRPC Sibiu. Debitorul CJPC Brasov nu se poate exonera de la restituirea amenzii, indicând o alta persoana ca fiind debitor.
Este de remarcat împrejurarea ca debitorul nu a invocat aceleași aspecte in procesul ce a fost pendinte pe rolul Tribunalului Brasov, respectiv nu și-a invocat lipsa calității procesuale pasive cu privire la restituirea amenzii. Ca urmare, hotărârea judecătorească legala/nelegala, dreaptă/nedreaptă, temeinica/netemeinica este intrată în puterea de lucru judecat și se execută ca atare, fără ca debitorul să aibă posibilitatea de a nega puterea ei executorie.
II. S-a susținut că, dat fiind că amenda in cuantum de 1.000 lei a intrat în contul CRPC Sibiu, debitorul CJPC Brasov s-ar afla in imposibilitate de a face plata pentru ca nu deține acești bani, care nu au intrat in contul sau:
În sens contrar, instanța a reținut următoarele:
Banii reprezintă bunuri mobile, fungibile (care pot fi înlocuite unele cu altele de aceeași cantitate si același fel).
Din punct de vedere juridic, această susținere este neîntemeiată pentru motivul că obligația debitorului CJPC Brasov era de a plăti o suma de bani – ca bunuri fungibile – având apoi posibilitatea de a o recupera de la CRPC Sibiu ori de la Finanțe etc.
III. S-a susținut că, referitor la obligația de plată a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a sumei de 393,99 lei reprezentând cheltuieli de executare, se impune aplicarea O.G. nr. 22/2002:
În sens contrar, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2001:
„Dacă executarea creanței [...] nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, in termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligația de plata. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata comunicata de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Analizând textul de lege, s-a observat condiționalul „dacă” de la începutul frazei, care conduce la unica teza posibila pentru incidenta O.G, nr. 22/2001 ca fiind numai aceea a „lipsei de fonduri” din partea debitorului. Făcând abstracție de calitatea juridica a acestei norme de drept pur potestative, edictate de debitor în favoarea sa exclusivă și lăsat la îndemâna voinței sale exclusive, instanța a considerat că textul legii instituie ipoteza în care se aplica legea specială, si anume: ipoteza lipsei de fonduri pe care numai debitorul o poate invoca și, firește, trebuie sa o dovedească.
Or, în speță, dovada ca CJPC Brasov nu deține fonduri astăzi și nu a deținut în întreaga perioadă, începând cu 09.12.2009 și până la zi, nu a fost produsă.
IV. S-a susținut că această sumă nu a fost alocată în bugetul aprobat al CJPC Brasov:
În sens contrar, instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește împrejurarea ca însuși CJPC Brasov – ca debitor – nu si-a alocat aceste fonduri începând cu 09.12.2009 și până la zi este de natură a atrage exclusiv culpa debitorului. Or, este inadmisibil a se invoca propria culpa – nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Obligația de plată s-a născut la data de 09.12.2009, de peste 3 ani, așa încât cererea de acordare a unui termen de grație este inadmisibilă.
Instanța de fond a conchis că nici unul dintre motivele invocate în contestația la executare nu conduce la vreun fel de nulitate a executării silite înseși, subliniind următoarele aspecte:
-CJPC Brasov este singurul ce are calitate de debitor,
-debitul este datorat începând cu 09.12.2009,
-nu a intervenit nici o cauză de stingere a obligației (art. 1091 C.civil 1864). Numai plata efectuata de debitorul CJPC Brasov (plata amenzii, plata cheltuielilor de judecata si plata cheltuielilor de executare silita) poate stinge debitul, nimic altceva.
-debitorul nu poate transmite obligația de plata către un terț pentru ca nu a operat nici o cauza de transmitere a obligației, respectiv nici novația prin schimbare de debitor (art. 1128 si urm. C.civil 1864) si nici delegația perfecta (art. 1132 si urm. C.civil 1864).
-instanța nu poate acorda termen de gratie pentru plata pentru ca „lipsa de fonduri” de peste 3 ani se datorează exclusiv atitudinii culpabile a debitorului insusi. Cererea apare, din acest punct de vedere, ca inadmisibila – nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor B., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile, în sensul admiterii contestației la executare pe care a formulat-o.
În dezvoltarea motivelor de recurs, contestatoarea a arătat că cererea de suspendare a executării silite se impune a fi admisă, până la rămânerea irevocabilă a sentinței civile atacate, fără plata unei cauțiuni cât și a taxei de timbru, având în vedere prevederile legale în vigoare, respectiv art. 7 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările ulterioare, având in vedere faptul că recurenta a întreprins toate demersurile necesare către ordonatorul principal de credite pentru a achita suma respectivă, fără nici un rezultat și, ținând cont de faptul ca nu a primit nici un răspuns la solicitările sale.
Referitor la obligarea de a restitui suma de 1.000 lei achitată de operatorul economic ca și amendă contravenționala prin OP FN din data de 09.02.2009, recurenta arată următoarele:
Instanța de fond greșit a analizat acest petit, reținând faptul ca recurenta contestatoare ar fi afirmat ca nu CJPC B. ar fi datoare ci CRPC Sibiu și că ar fi îndreptat creditoarea către aceasta din urmă, având în vedere că, prin adresa înregistrată la sediul CJPC B. cu nr. 1449/08.04.2010, operatorul economic a solicitat plata atât a cheltuielilor de judecată cât și restituirea sumei achitate ca și amendă contravențională prin ordinul de plata FN din data de 09.02.2009, aceasta fiind informata prin adresa nr. 1501/13.04.2010 asupra faptului că plata amenzii nu a intrat în contul CRPC Sibiu, instituția publică cu personalitate juridică în subordinea ANPC la acea dată, suma fiind achitată într-un cont de amenzi al bugetului de stat, fiind îndrumat pentru recuperarea acelei sume la organul financiar unde a fost achitată amenda.
Mai mult decât atât, recurenta a emis același răspuns intimatei creditoare când aceasta, în data de 29.11.2010 prin adresa înregistrata la sediul CJPC B. sub nr. 5571/29.11.2010 a revenit cu aceleași solicitări: s-a arătat că acesta trebuie sa se adreseze la organul financiar unde sancțiunea a fost achitata, ținând cont de faptul ca amenda s-a plătit . bugetului de stat și nu în contul CRPC Sibiu sau CJPC B..
Intimata creditoare a întreprins demersuri pentru recuperarea acelei sume doar in data de 15.02.2011 când a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind informată asupra faptului că plata acelei amenzi nu figurează în baza lor de date, fiind îndrumată a se adresa catre Trezoreria Sibiu.
Prin adresa nr._/06.06.2011, creditoarea a adresat cererea de restituire a sumei respective catre Trezoreria Sibiu, iar în urma adresei emise de Trezoreria Sibiu cu nr._/08.06.2011 catre CJPC Sibiu, a fost transmis răspunsul nr. 978/09.06.2011 prin care s-a exprimat acordul referitor la transferul sumei de 1.000 lei catre Direcția de Finanțe a Municipiului București in vedere recuperării acelei sume de catre operatorul economic credit, acesta fiind informat de catre Trezoreria Sibiu prin adresa nr._/16.06.2011 că, pentru a putea da curs solicitării de restituire, în conformitate cu prevederile legale, trebuie depusă sentința civilă definitivă și irevocabilă investită cu formulă executorie cât și un cont în care să se poată vira respectiva sumă.
Instanța a analizat greșit calitatea de debitor în cauză, arătând că, debitor este CJPC B. care a fost parte in proces în calitate de intimat ș în nici un caz CRPC Sibiu, fără însă a ține cont de faptul că atât întâmpinarea depusă la instanța de fond cât și întâmpinarea formulată în recurs s-a depus în numele COMISARIATULUI R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR SIBIU, instituție cu personalitate juridică la acea data, iar în decizia civilă pronunțată de Tribunalul B. este menționat fie Inspectoratul R. pentru Protecția Consumatorilor B., fie Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu - B..
În consecință, se solicită admiterea recursului privind petitul având ca obiect restituirea sumei de 1.000 lei achitată ca și amendă contravențională, având în vedere faptul că aceasta nu a fost achitată într-un cont al CRPC Sibiu, respectiv CJPC B., ci într-un cont de amenzi al bugetului de stat iar creditorul a făcut demersuri la Direcția de Finanțe în vederea recuperării acelei sume, fiind posibil ca ea să fi fost deja restituită creditoarei de către Trezoreria Sibiu în urna demersurilor efectuate.
Referitor la obligarea recurentei la plata sumei de 1.000 Iei reprezentând cheltuielile de judecată cât și a sumei de 393,99 lei reprezentând cheltuieli de executare, s-au invocat prevederile O.G. nr. 22/2002, cu modificările ulterioare, care, în art. 1 alin. 1, stabilește faptul că, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achita din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Mai mult decât atât, același act normativ prevede la alin. 2 al art. 1, faptul că, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor si autorităților publice, nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor si obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.
Recurenta arată că, nici la această dată nu are constituit în bugetul propriu un cont aferent acestor cheltuieli, cât și faptul că, potrivit modalității de cheltuire a fondurilor in instituțiile bugetare, nu se pot efectua plăți decât din sumele aprobate în bugetul instituției de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar aceste sume nu au fost alocate in bugetul aprobat al instituției. De asemenea, mijloacele materiale ale instituțiilor publice, au un caracter insesizabil, caracterul insesizabil al bunurilor instituțiilor publice se bazează pe considerentul ca este necesar sa li se asigure autorităților publice un minimum de mijloace materiale care sa le permită funcționarea;
În acest sens, însăși Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 202/04.07.2002 si nr. 161/22.04.2003 a statuat faptul ca ar fi inechitabil a se recunoaște creditorilor instituțiilor publice dreptul de a-și valorifica creanțele împotriva acestora în condițiile dreptului comun, cu consecința perturbării grave a activității care constituie însăși rațiunea de a fi a unor asemenea instituții, iar prin O.G. nr. 22/2002, cu modificările ulterioare, se creează în materia executării creanțelor față de instituțiile publice, un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea ca instituie restricții în urmărirea fondurilor bănești ale acestora, cât și pentru că limitează o atare urmărire exclusivă la fondurile bănești.
În acest context, s-a solicitat instanței acordarea unui termen de grație, sau stabilirea unor termene de plată eșalonată, pentru a se achita suma.
Intimata contestatoare nu a depus întâmpinare.
În recurs s-au depus înscrisuri.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru.
Examinând sentința civilă, în raport cu motivele de recurs și cu probele administrate în cauză, Tribunalul reține următoarele:
În urma înregistrării unei reclamații la sediul CJPC B. a fost efectuat un control la punctul de lucru al operatorului economic, iar în urma constatărilor efectuate în vederea analizării reclamației a fost întocmit un procesul verbal de constatare a contravenției contestat de către petentă. În urma plângerii contravenționale formulate de I. B. NV AMSTERDAM împotriva PVCC nr._/06.02.2009, Judecătoria B. a respins plângerea formulată prin Sentința Civilă nr. 6402/10.06.2009 însă, în recursului formulat, Tribunalul B. prin Decizia Civilă nr. 1355/09.12.2009 a admis recursul, obligând recurenta la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată cât și restituirea sumei de 1.000 lei achitată ca amendă contravențională prin OP din 09.02.2009.
Nu are relevanță sub aspectul calității de debitor faptul că întâmpinările la instanța de fond și la instanța de recurs în dosarul în care s-a pronunțat titlul executoriu s-au depus în numele Comisariatului R. pentru Protecția Consumatorilor Sibiu.
În conținutul titlului executoriu – decizia civilă nr. 1355/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul B. în dos. nr._ – s-a menționat calitatea de parte care a întocmit procesul verbal de contravenție Inspectoratul R. pentru Protecția Consumatorilor B., iar în dispozitivul sentinței civile s-a menționat Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu – B. (f. 93 – 105 dos. fond).
În aceste condiții, contestatoarea ar fi trebuit să invoce în calea de atac a recursului, în dosarul nr._ al Tribunalului B., excepția lipsei calității sale procesuale pasive sau să solicite lămurirea titlului executoriu, în condițiile art. 401 alin. 1/1 Cod proc. civ. sau în condițiile art. 281/1 Cod proc. civ.
Faptul că suma achitată cu titlu de amendă de către intimata creditoare a intrat într-un cont de amenzi al Bugetului de Stat și faptul că debitoarea nu are fonduri alocate restituirii amenzilor și cheltuielilor de judecată, reprezintă motive străine de instituția contestației la executare și nu pot împiedica dreptul creditorului la obținerea executării întocmai a titlului executoriu emis în favoarea sa, având în vedere dispozițiile art. 371/1 alin. 1 Cod proc. civ., privind executarea de bună voie a obligației instituită prin titlul executoriu.
Cu privire la nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, instanța reține că potrivit art. 1 alin.1 „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă” iar potrivit art. 2 „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Din interpretarea textelor legale menționate rezultă că termenul de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 22/2002 se aplică în situația în care debitorul nu poate achita suma solicitată din cauza lipsei de fonduri, acest termen fiind considerat ca suficient pentru ca instituția publică debitoare să facă demersurile necesare pentru alocarea sumei datorate, acest termen curgând de la data comunicării somației din data de 15.06.2011 emise de B. D. & Corșate (f. 6 dos. fond).
Somația contestată în prezenta cauză a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 387 și art. 411 C. iar pentru a putea beneficia de termenul de suspendare a executării silite de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG nr. 22/2002, contestatoarea trebuia să facă dovada faptului că, din cauza lipsei de fonduri, nu își poate îndeplini obligația.
Or în cauză, o astfel de dovadă nu a fost făcută iar contestatoarea nu a comunicat executorului judecătoresc imposibilitatea îndeplinirii obligației sale din cauza lipsei de fonduri.
Totodată titlul executoriu datează din 09.12.2009 iar contestatoarea trebuia să procedeze la executarea de bună voie a sentinței civile potrivit art. 371 ind. 1 alin.1 C., până la momentul formulării cererii de executare silită – 05.05.2011 (f. 92 dos. fond) – având suficient timp pentru a găsi resursele financiare necesare achitării debitului, situație în care invocarea la acest moment a prevederilor O.G. nr. 22/2002 nu mai poate fi făcută
Totodată instanța reține că în virtutea dispozițiilor art. 6 CEDO, obligația stabilită prin decizia civilă nr. 1355/09.12.2009 a Tribunalului B. în sarcina instituției publice contestatoare trebuia să fie îndeplinită de bună voie și nu prin obligarea creditoarei de a apela la serviciile unui executor judecătoresc pentru realizarea creanței sale, neputându-se ignora nici vechimea creanței, după cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Tribunalul reține de asemenea că, nu interesează în cauză, sub aspectul legalității executării silite demarate, corespondența purtată între intimata creditoare și celelalte instituții – contestatoarea recurentă, DGFP Sibiu și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București – intimata demonstrând efectuarea demersurilor sale de recuperare a creanței prin plata de bună voie a acesteia de către instituțiile statului, motiv pentru care, cu atât mai mult nu se poate reține incidența prevederilor O.G. nr. 22/2002.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., recursul declarat de recurentul contestator, incluzând și cererile de suspendare a executării silite și de acordate a unui termen de grație, este neîntemeiat, urmând a fi respins în întregime ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul contestator C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.) împotriva sentinței civile nr. 5110/25.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dos. nr._, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. I. I. M. I. C. R.
Grefier,
C. N.-D.
Red. CR/07.04.2014
Tehnored. CND/08.04.2014
Ex. 2
Jud fond – A. S.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1171/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 72/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
