Revendicare imobiliară. Decizia nr. 335/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 335/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 6862/197/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 335/. publică de la 02 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. F. – judecător
Judecător: D. M.
Grefier: E. M.
Pentru astăzi fiind amânată apelurilor declarate de apelantul pârât S. R., PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, PRIN REPREZ. LEGAL D.G.F.P. BRASOV, apelanta reclamantă B. E. și apelanta pârâtă T. A. –M., împotriva sentinței civile nr._/15.10.2012, pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. E. F.,, având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 20.09.2013, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință de la acel termen de judecată, când s-au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 27.09.2013, iar apoi din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, pentru prezentul termen de judecată când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față constată că, prin Sentința civila nr._/2012 Judecătoria B. a admis in parte actiunea civila formulata si completata de reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, prin DGFP Brasov, T. A.-M., domiciliata in Bucuresti, Soseaua Panduri, nr. 60, ., . constatat trecerea abuziva in proprietatea Statului R., echivalenta cu nulitatea titlului Statului R. de preluare a imobilului situat in Brasov, ., . din doua camere, bucatarie, camara, baie si hol comun cu .. 4 de la pivnita si cota de 25% din puc, inscris in CF nr._ Brasov, nr.top 5272/1/2/II si 5004/2/II. S-a respins actiunea civila formulata de reclamanta in contradictoriu cu parata S. E.-F., cu domiciliul ales la SCA Prediger & C., in Brasov, ., ., judetul Brasov, ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva. S-a respins capatul 2 de cerere avand ca obiect obligarea paratelor sa lase reclamantei imobilul in deplina proprietate si posesie, ca neintemeiat.
În considerentele acestei hotărâri s-au reținut, în esență, următoarele:
Imobilul in litigiu este situat in Brasov, ., . din doua camere, bucatarie, camara, baie si hol comun cu .. 4 de la pivnita si cota de 25% din puc in care intra si terenul de 268,20 mp, inscris in CF nr._ Brasov, nr.top 5272/1/2,5004/2 totul/II.
La plecarea din Romania a reclamantei si a sotului ei, in prezent decedat, apartamentul indicat a fost preluat de catre S. roman fara plata in temeiul Decretului nr. 223/1974. Preluarea s-a facut in baza Deciziei nr. 275/24.04.1980.
Apoi, imobilul a fost cumparat de catre parata S. E.-F. prin contractul de vanzare-cumparare nr._/22.07.1997 prin care S. R., prin mandatar R.A. RIAL, a vandut imobilul cumparatoarei in baza Legii nr. 112/1995. Cu privire la acest act juridic sinalagmatic, instantele de judecata s-au pronuntat anterior in sensul valabilitatii sale.
Proprietar tabular astazi este parata T. A.-M., cu titlu de drept de cumparare ca bun propriu in anul 2007, asa cum rezulta din extrasul cf (fila 47 – dos.Tb.Bv.). Instanta retine ca fiind esentiala imprejurarea ca, la momentul dobandirii dreptului de proprietate de catre parata T. A.-M., nu era notat vreun proces in cartea funciara.
Orice analiza in speta dedusa judecatii se bazeaza pe analiza titlului cu care S. roman a preluat imobilul, respectiv analiza asupra valabilitatii Decretului nr. 223 / 1974 in temeiul caruia, dupa plecarea din tara a reclamantei si sotului ei, s – a emis Decizia nr. 275/24.04.1980 a Consiliului Popular al Judetului Brasov.
Urmeaza a analiza, deci, acest titlu, respectiv a Decretului nr. 223 / 1974 si, drept consecinta, a titlului emis in baza Decretului nr. 223 / 1974, existenta si valabilitatea lui:
Art. 1 din Decretul nr. 223 / 1974 prevede ca “In R.S.R. constructiile si terenurile pot fi detinute in proprietate de catre persoanele fizice numiat daca au domiciliul in tara”.
In doctrina si practica s – a conturat conceptia ca acest decret a fost, de principiu, neconstitutional. Astfel:
Art. 36 al. 1 din Constitutia din 1965 prevede ca: ”Dreptul de proprietate personala este ocrotit de lege”, obiect al acestui drept constituindu – se din “casa de locuit, gospodaria de pe langa ea si terenul pe care ele se afla” ( art. 36 al. 2 ).
Art. 17 al. 1 din Constitutia din 1965 prevede ca: ”cetatenii Republicii Socialiste Romania, fara deosebire de nationalitate, rasa, sex sau religie, sunt egali in drepturi in toate domeniile […]”.
Privit prin prisma celor doua texte citate anterior, rezulta ca spiritul Constitutiei din 1965 ar fi fost acela de a nu permite discriminari intre cetatenii romani, nici macar in functie de locul unde isi au domiciliul, in Romania sau in strainatate.
In concluzie, Decretul nr. 223 / 1974 a fost, din principiu, neconstitutional.
Situatia trebuie insa analizata si in speta, nu doar in principiu, pornind de la faptul preluarii fara plata, dupa cum urmeaza:
Preluarea imobilului din proprietatea reclamantei si a sotului acesteia si trecerea lui in proprietatea Statului R., compus din casa si teren, s – a facut fara plata in temeiul art. 1 al. 1 din aceasta decizie.
Astfel, preluarea imobilului s – a facut in baza art. 3 din Decretul nr. 223 / 1974, potrivit cu care: “constructiile apartinand persoanelor care au plecat in mod definitiv din tara […] trec fara plata in proprietatea statului”.
Masura trecerii fara plata in proprietatea Statului R. apare drept o sanctiune, fiind legata de situatia in care proprietarul paraseste definitiv Republica Socialista Romania.
Totodata, in nici unul dintre regimurile constitutionale comuniste dintre 1948 si 1990 nu pot fi recunoscute efecte juridice acestor preluari, in sensul preluarii cu titlu valabil, acolo unde a lipsit plata ori despagubirea ori acolo unde ea nu a fost conforma cu valoarea de piata a imobilului preluat, deoarece nici una dintre constitutiile respective nu a omis sa acorde o minima ocrotire “proprietatii personale”.
In final, atat timp cat exista norme constitutionale de ocrotire, chiar si minima, a proprietatii, nu se poate concepe o schimbare legitima a titularului dreptului decat daca exista consimtamantul sau ori, in lipsa acestuia, in cazuri prevazute de legea fundamentala si, oricum, in schimbul unei despagubiri.
Decretul nr. 223 / 1974 a fost contrar Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, adoptata de Adunarea Generala O.N.U. la 10. 12. 1946, si la care Romania era parte semnatara:
Astfel: art. 17 pct. 1 si 2 prevad ca: “orice persoana are dreptul la proprietate […], nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa”.
Decretul nr. 223 / 1974, act de rang inferior Codului civil, a fost contrar art. 481 C.civil, text neabrogat in perioada comunista.
Astfel: art. 481 C.civ. prevede ca “nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire”.
Asadar, desi imobilul a fost preluat cu titlu, respectiv in baza Deciziei date in temeiul Decretului 223 / 1974, asa cum au retinut anterior si instantele de judecata ce au mai analizat cauza sub alte aspecte, insa acesta nu a fost valabil.
Instanta a reținut ca, in regim de cf, este imposibil de invocat compararea titlurilor daca titlul din cartea funciara (in cazul de fata titlurile consecutive ale dobanditoarelor succesive S. E.-F. si T. A.-M.) nu sunt . si fara revenirea la situatia anterioara de cf. Altfel spus, chiar daca instanta ar compara titlurile, tot nu poate dispune intabularea in cf a reclamantei fara desfiintarea prealabila a titlurilor de proprietate inscrise succesiv in cf.
In concluzie, pentru faptul ca reclamanta nu este proprietara tabulara si nici nu a devenit/redevenit proprietara tabulara in vreo modalitate pe calea prezentei actiuni, ea nu poate revendica proprietatea, respectiv nu poate cere posesia aflata la altul.
Împotriva soluției au declarat apel reclamanta B. E. și pârâții T. A. M. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B.
În motivarea apelului reclamanta a criticat soluția pronunțată asupra petitului vizând revendicarea imobilului arătând că atâta vreme cât instanța a constatat că imobilul a fost preluat fără titlu de către S. Român, soții B. își regăsesc vocația și prerogativele dreptului de proprietate anterior înscris în CF.
Reclamanta s-a bazat pe revendicarea unui titlu de proprietate intabulat dar radiat nelegal iar nu pe un contract translativ de proprietate care nu a fost niciodată intabulat.
Dreptul reclamantei este preexistent tuturor celorlalte drepturi, fiind deci mai caracterizat, apt de a fi luat în seamă și de a prevala celorlalte titluri.
Pârâtul S. Român a criticat soluția pronunțată, invocând excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia având în vedere faptul că imobilul care face obiectul litigiului se află pe teritoriul administrativ al Municipiului B. prin primar, impozitele aferente imobilului se fac venit la bugetul local.
S. Român are calitatea de terț față de raporturile juridice existențe între reclamantă și ceilalți pârâți cu privire la situația juridică a imobilului în cauză.
Prin legea 213/1998 se stabilește foarte clar că ministerul finanțelor Publice reprezintă S. Român doar în cea ce privește bunurile aflate în proprietatea acestuia.
Prin apelul declarat, pârâta T. A. M. arată că s-ar fi impus cercetarea interesului în promovarea petitului privind constatarea nevalabilității titlului de preluare a Statului Român.
Cererea formulată nu asigură realizarea niciunui folos practic material sau moral în condițiile în care reclamanta nu a uzat de dispozițiile legii speciale, respectiv de dispozițiile legii 10/2001.
În condițiile în care legiuitorul a consacrat principiul bunei credințea dobânditorului imobilului în materia imobilelor preluate de statul Român în perioada 6 martie_89, constatarea nevalabilității titlului statului nu poate conduce la o comparare a titlurilor de proprietate cum se tinde în prezenta cauză.
În ceea ce privește apelul declarat de S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta critică soluția invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia.
Tribunalul apreciază excepția ca fiind neîntemeiată întrucât pe lângă petitul privind revendicarea imobilului unde ar prezenta relevanță dacă acesta se află în patrimoniul public sau privat, reclamanta solicitat și constatarea nevalabilității titlului de preluare a acestui imobil- petit față de care, S. Român este sigurul care justifică legitimare procesuală pasivă.
Prin urmare, apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins.
În ceea ce privește apelul reclamantei B. E., acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Având în vedere că imobilul revendicat face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89, categorie ce face obiectul unei reglementări speciale cuprinse în Legea nr.10/2001, la soluționarea pricinii, trebuie avut în vedere în primul rând, prevederile cuprinse în legea specială.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil cât și la cele preluate de stat fără titlu valabil, precum și la relația persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute.
Criteriul de analiză al acțiunii în revendicare nu îl reprezintă compararea titlurilor înfățișate de părți din perspectiva regulilor clasice, ci a celor cuprinse în decizia în interesul legii nr. 33/2008.
Astfel, după . Legii nr.10/2001, reclamanta avea posibilitatea să atace în justiție contractul de vânzare-cumpărare, respectiv să solicite constatarea nulității acestuia, ceea ce a și făcut, însă acțiunea a fost respinsă, reținându-se că actul juridic a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor imperative ale legii 112/1995 iar vânzătorul era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului atacat.(Decizia civila nr.402/2004 pronunțată în dosarul nr.589/2004 irevocabilă prin decizia nr.253/2005).
În condițiile date, dreptul de proprietate dobândit de pârâtă s-a consolidat, iar aceasta a dobândit, totodată, speranța legitimă conferită de legea în vigoare că, nefiindu-i anulat contractul de vânzare-cumpărare, este îndreptățită să păstreze imobilul care, conform art.18, nu mai putea fi restituit în natură fostului proprietar.
Față de cele arătate, Tribunalul constată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu respectarea legii, fiind în concordanță și cu decizia nr.33/2008 pronunțată în interesul legii de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pârâta este deținătoarea unui „bun” în sensul Convenției și protejată de principiul securității raporturilor juridice, ținând cont și de cele arătate în cele ce urmează.
Analiza valabilității titlului statului nu prezintă relevanță în cauză atât timp cât titlul subdobânditorului nu a fost desființat.
În Hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții contra României din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 778 din 22.11.2010, Curtea a reținut că:„un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei prevederi. Noțiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puțin o "speranță legitimă" de a obține beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
Existența unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie, instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administrației de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, care ține de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi." Față de aceste considerente, se constată că, întrucât reclamantului nu i s-a recunoscut printr-o hotărâre judecătorească anterioară dreptul la restituire a imobilului solicitat în prezenta cauză, constatarea nevalabilității titlului statului nu atrage după sine, în mod automat, un drept de restituire, atâta vreme cât titlul subdobânditorului nu a fost desființat.
Pe de altă parte, nu se poate reține că prin soluția pronunțată s-ar încălca dreptul de acces la justiție al reclamantei, întrucât acest drept nu echivalează cu o soluție favorabilă în demersul judiciar promovat de aceasta, ci presupune posibilitatea părților de a deduce judecății unei instanțe imparțiale și independente pretențiile lor și de a se bucura, în procesul astfel declanșat, de toate garanțiile procesuale oferite de lege, ceea ce, în speță, s-a și întâmplat.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâta T. A. M.:
În condițiile în care însă reclamanta nu a uzat de procedura prevăzută de legea specială de reparație, solicitarea privind constatarea nevalabilității titlului statului apare, într-adevăr, ca lipsită de interes, astfel cum se invocă de către apelantă, neputând fi valorificată în cadrul unei proceduri judiciare de drept comun, căci s-ar ajunge în acest mod la eludarea prevederilor legii speciale.
Soluționarea unei cereri de constatare a nevalabilității titlului statului în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun ar crea astfel posibilitatea, pentru părțile litigante care nu au uzat de dispozițiile Legii nr.10/2001, de a obține, în afara cadrului legal stabilit prin actul normativ arătat, satisfacerea pretențiilor lor legate de imobile și situații ce cad sub incidența acestei legi, situație de natură să încalce atât principiul securității raporturilor juridice, cât și principiul prevalenței legii speciale față de legea generală.
Tribunalul apreciază că un argument în plus pentru respingerea capătului de cerere privind constatarea nevalabilității titlului Statului este dat și de soluția pronunțată asupra celuilalt capăt de cerere din acțiune, privind revendicarea imobilului. În condițiile în care această cerere a fost respinsă este evident că apelanta - reclamantă nu justifică un interes legitim pentru constatarea nevalabilității titlului statului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art.297 din codul de procedură civilă, apelul declarat de pârâta T. A. M. va fi admis, sentința apelată va fi schimbată în sesnul că instanța va respinge în totalitate acțiunea formulată de reclamanta B. E. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și T. A. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelantele S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și B. E. împotriva sentinței civile nr._/15.10..2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă T. A. M. împotriva aceleași sentințe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge actiunea civila formulata si completata de reclamanta B. E., cu domiciliul ales in vederea comunicarii actelor de procedura la mandatar A. R., in municipiul Brasov, .. 23, ., ., în contradictoriu cu pârâții:
1) Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, prin DGFP Brasov, cu sediul in Brasov, .. 7, judetul Brasov;
2) T. A.-M., domiciliata in Bucuresti, Soseaua Panduri, nr. 60, ., .> Păstrează restul dispozițiilor din sentința apelată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
N. FaghiDaniel M.
GREFIER
E. M.
Plecată din instanță
Semnează Grefier Șef Secția I Civilă I. M.
Red. N.F./21.01.2014
Tehnored. C.S./22.01.2014
- 6 ex. –
A. S.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 11-03-2013, Tribunalul BRAŞOV | Contestaţie la executare. Decizia nr. 437/2013. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
