Reziliere contract. Decizia nr. 863/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 863/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 292/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 863/R
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. F. - judecător
JUDECĂTOR :I. L.
JUDECĂTOR: D. O. P.
Grefier: C. N.-D.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de către contestatorii Ș. A. și Ș. G., în contradictoriu cu intimata reclamantă . și cu intimații S. M., Ș. R., Ș. S. și S. M. I., împotriva Deciziei civile nr. 1697/21.12.2012, pronunțate de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatar B. V., pentru contestatori Ș. A., Ș. G. și pentru intimata S. M., lipsă fiind intimata reclamantă și intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța constată că a fost atașat dosarul nr._ în care a fost pronunțată decizia contestată.
Neexistând alte chestiuni prealabile de invoca, instanța acordă cuvântul mandatarului contestatorilor în probațiune.
Mandatarul contestatorilor solicită admiterea probei cu înscrisul depus la dosarul cauzei, constând în copia cărții de identitate a contestatorului Ș. G..
În urma deliberării, în conformitate cu dispozițiile art. 167 Cod procedură civilă, instanța admite, pentru contestatorul Ș. G., proba cu înscrisul constând în copia cărții de identitate.
Mandatarul contestatorilor depune la dosar concluzii scrise.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare dedusă judecății.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. decizia civilă nr. 1697/R/21.12.2012, Tribunalul B. a respinge excepția autorității de lucru judecat, excepția nulității contractului de închiriere, excepția puterii de lucru judecat. A anulat cererea de recurs formulată de recurenta S. A. și a respins cererea de recurs formulată de recurenta S. M..
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele:
Art. 162 C.pr.civ. stabilește că excepțiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.
Excepția autorității de lucru judecat, excepția nulității contractului de închiriere și excepția puterii de lucru judecat sunt excepții de fond cu caracter absolut, astfel încât pot fi invocate în orice stare a pricinii.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, tribunalul a constatat că în speță nu subzistă, în mod cumulativ, tripla identitate de obiect, părți și cauză, prescrisă de art. 1201 din vechiul Cod civil.
Cauza care formează obiectul dosarului civil nr._ nu a fost soluționată de către instanță, iar obiectul acesteia vizează rezilierea aceluiași contrat de închiriere pentru neplata chiriei într-o perioadă diferită de cea care formează obiectul prezentei judecăți, cauza acțiunii fiind evident diferită.
S-a reținut că excepția autorității de lucru judecat se impune a fi respinsă.
Relativ la excepția nulității absolute a contractului de închiriere, instanța a constatat că această excepție este vădit neîntemeiată deoarece valabilitatea contractului de închiriere nr. 7858 din 05.05.2009, a fost cercetată cu putere de lucru judecat de către instanță, atunci când, prin Sentința civilă nr._ pronunțată de Judecătoria B. la data de 11.12.2009, în dosarul nr._/197/2008, irevocabilă prin respingerea recursului, instanța a reținut existența și valabilitatea contractului de închiriere contestat în prezent, astfel încât a obligat-o pe intimata - reclamantă să îi vândă recurentei - pârâte imobilul care formează obiectul locațiunii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001.
Totodată, tribunalul a reținut că recurenta - pârâtă a manifestat în timp o atitudine oscilantă, relativ la valabilitatea contractul de închiriere nr. 7858 din 05.05.2009, încheiat de aceasta cu intimata - reclamantă. Atunci când a solicitat instanței de judecată să oblige intimata - reclamantă să îi vândă imobilul deținut în locațiune, a considerat contractul de închiriere ca fiind valabil încheiat prevalându-se de calitatea sa de titular al dreptului de locațiune și a dreptului de a opta pentru cumpărare, însă atunci când i se solicită plata contravalorii locațiunii invocă nulitatea aceluiași contract de închiriere, ceea ce înseamnă că aceasta valorizează respectivul contract de închiriere după interesul de moment, obiectul și cauza judecății, în care este invocată existența contractului.
Pe cale de consecință, excepția nulității contractului de închiriere a fost respinsă.
În cauza care a format obiectul dosarului civil nr._/197/2008, în care Judecătoria B. a pronunțat la data 11.12.2009, Sentința civilă nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, instanța reținând cu putere de lucru judecat valabilitatea contractului de închiriere a obligat pe intimata - reclamantă să îi vândă recurentei - pârâte imobilul care formează obiectul locațiunii.
Până la momentul la care recurenta - pârâtă va înțelege să își valorifice dreptul de creanță rezultat din hotărârea anterior evocată, acesta are doar calitatea de locatar în imobilul care formează obiectul contractului de locațiune nr. 7858 din 05.05.2009, ceea ce nu exclude dreptul părții inocente de cere desființarea pentru viitor a locațiunii în cazul în care consideră că cealaltă parte contractantă este în culpă pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
Astfel, neexistând aspecte lămurite cu putere de lucru judecat prin hotărârea mai sus menționată, incompatibile cu pretențiile care au format obiectul prezentei judecăți, nu subzistă temeiuri pentru recunoașterea puterii de lucru judecat în sensul celor pretinse de recurenta - pârâtă, această excepție urmând a fi respinsă.
Cu privire la motivele de recurs legate de neîndeplinirea proceduri de citare în fața primei instanțe, cu pârâta - intimată Ș. A. - la termenul la care au fost administrate probele precum și la cel la care a fost dezbătut fondul - 22.02.2012, iar cu pârâții - intimați Ș. G. și Ș. S., pentru termenul de judecată de la data de 09.03.2011, tribunalul a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 85 C.pr.civ. instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.
Neîndeplinirea procedurii de citare cu una dintre părți, constituie o cauză de nulitate condiționată a actelor de procedură efectuate de către instanță concomitent și succesiv existenței acestei neregularități, având în vedere dispozițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ. care stabilesc că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Astfel, fiind incidentă o nulitate condiționată de existența unei vătămări, aceasta poate fi invocată numai de partea care are interes în acest sens, și numai in limine litis, adică la prima zi de înfățișare care a urmat acestei neregularități, având în vedere dispozițiile art. 108 alin. 2 și 3 C.pr.civ.
Cum neregularitatea privind citarea pârâților - intimați, Ș. A., Ș. G. și Ș. S., nu a fost invocată de către aceștia la momentul procedural anterior evocat, critica recurentei cu privire la acest aspect nu poate fi primită, deoarece, în primul rând nu aceasta este persoana care are interesul invocării neregularității, în sensul arătat de art. 108 alin. 2 C.pr.civ. și nici momentul procesual este activ, cel puțin în ceea ce îi privește pe pârâții - intimați Ș. G. și Ș. S..
S-a reținut că aceleași considerente sunt incidente și cu privire la aspectele legate de comunicarea de către intimata - recurentă a actului de procedură intitulat „PRECIZARE DE ACȚIUNE”, atât din punct de vedere al sancțiunii care intervine cât și în ceea ce privește persoana îndreptățită să invoce neregularitate și momentul procesual.
P. urmare, nici critica privind comunicarea de către intimata - recurentă a actului de procedură intitulat „PRECIZARE DE ACȚIUNE” pentru dosarul_ iar nu pentru dosarul_, nu a fost primită de către tribunal.
P. cererea de chemare în judecată formulată de intimata - reclamantă .., aceasta a solicitat constatarea rezilierii contractului de închiriere nr. 7858 din 25.05.1999 și a actului adițional nr. 1 din data de 05.07.2004, ambele încheiate de recurenta - pârâtă S. M., în calitate de titulară de contract și intimații - pârâți în calitate de membrii ai familiei acesteia.
Cu toate acestea, prin cererea de chemare în judecată și precizarea depusă, intimata - recurentă nu a invocat și nu s-a prevalat de existența unui pact comisoriu expres, iar invocarea dispozițiilor art. 1439 din vechiul cod civil - care se referă la dreptul unei dintre părți de a cere desființarea contractului de locațiune în cazul în care cealaltă parte nu își îndeplinește obligațiile corelative - precum și art. 25 lit. b din Legea nr. 114/1996, care consacră dreptul proprietarului de a cere rezilierea în situația în care chiriașul nu își îndeplinește obligația de plată a chiriei timp de 3 luni consecutiv, conduce la ideea că intimata - reclamantă a dorit rezilierea contractului, iar nu simpla constatare a acestei cauze de desființare ex nunc a locațiunii.
De altfel, instanța este ținută să se pronunțe în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 6 C.pr.civ. asupra obiectului cererii de chemare în judecată, astfel după cum rezultă din petitele acesteia, prin raportare la temeiurile de fapt și de drept pe care se întemeiază pretențiile, nefiind ținută de denumirea dată pretențiilor, acceptându-se că există situații în care aceste pretenții să fie denumite greșit ori în neconcordanță cu voința părții, astfel după cum rezultă din coroborarea temeiurilor de fapt cu cele de drept.
P. urmare, nu se poate reține că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut de către intimata - reclamantă.
Dar, chiar dacă prin reductio ad absurdum, s-ar reține că prima instanță a pronunțat ceea ce nu s-a cerut, această pretinsă eroare putea fi invocată cel mult de către intimata - reclamantă în calitatea sa de titulară a drepturilor pentru a căror protecție pornit procedura jurisdicțională - din punctul de vedere al recurentei respectiva critică fiind lipsită de interes, deoarece pentru aceasta constatarea rezilierii convenționale, ori rezilierea judiciară, au aceleași efecte - desființarea pentru viitor a locațiunii.
S-a reținut, astfel, că nici critica privind împrejurarea că prima instanță a pronunțat ceea ce nu s-a cerut nu poate fi acceptată de către instanța de recurs.
Instanța nu a fost învestită să se pronunțe asupra excepției nulității absolute a contractului de închiriere, deoarece respectiva excepție a fost invocată printr-o notă depusă la dosar la data de 23.02.2012 (fila 227), după ce dezbaterile în fața primei instanțe au fost închise, conform Încheierii din data de 22.02.2012, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29.02.2012. Or, recurenta - pârâtă exercitându-și cu bună - credință drepturile procesuale, putea supune dezbaterii această chestiune pe cale de excepție, prin întâmpinare sau chiar și ulterior până la închiderea dezbaterilor, ceea ce nu s-a întâmplat, iar pe cale de consecință propria-i turpitudine nu îi poate fi acceptată în calea de atac ca și temei pentru casarea ori modificarea sentinței recurate.
În consecință, nici critica referitoare la omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției nulității contractului de închiriere nr. 7858 din 25.05.1999, nu poate fi acceptată.
În cazul locuințelor locuințele care aparțin domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cuantumul chiriei lunare se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 26 - 31 din O.U.G. nr. 40/1999, având la bază tarife, fără a se putea depăși un anumit procent din veniturile familie, astfel după cum corect a reținut prima instanță.
Cum recurenta - pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală, impusă de art. 31 alin. 2 din O.U.G. nr. 40/1999, și convențională, stabilită prin contractul de închiriere nr. 7858 din 25.05.1999 - privind modificările intervenite în cuantumul veniturilor realizate de către familia sa, fiind în culpă sub acest aspect, nu i se poate imputa intimatei - recurente eronata stabilire a cuantumului chiriei lunare, chiar reală dacă ar fi această situație.
Pe cale de consecință, nu poate fi acceptată critica recurentei - pârâte relativă la fișele de calcul ale chiriei, cu atât mai mult cu cât până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv a cererii reconvenționale, recurenta nu a făcut dovada exprimării vreunei nemulțumiri cu privire la cuantumul chiriei, astfel încât să devină incidente dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 40/1999.
Potrivit art. 244 alin 1 pct. 1 C.pr.civ. instanța poate suspenda judecata unei cauze în situația în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența unui drept care formează obiectul unei alte judecăți.
Această cauză de suspendare, fiind una legală facultativă, instanța în fața căreia se formulează o astfel de cerere este ținută să analize dacă soluționarea unei alte cauze are sau nu o înrâurire asupra cauzei cu privire la care sa solicitat suspendarea, și dacă da, în ce măsură se produce această înrâurire, dispunând motivat, în consecință, cu privire la soluția aleasă a fi dată cereri de suspendare.
Cauza în raport cu care recurenta - pârâtă a solicitat suspendarea judecății, iar prima instanță prin Încheierea din 22.02.2012 a respins această cerere, are ca și obiect cererea recurentei - pârâte privind constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr. 7858 din 05.05.2009, încheiat de aceasta cu intimata - reclamantă, fiind înregistrată la Judecătoria B. sub nr._/197/2011.
S-a reținut că soluția primei instanțe relativ la cererea de suspendare a judecății formulată de recurenta - pârâtă în condițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. a fost legală și temeinică, deoarece hotărârea dată relativ la nulitatea absolută a contractului de închiriere mai sus evocat nu influențează în nici un fel soluția dată prezentei cauze - nulitatea având ca și efect desființarea și pentru trecut a contractului, ceea ce echivalează cu inexistența dreptului locativ al recurentei - pârâte asupra imobilului care a format obiectul locațiunii, respectiv a dreptului de a mai ocupa acel imobil, dispoziția de evacuare fiind cu a fortiori justificată, iar păstrarea contractului, înseamnă o confirmare a valabilității sale, ceea ce nu exclude însă desființare pentru viitor a acestuia, prin reziliere.
Nulitatea contractului nu ar produce însă efecte asupra obligației de plată a folosinței locuinței, având în vedere faptul ocupării acesteia pe perioada în care contractul eventual desființat a produs efecte.
S-a reținut că, pentru considerentele expuse, nici critica referitoare la modul de soluționare de către prima instanță a cererii de suspendare a judecății, nu poate fi acceptată.
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestație în anulare recurenta Ș. A. și intimatul Ș. G., prin care au solicitat să se anuleze hotărârea atacată.
În motivare, contestatorul Ș. G. a învederat că nu a fost legal citat la nici un termen de judecată în recurs. A precizat că este adevărat faptul că și-a schimbat domiciliul de mai multe ori, însă, potrivit art. 98 C.p.civ., instanța este obligată că îl citeze la domiciliul indicat la judecătorie, nefiind obligat să încunoștințeze despre schimbarea domiciliului.
În motivarea contestației, contestatoarea Ș. A. a arătat că nu a fost legal citată la prima instanță, nici la administrarea probelor și nici la dezbateri, așa încât conform art. 312 al. 5 C.p.civ., instanța de recurs trebuia să caseze sentința recurată.
A precizat contestatoarea că la judecata în recurs, contestatorul Ș. G. nu a fost legal citat.
Totodată, a menționat că a formulat cerere de ajutor public judiciar, însă instanța a refuzat să o soluționeze, iar judecătorul S. Ș. M. era incompatibilă.
Au precizat în continuare contestatorii că au primit precizare de acțiune din dosarul_, iar instanța s-a pronunțat în dosarul_, iar mai mult, precizarea nu a fost timbrată corespunzător, fiind modificată acțiunea.
P. serviciul registratură al instanței, la data de 20.02.2013, contestatorii au completat motivele contestației în anulare.
În completare, contestatorii au învederat, în esență, că intimatul pârât S. M. I. nu a fost legal citat în fața instanței de fond, fiind citat Ș. M. I..
Au menționat că tribunalul B. nu avea competența materială să soluționeze recursul, competența aparținându-i tribunalului de minori în condițiile în care recurenta reclamantă a chemat în judecată cinci minori pentru a-i plăti chirie.
Contestatorii au învederat că instanța de recurs a omis să se pronunțe pe pct. 2, 6 și 9 al motivelor de recurs. Totodată, nu au fost puse în discuție toate excepțiile invocate prin nota de ședință depusă la Registratură la data de 05.12.2012, pronunțându-se în baza unor înscrisuri falsificate, contractul de închiriere nr. 7858/25.05.1999 fiind fals.
Au precizat că ambele instanțe s-au pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut. Astfel, . a solicitat să se constate rezilierea contractului, iar instanțele au decis rezilierea contractului, fiind diferență între constatarea rezilierii și anularea contractului prin reziliere.
În drept, contestația în anulare nu a fost întemeiată.
Contestația în anulare a fost legal timbrată cu 10lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
În apărare, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca netemeinică și nelegală.
În drept, au fost invocate dispoz. art. 320 al. 2 C.p.civ.
În susținerea contestației în anulare, contestatorii au solicitat și instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisul constând în copia CI aparținând contestatorului Ș. G..
Examinând contestația în anulare în raport de motivele formulate, dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, comună și nesuspensivă de executare, fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 si art. 318 Cod Procedură Civilă, iar nu pentru greșita apreciere asupra aplicării dispozițiilor legale ori a probelor.
Contestația în anulare este de două feluri, și anume contestație în anulare obișnuită și contestație în anulare specială.
În cauză, față de motivele invocate prin contestația în anulare astfel cum a fost formulată și completată, se reține că îmbracă ambele forme ale sale, contestatorii invocând atât motivele prevăzute de art. 317 al. 1 pct. 1 și 2, cât și cele prev. de art. 318 al. 1 C.p.civ.
În ceea ce privește primul motiv al contestației invocat de contestatorul Ș. G., se rețin următoarele:
Din analiza dosarului de recurs, se remarcă faptul că partea contestatoare a fost citată la domiciliul de pe ., dovada îndeplinirii procedurii de citare fiind restituită la dosarul cauzei cu mențiunea destinatar necunoscut (f. 16 dosar recurs).
În raport cu acest fapt, la termenul din data de 14.06.2012, instanța de recurs a constatat neîndeplinirea procedurii de citare, interpelându-l pe mandatarul recurentei pârâte S. M., despre domiciliul actual al acestei părți. Acesta a învederat că nu cunoaște adresa contestatorului (f.31 dosar de recurs).
La termenul din data de 06.12.2012 (f.129 dosar de recurs), același mandatar învederează instanței faptul că, în ziua respectivă, a luat cunoștință despre schimbarea domiciliului contestatorului, în B., . constatat faptul că la fila 179 din dosarul de fond, se află copia CI a părții, acesta figurând domiciliat în B., .> În raport cu acest aspect, instanța de recurs a constatat aplicabilitatea dispoz. art. 98 C.p.civ., apreciind procedura legal îndeplinită cu contestatorul față de lipsa acestuia de diligența de a încunoștința instanța și partea adversă despre schimbarea domiciliului său.
Analizând încheierea din 14.09.2011 (f.180 dosar de fond), se remarcă faptul că mandatarul recurentei pârâte S. M. a depus la dosarul cauzei copia CI a contestatorului Ș. G., din care rezulta că domiciliul său era pe ..
P. urmare, în raport cu toate aceste considerente, tribunalul reține că judecata în fața instanței de recurs, s-a făcut conform dispoz. art. 98 C.p.civ., în condițiile în care contestatorului îi incumbă obligația legală, potrivit acestui text de lege, de a încunoștința instanța și partea adversă despre schimbarea domiciliului său.
Or, în condițiile în care nu a făcut o astfel de încunoștințare, în mod legal acesta a fost citat la ultimul domiciliu cunoscut, cel din B., ., indicat de chiar mandatarul intimatei S. M., respectiv mandatarul său în cadrul acestei căi extraordinare de atac.
Instanța de recurs a făcut tocmai aplicarea sancțiunii specifice neîndeplinirii acestei obligații legale, consacrate de art. 98 C.p.civ., și anume nu a ținut seama de noul domiciliu al contestatorului, de pe . legal îndeplinită la ultimul domiciliu cunoscut.
Se reține faptul că susținerile contestatorului în sensul că trebuia citat la domiciliul indicat în fața instanței de fond nu sunt întemeiate în condițiile în care instanța de fond a luat cunoștință despre schimbarea domiciliului acestei părți, din relațiile comunicate la solicitarea sa, conform încheierii din data de 26.10.2011 (f. 189 dosar de fond), relații atașate la fila 201 din dosarul de fond și copia CI depusă la termenul din 14.09.2011, conform celor mai sus menționate, dispunând citarea la acel nou domiciliu.
Or, în condițiile în care instanța de fond a avut rol activ și față de dispoz. art. 85 și 107 C.p.civ., în mod corect, contestatorul a fost citat de instanța de fond și apoi de către cea de recurs la domiciliul de pe ..
În raport cu toate aceste considerente, primul motiv al contestației în anulare nu este întemeiat.
În ceea ce privește primul motiv de contestație invocat de contestatoarea Ș. A., tribunalul reține inadmisibilitatea acestuia.
Astfel, se reține că pentru ca această cale extraordinară de atac, să fie admisibilă, trebuie ca hotărârea atacată să fie irevocabilă și motivele care se invocă să nu fi putut fi invocate pe căile de reformare comune, adică apelul sau recursul.
P. urmare, se reține că ori de câte ori, partea a avut la dispoziție cel puțin una dintre căile de atac de reformare comune și nu a folosit-o, sau, în cazul de față, a folosit-o, însă cererea de recurs a fost anulată ca netimbrată, contestația în anulare este inadmisibilă.
Se reține, astfel, că partea nu are un drept de opțiune între apel ori recurs, după caz, și contestație în anulare, iar față de anularea cererii de recurs pentru nelegală timbrare, nelegala sa citare în fața instanței de fond nu poate fi reiterat în cadrul contestației în anulare.
P. formularea contestației în anulare de față, contestatoarea tinde la rejudecarea recursului său prin care a invocat acest motiv, motivele de contestație în anulare invocate în acest sens fiind anularea așa zis nelegală a cererii de recurs deși la termenul de judecată respectiv pretinde că era lipsă de procedură cu contestatorul Ș. G. și formularea cererii de ajutor public judiciar lăsate nesoluționate de instanța de recurs.
Se reține, sub un prim aspect, faptul că neîndeplinirea procedurii de citare cu o parte atrage nulitatea relativă, expres prevăzută de art. 100 al.3 C.p.civ.
Față de caracterul relativ al nulității ca sancțiune de drept procesual civil, se reține că lipsa de procedură pentru termenul la care a avut loc anularea cererii de recurs formulate de contestatoarea Ș. A. putea fi invocată numai de către contestatorul Ș. G., conform art. 108 al. 2 și 3 C.p.civ.
Or, astfel cum s-a reținut mai sus, pe de o parte motivul de contestație invocat în acest sens de contestatorul Ș. G. a fost găsit neîntemeiat, iar pe de altă parte, contestatoarea nu are interes în a invoca nulitatea relativă ce îl privește pe contestator.
Așadar, în condițiile în care s-a reținut că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu contestatorul în fața instanței de recurs, motivul de contestație invocat de contestatoare nu este întemeiat. Pe cale de consecință, recursul său a fost în mod corect anulat de instanța de recurs, față de lipsa plății taxei de timbru și a timbrului judiciar.
În același sens, se reține că cererea de ajutor public judiciar a fost formulată de contestatoare ulterior anulării cererii de recurs, așa încât, în mod corect, instanța de recurs nu a mai procedat la soluționarea acesteia, fiind dezînvestită cu judecata cererii sale de recurs.
Aceleași considerente expuse anterior privind caracterul relativ al nulității sunt incidente și în cazul celui de-al treilea motiv al contestației, prin care contestatorii invocă lipsa de procedură cu intimatul S. M. I., aceștia neavând interes pentru a invoca această neregularitate procedurală.
Mai mult, se remarcă faptul că ceea ce se invocă este lipsa de procedură cu această parte în fața instanței de fond, sens în care tribunalul a reținut anterior că această neregularitate nu se poate invoca direct în cadrul contestației în anulare, trebuind a fi invocat în cadrul căilor de atac comune de reformare, un astfel de motiv fiind inadmisibil.
Relativ la motivul de contestație constând în necomunicarea precizării de acțiune din dosarul_, ci dintr-un alt dosar se reține că a reprezentat motiv de recurs, fiind analizat de către instanța de control judiciar, așa încât reiterarea lui pe calea prezentei căi de atac extraordinare este inadmisibilă, neputând face obiect al analizei de față, în caz contrar, prezenta cale extraordinară de atac transformându-se într-un veritabil recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.
În ceea ce privește incompatibilitatea unuia dintre judecătorii care au făcut parte din completul de judecată învestit cu judecarea recursului, tribunalul reține că acest motiv excede motivelor contestației în anulare obișnuite întrucât incompatibilitatea este reglementată de norme de organizare judecătorească, iar motivul prevăzut de art. 317 al. 1 pct. 2 C.p.civ. vizează încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competență, iar nu și la alcătuirea instanței.
Referitor la motivul de contestație în anulare de drept comun constând în necompetența materială a Tribunalului B. în judecarea recursului, se reține că nu este întemeiat, având în vedere obiectul dosarului, respectiv reziliere contract de închiriere. Se are în vedere în acest sens faptul că litigiul este unul de drept comun, atragere minorilor în proces având loc exclusiv pentru petitul având ca obiect evacuare, în vederea opozabilității hotărârii față de toți locatarii din imobilului din care s-a solicitat evacuarea.
Așadar, se reține că Tribunalul de Minori și Familie B. nu era competent material să judece recursul declarat în cauză.
În ceea ce privește omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra tuturor motivelor de recurs, se rețin următoarele:
Relativ la nepronunțarea asupra lipsei de procedură cu contestatoarea Ș. A., se reține că față de anularea cererii de recurs ca netimbrată, conform celor reținute mai sus și dat fiind caracterul peremptoriu al excepției netimbrării, instanța s-a dezînvestit de judecata recursului declarat de această parte, așa încât nu a mai trecut la analiza sa pe fond.
Referitor la nepronunțarea asupra lipsei de procedură cu minorul S. M. I., se reține că față de lipsa unui recurs propriu al acestei părți, prin care să fi fost invocat un astfel de motiv, tribunalul nu putea să îl analizeze, fiind ținut de motivele de recurs invocate.
În ceea ce privește omisiunea instanței de recurs de a se pronunța cu privire la netimbrarea cererii precizatoare, se reține că nu reprezintă un motiv de recurs propriu-zis care să impună analizarea sa prin decizia atacată
Astfel, sancțiunea specifică, consacrată de art. 20 din Legea nr. 146/1997 în cazul în care se remarcă de judecătorii căii de atac că în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru nu a fost achitată în cuantumul legal, constă în darea părții care datora taxa, respectiv diferența de taxă, în debit, dispozitivul hotărârii reprezentând titlu executoriu.
Așadar, darea în debit a părții debitoare prezintă relevanță numai pentru organele fiscale competente care urmează, după caz, să recupereze creanța fiscală. În aceste condiții, invocarea nelegalei timbrări a cererii precizatoare depuse la instanța de recurs nu reprezintă un motiv de recurs, ci o chestiune prealabilă judecării acestuia, vizând timbrajul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată.
Se are în vedere, în acest sens, că din analiza încheierii de ședință de la termenul din 06.12.2012 (f.129 dosar recurs), rezultă că instanța de recurs s-a pronunțat în acest sens, dispunând darea în debit prin dispozitivul hotărârii, dacă va fi cazul, în urma calcului pe care îl va efectua.
În orice caz, Tribunalul reține că, în cadrul contestației în anulare, nu se poate invoca decât omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unui motiv de recurs, iar nu asupra unei alte chestiuni prealabile judecării lui.
În ceea ce privește omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra nulității fișelor de calcul al chiriei emise de intimata ., se reține faptul că motivele de recurs se depun în termenul prevăzut de art. 301 C.p.civ. coroborat cu art. 303 al. 1 C.p.civ.
În aceste condiții, invocarea așa zisei excepții a nulității fișelor de calcul a chiriei prin nota de ședință depusă la data de 05.12.2012 prin registratura instanței, a avut loc cu mult peste termenul în care recursul putea fi motivat, așa încât acesta era tardiv.
Se are în vedere în acest sens faptul că nulitatea înscrisului menționat nu reprezintă o excepție în sensul dispoz. art. 137 al. 1 C.p.civ., de natură a putea fi invocată oricând, în orice stare al pricinii, ci reprezintă o apărarea de drept comun, ce se impunea a fi invocată prin cererea de recurs.
Față de lipsa invocării sale exprese, se reține că instanța de recurs nu a fost învestită cu judecarea unui astfel de motiv, așa încât în mod corect, nu a procedat la analiza sa.
Mai mult, se reține că prin cererea de recurs s-a criticat modul de calcul al chiriei, asupra căruia instanța de recurs s-a pronunțat, în fapt și în drept, astfel cum rezultă din analiza deciziei atacate, fila 11, paragrafele 7-9.
Totodată, se reține că instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat ce a fost invocată la termenul din data de 06.12.2012. P. nota de ședință depusă la data de 05.12.2012, precizată anterior, nu au fost invocate alte excepții de ordine publică asupra cărora instanța de recurs trebuia să se pronunțe. Această notă viza nulitatea fișei de calcul a chiriei sub diverse aspecte, care, astfel cum s-a reținut anterior, nu au fost invocate în termenul legal peremptoriu de recurs.
Relativ la motivul invocat prin punctul 9 al completării contestației, privind falsitatea contractului de închiriere nr. 7858/25.05.2012, se reține că excede motivelor contestației în anulare, făcând obiectul unei alte căi extraordinare de atac cu care instanța de față nu a fost învestită.
În ceea ce privește motivul vizând extra petita- s-a dat altceva decât s-a cerut, se reține că a reprezentat motiv de recurs, ce a fost analizat de Tribunal, fiind inadmisibilă invocarea sa în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, excedând motivelor contestației în anulare.
Față de toate aceste considerente, instanța va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii Ș. A. și Ș. G. împotriva Deciziei civile nr. 1697/R din 21.12.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii Ș. A. și Ș. G. împotriva Deciziei civile nr. 1697/R din 21.12.2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. F. I. L. D. O. P. fiind în CO
semnează Președintele instanței,
A. N. M.
Grefier,
C. N.-D. fiind în CO,
Semnează Grefier Șef de Secție,
I. M.
Red. IL/Tehnored. CND/13.08.2013
Ex. 2
Jud rec. – S.S.M., D.M., A.G.
| ← Succesiune. Decizia nr. 719/2013. Tribunalul BRAŞOV | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 71/2013.... → |
|---|
