Succesiune. Decizia nr. 267/2013. Tribunalul BRAŞOV

Decizia nr. 267/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 6649/197/2006

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 267/. publică din data de 21 iunie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. F.

Judecător D. M.

Grefier C. L.

Pe rol fiind judecarea apelurilor privind pe apelanta reclamantă C. V., apelantul pârât C. Ș. și pe intimații pârâți ORAȘUL G. PRIN P., S. ROMÂN PRIN MINISTERUL E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., având ca obiect succesiune, împotriva sentinței civile numărul 7176/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 24 mai 2013 conform celor consemnate prin încheierea de ședință de la acel termen de judecată, și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, în temeiulș art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 31 mai 2013, când din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru datele de 07 iunie 2013, 12 iunie 2013, 18 iunie 2013, și ulterior pentru data de astăzi, când

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil de față constată că, prin Sentința civilă nr.7176/.2012 Judecătoria B. s-a hotărât următoarele:

Respinge excepția lipsei calității procesuale a pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B..

Admite acțiunea civilă având ca obiect „ieșire din indiviziune” formulată de reclamanta C. V., cu domiciliul ales în B., ., ., . în contradictoriu cu pârâții C. ȘTAFN JR., domiciliat în G., ., ., S. ROMÂN prin MINISTERUL E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. – cu sediul în B., .. 7, jud. B. și ORAȘUL G. – prin P., cu sediul în G., ., jud. B..

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional C. ȘTAFN JR. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională C. V..

Constată că în masa succesorală rămasă în urma defunctului C. Ș., decedat la data de 16.05.2005, intră cota de ½ din cota de ½ parte indiviză, neînscrisă în CF din imobilul situat în B., ., jud. B., compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniță, șopron, magazie, grajduri, latrină și împrejmuire, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V..

Constată că proprietari ai imobilului înscris în CF 477 G. sub nr. top 522,523 - compus din grădină intravilan în suprafață de 705,60 mp și casă de piatră și curte de 1368 mp - sunt:

- S. Român, cu cota de ½ din imobilul teren

- C. V., cota de ½ din imobil construcție și teren,

- C. V., cota de 1/16 din imobil construcție, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.

- C. V., cota de 4/16 din imobil construcție, urmare a încetării, prin decesul defunctului soț C. Ș., a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul Familiei

- C. Ș. JR., cota de 3/16 din imobil construcție conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.

Dispune dezmembrarea imobilului situat în G., . jud. B., înscris în CF 477 B. sub nr. top 522,523 potrivit raportului de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. și raportului de expertiză specialitatea construcții nr._/30.03.2012 întocmit de expert F. M.– și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre -:

- nr. top 522 – grădină intravilan de 705,6 mp

- nr. top 523/1 – compus din casă corp I și corp II și curte și teren în suprafață de 868 mp

- nr. top 523/2 – compus din teren în suprafață de 500 mp

Dispune sistarea stării de indiviziune a părților cu privire la imobilul situat G., . jud. B., înscris în CF 477 B. sub nr. top 522,523 prin formarea a 3 loturi, după cum urmează:

Se atribuie în proprietatea exclusivă a reclamantei C. V. imobilul de sub nr. top 523/1 compus din casă corp I și corp II și curte și teren în suprafață de 868 mp, conform variantei nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. – și care face parte integrantă din prezenta hotărâre -.

Se atribuie în proprietatea exclusivă a pârâtului C. Ș. JR. imobilul de sub nr. top 523/2 compus din teren în suprafață de 500 mp conform variantei nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. – și care face parte integrantă din prezenta hotărâre -.

Se atribuie în proprietatea exclusivă a pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. imobilul de sub nr. top 522, compus din grădină intravilan de 705,6 mp.

Obligă reclamanta să plătească pârâtului C. ȘTFEAN JR. suma de 20.631 lei cu titlu de sultă egalizatoare.

Respinge restul pretențiilor formulate de pârâtul reclamant reconvențional C. Ș. JR.

Dispune compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în prezentul proces.

Considerentele pronunțării acestei soluții sunt următoarele:

Din cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 116/20.09.2005 – fila 5 din vol. I – reiese că masa succesorală rămasă în urma defunctului C. Ș., decedat la data de 16.05.2005, se compune din cota de ½ din cota de ½ parte indiviză, neînscrisă în CF din imobilul situat în B., ., jud. B., compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniță, șopron, magazie, grajduri, latrină și împrejmuire, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Tot în cuprinsul certificatului de moștenitor se mai menționează că „ cealaltă jumătate parte indiviză din această cotă, neînscrisă în CF și jumătate parte indiviză din imobilul situat în orașul G., . înscris în cartea funciară nr. 477 G. la A+11 sub nr. top 522 – grădină în intravilan în suprafață de 705,60 mp și sub nr. top 523 – casă de piatră și curte de 1.368 mp aparține soției supraviețuitoare ca urmare a încetării, prin deces, a comunității de bunuri, prevăzută de art. 30 din codul familiei și în baza declarației moștenitorilor cu privire la participarea defunctului la dobândirea imobilului ce face obiectul acestui certificat de moștenitor”.

Cu privire la componența masei succesorale și cotelor ce se cuvin moștenitorilor defunctului C. Ș., instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 85 din legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială “Cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte”.

În cazul dedus judecății, pârâtul reclamant reconvențional nu a solicitat anularea certificatului de moștenitor emis după defunctul C. Ș., motiv pentru care respectivul certificat de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte, astfel cum prevăd dispozițiile legale mai sus menționate.

Pe de altă parte, în ceea ce privește compunerea masei succesorale și a contribuției defunctului C. Ș. la dobândirea imobilului descris în certificatul de moștenitor, mențiunile notarului au la bază acordul moștenitorilor exprimat în declarația la care se face referire în cuprinsul respectivului certificat de moștenitor.

Având în vedere cele mai sus menționate instanța, în ceea ce privește compunerea masei succesorale rămase în urma defunctului C. Ș. și a cotelor ce revin moștenitorilor acestuia, a admis cererea reclamantei. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional, aceasta a fost admisă în parte, în sensul că au fost respinse petitele 1 și 2 și admise petitul 3 și, în consecință, s-a constatat că în masa succesorală rămasă în urma defunctului C. Ș., decedat la data de 16.05.2005, intră cota de ½ din cota de ½ parte indiviză, neînscrisă în CF din imobilul situat în B., ., jud. B., compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniță, șopron, magazie, grajduri, latrină și împrejmuire, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V., reclamantei revenindu-i cota de ¼ din masa succesorală, în calitate de soție supraviețuitoare, iar pârâtului reclamant reconvențional cota de ¾ din masa succesorală, în calitate fiu supraviețuitor.

În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 477 G. de sub nr. top 522,523, instanța reține că proprietari ai imobilului înscris în CF 477 G. sub nr. top 522,523 - compus din grădină intravilan în suprafață de 705,60 mp și casă de piatră și curte de 1368 mp - sunt:

- S. Român, cu cota de ½ din imobilul teren

- C. V., cota de ½ din imobil construcție și teren,

- C. V., cota de 1/16 din imobil construcție, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.

- C. V., cota de 4/16 din imobil construcție, urmare a încetării, prin decesul defunctului soț C. Ș., a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul Familiei

- C. Ș. JR., cota de 3/16 din imobil construcție conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V..

Cu privire la sistarea stării de indiviziune asupra imobilului mai sus descris, instanța a avut în vedere variantele propuse prin raportul de expertiză specialitatea topo nr._/2012 întocmit de către expertul tehnic LEBERCIUC M. și va ține cont de criteriile ce guvernează regulile partajului. Având în vedere poziția procesuală a părților – în sensul că ambele părți au solicitat partajarea în natură -, precum și componența imobilului astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța urmează a avea în considerare, la stabilirea modalității de partajare, criteriile prevăzute de art. 673/9 din codul de procedură civilă, precum și faptul că împărțeala în natură este cea mai eficientă și recomandabilă modalitate de sistare a stării de indiviziune.

Din conținutul raportului de expertiză topo mai sus menționat instanța a reținut că expertul a procedat la dezmembrarea imobilului prin formarea a trei loturi, astfel cum reiese din tabelul anexa 2 aflat la fila 57 din vol. II din dosar, urmând ca partajarea să se facă prin atribuirea câte unui lot fiecărui coproprietar.

În ceea ce privește variantele de partajare propuse de către expert instanța a optat pentru varianta a doua propusă de către expertul tehnic – fila 58 vol. II dosar – deoarece, astfel cum reiese din schițele aflate la dosar și cum instanța a constatat cu ocazia cercetării la fața locului, imobilul teren folosit de către reclamantă și pârâtul reclamant reconvențional, respectivul terenul în suprafață de 1.368 mp are două căi de acces, respectiv din . . reconvențional, prin reprezentant, a declarat că agreează ca variantă de partajare formarea a două loturi, din care un lot care să includă cele două corpuri de clădire și suprafață de teren, cu intrare din . atribuit reclamantei, iar celălalt lot, compus din suprafață de teren liber, cu intrare din . atribuit lui.

Instanța a apreciat că această variantă este cea mai eficientă atât din punct de vedere economic, cât și având în vedere situația dintre părțile în litigiu. Astfel, se asigură ambelor părți căi de acces la loturile respective și se evită eventualele conflicte între acestea.

Pentru motivele mai sus menționate instanța a dispus dezmembrarea imobilului situat în G., . jud. B., înscris în CF 477 B. sub nr. top 522,523 potrivit raportului de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. și raportului de expertiză specialitatea construcții nr._/30.03.2012 întocmit de expert F. M.– și care fac parte integrantă din prezenta hotărâre -:

- nr. top 522 – grădină intravilan de 705,6 mp

- nr. top 523/1 – compus din casă corp I și corp II și curte și teren în suprafață de 868 mp

- nr. top 523/2 – compus din teren în suprafață de 500 mp

În ceea ce privește modalitatea de partajare instanța a avut în vedere varianta 2 din propunerea de lotizare formulată de expertul LEBERCIUC M. sens în care va atribui cele trei loturi formate după cum urmează:

- se atribuie în proprietatea exclusivă a reclamantei C. V. imobilul de sub nr. top 523/1 compus din casă corp I și corp II și curte și teren în suprafață de 868 mp, conform variantei nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. – și care face parte integrantă din prezenta hotărâre -.

- se atribuie în proprietatea exclusivă a pârâtului C. Ș. JR. imobilul de sub nr. top 523/2 compus din teren în suprafață de 500 mp conform variantei nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. – și care face parte integrantă din prezenta hotărâre -.

- se atribuie în proprietatea exclusivă a pârâtului S. ROMÂN prin MINISTERUL E. ȘI FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. imobilul de sub nr. top 522, compus din grădină intravilan de 705,6 mp.

Cu privire la valoarea loturilor ce au fost atribuite reclamantei și pârâtului reconvențional instanța a reținut următoarele:

- în ceea ce privește lotul atribuit pârâtului reclamant reconvențional C. Ș. JR., expertul arată că suprafața de teren atribuită acestuia, respectiv 500 mp, excede cotei de 3/16 deținute de acesta din teren, sens în care stabilește că aceasta datorează reclamantei o sultă în valoare de 31.923 lei

- în ceea ce privește imobilul construcție, expertul M. F. a stabilit – fila 67 din vol. II – că valoarea cotei de 3/16 deținute de către pârât din acest imobil este de 52.554 lei.

- În condițiile în care reclamantei i s-a atribuit întregul imobil construcție, instanța reține că aceasta ar datora pârâtului o sultă în valoare de 52.554 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 3/16 deținute de acesta

- În condițiile în care pârâtul ar datora reclamantei, potrivit raportului de expertiză tehnică specialitatea topo, o sultă în valoare de 31.923 lei, instanța va proceda la compensarea celor două sulte, reieșind că reclamanta datorează pârâtului o sultă în valoare de 20.631 lei ( 52.554 lei – 31.923 lei ).

Pentru motivele mai sus menționate instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 20.631 lei cu titlu de sultă egalizatoare.

În ceea ce privește întabularea în cartea funciară a drepturilor rezultate în urma partajului, instanța va reține, pe de-o parte, că este înscris numai un corp de clădire în cartea funciară, iar pe de altă parte, că în ceea ce privește terenul, părțile trebuie să solicite, în baza dispozițiilor art. 36 din legea nr. 18/1991, atribuirea cotei părți de teren aferente cumpărării cotei de ½ din construcție în temeiul legii nr. 112/1995.

Pentru motivele mai sus menționate instanța a respins cererea pârâtului reclamant reconvențional de înscriere în cartea funciară a drepturilor rezultate în urma partajului.

Împotriva soluției a declarat apel reclamanta C. V. invocând următoarele motive:

Instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitoare la cota de contribuție de 100% la dobândirea primului corp de clădire intabulat, cumpărat de la Frieda Thiess în anul 1990, aparținând apelantei.

Dacă se admite acest motiv de apel trebuie schimbată componența masei succesorale care va fi formată numai din partea a doua de imobil care a fost achiziționată împreună cu defunctul în temeiul legii 112/1995.

Instanța stabilește ca și masă succesorală numai cea consemnată în certificatul de moștenitor și anume corpul 2 de clădire cumpărat în baza legii 112/1995 dar supune expertizării și corpul dobândit prin cumpărare de la Frieda Thiess.

În condițiile prevederilor art.85 din legea 36/1995, nefiind cerută anularea certificatului de moștenitor, componența masei succesorale dar și cotele corespunzătoare sunt definitiv stabilite.

La data de 14.09.2012, în termenul legal prevăzut de dispozițiile art.293 din codul de procedură civilă, intimatul C. Ș. jr. a depus cerere de aderare la apel solicitând schimbarea soluției pronunțată la fond pentru următoarele motive:

La data deschiderii succesiunii după autorul comun, în masa succesorală trebuia cuprinsă cota de ½ din întreaga construcție - corp 1 și corp 2, cotele de moștenire fiind deja stabilite prin certificatul de moștenitor nr.116/30.09.2005 astfel: C. V. – ¼ și C. S. jr. – ¾.

Pentru cota de ½ din teren, proprietatea Statului Român, acesta a primit în exclusivitate această suprafață în urma partajului, diferența rămânând în proprietatea părților.

Sultele valorice trebuiau să fie determinate de către instanță raportat la cotele de moștenire stabilite în certificatul de moștenitor( ½ din construcție și ½ din terenul de b1368 mp rămas în lotul părților după partajul cu S. Român)

Examinând legalitatea si temeinicia sentinței atacate, in raport de motivele de invocate si prin prisma dispozițiilor art.295 și art. 296 Cod procedură civila, Tribunalul reține următoarele:

În privința apelului declarat de reclamanta C. V., instanta reține că principala critică adusă soluției constă în faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitoare la cota de contribuție de 100 % la dobândirea primului corp de clădire intabulat, cumpărat de la Frieda Thies în anul 1990, apelanta considerând că acest imobil îi aparție și că nu intră în masa succesorală.( corpul 1 de clădire)

Analizând această critică Tribunalul reține că nu este vorba despre o omisiune a instanței de fond, acesta reținând în considerente faptul că imobilul respectiv aparține soției supraviețuitoare, în baza declarației moștenitorilor cu privire la participarea defunctului la dobândirea imobilului, astfel cum s-a menționat în conform certificatul de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V..

Deși a reținut acest aspect, și nu a inclus în masa succesorală acest imobil, instanța de fond a procedat la formarea loturilor și calcularea sultelor egalizatoare prin raportate la raportul de expertiză realizat de către expertul M. F., care a luat în calcul ambele corpuri de clădire.

Prin cererea de aderare la apel formulată de intimatul C. Ș. jr. pune în discuție aceiași problemă, însă apreciază că se impune includerea în masa succesorală a acestui imobil, și că, în mod corect a fost luat în calcul acest imobil la stabilirea sultelor și formarea loturilor.

Cu privire la această chestiune litigioasă, tribunalul reține următoarele:

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 116/20.09.2005 – masa succesorală rămasă în urma defunctului C. Ș., decedat la data de 16.05.2005, se compune din cota de ½ din cota de ½ parte indiviză, neînscrisă în CF din imobilul situat în B., ., jud. B., compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniță, șopron, magazie, grajduri, latrină și împrejmuire, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Tot în cuprinsul certificatului de moștenitor se mai menționează că „ cealaltă jumătate parte indiviză din această cotă, neînscrisă în CF și jumătate parte indiviză din imobilul situat în orașul G., . înscris în cartea funciară nr. 477 G. la A+11 sub nr. top 522 – grădină în intravilan în suprafață de 705,60 mp și sub nr. top 523 – casă de piatră și curte de 1.368 mp aparține soției supraviețuitoare ca urmare a încetării, prin deces, a comunității de bunuri, prevăzută de art. 30 din codul familiei și în baza declarației moștenitorilor cu privire la participarea defunctului la dobândirea imobilului ce face obiectul acestui certificat de moștenitor”.

Din extrasul CF nr._ ( CF vechi nr .477) depus în apel – f.68, Tribunalul reține că proprietari ai imobilului situat în com. G. ,., nr. top. 522 – grădină în intravilan în suprafață de 705,60 mp, nr.top.523 casa de piatră și curte în suprafață de 1368 mp sunt: S. Român cu o cota de 8/16, proprietate, conform decret 223/1974, dobândit prin lege; C. V. cu o cota de 4/16, cu titlu de cumpărare, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7189/20.04.1990 de notariatul de Stat al Județului B.;- C. V., cu o cota de 1/16 cu titlu de succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V., C. S. jr. cu o cota de 3/16, dobândit prin succesiune, conform aceluiași certificat de moștenitor.

Potrivit raportului de expertiză tehnică în specialitatea construcții efectuat în dosarul de fond de către experta F. M., imobilul - casă de locuit, situat în . este compus din 2 corpuri de clădire, - corpul 1 fiind compus din 3 camere, bucătărie, baie, cămară și un antreu cu suprafață utilă de 107,70 și pivniță cu o suprafață de 40,28 mp, construită în anul 1895, și corpul 2 compus din 2 camere, bucătărie, baie, cămară cu două holuri cu suprafață utilă de 65,27 mp și pivniță cu suprafață de 42,41 mp, construită în anul 1895.

Din probele administrate în fața instanței de fond tribunalul reține că imobilul- corp 1 din clădire a fost cumpărat de către reclamanta C. V. și soțul acesteia C. S., ca bun comun, în anul 1997, prin contractul de vânzare cumpărare nr.1063/21.04.1997 încheiat cu .. ( f.15,16) . C. de ½ din acest imobil intră in masa succesorală, astfel cum s-a decis și la fond, necontestat în apel, restul cotei de ½ revenind soției supraviețuitoare, ca urmare a încetării comunității de bunuri.

În privința corpului 1 din clădire, Tribunalul reține că acest imobil a fost cumpărat de către reclamantă și soțul acesteia, la data de 20.04.1990, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Județean B. sub nr.7189, ca bun comun, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară, sub B17. Imobilul, fiind cumpărat în timpul căsătoriei, se bucură de o prezumție relativă de comunitate, prevăzută de dispozițiile art.30 alin. 3 din codul familiei, iar soțul care invocă caracterul de bun propriu trebuie să-și dovedească susținerile. Probele administrate cu ocazia judecății litigiului la fond nu fac dovada in sensul susținerilor reclamantei.

Martorul Chețoiu G. a arătat că în anul 1990 soțul reclamantei, C. Ș., a împrumutat de la acesta suma de 40.000 lei, pe care a folosit-o pentru a cumpăra o casă din G., . mai arătat că în perioada respectivă defunctul lucra, fiind angajat ca și sudor și că reclamanta avea un apartament pe care l-a vândut după ce a cumpărat casa.( f.83) Această declarație se coroborează cu depoziția martorei S. V., martora care a cumpărat apartamentul, bun propriu al reclamantei, care a relatat faptul că vânzarea acestui apartament a fost făcută în anul 1993, așadar după achiziționarea imobilului în litigiu. Astfel, în raport de cele relatate, instanța nu poate reține ca a operat o subrogație cu titlu particular în privința bunului propriu vândut deoarece vânzarea a avut loc ulterior cumpărării bunului comun.

În privința mențiunilor făcute de notarul public în certificatul de moștenitor referitoare la acordul moștenitorilor defunctului cu privire la contribuția acestuia la achiziționarea imobilului, instanța reține că la dosarul cauzei s-a depus nici o probă în acest sens. În aceste condiții, tribunalul apreciază că în mod greșit judecătorul fondului nu a inclus în masa succesorală cota de ½ din acest imobil, cererea de aderare la apel formulată fiind întemeiată sub aspectul motivului analizat.

Prin certificatul de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V. s-au stabilit cotele de moștenire ale părților, respectiv ¼ apelanta reclamantă în calitate de soție supraviețuitoare și ¾ intimatul C. Ș. jr. în calitate de fiu.

Compunerea masei succesorale are influență asupra sultelor cuvenite, care urmează a fi recalculate.

Astfel, față de considerentele expuse, instanța de apel urmează a respinge apelul declarat de reclamantă și a admite cererea de aderare la apel formulată de intimat ,reținând caracterul fondat al acesteia.

Sentința apelată va fi schimbată în parte în ceea ce privește compunerea masei succesorale în sensul că că în masa succesorală rămasă în urma defunctului C. Ș., decedat la data de 16.05.2005, intră cota de ½ din imobilul construcție- casa de piatră și cota de ¼ din imobilul- teren înscris în CF nr._ G. ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr.477 G.) sub nr. top 522,523.

În cecea ce privește dreptul asupra imobilului înscris în CF 477 G. de sub nr. top 522,523, instanța reține că că proprietari ai imobilului înscris în CF 477 G. sub nr. top 522,523 - compus din grădină intravilan în suprafață de 705,60 mp și casă de piatră și curte de 1368 mp - sunt: - asupra terenului:

- S. Român cu o cota de 8/16;

- C. V. cu o cota de 4/16 urmare a încetării, prin decesul defunctului soț C. Ș., a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul Familiei;

- C. V., cu o cota de 1/16, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

-C. S. jr. cu o cota de 3/16, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

- asupra construcției:

- C. V. cu o cota de 4/8 urmare a încetării, prin decesul defunctului soț C. Ș., a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul Familiei;

- C. V., cu o cota de 1/8, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

-C. S. jr. cu o cota de 3/8, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

În privința dezmembrării imobilului, a variantelor de partajare și de atribuire a loturilor nu s-au formulat critici, părțile fiind mulțumite de soluția pronunțată la fond.

Includerea în masă succesorală a cotei de ½ din imobilul cumpărat ca bun comun în anul 1990 de la proprietara Weprich Hidegard, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.7189/20.04.1990 de Notariatul de Stat Județean B. are influență asupra sultei cuvenite intimatului C. Ș. jr.

Astfel, Tribunalul reține că acestuia i-a fost atribuit, în proprietate, imobilul de sub nr. top 523/2 compus din teren în suprafață de 500 mp conform variantei nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de expert LEBERCIUC M. și că suprafața atribuită excede cotei de 3/16 deținute de acesta din teren, sens în care expertul a stabilit că aceasta datorează reclamantei o sultă în valoare de 31.923 lei.

Totodată, apelanta reclamantă i-a fost atribuit imobilul de sub nr. top 523/1 compus din casă corp I și corp II și curte și teren în suprafață de 868 mp, conform variantei nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topo nr._/30.03.2012 întocmit de același expert. În privința imobilului construcție, atribuit în întregime reclamantei, expertul M. F. a stabilit, la fila 67, vol II, că acesta are o valoare de 280.290 lei. C. cuvenită reclamantei din imobil este de 5/8 ( respectiv procentul de ½ din imobil, ca urmare a sistării comunității de bunuri comune și cota acesteia de moștenire de ¼ din cota de ½ aparținând defunctului și care intră în masa succesorală). C. cuvenită din imobil este cota de 3/8 (respectiv cota succesorala de ¾ din ½).

În condițiile în care reclamantei i s-a atribuit întreg imobilul construcție, se reține că aceasta ar datora intimatului o sultă în valoare de_ lei, reprezentând contravaloarea cotei deținute de acesta.

În condițiile în care intimatul ar datora reclamantei, potrivit raportului de expertiză tehnică specialitatea topo, o sultă în valoare de 31.923 lei, Tribunalul va proceda la compensarea celor două sulte, reieșind că apelanta datorează pârâtului o sultă în valoare de_ lei, urmând a fi obligată în acest sens.

Sunt întemeiate criticile intimatului și cu privire la soluția primei instanțe sub aspectul intabularii în cartea funciară a drepturilor rezultate în urma partajului, acest petit având un caracter accesoriu petitului de partaj.

De asemenea, ca o operațiune prealabilă partajului conform celor reținute mai sus, Tribunaul urmează să dispună și înscrierea în CF nr._ G. ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr.477 G.) sub nr. top 522,523 a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei C. V. și C. Ș., asupra cotei de ½ din imobiul construcție situat în B., ., jud. B., compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniță, șopron, magazie, grajduri, latrină și împrejmuire, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Așa fiind, tribunalul constată că cererea de aderare la apel este întemeiată iar apelul dedus judecății nu este întemeiat și pe cale de consecință în temeiul art. 296 din codul de procedură civilă va dispune conform dispozitivului care urmează.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă C. V. . împotriva sentinței civile nr.7176/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Admite cererea de aderare la apel formulată de intimatul C. S. jr. împotriva sentinței civile nr.7176/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ pe care o schimbă în parte în sensul că:

Dispune înscrierea în CF nr._ G. ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr.477 G.) sub nr. top 522,523 a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei C. V. și C. Ș., asupra cotei de ½ din imobiul construcție situat în B., ., jud. B., compus din 3 camere, bucătărie, cămară, hol, pivniță, șopron, magazie, grajduri, latrină și împrejmuire, dobândit prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Constată că în masa succesorală rămasă în urma defunctului C. Ș., decedat la data de 16.05.2005, intră cota de ½ din imobilul construcție- casa de piatră și cota de ¼ din imobilul- teren înscris înCF nr._ G. ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr.477 G.) sub nr. top 522,523.

Constată că proprietari ai imobilului înscris în CF 477 G. sub nr. top 522,523 - compus din grădină intravilan în suprafață de 705,60 mp și casă de piatră și curte de 1368 mp - sunt: - asupra terenului:

- S. Român cu o cota de 8/16;

- C. V. cu o cota de 4/16 urmare a încetării, prin decesul defunctului soț C. Ș., a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul Familiei;

- C. V., cu o cota de 1/16, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

-C. S. jr. cu o cota de 3/16, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

- asupra construcției:

- C. V. cu o cota de 4/8 urmare a încetării, prin decesul defunctului soț C. Ș., a comunității de bunuri prevăzută de art. 30 Codul Familiei;

- C. V., cu o cota de 1/8, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

-C. S. jr. cu o cota de 3/8, dobândită prin succesiune, conform certificatului de moștenitor nr. 116/30.09.2005 emis de Biroul Notarului Public T. V.;

Obligă reclamanta să plătească pârâtului C. ȘTFEAN JR. suma de_ lei cu titlu de sultă egalizatoare.

Dispune intabularea în cartea funciară a drepturilor de proprietate în favoarea reclamantei C. V. și pârâtului C. S. jr. conform cotelor de proprietate stabilite și asupra loturilor atribuite în proprietate exclusivă prin sentința apelată.

Menține restul dispozițiilor din sentința apelată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2013

Președinte,

N. F.

Judecător,

D. M.

Grefier,

C. L.

Red. NF/13.09.2013

Tehnored. CLefter/19.09.2013

7 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Decizia nr. 267/2013. Tribunalul BRAŞOV