Uzucapiune. Decizia nr. 1385/2013. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1385/2013 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 1826/226/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1385/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – A. G. – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR – R. C.
JUDECĂTOR - S. N.
GREFIER – L. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de recurenții – reclamanți B. S. și B. N. în contradictoriu cu intimata – pârâtă . legal împotriva sentinței civile nr.2367 pronunțată la data de 30.05.2013 de Judecătoria F. în dosarul civil nr._ având ca obiect „uzucapiune”.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 04.11.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise la dosar în conformitate cu dispozițiile art.146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.11.2013, iar apoi pentru data de 18.11.2013, având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, întrucât dl.judecător R. C. se afla în concediu medical.
TRIBUNALUL:
Constată că prin Sentința civilă nr.2367 din 30.05.2013 a Judecătoriei F. a fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții B. S. și B. N., în contradictoriu cu pârâta ., reprezentată prin primar,
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că din extrasul de carte funciară pentru informare, depus la dosar, rezultă că proprietar al imobilului înscris în CF nr._ P. (CF vechi 493), nr. top. 2/1/2, 3/3/2, construcții și teren în suprafață totală de 1933 mp, este Ovesea G. (al lui B.), drept dobândit în baza unui act din anul 1911 (f.4). Potrivit extrasului din registrul de deces pentru uz oficial acest proprietar tabular a decedat la data de 11.05.1931, iar din adresele nr. 3321/22.10.2012 și nr. 1244/08.05.2013, emise de Primăria . nu se cunoaște existența unor moștenitori ai acestuia (f.29-30,74).
Din documentația tehnică cadastrală întocmită de S. R., persoană fizică autorizată de către O.C.P.I. B. (f.8-14), având ca obiect ridicare topografică, rezultă că imobilul cu nr.top. 2/1/2, 3/3/2, înscris în CF nr._ P., cuprinde trei imobile situate în satul Veneția de Sus: terenul de la nr.adm.250, în suprafață de 628 mp, pe care sunt edificate construcții, terenul de la nr.adm.249, în suprafață de 538 mp, pe care sunt edificate construcții și terenul de la nr.adm.248, în suprafață de 506 mp, de asemenea cu construcții. S-a constatat că, în realitate, suprafața terenului este mai mică și s-a propus dezmembrarea în trei imobile și înscrierea lor distinctă în cartea funciară.
Reclamații solicită instanței să constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat la nr.adm.249, teren și construcții, care s-a aflat în posesia lor de peste 20 ani.
Din înscrisurile de la dosar și din declarațiile martorilor M. C. și H. I. (f.39, 63) rezultă că reclamanții s-au căsătorit la data de 05.07.1986 (adeverința nr.7064/29.03.2013 eliberată de Primăria Comunei P. - f.58) și că după căsătorie au locuit în imobilul situat în satul Veneția de Sus, nr.249, aparținând părinților reclamantului B. S.. Rezultă că tatăl reclamantului a decedat în anul 1979, iar mama în anul 1990, că aceasta din urmă a locuit în imobil până la deces, împreună cu reclamanții, care au folosit imobilul în continuare până la plecarea în străinătate, în urmă cu 16 ani (conform declarației primei martore) sau 6 - 8 ani (conform celui de-al doilea martor). Mai rezultă că reclamanții au făcut unele reparații la imobil, că aceștia locuiesc în străinătate, vin în țară anual și în perioada în care sunt plecați un vecin se ocupă de supravegherea imobilului, la cererea reclamanților.
Față de starea de fapt expusă, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.28 din Decretul Lege nr.115/1938, conform cărora cel care a posedat un imobil în condițiile legii timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în cartea funciară va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
În privința condițiile cerute de lege pentru a opera uzucapiunea, este necesar ca titularul dreptului intabulat să fie decedat, de la decesul acestuia posesorul să fi posedat imobilul timp de 20 de ani, iar posesia să fie utilă.
Potrivit art. 1847 din Codul civil, ca să se poată prescrie se cere o posesie utilă, adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Posesia este continuă atunci când este exercitată cu regularitatea pe care o cere natura bunului, este neîntreruptă când nu există vreunul din cazurile care întrerup, în mod natural sau civil, prescripția, este netulburată atunci când nu debutează și nu se menține prin acte de violență fizică sau psihică și este publică atunci când este exercitată în așa fel încât să poată fi cunoscută de cel împotriva căruia este exercitată.
Totodată, pentru ca în baza ei să se poată dobândi proprietatea prin uzucapiune, posesia trebuie să fie exercitată sub nume de proprietar, ceea ce înseamnă că posesorul posedă pentru sine și nu pentru altul (art.1853 din Codul civil) și să nu fie afectată de viciul echivocității. În privința acestui viciu, se consideră că, în principiu, moștenitorii sunt presupuși a stăpâni bunul unul pentru celălalt, astfel că posesia lor, având caracter echivoc, nu este aptă pentru a fundamenta dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Stăpânirea de către unul dintre moștenitori a unui bun succesoral poate duce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune doar dacă a intervenit o manifestare exterioară de voință a moștenitorului, care să demonstreze că a înțeles să transforme posesia comună în posesie exclusivă, adică dacă s-a produs o intervertire a posesiei prin fapte concrete. Asemenea acte de intervertire a posesiei sunt considerate reparațiile făcute de comoștenitor sau edificarea unor construcții, înscrierea imobilului în rolurile fiscale sau orice act de dispoziție sau administrare din care să rezulte intenția neîndoielnică de a se comporta ca singur titular al dreptului de proprietate.
În cauză, instanța de fond a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele art.28 din Decretul - Lege nr.115/1938, întrucât reclamanții nu au exercitat o posesie utilă pe perioada cerută de lege. Astfel, dacă posesia acestora a debutat în anul 1986, când s-au căsătorit, aceasta ar fi trebuit să dureze cel puțin până în anul 2006, pentru ca termenul de 20 de ani prevăzut de lege să fie împlinit. Ori, dacă momentul începerii posesiei poate fi stabilit cu certitudine, nu se poate stabili cu exactitate până când a durat această posesie, în condițiile în care reclamanții au plecat în străinătate, respectiv în urmă cu 16 ani sau în urmă cu 6-8 ani, chiar în ultima ipoteză termenul nefiind împlinit. De la data plecării reclamanților în străinătate nu se mai poate reține că aceștia au posedat util imobilul, posesia lor fiind afectată de viciul discontinuității (venirea anuală în țară neputând fi considerată o stăpânire a imobilului cu regularitatea cerută de natura acestuia).
De asemenea, din declarația ultimului martor rezultă că imobilul a aparținut părinților reclamantului, că a fost folosit împreună cu aceștia și că abia după decesul părinților (tatăl decedând însă înainte de căsătoria reclamanților) aceștia au folosit singuri. Ori, mama reclamantului B. S. a decedat în anul 1990, astfel că și începerea posesiei utile nu poate fi situată cu certitudine în anul 1986, mai ales că o unire a posesiilor cu autorii reclamantului nu a fost invocată.
Față de considerentele ce preced, instanța de fond a apreciat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului, motiv pentru care a dispus respingerea cererii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții B. S. și B. N. prin care au solicitat modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, s-a arătat că au dovedit că posedă imobilul de peste 20 de ani iar această posesie a fost neîntreruptă, pentru întreaga perioadă. Împrejurarea că au lucrat în această perioadă, un timp, în străinătate este irelevantă în cauză și nu face posesia necontinuă atât timp cât recurenții sunt considerați proprietarii imobilului, au achitat impozitul aferent imobilului, au venit în țară în concediu și au locuit în imobil iar când sunt plecați, au delegat atributul de administrare a imobilului unui vecin.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod pr. civ., art.28 și 130 din Decretul Lege nr.130/1938
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
Intimata . nu a formulat întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrată probe noi.
Analizând sentința Judecătoriei F. în raport cu probele dosarului și cu motivele de recurs, Tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite cerințele art.28 din Decretul Lege nr.115/1938 întrucât reclamanții nu ar fi exercitat o posesie utilă pe perioada cerută de lege, posesia lor fiind afectată de viciul discontinuității, în condițiile în care aceștia ar fi plecat în străinătate.
Totodată, s-a reținut în mod corect de către prima instanță că potrivit art.1847 Cod civ 1865, ca să se poată prescrie se cere o posesie utilă, adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar iar posesia este continuă atunci când este exercitată cu regularitatea pe care o cere natura bunului.
În schimb, potrivit art.1848 Cod civ. posesia este discontinuă când posesorul o exercită neregulat, cu intermitențe anormale.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit aceste prevederi legale atunci când a stabilit că de la data plecării în străinătate a recurenților reclamanții posesia lor ar fi fost afectată de viciul discontinuității.
Martorul H. I. care a fost audiat în fața primei instanțe a precizat că într-adevăr reclamanții au plecat în Italia împreună cu copii însă vin în țară anual iar în perioadele când sunt plecați un vecin se ocupă de imobil la cererea reclamanților.
Prin urmare, fiind vorba de un posesia asupra unui bun imobil, nu este obligatoriu pentru a dovedi continuitatea posesiei ca reclamanții să locuiască întreaga perioadă în acest imobil ci stăpânirea imobilului se poate exercita și cu intermitențe, cu condiția ca aceste perioade să nu fie neregulate, în raport de natura bunului respectiv.
Conform probelor administrate în fața instanței de fond, a rezultat că reclamanții se întorc anual în țară și locuiesc în imobil, au împuternicit un vecin să se ocupe de imobil în absența lor, plătesc anual impozitul aferent acestui imobil și sunt cunoscuți în comunitate ca și proprietari ai imobilului.
În aceste condiții, nu se poate aprecia că prin plecarea în străinătate, recurenții reclamanți s-ar fi desistat de stăpânirea imobilului ci dimpotrivă, toate împrejurările enunțate anterior dovedesc faptul că reclamanții se consideră în continuare proprietari ai imobilului și sunt recunoscuți ca atare de întreaga comunitate.
De altfel, prima instanță a considerat că venirea anuală în țară nu poate fi considerată o stăpânire a imobilului cu regularitatea cerută de natura acestuia, fără însă să precizeze care sunt motivele care au determinat-o să ajungă la o astfel de concluzie.
Față de considerentele expuse, se constată că recurenții au făcut dovada exercitării unei posesii utile timp de 20 de ani de la data decesului proprietarului tabular înscris în CF, motiv pentru care cererea de chemare în judecată formulată de către aceștia apare ca întemeiată.
În consecință, se impune potrivit art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 Cod pr. civ. modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii principale astfel cum a fost formulată de către recurenții reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUM ELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenții B. S. și B. N. în contradictoriu cu intimata ., împotriva Sentinței civile nr.2367/30.05.2013 a Judecătoriei F. pe care o modifică în sensul că:
Admite acțiunea civilă formulată de către reclamanții B. S. și B. N. în contradictoriu cu pârâta ..
Dispune dezmembrarea imobilului situat în Veneția de Sus, înscris în CF_, nr. top 2/1/2, 3/3/3, casă, curte și grădină în suprafață de 1933 mp, în trei corpuri funciare, după cum urmează:
- corp 1, nr. top 2/1/2/1, 3/3/2/1, casă curte în suprafață de 628 mp, care se înscrie și se atribuie proprietarului tabular Ovesea G. a lui B.;
- corp 2 nr. top 2/1/2/2, 3/3/2/2, casă curte în suprafață de 538 mp, care se înscrie și se atribuie proprietarului tabular Ovesea G. a lui B.;
- corp 3, nr. top 2/1/2/3, 3/3/2/3, casă curte în suprafață de 506 mp, care se înscrie și se atribuie proprietarului tabular Ovesea G. a lui B..
Constată că reclamanții B. S. și B. N. au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului nou format, cu nr. top 2/1/2/2, 3/3/2/2, casă curte în suprafață de 538 mp.
Dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților în CF_, asupra imobilului cu nr. top 2/1/2/2, 3/3/2/2, casă curte în suprafață de 538 mp.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. G. R. C. S. N.
GREFIER
L. C.
Red.RC/12.12.2013
Tehnored.LC/12.12.2013
Jud.fond: L.D.
2 ex.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1386/2013. Tribunalul BRAŞOV | Servitute. Hotărâre din 23-12-2013, Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
